718 matches
-
gândire sau mișcare, locul unic, locul necesar, pe scurt, s-a mistuit. — A părăsit Ennistone? — Amândoi, el și mica sirenă amăgitoare. Ce fată era, ce cap de fildeș, ce trup de lapte, ce ochi mari, viorii, și cum îi mai scăpărau! Ce sâni, ce pulpe albe, și cum se mai zbătea, și plângea și săruta! — Ce tot spui acolo? strigă Tom. — Vrea să dea impresia că a avut-o, interveni Brian. Minciună sfruntată, desigur. George trăiește într-o lume a fanteziei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
între sprâncene, dând feței o mai mare concentrare. Părul de un negru compact se înălța ca o cupolă deasupra frunții, asemenea unei cununi sau unui coif ceremonial. Gura inteligentă, cu invariabila-i linie ironică, era calmă. Dar ochii negri îi scăpărau de o lumină pe care Brian i-o văzuse foarte rar, nu o blândă luminozitate comunicativă, ci o flacără aproape fanatică, flacăra voinței. Pentru Brian, Stella însemna un element străin de puterea lui de înțelegere, un fenomen, o ființă pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
se zbată cu frenezie, tumbă, după tumbă, după tumbă, după tumbă! Bănuiește ce-l paște, amărâtul. Vai și-amar de traista și de mămițica lui! îl căinează Vierme. Ca la un semn, beznele din naos se risipesc, de parcă oare-cineva, ascuns, scăpărase o feștilă sau un fitil, dintr-un amnar: În centru, Arhanghelul Cunoașterii Divine își desfășurase din nou aripile sale strălucitoare, de condor, a căror lumină boreală atingea, mângâietoare, vitraliile executate cu meșteșug, ale ferestrelor înguste, plumbuite, precum și galeria picturilor canonice
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
îi poți fixa până-i găurești cu privirea. Să observi toate micile amănunte pe care nu le-ai putea privi destul de mult dacă s-ar sinchisi măcar să-ți întoarcă privirea, asta, asta-i răzbunarea ta. Prin voalurile mele, agenta imobiliară scapără roșie și aurie, încețoșată pe la margini. Domnișoara MacIsaac, zice Brandy, cu mâna ei mare încă deschisă înaintea mea, domnișoara MacIsaac e mută și nu poate să vorbească. Agenta imobiliară cu ruj pe dinți și pudră aplicată-n straturi pe crepul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
plăceau mai mult pe fratele meu, pentru că era mutilat. Și, ca să-mi ia fața, Evie venea spre mijlocul scenei, lângă noptiera în stil Early American. — Aveai un frate mutilat? zicea. Cineva dintre cei care ne priveau tușea. Poate că lumina scăpăra pe-un ceas de mână. Mda, era mutilat de-a binelea, da’ nu într-un fel sexy. Totuși, povestea are-un final fericit, ziceam. Acum e mort. Și, foarte răspicat, Evie zicea: — În ce fel era mutilat? Era singurul tău
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
luare-aminte. Un inginer le arătase niște bidoane Înghețate, În care se păstra materialul seminal - după cum frumos și științific se exprimase gazda - pentru Însămânțările artificiale la bovine. În Vieru parcă intraseră o mie de draci: i se Înroșiseră obrajii, ochii Îi scăpărau În cap de nerăbdare. Directorul nu putuse scăpa de el și-i promisese că În seara aceea avea să-i Împrumute un microscop de la școală, pentru ca iscoditorul să vadă cu ochii lui că sămânța taurului era vie și că În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
anunța că pregătea un eseu. Și pentru F. poezia înseamnă, ca și pentru modelul său francez, o tulburare a tuturor simțurilor care să-l conducă, mai presus de conștiința individuală, la unitatea cu cosmosul: „Apui, luceafăr de seară./ Zilele-mi scapără, lin/ Către sorocul senin,/ Către marele Crepuscul de pară/ [...] Tu apui, luceafăr de seară./ Tu luceafăr răsai, matutin./ Odinioară... odinioară!.../Azi rănile cui mi le închin?” (Incantație). Poetul trăiește o copleșitoare senzație de însingurare într-o lume adversă, înconjurat de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287105_a_288434]
-
încercau s-o cucerească și nu puteau. Bine înarmați, îmbrăcați în zale, cavalerii teutoni au ieșit din cetate și-au lovit cu nespusă mânie și putere ostile aliate. S-a dezlănțuit o bătălie deznădăjduită, cruntă. Duduia pământul de tropotul cailor. Scapără văzduhul de izbirea spadelor și a lăncilor. După două ceasuri de necontenite izbiri se vedea că biruința avea să fie a cavalerilor teutoni. Erau mai numeroși, mai bine înarmați, mai dibaci în ducerea luptei. Deodată, în locul unde luptau călăreții români
ÎNTRE LEGENDĂ ȘI ADEVĂR - auxiliar pentru istorie by ILONA ȘELARU, LILIANA – DANA TOLONTAN () [Corola-publishinghouse/Science/1150_a_1891]
-
primit un sclav care să mă lingă și acesta-mi mai alină durerea crupei. Limba necunoscutului mă excita la culme, iar când Pierre mi-a scos cagula și i-am văzut pe toți oamenii aceia înghesuiți în jurul meu, cu ochii scăpărându-le, cu buzele tremurânde, cu mâinile încleștate pe mădulare sau pe sexurile femeilor, dădui frâu liber juisării care izbucni fără să-i mai pot controla intensitatea". p. 96. Dar diferite trăsături depășesc economia tradițională a povestirii pornografice. Astfel, textul nu
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/983_a_2491]
-
havanele învelite în celofan și spinteca celofanul cu un briceag. L-am urmărit cum desface învelișul și dichisește capătul havanei cu lama briceagului, apoi pune briceagul la o parte, ștergând cu atenție lama de pantaloni. L-am urmărit cum a scăpărat un chibrit și și-a aprins havana cu grijă. A învârtit-o în flacără, apoi a îndepărtat chibritul încă arzând și a tras din ea până s-a convins că arde cum trebuie. După aceea a stins chibritul și l-
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
iau șoferul la întrebări și devin grosolani cu oaspeții mei. N-am scos o vorbă. - Pe scurt, a zis el, pur și simplu nu-mi plac. - Încep să pricep ce vrei să spui. S-a înroșit, iar ochii i-au scăpărat. - Pe de altă parte, s-ar putea să-mi fii util chiar acum. Ai avea de câștigat dacă ai lucra pentru mine. N-ar fi rea ideea. Ai avea de câștigat dacă nu ți-ai băga nasul unde nu-ți
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
sfânt Neculai”), eroul-narator uzează de dreptul de a ieși din clasă și, odată afară, o ia la fugă spre casă. Însă: „când mă uit înapoi, doi hojmalăi se și luase după mine; și unde nu încep a fugi de-mi scăpărau picioarele; și trec pe lângă casa noastră, și nu întru acasă, ci cotigesc în stânga și întru în ograda unui megieș al nostru, și din ogradă în ocol, și din ocol în grădina cu păpușoi, care erau chiar atunci prășiți de-al
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286480_a_287809]
-
răi”. Munteanca încă se mai cumpănea între frica de moarte și gelozia feminină, între a „i se fi întîmplat ceva neplăcut” și între „s-o întoarce el singur acasă”. Ultima sintagmă, cu aluzie la crailîcurile lui Nechifor, o făcea să scapere scîntei, să se schimbe în corboaică neagră. În fond, chiar simpla aluzie presupunea vestirea unei morți. Sau, în altă parte: „- Vra să zică ți-i soț? -Da, mi-i soț. -Ș-acuma umbli după dînsul? -Ce să fac? Dacă nu umblă
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
va auzi mul te destă inuiri: „Conul Manole nu s-a lipsit de nimic. Masă întinsă tot anul. Chefuri la toartă. Femei! Le aducea cu poștalionul de la Viena și din Franța. Când ieșeau pe poarta viei, pocneau harabnicile, chiuiau surugii, scăpărau pietrele drumului... Pe atunci vinul curgea gârlă, chimirurile erau doldora de galbeni, în toiul culesul ui, femei goale, așa cum le-a lăsat Dumnezeu - și nu numai fete de gospodari, dar și jupânițele de la Iași - călcau strugurii în zăcători mari cât
Cotnariul În literatură şi artă by Constantin Huşanu () [Corola-publishinghouse/Science/687_a_1375]
-
antropomorfică a soarelui, izvorului vieții în univers. Că Geții adorau într-adevăr soarele sub numele și închipuirea lui Gebeleizis sau Zamolxis reiese din următorul obicei al lor, amintit de Herodot; « Toți acești Traci, (adică Geții) au obiceiul, când tună sau scapără, a trage cu săgeți către cer pentru a-1 amenința». Pe cine vroiau ei să sperie prin săgețile lor ? Învederat că norii acei care ca niște uriași balauri se înaintau asupra soarelui, stingând viile sale raze în neagra lor întunecime
ISTORIA ROMÂNILOR DIN DACIA TRAIANĂ ISTORIA MEDIE, Partea I De la întemeierea Ţărilor Române până la (cu o hartă) by A. D. XENOPOL () [Corola-publishinghouse/Science/101022_a_102314]
-
1 aruncă mai mult pe om În afara lui Însuși ? viața simțurilor ... ce Îl concentrează mai mult ? rugăciunea ...”. Analizînd-o pe fata de Împărat nu trebuie să uităm ce a spus același Amiel „... femeia e o pasivitate iubitoare care primește ideea și scapără, dar nu se electizează singură ... singură virilitatea Începe ceva În mod spontan, este o origine, un punctum saliens...” Care este esența feminității, care este secretul fecioarei eminesceene care este misterul invocațiilor necontenite? ... poate că Amiel să mă lămurească ... „femeia Își
LUCEAFĂRUL EMINESCIAN. O INTERPRETARE TRANSEONTICĂ. by Marian Constandache () [Corola-publishinghouse/Science/1694_a_2972]
-
crai călători. - Mă rog, aicea s-a născut astă-nopate un prunc? - Aici, aici! Se grăbi să le deschidă gospodarul. Cine sunteți? Și de unde veniți? - Apoi, uită-te în sus! Îi grăiră drumeții. Crăciunul zărește o stea luminoasă, a cărei coadă scapără prin acoperișul staulului. Stăpânul casei norocose află că dumnealor sunt cei trei crai de la răsărit, cititori în stele, care auziseră că o să se nască un mare împărat. Văzând steaua cu dunga luminoasă mergând spre asfințit, s-au luat toți trei
Maria Radu by Tradiţie şi artă la Tansa. Datini de Crăciun şi Anul Nou () [Corola-publishinghouse/Science/91716_a_92857]
-
însemnat fragment din roca apăsătoare a morții ce-și deschide și etalează spectacolul macabru peste destinul prietenului meu. Condoleanțe adică îmi așez umărul sub greutatea existențială a momentului nefericit ce te lovește, devin purtător, alături de tine, a bolții în care scapără trist constelația pierderii celui drag acceptându-mi, pentru un efemer moment, statutul de Atlas ce-și duce cerul pe hotarele dintre eflorescențele vieții și deșerturile morții. Prietenul meu privește această reprezentație macabră a înmormântării celui drag precum un coșmar în
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
bulgări albi de var și schelării mișcate de-o tăinuită febră. Crescând pe locul aspru și-n liniște avar, se-alcătuiește casa, vertebră cu vertebră... Ei viețuiesc în miezul unui poem intens, ce-n furtunoase ritmuri se zămislește încă. A scăpărat un fulger. S-a luminat un sens. Țâșnesc din zid efluvii de forțe, ca din stâncă. Parc-ar trăi-n geneză, pe-o stea cu zimți fierbinți, când totu-i joc și aburi, în prima dimineață, iar lumea cu priveliști
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
privește dintr-un unghi insolit. Despre Eminescu vorbește o călugăriță în vârstă care l-a cunoscut fără să fi avut conștiința a ceea ce reprezenta presupusul poet, pe Sadoveanu naratorul îl întâlnește când viața aproape se retrăsese din el, dar mai scăpăra intermitent. Relatând pe un ton neutru, autorul știe încă să atragă participarea cititorului, care actualizează emoția tăinuită, însă nu absentă din volum. După 1989, B. nu se mai manifestă ca prozator, ci publică o traducere din Andrei Platonov, precum și o
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285566_a_286895]
-
poemele din tinerețe: Am Înțeles păcatul ce apasă peste casa mea ca un mușchi strămoșesc. O, de ce am tălmăcit vremea și zodiile altfel decât baba ce-și topește cânepa În balță ? De ce am dorit alt zâmbet decât al pietrarului ce scapără scântei În margine de drum ? De ce am râvnit altă menire În lumea celor șapte zile decât clopotarul ce petrece morții la cer ? Ideea și aspirația secretă a pierderii de sine nu-l părăsește Însă. El simte, asemenea țăranului zugrav care
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
boierii și arendașii fug, transportă lucrurile de agoniseală în trenurile ticsite ca în vreme de război, cuprinși de panică și teamă.Țăranii stau la taifas în jurul cârciumii lui Busuioc, în timp ce boierii se agită, se consfătuiesc. Scânteia care pune capăt așteptării scapără tot sub chipul unei întâmplări obișnuite:Rudolf, șoferul Nadinei, aplică o sancțiune unui copil care stătea în fața mașinii, copilul începe să țipe atrăgând atenția celorlalți țărani. “Scena de culminație cu năvala de valuri întunecate, furioase, e ca o eliberare, până
VIZIUNE GENERALĂ ASUPRA ȚĂRANULUI ÎN OPERELE LUI REBREANU by ANCA CHIRICA () [Corola-publishinghouse/Science/91620_a_92349]
-
imaginile vizuale se împletesc, de cele mai multe ori, cu imaginile auditive. În aceste strofe se combină descriptivul cu meditația: buciumul nostalgic "sună cu jale", apele "plâng, clar izvorând din fântâne", turmele urcă dealul care se proiectează spre cer, în timp ce stele "le scapără-n cale". Personificarea buciumului și a apelor sugerează armonia naturii cu sentimentele poetului, așteptarea, dorul de iubire. Un simbol expresiv este salcâmul, martorul unei posibile iubiri terestre, care capătă valențe cosmice, tinzând spre un sentiment total. În primele strofe distingem
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
orice altceva, aceea de a surprinde momentul „cînd elanul se imprimă În arbore și-n slovă”, cînd „pasul [e] ca un arcuș pe struna potecii Înfiorate” iar „un metal răspunde sub deget ca o coardă”. Tot așa, „din amnarul frunții scapără singurătatea clară”, „Fiecare pas Încearcă rezonanța de marmoră a aerului”, „MÎna ca dintr-un pian, deșteaptă cîntecul - surîsul / Și pasul se regăsește sprinten pe bolovanii zilei”, „o undă atinge antena spiritului În rugină” etc. etc. Iar, În prelungirea magiei erotice
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
încins cu un brâu de culoare roșie, peste care se trecea o curea de piele de care era legat cuțitul. La brâu sau în sân ținea tabachera cu tutun și pachetul cu foițe. Avea la el și cremenea cu care scăpăra cu amnarul și cu iasca aprindea țigara. Parcă mai ieri îl vedeam pe moș Costache Cantea din Vatra îmbrăcat în acest costum pe care l-am descris mai sus. Unii țărani din Hudești mai aveau o pungă din piele de
Monografia comunei Hudeşti. Judeţul Botoşani by Gheorghe Apătăchioae () [Corola-publishinghouse/Science/91870_a_93216]