395 matches
-
27 iunie 1948, data hirotonirii sale preoțești, și până astăzi, prin felul de „a trage înainte” al unui măgar. El scrie astfel: „Trag înainte ca un măgar... Da, ca măgarul palestinian destul de robust, care suportă bine căldura, se hrănește cu scaieți și care are un mers foarte sigur; singurele defecte sunt încăpățânarea și lenea. Trag înainte ca măgarul din Ierusalim, care, în ziua de Florii, a fost pentru Mesia un animal de călărie regal și pașnic. Nu știu mare lucru, dar
Măgarul lui Cristos : preotul, slujitor din iubire by Michele Giulio Masciarelli () [Corola-publishinghouse/Science/100994_a_102286]
-
casele victoriene înșiruite, de grădini, hoteluri, de vilele comercianților și de locuințele construite de municipalitate, ajungînd într-o regiune care îdeși avea cerul liber deasupra), nu putea fi numită „la țară“. Fabrici noi se ridicau printre cărări de bălării și scaieți, mănunchiuri de piloni erau înfipți în dealuri și garduri de sîrmă apărau șiruri de domuri acoperite de iarbă și legate cu tuburi metalice. Pe partea stîngă, fluviul Clyde se lățea spre un estuar, iar canalul central era marcat de geamanduri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
vedeai nimic dincolo de spuma albă a valurilor. Dar cum te apropiai de zona stâncilor de marmură, totul se schimba. Am avut un adevărat șoc când am dat cu ochii de ele. Stâncile erau veritabile dune de marmură între care creșteau scaieți cu flori violete. Valurile azvârleau pe ele stropi de apă care scânteiau, umezeau petele de licheni, ce semănau unor caracatițe verzi ieșite la soare, și spălau piatra făcînd-o să lucească, să ardă ca o flacără curată, pe sute de metri
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
amuțească pe oricine. Nu m-am săturat niciodată să admir dunele, îndeosebi la amiază când soarele făcea marmura să strălucească, aprinzând ruguri albe prin iarbă; ruguri pe care stropii azvârliți de valuri le ațâțau și pe care florile violete ale scaieților le împresurau ca o ofrandă. Dincolo de ele, spre capătul falezei, se sălbăticise o plantație de smochini, cu trunchiurile noduroase și frunzele mari, alburii, acoperite de praf. Smochinii nu mai făceau fructe. Rămăseseră inutili printre cactuși enormi cărora le pria, se
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
cu el". Tot Domnul Andrei s-a grăbit să le explice celorlalți că nu era în folosul lor să mă supere. Dacă plecam? Cine ar mai fi venit pe țărmul acela pustiu? Stâncile de marmură ar fi rămas neatinse, între scaieți, iar ei ar fi fost îngropați, ca morții de până atunci, între bălăriile din spatele azilului. "Bă, nu fiți proști, le zicea. Trebuie să ne punem bine cu el, să nu-și ia catrafusele. Altfel, adio cimitir de marmură. Bătrânul se
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
Bătrînul? Ești aici de mai multă vreme". "De ce mă întrebi?" îmi aruncă el o căutătură alarmată. Fiindcă vreau să știu părerea ta". Ne plimbam pe țărm, în zona stâncilor de marmură. Se opri, vru să rupă o floare violetă dintre scaieți, dar se înțepă la mână și se răzgândi. Florile astea nu pot fi culese", zise el, explicîndu-mi că scaieții au țepi pentru a rezista și în timp de secetă. "Și cum aici nu prea plouă, ai văzut, de când ai venit
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
știu părerea ta". Ne plimbam pe țărm, în zona stâncilor de marmură. Se opri, vru să rupă o floare violetă dintre scaieți, dar se înțepă la mână și se răzgândi. Florile astea nu pot fi culese", zise el, explicîndu-mi că scaieții au țepi pentru a rezista și în timp de secetă. "Și cum aici nu prea plouă, ai văzut, de când ai venit n-a plouat aproape deloc, îți dai seama că au nevoie. De aceea sânt țepii atât de mari". "Dinule
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
duc din proprie inițiativă, dar află, scumpul meu Dinu, că nu sânt deloc dispus să aștept la nesfârșit. Nu neg, îmi place marea, îmi place să fac câte o escapadă în cătun, dar... dacă vreau să rup o floare de scaieți o rup, nu-mi pasă de ghimpii ei..." Și ca să-i dovedesc că nu glumeam, am întins mâna, am strâns din dinți pentru că ghimpii scaieților mi s-au înfipt în carne ca niște cuțite și nu m-am lăsat până
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
să fac câte o escapadă în cătun, dar... dacă vreau să rup o floare de scaieți o rup, nu-mi pasă de ghimpii ei..." Și ca să-i dovedesc că nu glumeam, am întins mâna, am strâns din dinți pentru că ghimpii scaieților mi s-au înfipt în carne ca niște cuțite și nu m-am lăsat până nu i-am arătat, ruptă, o floare violetă, pe care după câțiva pași am aruncat-o discret fiindcă mă înțepa. "Deocamdată, am continuat, încă mai
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
se plângea de dureri de cap. Le-a și strigat unor îngrijitori: "Nenorociților, vă omor", ceea ce era o dovadă că-și pierduse controlul; de obicei se ferea să facă asemenea gafe. Noaptea, bufnița își relua monologul lugubru. Probabil, stătea între scaieții din zona stâncilor de marmură, căci dintr-acolo se auzeau sunetele rău prevestitoare. Cum în azil nu existau decât patru felinare, a fost o adevărată bătaie cine să pună mâna pe ele pentru a-și arăta devotamentul față de Moașa. Arhivarul
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
că nu ești bun de nimic, deși într-un cimitir sânt mai numeroși oameni decât pe stradă. Cu morții nu riști niciodată nimic. Ei sânt foarte politicoși și discreți; singurul pericol e să te plictisești de atâta discreție. Cutreierând printre scaieți, uitîndu-mă la Stâncile care străluceau în lumină, eram hotărât să-mi dau toată silința la cimitirul cel nou, să acopăr prin râvnă lipsa mea de talent. Mă obișnuisem și cu ideea că profesia de cioplitor de cruci nu era atât
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
de cruci nu era atât de jenantă cum mi se păruse altădată; la urma urmei, totul se termină sub o piatră funerară, mi-am zis. Când m-am întors, l-am descoperit în același loc. Se juca rupând flori de scaieți și țipa din pricina ghimpilor care-i intrau în degete. De câteva ori m-a urmat și în cătun. Din casa Martei, l-am zărit plimbîndu-se pe uliță. Ceva mai târziu, la mlaștină, s-a așezat în fața pescarilor, și mi-am
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
afla nimeni pe țărm. Era, de fapt, un pui, nu depășea probabil câteva luni, dar avea statura unui câine matur; era dintr-o rasă care dă câini furioși și puternici. M-a mirosit și s-a tăvălit în iarba dintre scaieți, scâncind ca un copil. Nu știa să se joace, dar era prietenos. Numai când mârâia își arăta colții și își trăda rasa. L-am botezat Alfa și câteva zile i-am adus de mâncare. Când se sătura să se joace
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
nevrând, îi împărtășește destinul. Când m-am întors spre mare, care scânteia până la orizont, mi s-a părut într-adevăr că nu poate exista ceva mai dumnezeiesc decât acel țărm cu stânci de marmură răsărind albe dintre florile violete ale scaieților. A trecut atunci pe acolo Vecu, despre care se zicea că în tinerețe fusese poet. Era un bătrân foarte taciturn, uscat la trup, deșirat, adus din spate, cu o claie de păr blond spălăcit în care nu se cunoșteau decât
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
de ritual. Apăream pe peluză când doream eu. Atunci portarul își părăsea în grabă ghereta, venind să tragă și el cu urechea, și până la masa de prânz îmi luam rația zilnică de glorie. Întins la soare, singur între stânci și scaieți, și cu zgomotul mării în urechi, nu mai aveam obișnuita teamă respectuoasă pe care o simțeam noaptea și mă gândeam cu înțelegere la motivele care-l putuseră împinge pe Bătrânul să se izoleze- în sala cu oglinzi. Câte nu se
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
colț al camerei. Probabil, în acest caz va sucomba. Dar, vai, te-ai înșelat. Musca zboară și supliciul se reia. Atunci, exasperat, cu nervii decimați, abandonezi tu câmpul de luptă. Ieși să te plimbi pe țărm, unde soarele arde nisipul, scaieții și Stâncile. Nu-ți mai faci siesta, dar cel puțin ai scăpat de muscă. Pe drum te întîlnești cu doctorul Dinu și, deodată, îți trece prin minte un gând crud: să răzbuni specia din care faci parte împotriva tuturor neajunsurilor
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
au acoperit cerul. S-a întunecat, iar în timpul cât a stăruit întunericul nu știu ce am făcut. Când lumina s-a revărsat din nou, am înțeles că se petrecuse ceva. M-am uitat în jur. Pescărușii erau, toți, culcați pe nisip, printre scaieți și pe stânci. Dormeau sau erau morți. Dar nu, nu era asta. Am continuat să caut cu privirea și am descoperit că smochinul se găsea ceva mai departe, după o stâncă. Probabil, îl tăiase cineva. Când m-am uitat la
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
vedeai nimic dincolo de spuma albă a valurilor. Dar cum te apropiai de zona stâncilor de marmură, totul se schimba. Am avut un adevărat șoc când am dat cu ochii de ele. Stâncile erau veritabile dune de marmură între care creșteau scaieți cu flori violete. Valurile azvârleau pe ele stropi de apă care scânteiau, umezeau petele de licheni, ce semănau unor caracatițe verzi ieșite la soare, și spălau piatra făcând-o să lucească, să ardă ca o flacără curată, pe sute de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
amuțească pe oricine. Nu m-am săturat niciodată să admir dunele, îndeosebi la amiază când soarele făcea marmura să strălucească, aprinzând ruguri albe prin iarbă; ruguri pe care stropii azvârliți de valuri le ațâțau și pe care florile violete ale scaieților le împresurau ca o ofrandă. Dincolo de ele, spre capătul falezei, se sălbăticise o plantație de smochini, cu trunchiurile noduroase și frunzele mari, alburii, acoperite de praf. Smochinii nu mai făceau fructe. Rămăseseră inutili printre cactuși enormi cărora le pria, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
cu el”. Tot Domnul Andrei s-a grăbit să le explice celorlalți că nu era în folosul lor să mă supere. Dacă plecam? Cine ar mai fi venit pe țărmul acela pustiu? Stâncile de marmură ar fi rămas neatinse, între scaieți, iar ei ar fi fost îngropați, ca morții de până atunci, între bălăriile din spatele azilului. „Bă, nu fiți proști, le zicea. Trebuie să ne punem bine cu el, să nu-și ia catrafusele. Altfel, adio cimitir de marmură. Bătrânul se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Bătrânul? Ești aici de mai multă vreme”. „De ce mă întrebi?” îmi aruncă el o căutătură alarmată. „Fiindcă vreau să știu părerea ta”. Ne plimbam pe țărm, în zona stâncilor de marmură. Se opri, vru să rupă o floare violetă dintre scaieți, dar se înțepă la mână și se răzgândi. „Florile astea nu pot fi culese”, zise el, explicându-mi că scaieții au țepi pentru a rezista și în timp de secetă. „Și cum aici nu prea plouă, ai văzut, de când ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
părerea ta”. Ne plimbam pe țărm, în zona stâncilor de marmură. Se opri, vru să rupă o floare violetă dintre scaieți, dar se înțepă la mână și se răzgândi. „Florile astea nu pot fi culese”, zise el, explicându-mi că scaieții au țepi pentru a rezista și în timp de secetă. „Și cum aici nu prea plouă, ai văzut, de când ai venit n-a plouat aproape deloc, îți dai seama că au nevoie. De aceea sunt țepii atât de mari”. „Dinule
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
duc din proprie inițiativă, dar află, scumpul meu Dinu, că nu sunt deloc dispus să aștept la nesfârșit. Nu neg, îmi place marea, îmi place să fac câte o escapadă în cătun, dar... dacă vreau să rup o floare de scaieți o rup, nu-mi pasă de ghimpii ei...” Și ca să-i dovedesc că nu glumeam, am întins mâna, am strâns din dinți pentru că ghimpii scaieților mi s-au înfipt în carne ca niște cuțite și nu m-am lăsat până
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
să fac câte o escapadă în cătun, dar... dacă vreau să rup o floare de scaieți o rup, nu-mi pasă de ghimpii ei...” Și ca să-i dovedesc că nu glumeam, am întins mâna, am strâns din dinți pentru că ghimpii scaieților mi s-au înfipt în carne ca niște cuțite și nu m-am lăsat până nu i-am arătat, ruptă, o floare violetă, pe care după câțiva pași am aruncat-o discret fiindcă mă înțepa. „Deocamdată, am continuat, încă mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
se plângea de dureri de cap. Le-a și strigat unor îngrijitori: „Nenorociților, vă omor”, ceea ce era o dovadă că-și pierduse controlul; de obicei se ferea să facă asemenea gafe. Noaptea, bufnița își relua monologul lugubru. Probabil, stătea între scaieții din zona stâncilor de marmură, căci dintr-acolo se auzeau sunetele rău prevestitoare. Cum în azil nu existau decât patru felinare, a fost o adevărată bătaie cine să pună mâna pe ele pentru a-și arăta devotamentul față de Moașa. Arhivarul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]