732 matches
-
al Santității Sale. După asta Innocențiu, care încă la 10 septemvrie 1203 [î]l numea pe Kalojoannes "Domn al bulgarilor", se decise la 25 fevruarie 1204 să-l recunoască de rege al bulgarilor ai blachilor, să-i trimiță coroană și sceptru, să puie să-l încoroneze rege, să ridice pe arhiepiscopul din Trnwo la rangul de primat (nu patriarh) al Regatului bulgarilor și vlahilor, să-i dea acestuia dreptul de-a încorona pe regii vlahilor și bulgarilor, de-a sfinți în
Opere 13 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295591_a_296920]
-
era al lor. Numai în una papa nu intră în voia lui Kalojohannes: niciodată nu-l numi direct imperator, nici pe primat patriarh; și când acum Balduin, conte de Flandray, deveni împărat (latin) la Constantinopol, nici încoronarea, nici trimiterea de sceptru, coroană și flamură (vexillum ) nu mai erau de ajuns; imediat după victoria latinilor se arată la noul rege o supărare, care se manifestă deja în scrisoarea asupra încoronării îndeplinite. Kalojohannes se numește acum rege al întregei Bulgarii și Vlahii, iar
Opere 13 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295591_a_296920]
-
ceva, deși mi-e greu să-mi dau seama ce anume. Ca și cum nici nu i-ar fi ascultat, Vassur ceru răstit: ― Doresc să știu care este poziția oficială a Abației în privința cererii Maiestății Sale Imperiale! Ridicând toiagul ca pe un sceptru, Abatele rosti solemn: ― Înainte de a ne onora obligațiile, trebuie să te previn că Ucenicia se dobândește abia după un studiu smerit și îndelungat al învățăturilor Sfântului Augustin cel Nou. Dar chiar și această trudnică muncă nu poate începe înainte ca
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
a irosit degeaba favoarea istorică. Nu-ți vei atinge niciodată scopurile! Ești un războinic prea vechi ca să mai poți afla vreodată cu adevărat calea blândă a lui Dumnezeu, spionule. Nu vei sta niciodată pe tronul Sfântului Augustin! Abatele bătu cu sceptrul în podeaua lojei sale și spuse apoi cu voce adîncă: ― De mâine vei fi tuns ca Ucenic, sub numele de Rim. Vei fi trup din Abația noastră și ți se va garanta un tratament egal cu al celorlalți. Vassur înclină
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
este un element tipic utilizat de conștiință pentru a indica un obiect ce dobândește o semnificație proprie. Simbolul rezidă din dorința arhaică a omului de a da forme vizibile invizibilului sau de a reprezenta ireprezentabilul, de exemplu, simbolul puterii este sceptrul. Important este ca expresivitatea culorilor să devină pentru copii, treptat, un familiar mijloc de comunicare. 2.7. TEHNICI DE LUCRU SPECIFICE CULORII FOLOSITE ÎN ACTIVITĂȚILE CU ȘCOLARII Tehnica artistică constă "într-un ansamblu de modalități, reguli și procedee tehnologice, inventate
CULOAREA SENS ŞI SENSIBILITATE by ANGELA VASILACHE () [Corola-publishinghouse/Science/263_a_496]
-
de șovăială, depășite cu ajutorul Vidrei, care îi reamintește, inteligent și tenace, țelul. Până la un punct de răscruce, când, surprinzător, Vidra ezită, are îndoieli și produce avertismente. Numai Răzvan crede că momentul îi e prielnic, răstoarnă pe Aron-Vodă și îi ia sceptrul. Visul fostului rob se spulberă însă repede: ca proaspăt domn, Răzvan moare apărându-și tronul. Acuzele se pot îndrepta acum spre Vidra, văzută de cei din preajma lui Răzvan ca o femeie aprigă, vinovată de câte se întâmplaseră. În dramă, H.
HASDEU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287418_a_288747]
-
perspective tradiționale.” Pentru volumul Fragmente despre infinit (101 intropoeme) (2000) I. a fost distins cu Premiul Academiei Române. SCRIERI: Măștile somnului, București, 1968; Poeme (Valea Plângerii), București, 1971; Pseudopatriarchalia, București, 1974; Zodia Șarpelui, București, 1975; Cântec la izvoarele lumii, București, 1975; Sceptrul singurătății, București, 1978; Rune, postfață Cornel Mihai Ionescu, București, 1980; Oase de fluturi, București, 1982; Interiorul tăcerii, București, 1985; Poezii în șoaptă, București, 1985; Despărțirea de cuvinte, București, 1988; Ritual - Rite, ed. bilingvă, tr. Gina Argintescu-Amza, Constanța, 1995; LV (Cincizecișicinci
ISTRATE-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287632_a_288961]
-
care nu exist) lider. De îndat) ce cineva pare a avea șanse de câștig)tor, aproape toți se aliaz) taberei celor mai puternici, măi degrab) decât s) continue s) formeze coaliții, menite s) împiedice pe oricine ar dori s) ia sceptrul puterii. Alinierea, iar nu balansarea, devine acum comportamentul caracteristic. Comportamentul de tip aliniere și cel de tip balansare se afl) într-un izbitor contrast. Pe plan intern, candidații învinși mizeaz) întru totul pe înving)tor. Oricine-și dorește că cineva
Teoria politicii internaționale by Kenneth N. Waltz () [Corola-publishinghouse/Science/2255_a_3580]
-
încât se va intitula chiar domn al Țării Moldovei și Valahiei, vis din pricina căruia și-a aflat, de altfel, și căderea. Sunt câteva din aspectele domniei lui Vasile Lupu, ale cărei trăsături împărătești reies, inevitabil, și însemnelor puterii marelui domn: sceptrul și spada, coroana închisă, cu vulturul bicefal deasupra ei, și cu bogați lambrechini 30, înfățișată pe candelabrele de la Golia, dar și pe pecețile lui Gheorghe Ștefan și Ștefăniță Lupu31. Nu trebuie uitat un element specific domnului, acela sugerat de relația
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
în raportul său că ideea unei uniuni româno-maghiare „fusese discutată de unguri cu d-l Erdelgi (sic!)“52. Din perspectiva guvernului maghiar, se pare că existau anumiți membri ai cabinetului care susțineau o uniune personală între România și Ungaria, sub sceptrul regelui Ferdinand. Era vorba despre ministrul apărării, Ferenc Schnetzer, cel al comerțului, Ferenc Heinrich 53, și cel de externe, Márton Lovászy54. Însă este greu de stabilit care era poziția lor reală, câtă vreme aceiași oameni aveau în vedere și chiar
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
activitatea unora dintre promotorii unei federații româno-maghiare au continuat să prolifereze. Spre exemplu, la începutul lui februarie 1920, guvernul de la Belgrad își manifesta îngrijorarea cu privire la acțiunile unor persoane din Budapesta în vederea realizării unei „uniuni personale a Ungariei și României, sub sceptrul Majestății Sale, Regele Ferdinand“93. 93 A.M.A.E., Fond 71/1920-1944, Ungaria, politica internă, 1920-1923, vol. 43, f. 6. Circulația unor asemenea zvonuri s-a intensificat în vara și toamna anului 1920, când, lansată din inițiativa Parisului, a părut
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
pentru cele trei etnii principale • Nu însă și pe cei care doreau o apropiere politico-militară româno-maghiară cu o intermediere italiană (vezi I. Romsics, Italy and the Plans..., p. 135-137). Un susținător al opiniei conform căreia o uniune dinastică româno-maghiară, sub sceptrul regelui Carol al II-lea, ar fi fost avantajoasă pentru ambele țări și s-ar fi putut întemeia pe anxietățile comune (pericolul bolșevic și preponderența slavă din regiune) era, la începutul anilor ’30, Hermann Müller, fost cancelar al Germaniei în
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
Casa de Savoia (ducele de Spoletto sau ducele de Aosta) și au lansat zvonuri privitoare la o uniune maghiaro-slovaco-croată133. În sfârșit, având și concursul lui Mussolini, în vara anului 1942, unele cercuri maghiare au reluat ideea unei uniuni maghiaro-croato-slovaco-transilvăneană sub sceptrul unui rege italian 134. Evoluția războiului a anulat definitiv însă chiar și șansele teoretice de materializare a unui asemenea plan rocambolesc 135. 129 A.M.A.E., Problema 71/1940, Ungaria/U3, vol. 494/7, f. 5-7. • Ibidem, f. 8. • Ibidem
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
umilul diacon”. Opera aparține genului numit „oglinda principiilor” pentru că prezintă preceptele necesare unei bune guvernări a supușilor. Însă cele expuse de Agapet rămân foarte generice, preocuparea lui fiind mai ales aceea de a-l preamări pe împărat: acesta a primit sceptrul împărăției pământești care-i asemănătoare celei cerești (1); el e plasat într-o poziție inaccesibilă oamenilor din cauza măreției împărăției pământești (8); deși e la fel cu ceilalți oameni prin substanța trupului său, împăratul e asemănător cu Dumnezeu prin puterea ce
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
umilul diacon”. Opera aparține genului numit „oglinda principiilor”, deoarece prezintă preceptele necesare unei bune guvernări a supușilor. însă cele expuse de Agapet rămîn foarte generice, preocuparea lui fiind mai ales aceea de a-l preamări pe împărat: acesta a primit sceptrul împărăției pămîntești, asemănătoare celei cerești (1); el e plasat într-o poziție inaccesibilă oamenilor, din cauza măreției împărăției pămîntești (8); deși e la fel cu ceilalți oameni prin substanța trupului său, împăratul e asemănător cu Dumnezeu prin puterea ce derivă din
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
de amarnica ta robie în care ai fost, tu vei cânta cântecul acesta de ocară împotriva împăratului Babilonului și vei zice: «Cum s‑a sfârșit cu asupritorul și cum a încetat chinul nostru! Domnul a zdrobit toiagul celor fără de lege, sceptrul răilor apăsători! Iată pe cel care lovea popoarele fără încetare cu mânia lui și care în întărâtarea lui punea neamurile sub stăpânirea lui, supunându‑le fără cruțare! Tot pământul este în pace și se odihnește; toți izbucnesc în cântece de
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
căruța cu un câine/ pe coviltir...” (Drapel la indigo). Imaginea trupului (dinăuntru, cel cu organe bolnave, ori trupul dinafară, spiritual) revine obsedant, deghizând boala și spaima de moarte în mici „spectacole”, liniștite sau terifiante, realiste sau onirice: „Respirația cicatrizată/ printre sceptre și oase colorate,/ abandonează pieptul despuiat/ asemeni unui ciocan uitat în ploaie - / râul negru ni se refugiază în obraji/ și sub stern - / dintr-un clopot uriaș,/ fără limbă,/ cad pisici roșietice - / prin mine trece tata fluierând/ o melodie veselă...” (Cortina
SAPLACAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289476_a_290805]
-
dramatic în 44 de scene” (1984; Premiul Asociației Scriitorilor din București), al cărui subiect este plasat în vara anului 1944. Două fresce dramatice de inspirație istorică din 1985, Triunghiul, în centrul căreia stă acțiunea de unificare a țărilor române sub sceptrul lui Mihai Viteazul, și Pragul furtunilor, scrisă în colaborare cu fiul său, Dan Vasiliu, și care avea inițial titlul Mircea cel Mare, relevă maniera de instrumentare a istoriei naționale caracteristică momentului. SCRIERI: Ion Brezeanu, București, 1959; Tony Bulandra (în colaborare
VASILIU-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290460_a_291789]
-
XX vor fi și stăpânii lumii. Nu energiile controlate de om, oricât de puternice ar fi ele sau efectele lor, nu aurul și alte averi materiale, sub orice formă ar exista acestea, ci informația va fi semnul puterii. Așadar, nu sceptrul de aur, ci aureola informațională. Câtă dreptate au avut egiptenii, în urmă cu mii de ani, spunând că omul e frumos când mintea-i e regină. În sprijinul afirmațiilor noastre vin preocupările privind protecția și securitatea informațiilor, care datează de
Protecția și securitatea informațiilor by Dumitru Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/2140_a_3465]
-
și barbar. Este Manole și Caiafa, iudă cu chip cristic și demon fără identitate. Jumătate este simultan toate acestea, iar „seara, când lumea s-a golit de regi, / ne mai jucăm puțin de-a curțile mâhnite/[...] Hai să izbim cu sceptrele în pământ./ Hai de-a bastarzii/ Hai de-a prințul fără umbră/[...] Să plecăm repede, cât mai departe, acum, până nu începem să ne urâm de moarte, Măria ta”. Teatralitate confină cu spațiul poeziei lui Emil Botta, poetică a tăcerilor
MUGUR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288267_a_289596]
-
a secolului al XIX-lea, au rămas în manuscris. SCRIERI: Nocturne, București, 1900; La focul rampei, Bârlad, 1904; Ispitirea de pe munte, București, 1914; La „Mielul Alb” (în colaborare cu Charles Lebrun), Arad, 1925; Poezii, București, 1934. Traduceri: François Coppée, Pentru sceptru, București, 1898 (în colaborare cu George G. Orleanu); Racine, Andromaca, București, 1909, Fedra, București, 1929; Guy de Maupassant, Yvetta, București, 1911, Între dragoste și moarte, București, 1929, Doi prieteni, București, 1930; Shakespeare, Othello, București, 1913; Corneille, Poliect, București, 1916 (în
NANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288352_a_289681]
-
numit Domnul, pe de altă parte, neputându-se stabili - chipurile din motive ideologice și în ciuda statutului comun de întemnițați - vreo pistă reală de comunicare. Burebista (1978) prezintă cititorilor literaturizarea unui episod al istoriei îndepărtate și anume unirea triburilor dacice sub sceptrul primului lor mare rege. Tensiunea provocată de obsesia unirii - posibilă prin abilitatea și înțelepciunea lui Deceneu - și de orgoliile căpeteniilor de triburi este bine dozată. Celălalt palier al scrierilor lui P. - „teatrul-dezbatere” și „proza-document”, cum au fost numite - revelează un
POENARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288865_a_290194]
-
a domnitorului, au apărut în „Calendarul Ligii Culturale” (1907). Altă dramă, Voichița, este publicată, tot fragmentar, de „Almanahul Ligii Culturale” pe 1909. „Cu învoirea autorului”, a tradus împreună cu D. Nanu o piesă a lui François Coppée, Pour la Couronne (Pentru sceptru, 1898). Tot împreună cu D. Nanu a tălmăcit tragedia lui Corneille, Cidul. Din 1909 este membru al Societății Scriitorilor Români. Înainte de Mateiu I. Caragiale, imaginația lui O., romantic cernit, se închide într-o zonă a tainei și a visului, în care
ORLEANU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288590_a_289919]
-
sisteme”, metempsihoza în a doua. Frazarea este curată, aici ca și în traduceri, dar autorul este copleșit de model. SCRIERI: Pâinea păcatului, București, 1905; Sărmanul Dionis (în colaborare cu Jean Bart și Const. Calmuschi), București, 1909. Traduceri: François Coppée, Pentru sceptru, București, 1898 (în colaborare cu D. Nanu). Repere bibliografice: Mihail Dragomirescu, Gh. Orleanu, „Calendar literar și artistic pe 1909 al revistei «Biblioteca românească enciclopedică Socec»”, 168-169; Iorga, Oameni, I, 442-444; Emil Gârleanu, Priveliști din țară, București, 1915, 67-70; Lovinescu, Ist.
ORLEANU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288590_a_289919]
-
pronie. Căderea îi revelează rostul tainic al fiecărui gest în armonia universală, fără de care lumea ar fi o „comedie a fantasmelor”, produsul propriei halucinații. Caesar pricepe acum ceea ce rămâne insesizabil pentru pragmaticul Machiavelli: singura unitate posibilă este aceea spirituală, sub sceptrul lui Iisus, „unicul Caesar”. Comparativ cu această tragedie travestită în fastuoase haine baroce, Alkestis se supune canoanelor antice, textul raportându-se cu o relativă fidelitate la piesa omonimă a lui Euripide. Astfel, ea este un trenos vibrând de dragoste și
BOTTA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285841_a_287170]