700 matches
-
ce dor, ce-mprejurare- Îmi pui pe tâmple șoapta femeii lui Hugo Și nu știu dacă Cerul mi-a pregătit altare Cum spui,dar cred în tine și-n pașii de tango; Cad peste noi din 'nalturi ca gloanțele,arnice Și scapără cu ochii din verdele de jad Un cântăreț al nopții- despre Zaraza zice, Iar noi ne-aprindem pașii de stelele ce cad Să fie vântul, oare, cel ce-mi răsfiră părul? În mine să danseze țiganca de-altădat' ? Femeia e un
...ŞI DE TANGOU-N CARE, DOAR ARIPILE BAT! de SHANTI NILAYA în ediţia nr. 1335 din 27 august 2014 [Corola-blog/BlogPost/357335_a_358664]
-
a știut dreapta ce face stânga. Altfel aveam și eu ca toți oamenii două mâini. Dar e bine și așa. Pot munci. Îmi pot mângâia pruncii și femeia. Pot aprinde focul ținând cutia de chibrituri în gură și bâtul îl scapăr pe cadran. Doamne, ce bine că am mâna dreaptă! Cu această mâna am câștigat banii necesari biletelor acestei călători pentru întreaga familie. Țin șișterul să tai pâinea, s-o împart la cei dragi. Teognis din Megora spunea că: „Doamne, Te
GEAMĂNUL DIN OGLINDĂ, ROMAN, A PATRA ZI de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 317 din 13 noiembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/357293_a_358622]
-
umane, am uitat de ele. Așa că am început să învăț „umbra” iubirii, care tot venea și pleca de nu reușeam să înțeleg mare lucru. Ba, vedeam oameni care vorbind cu mine „mă iubeau” dar dacă se întorceau imediat spre altcineva „scăpărau scântei” , adică erau furioși. Sau... invers !!! Greu de priceput cum se poate ca cineva să fie așa, dar oamenilor le reușește de minune. Am încercat și eu... Cerule mare!!! Tare greu este !!! De multe ori chiar râdeam de „jocul” acesta
AMINTIRI...DIN POVEŞTILE COPILĂRIEI de DOR DANAELA în ediţia nr. 419 din 23 februarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/357580_a_358909]
-
vesel mângâie pământul ud - brazda respiră . Șoșoni scâlciați de la ultimul polei fără umbră ta. De ziua muncii- prin berarii se-aduna muncitori cheflii. Ruine în parc, copacii desfrunziți, iarnă bezmetică. Oglinda verii, cerul reflectă senin aripi de păsări. Noapte magică, scapără cerul lumini, e iarăși Big-Bang. Lacrimi de dor, fire de nisip auriu pe unda lunii... Marea spre seara- albastrul de sepie, explozie a luminii... Ramura albă, surâsul primăverii, numele tău scris Marea spre seară, albastru de sepie, crepuscul solar... Lacrima
HAIKU de GIGI STANCIU în ediţia nr. 496 din 10 mai 2012 [Corola-blog/BlogPost/358643_a_359972]
-
personaj de care vorbea. Îi simt prezența, și câinii i-o simt, ei îl țin încă la distanță. Știu că el te-a adus aici!... Când catadicsise să mă privească din nou, în ochii intens albaștri ai lui uica Livi scăpărau luciri de mânie. Îi cunoșteam această privire, mi-o arunca tot mai des după ce, aducându-și-o pe tanti Drina în casă, prezența mea începuse evident să-l stânjenească. Încercasem o vreme să salvez relația noastră, cuvintele acelea despre trinitatea
ÎNTÂLNIRE ÎN ZORI (2) de DAN FLORIŢA SERACIN în ediţia nr. 493 din 07 mai 2012 [Corola-blog/BlogPost/358606_a_359935]
-
că renunț la moștenire, necondiționat, cum desigur voia, în fond era lucrul său, facă ce voia cu el, mai ales că fusese o vreme când mereu asta insinua, că doar la moștenire îmi era gândul, în ochii lui uica Livi scăpărase iarăși scânteia mâniei. Nu așa te-am învățat eu, mârâise, să te dai bătut cu una, cu două!... Înțelesesem că tatăl meu adoptiv își pregătise o întreagă pledoarie, în caz că aș fi avut obiecții față de cererea sa, un discurs înțesat cu
ÎNTÂLNIRE ÎN ZORI (2) de DAN FLORIŢA SERACIN în ediţia nr. 493 din 07 mai 2012 [Corola-blog/BlogPost/358606_a_359935]
-
umbră, prezicerile de teamă se adeveresc.. Corăbiile din gânduri trec orizontul, mirosul de scoici vine odată cu aroma femeii pe care marea o saltă de subțiori în aer. Deschideri de arce pe maluri spre dimineți în spațiul concav al răsăritului roșu scapără și umple golul din gânduri. Sunete în coloane dirijate spre cer îmbracă peisajul cu fluxuri de vietăți. Iubite pentru galbenul copt, semn al luminii lanurile de grâu se grabesc însetate spre fluviu, vântul din față încearcă să le oprească și
O FEMEIE SECERĂ RAZELE LUNII. de LLELU NICOLAE VĂLĂREANU în ediţia nr. 959 din 16 august 2013 [Corola-blog/BlogPost/344719_a_346048]
-
n-am găsit opiu. Pe la noi prin județul Brăila, nu se cultivă cînepă indiană . Atunci am început să mă joc cu verbele, să le împerechez și să le adun, totdeauna altfel, și-am văzut că pot să le fac să scapere. N-am ruinat nici un cuvânt .Nu sunt vinovat de moartea nici unei expresii. Mă pot alinia lângă orice om furios care este gata să strige; dați-ne înapoi cuvintele frumoase (sunt mai mult de două sute,luați dicționarul ! ) pe care l-ați
VOIEVODUL BRAILEI de CONSTANŢA ABĂLAŞEI DONOSĂ în ediţia nr. 460 din 04 aprilie 2012 [Corola-blog/BlogPost/358870_a_360199]
-
sub umbra viței de vie. Era perioada când locuiam cu chirie la o rudă pe strada Leulești, actualmente Kogălniceanu, vis-� -vis de Liceul Agricol. În curtea acestei școli ne jucam până seara târziu când apăreau stelele, iar noi pe uliță scăpăram cu două pietre alte stele mai mici, întrecându-ne care pietre scapără mai bine și mai frumos. De acest univers m-am despărțit cu greu. În vara lui 1958 ne-am mutat în casa noastră de pe strada Parcului. Construită de
GEORGE ROCA, INTERVIU CU AL.FLORIN ŢENE de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 356 din 22 decembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/358880_a_360209]
-
o rudă pe strada Leulești, actualmente Kogălniceanu, vis-� -vis de Liceul Agricol. În curtea acestei școli ne jucam până seara târziu când apăreau stelele, iar noi pe uliță scăpăram cu două pietre alte stele mai mici, întrecându-ne care pietre scapără mai bine și mai frumos. De acest univers m-am despărțit cu greu. În vara lui 1958 ne-am mutat în casa noastră de pe strada Parcului. Construită de părinți, pe credit luat de la bancă. Dar din păcate edificiul nu a
GEORGE ROCA, INTERVIU CU AL.FLORIN ŢENE de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 356 din 22 decembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/358880_a_360209]
-
-n Univers. VECIE ȘI UITARE Când clipele în timp mă-nsumă Și cresc tăcerile în mine Mi-e sufletul ca o fântână Vărsat în ciuturile pline. În mine vin să soarbă harul Învredniciri de lut sfințit Când în vecernie amnarul Scapără aure-n zenit. Mă scurg ca steaua în vecie, Ca un vulcan vărsat în lavă, Iar când se va sfârși-n beție Aceast-agheasmă din otravă, O să pășesc divin pe ape Ca-n răsucirile de harpe, Blestemul să mă facă șarpe
POEME ALESE de ALENSIS DE NOBILIS în ediţia nr. 761 din 30 ianuarie 2013 [Corola-blog/BlogPost/359357_a_360686]
-
otrava să-i împodobească acea cochilie goală a vederii. în talpă, lasă-mi iarba amară să-mi vindece rănile iar drumul de jad, drumul... lasă-i nodurile să-mi atingă tâmplele, de câte ori noaptea ființei mele se adâncește în banal. voi scăpăra cremenea cuvântului printre pașii sămânței de plumb, până la durerea desprinderii cojii de bobocul uimit de lumina soarelui. m-am rătăcit o clipă în pumnul fiarei. m-a strâns fără milă, jinduind la fulgerele fără culoare ale tăcerilor false. un zvâcnet
DĂRUIEŞTE-MI, DOAMNE, GRAŢIA PIETREI de ANNE MARIE BEJLIU în ediţia nr. 394 din 29 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/360569_a_361898]
-
ascuțite-n unghere,/ cu sulița lor m-au împuns./ -Unde ești, Doamne? - am urlar la zăbrele./ Din lună veneau fum de cățui./ M-am pipăit, și pe mâinile mele/ am găsit urmele cuielor Lui...(As`noapte, Iisus...) Tăiș de fulger scapără-n ochiul conștiinței, la jalea țării sfâșiate și viforâtele gânduri beau cupa amară oferită de hămesitelor haite. Neamul sângeră, țara oftează, iar moartea hâdă pândește orice ușă, orice portiță. Foamea s-a cuibărit printre lanțuri, iar setea s-a zăbrelit
CRUCEA ŞI ÎNVIEREA ÎN POEZIA GOLGOTEI ROMÂNEŞTI de GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU în ediţia nr. 117 din 27 aprilie 2011 [Corola-blog/BlogPost/360616_a_361945]
-
zâmbet larg, plin de mândrie și bucuria speranței, era chiar unul de alint, cu ... VI. BANCUL, de Liviu Gogu , publicat în Ediția nr. 528 din 11 iunie 2012. - Gata, măi Mariane! Oprește dracu’ măgăoaia și hai să mâncăm, că-mi scapără ochii-n cap de foame! îi urlă în ureche Mitiță - buldozerist, ca și el - cocoțat cu picioarele pe scara utilajului, susținându-se cu brațul drept trecut prin fereastra deschisă a acestuia. - Ho, mă! Ce țipi așa?! Dă-te jos, c-acuș
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/360700_a_362029]
-
colegul său. În stănga, pe iarbă, la maerginea fâșiei curățate de vegetație și acoperită parțial cu pietriș, care avea să devină în curând o importantă ... Citește mai mult - Gata, măi Mariane! Oprește dracu’ măgăoaia și hai să mâncăm, că-mi scapără ochii-n cap de foame! îi urlă în ureche Mitiță - buldozerist, ca și el - cocoțat cu picioarele pe scara utilajului, susținându-se cu brațul drept trecut prin fereastra deschisă a acestuia.- Ho, mă! Ce țipi așa?! Dă-te jos, c-acuș
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/360700_a_362029]
-
cartofi. Acum aveau nevoie de noi, vezi Doamne, nu mai jignisem onoarea camarazilor... În câteva minute eram echipați și alergam spre stația de căutare și indicarea țintelor SCIT, iar alți colegi care ne tăiau calea fugeau și ei de le scăpărau tocurile bocancilor la bateriile de lansare a rachetelor, spre punctul central de comandă, sau la antena R, cea care mătura cerul și ne furniza datele despre poziția inamicului care se apropia într-o excadrilă compactă, dinspre marea Caspică. ATENȚIE! Se
EXPERIMENTUL DIABOLIC (2) de MARIN VOICAN GHIOROIU în ediţia nr. 973 din 30 august 2013 [Corola-blog/BlogPost/360004_a_361333]
-
milioane de locuitori ai orașului, 16 milioane, repet, adică aprox.populatia întreaga a României, fapt evident cum de poate fi zona de conflict cu așa aglomerare de "suflete, dar și cu atâtea grade de temperatură, lucruri ce pot face să scapere nervii - scântei! Astfel, nu contează că pe un anumit canal circulă ditamai mastodontul de fier (cu o capacitate maximă de 55.000 de tone) de peste 13 etaje deasupra nivelului apei, căci la ei, dacă nici nu sunt valuri pe langă
CAZ DE PIRATERIE.. de VALERIAN MIHOC în ediţia nr. 2041 din 02 august 2016 [Corola-blog/BlogPost/360143_a_361472]
-
iubirii. Decăderea iubirii ca forță ordonatoare morală, estetică, creatoare, înseamnă un grav dezacord al ființei cu cosmosul. Renunțarea la dragoste înseamnă pierderea ființei, suferință și chiar nebunie. Prin aliterații consonantice, șuierătoare, stridente, poetul își exprimă dezgustul: „Alfel șuieră și strigă, scapără și rupt răsună, Se împing tumultoase și sălbatice pe strună Și în gându-mi trece vântul, capul arde pustiit Aspru, rece sună cântul cel etern nwisprăvit... Unde-s șirurile clare din viața-mi să le spun? Ah! organele-s sfărâmate
FARMECUL POEZIEI EMINESCIENE de ION IONESCU BUCOVU în ediţia nr. 1106 din 10 ianuarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/359815_a_361144]
-
palme simțeam cum ofrandă își lăsa frumusețea lui în mâna mea odată cu parfumul ultim ce mi l-a încredințat în ultima lui clipă de viață efemeră să ți-l ofer frumoasă zână-a mării aici sub mantia de stele ce scăpărau ca lacrimile mele lăsate odată cu privirea mea peste chipul tău angelic emoții albe mă cuprindeau nu mai aveam scăpare simțeam toată dragostea ta cum mă învăluia nu-mi mai luam ochii de la privirea ta doar briza mării mă mai ținea
LACRIMI FIERBINŢI de ROMEO NICOLAE ŞTEFĂNESCU în ediţia nr. 290 din 17 octombrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/359583_a_360912]
-
Ziua tologit în soare, pândind cozile de șoaric, Noaptea-n pod, cerdac și streșini heinizând duios la lună. Filosof de-aș fi - simțirea-mi ar fi vecinic la aman! În prelegeri populare idealele le apăr Și junimei generoase, domnișoarele ce scapăr, Le arăt că lumea vis e - un vis sarbăd - de motan. Sau ca popă colo-n templul, închinat ființei, care După chip ș-asemănare a creat mâțescul neam, Aș striga: o, motănime! motănime! Vai... Haram De-al tău suflet, motănime
Mihai Eminescu: Cugetările sărmanului Dionis () [Corola-blog/BlogPost/339342_a_340671]
-
258 din 15 septembrie 2011 Toate Articolele Autorului ELOGIU CUVINTELOR Nu știu de ce ,dar observ că, din zi în zi, mi se împuținează cuvintele - iar cele rămase sună tot mai bizar: ca niște clopote agățate de luna - unele mai și scapără ( în loc de amnar! ) și, ca să mă scap de ele, le voi da, pe veresie, zeilor - cu ultimul, habar n-am ce voi face; mă gândesc să-l sacrific de Paști în locul mielului. Referință Bibliografica: ELOGIU CUVINTELOR / Ion Mârzac : Confluente Literare, ISSN
ELOGIU CUVINTELOR de ION MARZAC în ediţia nr. 258 din 15 septembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/340778_a_342107]
-
voi prinde-n lanțuri dorul! pământul de m-ar strânge doar versul să-și ia zborul. Când iernile și-or strânge în talpa-mi rece, gerul, când gura mea va tace umplând de suflet, cerul, atunci, și doar, atunci, voi scăpăra o iască! lumini de vers din trupu-mi nicicând să nu pălească. Autor Doina Bezea Referință Bibliografică: LUMINI DE VERS / Doina Bezea : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 2016, Anul VI, 08 iulie 2016. Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Doina Bezea
LUMINI DE VERS de DOINA BEZEA în ediţia nr. 2016 din 08 iulie 2016 [Corola-blog/BlogPost/341056_a_342385]
-
cu tot cu clienți, dar înainte să vii tu, încercam să ne-nțelegem, pentru a nu avera probleme, nici eu, nici el. Auzindu-l cum vorbea, lui Ghiță Damblagiul îi pieri pentru câteva secunde zâmbetul de pe față și ochii începură să-i scapere, dar mușcându-și buza de jos, se stăpâni, deși în sinea lui, gândea cam așa: Băi tentativă de patron jegos! Puturos penal, ce ești! Nu ți-e rușine să vorbești așa de prietenii mei? Mai ales de Vasilică, ce mi-
CĂPITANUL VASILE (9) de MIHAELA MOŞNEANU în ediţia nr. 2115 din 15 octombrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/341175_a_342504]
-
au culoare ne agățăm pe-o ramură de gânduri, întindem mâinile să prindem o aripă din ce eram odată. Dar nuuu! Ce să mai prinzi, când ea alunecă pe-o micuță scânteie din noi, care se gudură pe cordul nostru, scăpărând cu spor până când izbucnește incendiul și ne arde, ne arde atât cât vrea el, lăsându-ne la un moment dat, jăraticul strălucitor. Apoi sfoara kilometrică de clipe se tooot întinde să-l stingem cu lacrimi nenumărate și dezordonate, ridicând ochii
O ARIPĂ DIN CE ERAM ODATĂ de MIHAELA MOŞNEANU în ediţia nr. 1157 din 02 martie 2014 [Corola-blog/BlogPost/341296_a_342625]
-
din 05 februarie 2013 Toate Articolele Autorului Nedreptul meu Venind pe lume eu plângeam Și nimeni nu putea să mă împace; Era prea albă ziua agățată-n geam, Era, mai zic și azi, prea multă pace? Din care lut am scăpărat, Ori din care strălucire de inel ? În palma mea de prunc e fixat în cuie Himeric și înfrânt zbor de fluturel. Am învățat să urc pe cruce Și atunci însingurării i-am strigat: Cum și care rost a plămădit Cuvântul
NEDREPTUL MEU de STELIAN PLATON în ediţia nr. 767 din 05 februarie 2013 [Corola-blog/BlogPost/341379_a_342708]