290 matches
-
petrecerilor. Recunoștința unui fir de iarbă. În umbra vastă a legendelor, Poetul veghează gânditor în barbă. În umbra legendarului destin, Poetul cast drumul veghează. Sub greutatea visului sublim, Întunericul său lumina scurtează. Ca o piatra pentru urmași, Tu ți-ai schilodit sufletul si chipul, Ți-ai năruit, și ți-ai trădat, Și ți-ai distrus visul. Pământule bun, numai tu Îi iubești pe poeți. Te umpli, cu nenumărate vieți. Câtă iubire le arăți, doar tu. Eminescu deasupra tuturor, A fost și
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
aici? Nu mai pot îndura căldura asta fără sfârșit, așteptarea aceasta, trebuie să-l ucid. Nici o pasăre, nici un fir de iarbă, numai piatră, o dorință stearpă, tăcerea, strigătele lor, limba din mine care vorbește și, din ziua când m-au schilodit, lunga suferință searbădă și pustie, lipsită până și de apa nopții, de noaptea la care visam, zăvorât împreună cu zeul în vizuina mea de sare. Numai noaptea, cu stelele-i răcoroase și fântânile-i de beznă m-ar fi putut mântui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
acea zi m-am schimbat cu totul, iar ei au înțeles, le acopeream mâinile cu sărutări când îi întâlneam în cale, eram unul de-ai lor, nu mă mai săturam admirându-i, mă încredeam în ei, nădăjduiam că-i vor schilodi pe ai mei cum mă schilodiseră și pe mine. Și când am aflat că o să vină misionarul, am știut ce am de făcut. O, ziua aceea, semănând cu toate celelalte, aceeași zi orbitoare, care ținea de o veșnicie. Pe înserat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
totul, iar ei au înțeles, le acopeream mâinile cu sărutări când îi întâlneam în cale, eram unul de-ai lor, nu mă mai săturam admirându-i, mă încredeam în ei, nădăjduiam că-i vor schilodi pe ai mei cum mă schilodiseră și pe mine. Și când am aflat că o să vină misionarul, am știut ce am de făcut. O, ziua aceea, semănând cu toate celelalte, aceeași zi orbitoare, care ținea de o veșnicie. Pe înserat s-a ivit una din străji
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
se uită lung la pendula din perete, toată lumea vrea deja să bage cornu-n pernă, e de-nțeles, a trecut de miezul nopții, iar mîine ne-așteaptă o altă zi mare, se încurajează, cum adică să am ceva împotrivă? Morți, răniți, schilodiți pe viață, asta contează mai puțin, dom’ Roja, își reia Gulie ideea, important e că ce am văzut cu ochii mei n-o să mai poată nimeni să-mi scoată din minte, uite așa s-au evaporat cu toții cînd și-au
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
inundația asta de mâini nu era lucru curat și, după ce ne-au prins, am anunțat la poliție." "Niște tîmpiți", gemu, mai neînduplecat ca niciodată, Ulpiu. Dinspre Palatul Regal, simțea cum soarele îi bombarda creștetul cu cocoloașe de căldură. Vipia îi schilodea florile. Detaliile planșelor schițate până atunci nu-l ajutau la nimic. Dacă ar fi dorit să surprindă un indiciu cât de cât prețios, numai releveul tălpii tipului de doi metri ar fi trebuit mărit, pe puțin, la doi metri. N-
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
Combatantul cu șipca (acest Boerescu avea inteligența de a târâi după el o șipcă mizerabilă, cu două cuie ruginite la vîrf) nutrea speranța de a trăi, la bătrânețe, din publicarea unor variante sinistre ale poemelor oamenilor-fluturi. Când nu izbutea să schilodească pe careva, neghicindu-le, la vreme, terenurile de aterizare, devenea dintr-o dată cumințit, dar și așa 320 DANIEL BĂNULESCU mai mare grabă, în pușculița unui spital de boli nervoase, sub pază militară. Era locul optim pentru a fi scos la
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
la ei acasă, Îmi suna la ușă adesea și mă-ntreba dacă poate să stea cu mine. I-am tratat dependență după dependență și mereu o lăsam să intre. Așa aveam o șansă s-o despart de tot ce-i schilodea mintea. Ea știa că beach-barurile erau mai mult decît putea duce. Crawford și prietenii lui Îi testau limitele și-o Împingeau la distrugere, parc-ar fi fost o Piaf sau o Billie Holiday și-ar fi avut un talent uriaș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
de fusese și la nunta lui, tramvaist, om al dracului, petrecăreț, dus în lume. Venise în Cuțarida cu nevastă și copii, se întemeiase cu ce apucase, vai de viața lui cum se trudea cu beteșugul de-l avea; că-l schilodiseră de-un picior în război. Mahalaua prindea față. Iarba pierise în drumul căruțelor. În părți rămâneau maidanul nesfârșit și groapa fără margini, lată și adâncă. Au dat ploile lui aprilie, apoi potecile s-au zbicit, oamenii forfoteau. S-au mai
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
scormonind. Aveau boturile ascuțite și ochii fierbinți de poftă. Nemâncați, ca stăpînii! Albi, roșcați, negri, cu spete mari, urcau malurile. Al lui Chirică rămânea mai în urmă. Era beteag de un picior, că-l prinseseră grădinarii în bostani și-l schilodiseră. Din cauza lui era să se omoare omul cu oltenii într-o dimineață. Câinele, câine, dăduse prin gardul de mărăcini și răscolea brazdele. Pândarul de sus, poc! cu pușca de sare, drept în pulpa dulăului, care a luat-o de-a
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
o blană de scânduri, peste care se așternuse o pânză neagră. v - Pleacă, ne lasă! - Eu mi-am dat foc la casă, numai ca să n-o ia elf strigă o femeie mai dintr-o parte. - Pe-al meu când -lau schilodit la fabrică și-am vrut s-aduc doctoru 1-a lăsat fără un sfanț pentru că n-aveam ce-i da în garanție! Glasurile muierilor și ale bărbaților se amestecau acum ca o grindină. - Avea bani să cumpere și biserica, și
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
lut”, l-a lăsat sleit pentru o bucată de timp. Construcția lui delicată, oricât de indiferentă ar fi rămas la provocarea durerii În alții, era deosebit de sensibilă la propria durere. El fugea de suferință ca de ceva ce deteriorează și schilodește viața umană și s-ar părea că a rătăcit prin acea teribilă vale a melancoliei, din care atât de multe spirite mari, poate mai mari chiar decât al său, nu au mai ieșit niciodată. Dar era tânăr - avea numai douăzeci și cinci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
Urmară murmure de aprobare, câțiva clătinară din cap. Cu toții presupuseseră că un reviriment al organizațiilor extremiste evreiești era de așteptat. În anii ’80, un grup de colonialiști și de fanatici religioși trimisese bombe prin poștă sau le plasase sub mașini, schilodind câțiva politicieni palestinieni. Multe dintre victime erau încă active, apărând la televizor în scaune cu rotile sau cu plăgi faciale îngrozitoare. Poate, continuă Yariv, vor arunca în aer vreo două terenuri de joacă arabe. Chiar și Moscheea. Nu era nevoie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
unor vieți fără supunerea vremelniciei. Se demola din greu pe acele străduțe de lângă fosta Operetă. Priveam, proptit în înalta masă cu un picior a Expresului de pe Apolodor, cum ciozvârtele de case nu se lăsau duse de ghearele macaralelor puse să schilodească duhul Timpului, chiar și în acele duminici de liniște, de rugă și, pentru unii ca mine, de ducere în nimicul din fața unei sticle de bere într-o bodegă mohorâtă. Îmi beam berile cu gândul pierdut în neputința împăcării că, iată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
greu asudă, Chiar picioarele în traistă i le iau, cu ei le-au dus, 530Căci găsindu-le, cum fuse năsdrăvan, și le-ar fi. pus Iar la loc... în zori de ziuă, el a doua zi trezit, Vede cum îl schilodise, - ce să facă amărît? V-o trei zile dup-olaltă se mai tîrie în brânci Pin tufanii din pădure și pin colții cei de stânci, 535Pîn - ajunge ca să vadă un palat în văi de rai Cât ca să te uiți la
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
deodată și instinctul începea să mă înșele. Întrebările calme, binevoitoare ale lui Minor despre Lucy păreau să trădeze o preocupare reală pentru soarta ei și, doar dacă nu era un mincinos oribil de talentat, un om care nu ezita să schilodească adevărul atunci când îi era de folos, mă găseam în incomoda situație de a îl compătimi. Cel puțin timp de câteva clipe l-am compătimit și apoi brusc, valul neașteptat de compasiune m-a prins cu garda jos, transformând ceea ce ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
părăsea. Acum, era aproape rece. Sunt oameni care trăiesc șaptezeci sau chiar optzeci de ani cu gândul că există mereu ceva nou, că aventura Îi așteaptă, cum se spune, la colțul străzii; până la urmă, aproape că trebuie uciși, sau măcar schilodiți bine, ca să le vină mintea la cap. Nu era cazul lui Michel Djerzinski. Viața lui de om, și-o trăise În general singur, Într-un vid sideral. Contribuise la progresul cunoașterii; era vocația lui, felul În care putuse să-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
lăsat să se smulgă din sufletele lor credința și au subscris „fatalității” destinul lor. Ei au uitat de înfricoșătoarele mineriade când acei inconștienți barbari, valuri, valuri, s-au năpustit asupra bucureștenilor; băteau și ucideau la întâmplare pe tot românul după ce schilodiseră studențimea eroică din Piața Universității. Mineriadele lui Iliescu, patriarhul roșu al comunismului în România, sunt unice în istoria crimelor politice, asemenea celor de la Pitești, Gherla, Zarca Aiudului, Canal, care au îngrozit pe tot omul pământean și au adus atâta nefericire
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
subterane, sângele martirilor și eroilor noștri. Legionarii sunt suportul moral și spiritual, sunt spada care luptă împotriva răului. Nu ne ocoliți, nu vă panicați. Legionarii au fost răstigniți în piețe publice, sufletul le-a fost sfârtecat cu răni adânci, trupul schilodit în bătăi și torturi, țintuiți pe Cruce precum Iisus Hristos, Sfinții Apostoli Petru și Pavel, Sfinții Mucenici și Sfinții Părinți. Noi am propovăduit cuvântul și învățătura adevăraților creștini. Am primit osânda și moartea cu bucurie și o vom repeta mereu
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
șanț, un gard de sârmă ghimpată... tot timpul eram cu gândul la ce ar fi putut fi mai rău... să calci pe o mină! Unii au pățit-o. Dacă mureai, Dumnezeu să te hodinească. Mai grav era însă să te schilodească doar...” Prins de acest gând, nici nu și-a dat seama când a ajuns în poarta casei. Ferestrele luminate dovedeau că a fost aprinsă și lampa cea mare, atârnată în bagdadie, pe care o foloseau doar la sărbătorile mari. „Ei
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
Cum te-a făcut să te simți? Dar nu am fost eu cel care a făcut-o. Noi toți trebuie să ne acceptăm partea noastră din vină. Noi ne putem descurca cu vidul. Îl cunoaștem prea bine ca să ne poată schilodi. Dar e atît de rece. Încălzirea centrală pare să se fi stricat. Becul de semnalizare s-a stins. Carole știa cum s-o repare. Noi, eu, ne gîndim s-o punem de-un foc, dar mi se pare prea mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2029_a_3354]
-
amenințător! În fața unei lovituri iminente, portarul, Înfricoșat, a ridicat mâna pentru a se apăra... În cele din urmă, s-a retras ca un câine pocnit peste bot... ― Așa! Mama voastră de trântori! Tu, care atunci când glonțul secera vieți sau ne schilodea, ai stat ascuns după fundul nevestei, strigi la mine ca la un rândaș? Să Îndrăznești să scoți doar un singur cuvânt și... - a scrâșnit Petrică, În timp ce scotea scântei din privirile umbrite de sprâncenele stufoase și bine Înspicate... Călca apăsat!... Poftește
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
bolovănoase: ― De ce-a mai venit cucoana aci? De ce ne batjocorește cucoana?... Nouă nu ne trebuie, să se ducă de unde-a venit, la ciocoii ei, și să ne lase pe noi în pace, să nu ne chinuiască și să nu schilodească copiii oamenilor, că noi nu i-am făcut nici un rău, și nici să nu creadă că moșia are s-o înstrăineze, că... Izbucnirea aceasta totuși nu găsi răsunet decât la o parte din oameni, ceilalți întorcînd doar capetele spre dânsul cu
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
se ridică de jos. Dârdâia de spaimă că va fi și el împușcat. Bâlbâi în neștire, fără să mai aștepte vreo întrebare: ― Eu n-am omorât pe nimeni... Eu am stricat mașina și i-am pus foc, că mi-au schilodit copilul, dar n-am vărsat sânge, că am copii... Se socoti cel mai fericit când, snopit în bătaie, fu aruncat între ceilalți arestați, în cancelarie. Își făcu cruce și mulțumi bunului Dumnezeu, că a avut milă de copilașii lui. Spre
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
reluării chestiunii asasinatului lui Foriș. Apropiat al lui Pătrășcanu, condamnat la închisoare, Belu Zilber a trăit șaptesprezece ani de detenție. După eliberare, el notează în Memoriile sale că în șaptesprezece ani a cunoscut două generații de securiști, pe cei care schilodeau limba română și aveau o origine socială bună, adică o origine modestă, apoi pe cei care cunoșteau bine ortografia, care erau trecuți prin școală și universitate și care se considerau garanți ai ordinii socialiste. "Aceștia din urmă, adaugă Zilber, credeau
by CATHERINE DURANDIN [Corola-publishinghouse/Science/1105_a_2613]