307 matches
-
sintetizatorului. Din când în când, printre cele mai fidel redate zgomote naturale, foșnete de frunze uscate, fluierat de mierlă, șipot de râu, inflexiuni de voce feminină de o dulceață care te sfârșea, zgomot de avion la decolare, bolboroseală de delfini, saxofonistul, atât cât mai stătea în preajma Daciei din spatele blocului, avea prilejul să noteze febril bucăți muzicale orchestrate tulburător. Pur și simplu se puteau auzi, cu o limpezime de timbru imposibil de obținut pe cale firească, flaute și viole, cornuri și fagoturi, triangle
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
peste Dacia ruginită și înconjurînd cu acele lor cafenii blocul de plexiglas în care dormea burta enormă a sintetizatorului, deopotrivă cu cei doi specialiști japonezi, care începuseră să chelească. Zi și noapte, muzica mugea și vuia, vibra și tiuia acaparator. Saxofonistul și Elena lui ocupau vila de metal și sticlă care fusese ridicată pe fundațiile fostului bloc. Înconjurați de puternicul miros de ozon, trăiau liniștiți, începură să-și dea seama că îmbătrînesc când își căsătoriră băiatul. Profesorul era recunoscut ca un
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
nemaiauzit și, sociologic, inexplicabil. Iar televiziunea prin cablu și comerțul cu videocasete cuprindeau pe trei sferturi concerte ale lui Emil Popescu. Momentul crucial pentru instaurarea melocrației arhitectului a trecut neobservat de către opinia publică. El se petrecu în seara în care saxofonistul, întorcîndu-se acasă de la o conferință ținută la Ateneul cel nou, o găsi pe Elena, acum ceva mai planturoasă și mai cenușie, ascultând în transă muzica fostului ei soț. O veche convenție făcea ca ei să nu vorbească niciodată despre acesta
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
tabla caroseriei, mâncată literalmente de rugină, jantele strâmbate ale fostelor roți, ferestrele fără parbriz. Dar, în interior, sticleau fantastic mii de lumini verzi, roșii și albastre, în locul unde fusese altădată bordul mașinii. Se aprindeau și se stingeau ritmic, exercitând asupra saxofonistului un efect hipnotic. Se apropie și privi înăuntru. Acolo se afla arhitectul. Corpul său, care trebuie să fi cântărit cel puțin patru sute de kilograme, ajunsese să umple literalmente, cum umple melcul o cochilie, diform, gol și alburiu, căci hainele plesniseră
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
în nici un fel. Degetele rămase din mănunchi continuau imperturbabil să fojgăie pe clape. Un miros greu, ca de odaie în care naște o femeie, se răspândi pe sub cetină. Când și ultimul deget căzu zvâcnind pe cauciucul striat de la picioarele arhitectului, saxofonistul, sclipindu-și barda sub stelele mici, făinoase, ocoli prin față resturile de caroserie prin care, pe alocuri, se vedea motorul întunecat și apucă strâns în pumn ciotul din care pornea celălalt mănunchi de degete. Dar, de data aceasta, când vru
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
acorduri de-a dreptul înnebunitoare. Nu mai era Alban Berg, nici Orff, nici Duke Elington, nici Pink Floyd. Nu mai era nimic din ceea ce se auzise vreodată sau din ceea ce mintea omenească ar putea concepe că s-ar putea auzi. Saxofonistul asculta încremenit. Era o muzică pe care n-o mai ascultai cu urechile, ci cu toată pielea deodată, care-ți umplea canalele venelor de ecouri, cu care îți intra în rezonanță structura osoasă. Ajunsă în creier, la porțile sufletului, ca
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
până în vârful degetelor de la picioare, înlocuind fiecare celulă, fiecare mitocondrie, fiecare fărâmă de acid nucleic, cu o încîlcire muzicală. Copleșit, având senzația de destrămare a lumii pe care numai cei care-au făcut un infarct se spune că o simt, saxofonistul se prăbuși pe iarbă, lângă portieră. I se păru că marea foaie transparentă a cerului, în care erau încrustate stelele, se distorsionează, că se apropie de el, se mulează pe corpul său și-l înfășoară strâns, ca un lințoliu pestriț
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
Era de-ajuns să se prefacă a-l lovi ca să mai audă încă o dată muzica fără de care nu mai putea trăi. Cu cât agresiunea era mai puternică, cu-atît muzica devenea mai acaparatoare. Ani în șir, practic până la sfârșitul vieții sale, saxofonistul profită, vicios, de această descoperire. Ca să mărească efectul muzicii, el încercă pe rând să-l asfixieze, să-l pârjolească, să-l opărească, să-l dinamiteze, să-l electrocuteze, să-l iradieze pe arhitect. De fiecare dată linia melodică se schimba
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
rememoreze toată povestea. Era spre sfîrșitul lui septembrie 1947. Bătrînul sef de trib Worton l-a chemat În birou. Karen, fiica lui Welton Morrow, era membră Într-o gașcă de liceeni care făceau experimente cu droguri. Cumpărau marfa de la un saxofonist numit Les Weiskopf. Morrow era un avocat putred de bogat, care contribuia din greu la fondurile Departamentului, și voia ca Weiskopf să fie strîns cu ușa discret, fără publicitate. Jack Îl cunoștea pe Weiskopf: vindea Dilaudid, avea părul scurt, lins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
nopții, el era acasă și tu nu, el Îmi răspundea că tu nu ești acasă, ba chiar, dacă tot telefonezi, nu știi cumva unde e? Singurele momente de gelozie. Dar chiar și În felul acela i-o smulgeam pe Cecilia saxofonistului. Să iubești sau să crezi că iubești, precum eternul sacerdot al unei străvechi răzbunări. Lucrurile se complicaseră cu Sandra: de data aceea Își dăduse seama că povestea mă prinsese prea mult, viața În doi devenise cât se poate de Încordată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
Înduioșată. „Nu era nici un altfel. Întâi, că eu aveam treisprezece ani, iar ea treisprezece și jumătate, iar o fată de treisprezece și jumătate e o femeie, iar un băiat e un mucos. Și pe urmă ea-l plăcea pe un saxofonist contralt, unul Papi, oribil și cu câteva fire de păr, mi se părea mie, și n-avea ochi decât pentru el, care behăia lasciv, căci saxofonul, când nu este cel al Ornettei Coleman și când cântă În fanfară - și mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
timpul te-a visat numai pe tine. Restul-i numai sex, copulație, perpetuarea seminței infame. Dar, În fine, dacă aș fi trecut la trompetă, Cecilia n-ar mai fi putut să mă ignore, eu În picioare, strălucind, și mizerabilul de saxofonist stând jos. Trompeta-i războinică, angelică, apocaliptică, victorioasă, sună atacul; saxofonul Îi cheamă la dans pe papițoii de la periferie cu părul uns cu briantină, obraz În obraz cu niște fete asudate. Iar eu studiam trompeta ca un nebun, până când m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
meu, am părăsit alămurile, iar de Cecilia n-am mai știut nimic și nici măcar de numele-i n-am mai aflat”. „Tu, biată stea”, zise Lorenza, venind pe la spate și Îmbrățișându-l. „Eu Însă Îți rămân”. „Credeam că-ți plac saxofoniștii”, zise Belbo. Apoi Îi sărută mâna, Întorcând ușor capul. Deveni din nou serios. „La treabă”, zise. „Trebuie să facem o istorie a viitorului, nu o cronică a timpului pierdut”. Seara sărbătorirăm cu pompă căderea prohibiției alcoolice. Jacopo părea că-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
cinema-ul de pe straga George, ea îl lasă s-o țină de mână. Stând pe scaunele din spate se sărută. De ziua lui, ea îi dăruiește o pereche de butoni emailați, ce reprezintă niște cântăreți de jazz mici, negri, un saxofonist și un trompetist. Este o zi de naștere cu semnificație anume. Împlinește douăzeci și unu de ani, devine major. Domnul Spavin face o ultimă încercare de a-l convinge să aleagă cariera juridică, dar în final este forțat să se recunoască înfrânt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
să fiu înlocuit pentru că făcusem o hemoragie. Am vrut să mai citesc niște piese de-ale sale și Vișniec mi-a dat: o piesă sublimă despre Cehov, și tocmai acum am început să citesc Istoria urșilor Panda povestită de un saxofonist care are o prietenă la Frankfurt. Vișniec are o personalitate formidabilă. Credeți că Ionesco l-ar fi apreciat? Vișniec are multă fantezie. Ionesco l-ar fi iubit. Ce credeți că ar fi spus Ionesco la aniversarea a 50 de ani
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2194_a_3519]
-
ceasurile din apartamentul doamnei Bordaz s-au blocat la ora 6 și 37 de minute. Pe trepte, între etajul trei și etajul doi, cîteva obiecte par mai degrabă abandonate decît pierdute : un toc de ochelari (să fie al domnului Kuntz, saxofonistul ?), o pălărie neagră din pîslă (fără îndoială pălăria domnului Bragovski de la etajul cinci) și o periuță de dinți căreia X nu-i poate identifica proprietarul. În pofida faptului că Vocea îl îndeamnă acum să-și continue coborîrea, X nu poate să
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
bulevardul tolbiac de la Paris, sau ca stația de metrou tolbiac, ținu să sublinieze Victor ca și cum originea acelui nume m-ar fi preocupat în mod deosebit. Victor se mai plimbă apoi pe deasupra altor case, familia masek, familia Warnotte... — aici stă un saxofonist, îl cheamă Kuntz, mai spuse Victor cu o notă de triumf în glas, cîntă la un bar în Greenwich Village, dacă vrei ne putem duce să-l vedem. Victor mă privi căutînd pe fața mea confirmarea că știam ce reprezintă
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
găuri negre colectoare de sunete. Domnul Busbib ar fi putut să spună, între ora 19 și ora unu dimineața, cu o marjă de eroare minimă, cam ce urmărea fiecare locatar la televizor. Cunoștea perfect programul de repetiții al domnului Kuntz, saxofonistul, și îl auzea chiar și cînd descifra mental diverse partituri. îi observa de multă vreme pe cei doi frați Bruchner care nu semănau de loc și care, de mici, chiar și cînd mergeau la școală, ieșeau separat, întîi Victor și
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
drum spre scenă prin mulțimea de la ora cinei. Sultanii văzură că vine și schimbară priviri între ei. Miroseau polițiștii; erau experimentați. Toboșarul încetă să-și mai aranjeze sculele. Trompetistul se dădu înapoi, postându-se lângă cortina care dădea în culise. Saxofonistul încetă să-și mai verifice muștiucul, rămânând locului. Danny urcă pe cortină, clipind des din cauza reflectorului puternic. Mirosi că saxofonistul e șeful lor și optă pentru o abordare diplomatică. Interogatoriul era urmărit de întreaga audiență. — Sunt de la Șerif. E vorba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
experimentați. Toboșarul încetă să-și mai aranjeze sculele. Trompetistul se dădu înapoi, postându-se lângă cortina care dădea în culise. Saxofonistul încetă să-și mai verifice muștiucul, rămânând locului. Danny urcă pe cortină, clipind des din cauza reflectorului puternic. Mirosi că saxofonistul e șeful lor și optă pentru o abordare diplomatică. Interogatoriul era urmărit de întreaga audiență. — Sunt de la Șerif. E vorba de Marty Goines. Toboșarul îi răspunse: — Marty e curat. Tocmai a fost la dezintoxicare. O idee: era posibil ca un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
urmărit de întreaga audiență. — Sunt de la Șerif. E vorba de Marty Goines. Toboșarul îi răspunse: — Marty e curat. Tocmai a fost la dezintoxicare. O idee: era posibil ca un fost pușcăriaș să-și apere tovarășul. — Nu știam că se droghează. Saxofonistul pufni: — Doar câțiva ani, da’ s-a dezintoxicat. — Unde? — La Lex. Lexington State Hospital, în Kentucky. Are vreo legătură cu eliberarea lui condiționată? Danny făcu un pas înapoi, ca să-i poată cuprinde pe toți trei dintr-o singură privire. Marty
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
pe toți trei dintr-o singură privire. Marty a mierlit-o azi-noapte. Cred c-a fost luat de aici chiar după numărul vostru de la miezul nopții. Trei reacții curate: trompetistul speriat - probabil se temea de polițiști în general, toboșarul tremurând, saxofonistul șocat, dar revenind în forță: — Toți avem alibiuri, dacă nu știi cumva. Danny se gândi: Odihnește-te în pace, Martin Mitchell Goines. — Știu asta, așa că hai s-o luăm metodic. Știți cumva dacă Marty avea vreun dușman? Probleme cu femei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
dacă nu știi cumva. Danny se gândi: Odihnește-te în pace, Martin Mitchell Goines. — Știu asta, așa că hai s-o luăm metodic. Știți cumva dacă Marty avea vreun dușman? Probleme cu femei? Vechi amici de prizat care-i dădeau târcoale? Saxofonistul spuse: — Marty era o enigmă dată dracului! Tot ce știu e că încălcase regulile eliberării condiționate și că era atât de dornic s-o taie, că a trebuit să se interneze la Lex sub o altă identitate. Coaie mari, dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
spre parcarea de la Club Zombie. — A menționat vreun nume? — Nu, a zis doar „un tip”. — A mai zis ceva despre el. Ce aveau de gând să facă sau alte chestii din astea? — Nu. Și a zis că se-ntoarce imediat. Saxofonistul îl sfredeli pe Danny cu ochii lui de un albastru mai deschis decât maroniul ochilor polițistului. — Omule, ce naiba, ți-am spus că Marty era curat! Și avea de gând să rămână așa. Dinspre audiență se auziră huiduieli. Resturi de hârtie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
Danny. Polițistul clipi din cauza reflectorului și simți cum i se prelinge sudoarea pe burtă. O voce strigă „Ieși afară-n mă-ta!”, fiind urmată de aplauze și de o aripă de pui pe jumătate mâncată, ce ateriză în spatele lui Danny. Saxofonistul îi zâmbi, își linse muștiucul și trase cu ochiul. Danny rezistă tentației de a-i îndesa instrumentul pe gât și ieși rapid din club pe una din ușile laterale. Răcoarea aerului îi îngheță transpirația și-l face să tremure. Neoanele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]