1,144 matches
-
soare, Visând cu jind la Raiul în care vin s-or face; Cocori și alte păsări fac planuri de plecare Spre țări scăldate-n vară, în verde și în pace. Pe câmp se strâng recolte și se ivesc ogoare: Îi scarpină spinarea și-l scurmă inși - o droaie; Deși se-abat vântoase, afară încă-i boare, Încă mai dorm șopârle întinse pe pietroaie. Frunzișul cald și moale, ca pletele iubitei, Se-agită și vibrează la orice adiere; Sub cerul de alamă
NICOLAIE DINCĂ [Corola-blog/BlogPost/384822_a_386151]
-
la soare,Visând cu jind la Raiul în care vin s-or face;Cocori și alte păsări fac planuri de plecareSpre țări scăldate-n vară, în verde și în pace.Pe câmp se strâng recolte și se ivesc ogoare:Îi scarpină spinarea și-l scurmă inși - o droaie; Deși se-abat vântoase, afară încă-i boare, Încă mai dorm șopârle întinse pe pietroaie. Frunzișul cald și moale, ca pletele iubitei,Se-agită și vibrează la orice adiere;Sub cerul de alamă
NICOLAIE DINCĂ [Corola-blog/BlogPost/384822_a_386151]
-
soare, Visând cu jind la Raiul în care vin s-or face; Cocori și alte păsări fac planuri de plecare Spre țări scăldate-n vară, în verde și în pace. Pe câmp se strâng recolte și se ivesc ogoare: Îi scarpină spinarea și-l scurmă inși - o droaie; Deși se-abat vântoase, afară încă-i boare, Încă mai dorm șopârle întinse pe pietroaie. Frunzișul cald și moale, ca pletele iubitei, Se-agită și vibrează la orice adiere; Sub cerul de alamă
TABLOU DE SEPTEMBRIE de NICOLAIE DINCĂ în ediţia nr. 2084 din 14 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/384357_a_385686]
-
Vecin de București capitala țării. Jurist. Nu știu care dintre noi este cuțu. De fapt nici nu am lătrat măcar unul l-a altul. M-a ignorat pur și simplu făcând-uși nevoile în curtea mea. Și a oferit apoi burtica să-l scarpin! La ce ar fi servit altfel mia de lei noi cerută! Eu ce să fac. Să mușc? Dacă și-a crezut incompetentul meșter are vre-o vină? Da! Deoarece nu a cerut autorizarea unei lucrări de esență executate casei sale
ARDEALUL MAI ESTE OARE ARDEAL? de EMIL WAGNER în ediţia nr. 1585 din 04 mai 2015 [Corola-blog/BlogPost/384532_a_385861]
-
liber chiar și iarna, iar la încheierea învoielii cerură banii cuveniți. Herghelegiul, care aflase între timp cine sunt, gândi cam ca un om din zilele noastre, adică la avantaj cu orice preț. Îi răspunse lui Temugin râzând mânzește (normal!) și scărpinându-se între picioare că, dacă vrea bani, abia de acum încolo mai trebuie să muncească încă doi ani pentru a-și plăti mâncarea și hainele pe care le primise. Ochii verzi se înverziră mai mult însă răspunsul fu cât se
MARELE HAN de MIHAI BATOG BUJENIŢĂ în ediţia nr. 1880 din 23 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383959_a_385288]
-
ancheta pe care o desfășoară cu privire la... - Draga mea, ocupă-te de problemele social-administrative ale localității și lăsați-i pe dispăruți. Dacă nimeni nu le revendică dispariția, vedeți-vă de treabă. E bine ca unde nu vă mănâncă să nu vă scărpinați că s-ar putea ca mâncărimea să facă răni ca râia. - Să ne lași sătenii în pace, zise șeful de post. Mi-au sosit zvonuri pe la ureche că ai ceva de împărțit cu familia Valdescu... - Zvonuri, zvonuri domniile voastre, mai adăugă
VI. ZONA DUHURILOR RELE de ION NĂLBITORU în ediţia nr. 1392 din 23 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/383931_a_385260]
-
a mărturisit că ai lut drumul munților, ne-am temut pentru viața ta. - Doar știi că prin preajmă sunt locuri blestemate prin care bântuie diavolii! Cine dracul te-a îndemnat să pleci așa de nebun în ținutul lor, să-i scarpini între coarne? - Cum cine? Dracul! - Lăsați-l, vă rog, nu-l mai dojeniți că arată ca vai de el, interveni înduioșătoare soția. - Am să-mi revin, răspunse bărbatul recăpătându-și treptat culoarea în obraji. Am întâlnit locuri cu priveliști de
VI. ZONA DUHURILOR RELE de ION NĂLBITORU în ediţia nr. 1392 din 23 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/383931_a_385260]
-
da’ aici este mult mai mult, Dumnezeu să ne ferească! Ia sama, Gheorghe! Acu-ți dădură foc la fân, cine-o putea ști, data viitoare ce ți-or mai face? Fii cu băgare de samă, băiete! continuă moș Ion Scurtu, scărpinându-se în creștet, gânditor, cu umerii aplecați spre în față de bătrânețe și îngrijorare, privind undeva în gol. Apoi continuă, ca pentru el, cu glasul scăzut: nu se vor lăsa, nu se vor lăsa până nu ne-or înrobi cu totul
FRÂNTURI DE VIAŢĂ -CAPITOLUL III – EPISODUL 6 de OLGUŢA TRIFAN în ediţia nr. 1917 din 31 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383296_a_384625]
-
coșuri începu să arunce peste noi cu beteală. Râdea cu hohote dolofana și arunca cu beteală, încât toți pomii, florile și viețuitoarele sclipeau sub încărcătura de fire lucitoare. Ba câteva fire ne-au agățat unul de altul încât, atunci când se scărpina vițelul între cornițe, cădeam buluc peste el și nu ne reveneam până nu ciulea urechile iepurașul. Si râdeau în hohote cu toții, iar dolofana arunca mereu cu beteală. Mai apăru și domnul Leo cu doamna Leona, cu nasurile pe sus. Iar
CAP.1 de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 2252 din 01 martie 2017 [Corola-blog/BlogPost/382849_a_384178]
-
și se transformau în lăcrămioare, albind pământul. Sau zburau prin văzduh, împrăștiind un parfum amețitor... Blânda lună albise și ea, lăcrimând amețită de trilurile privighetorii. Și tot pământul se umplu de rouă. Lângă mine nea Martin sforăia pierdut. Purcelușul se scărpina pe burtă, grohăind mulțumit, cu ochii închiși. Vițelul era preocupat cu ultimul petec de iarbă de pe speteaza băncii, iar iepurașul ronțăia înfundat frunzele ultimului morcov. Și peste tot, trilurile privighetorii, boabe de mărgăritar și parfum de lăcrămioare... Ce feerie!... Dar
CAP.1 de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 2252 din 01 martie 2017 [Corola-blog/BlogPost/382849_a_384178]
-
se lasă alintați și țesălați numai de el, fără să le pese de nuiaua lui. Nu e clar că nuiaua e fermecată și că l-a fermecat și pe patron tot cu nuiaua asta, de-l corcolește atâta și-l scarpină între coarne? Apoi, de ce merge el peste tot cu afurisita de nuia? A înțeles și domnu’ Ionescu, cum că acea nuia este fermecată. A zâmbit și a luat-o la el în birou. Ca să fie liniște în moară și ...cică
NUIAUA FERMECATĂ-FANTEZIE FEERICĂ DIN VOL. MAGIA COLINDEI(PARTEA ÎNTÂI) de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1800 din 05 decembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383060_a_384389]
-
mai destupați băieți ai satului cade victimă unui absurd accident datorat excesului de viteză. Și totuși, lumea continuă să-și dorească ”progres”. De vină sunt reclamele de la televizor, care îndeamnă la cumpărat de toate, inclusiv gheară cu braț extensibil, pentru scărpinat spatele, aparat care vine la pachet cu un săpun lux, gratuit, made in China. Uneori goana după progres nu se deosebește cu nimic de orbirea proprie fundamentalismului religios. A pretinde că urmărești ceva ”benefic pentru toată lumea” presupune să știi ce
Drumul fermecător, cronică la cartea Along the Enchanted Way – A story of Love and Life in Romania, autor William Blacker [Corola-blog/BlogPost/92969_a_94261]
-
de lângă altar. Când o sorcoveau pe mama, cu broboada pe capa și zâmbetul trist, părea că este Maica Domnului din icoana cea mare de la altar. La sfârșit, copiii cu sorcovele veneau la mine. Întindeam spre ei capul, ca vițelul la scărpinat și respiram adânc parfumul de busuioc, închizând fericit ochii. Când „sorcova, vesela” îmi mângâia fruntea, iar începeam să zbor prin casă ca un fulg. Ieșeam afară prin fereastra neagră, fără să o sparg. Pluteam prin livezi de meri și peri
POVESTIREA BOLINDEŢI DIN VOL. MAGIA COLINDEI de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 2184 din 23 decembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383082_a_384411]
-
printr-o mare cultură, se potoli. Cei trei moldoveni și cu țigăncușă stăteau pe prora în niște jilțuri de răchită, privind visători jocul leneș al valurilor. — La ce te gândești, spătare? - sparse tăcerea glasul cald al țigăncii. Spătarul Vulture se scărpină agale în barbă, părând că picotește. — Doar aparent picotesc - răspunse el cu blândețe. în adevăr însă, două lucruri simt cum mă tulbură: apropierea de țară și apropierea de tine. Vezi, spătare! - zise alintat Cosette. Și nu-ți vine greu să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
strigă iarăși: — Hei, creștine! Unde te duci? Auzind întrebarea, creștinul se opri din vâslit și se întoarse nedumerit: — Cum undi mă duc? - strigă și el. Mă duc tăt înainti. Și pe noi cui ne lași? - făcu spătarul Vulture. Creștinul se scarpină la ceafă, părând încurpat: — Da’ voi undi mergeți? — în Moldova! - strigă Vulture. — Moldova? Păi Moldova nu-i tăt înainti, Moldova-i tăt înapoi! - răspunse creștinul. — Nu-i nimic - făcu spătarul. Ia-ne și pe noi și scoate-ne undeva din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
undeva din stufărișul ăsta, că ți-om plăti. — Și io ce să fac cu banii în stufărișul ista? Că io din stufărișul ista nu prea ies! - strigă creștinul din barcă. — Păi ce să-ți dăm atunci? - urlă Vulture. Creștinul se scărpină din nou la ceafă: Mahorci aveți? Sau votki. Sau asta, cum îi zice, făinî. — Măria-Ta - șopti repede spătarul - mai avem punga aia cu tutun? — O mai am - răspunse Barzovie-Vodă - dar voiam să i-o duc vistiernicului, că iară-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
am văzut de cum ați suit că nu sunteți iezuiți. N-am încredere în iezuiți. Mă duc cu vorba și cu fapta. Ori de câte ori m-am mărturisit, canonul lor nu mi-a fost de nici un folos și necazul meu creștea. Metodiu se scarpină în barba-i colilie, se uită mai cu blândețe la cucernica femeie și se așeză într-un jilț. Iovănuț rămase în picioare. — Și care-i necazul tău, fata mea? - întrebă Metodiu. — Eu, venerabile părinte - zise Laura - l-am visat pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
joc cu catârul de-a dreptul, adică să ajung la catâr în linie dreaptă, ci mă lua de mănuță, ocoleam grajdul și-i cădeam catârului în spate. înțelegi? — Nu prea - recunoscu Metodiu. De ce? — Cum să-ți spun eu, bre? - se scărpină turcul în cap. Noi suntem educați militărește de mici. La un an, când începem să umblăm în picioare, suntem înfățișați mai-marelui satului, bujbeiul, care ne examinează și stabilește la ce suntem buni fiecare. Ăia crăcănați pentru călărie, ăia mai firavi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
altul! În același punct, mergând pe urmele celor dinainte, un nou vehicul, urmat de inevitabilul nor de praf, își făcu apariția în depărtare. — S-ar părea că toți au aceeași hartă și de aceea fac aceeași greșeală, comentă gânditor Gacel, scărpinându-se în barbă. Asta înseamnă că lucrurile s-ar putea aranja. — Cum? — Pornind de la ideea că cine ne-a făcut rău nu este doar jigodia asta, ci toți cei care iau parte la competiție. Prin urmare, dacă toți sunt băgați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
avut probleme cu nimeni până când ați apărut dumneavoastră pe-aici. Se așternu o lungă tăcere. Părea că o lespede grea căzuse deodată pe umerii nou-veniților, care, probabil, nu se așteptau la o asemenea cerere. În cele din urmă, după ce se scărpină în părul blond care-i cădea în ochi, cel numit Yves Clos zise: — Trebuie să înțelegeți că va fi practic imposibil să-l convingem pe acel individ să vină aici ca să primească cincizeci de bice și să i se taie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
publicitatea la anumite produse? — În bună parte, da. — Dar din ce cauză interzic reclamele la aceste produse? — Pentru că dăunează sănătății. Acum Gacel Sayah părea atât de nedumerit, încât puse deoparte arma pe care o ținuse tot timpul pe genunchi, se scărpină de mai multe ori în cap pe sub turban și bâigui complet uluit: — Vrei să spui că se interzic reclamele la unele produse dăunătoare sănătății, dar nu se interzic fabricarea și vânzarea lor? — Exact! — Hotărât lucru, voi, francezii, sunteți nebuni! — Asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
întoarcă acasă cât mai repede și, dacă se poate, pe propriile lor picioare. Bruno Serafian, căruia toți îi spuneau Mecanicul, cu toate că nimeni din organizație nu știa ce repara de fapt, căci nimeni nu-l văzuse vreodată sub vreo mașină, se scărpină îndelung între picioare, ca și când ar fi așteptat ca tocmai de acolo să-i vină vreo idee, și, în cele din urmă, mormăi aproape fără să-și miște buzele: — Nici o problemă! Care-i partea a doua? — Sfatul bătrânilor. Dar asta e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
obliga să dezvălui care sunt sursele mele de informații și tu știi asta. Dă-mi un indiciu și am să merg pe urmele lui fără să te implic. Austriacul Gunther Meyer sloboz un oftat ce răsună ca un vaiet, se scărpină în ureche, trase o înjurătură și apoi spuse printre dinți: — E cel mai absurd lucru care mi s-a întâmplat vreodată! Când, după un sfert de oră, termina de povestit cu lux de amănunte cum fusese capturat de o familie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
vede nimeni sau cînd sînt singură acasă, mă surprind făcînd gesturi urîte; simt atunci o poftă grozavă să Încerc tot ceea ce mi s-a interzis În copilărie. De pildă umblu cu picioarele goale, Înjur, Îmi șterg mîinile de capot, mă scarpin, ling farfuriile, rod resturile de salam de pe coajă. Am un soi de voluptate să recuperez ce mi-a luat educația. Nu sînt o doamnă Înnăscută, bunele maniere le-am dobîndit. În lume nu mă trădez, dar În singurătate Îmi chem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
scheaune nimic nu mai e pentru mine pentru ei a ars Biblioteca din Alexandria un turn fumegă asemenea unei guri de foc liftul s-a oprit la ultimul etaj nu va mai coborî niciodată În această dimineață pîcloasă mi-aș scărpina creierul ca un porc de toate zidurile scorojite iadul e ferecat raiul are flori de hîrtie oare ajunge să-ți oprești bicicleta cînd trece o căruță pe lîngă tine ca să fii un sfînt ajunge pălăria aruncată În praf și piciorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]