1,812 matches
-
Sper că nu ți-ai închipuit vreodată că Petrică sau Regizorașul au făcut ceva de capul lor, fără ordine clare venite de mai sus. — Sînt și ei acolo niște marionete pe care le manevrează alții, spuse Bulgarul. — N-oi fi sclipind eu de istețime, dar de asta mi-am dat singur seama de la început. Tot poporul vede că sforile sînt trase de Mortăciune, domnul Președinte, Broscoi și Picioruș. Nu-i nici o noutate. — Ba uite, te anunțăm noi că pînă și ei
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
la gâtul gros al pretendentului, doborându-l cu ușurință. Femeia, făcându-și cruce, plecă spre casă dar nu Înainte de a scuipa, zicându-i: Ptiu! Bată-te-ar să te bată! Țap bătrân! Va, copilul cu ochii mari În care mereu sclipeau diverse mirări, uitase, În mare parte, de mămica sa bună. Zânița, bucuroasă că i se spune „mămică” Îi oferea o Înlocuitoare acceptabilă. Dar atunci când jocurile copilăriei Îl purtau spre grădinița cu bujori din fața „casei mari”, o amintire ca o umbră
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
două dar niciodată mai mult de trei litere noi și cuvinte noi. Metoda era neschimbată, dădea rezultate de care erau mândri iar satisfacțiile aveau caracterul de „neașteptat de bine”. Va se trezea, mânca ceva rămas de seara și cu ochii sclipind de dorință spunea: Gata! Victor Îi desena cele câteva litere mari pe laița cu un strat fin de fleci, spunând: Atenție, mânzule (alte ori zicea „soldat”, „fecior”, „puiule”, „mă băiatule” și alte substantive și diminutive care În mintea lui Va
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
Stalin s-a stins din viață și ... Anetă, Ileană, aduceți repede o petică neagră să punem doliu la mătură că o murit „tătucu’ cu musteți mari”, lepădătura!, Îl Întrerupse Bunicu’ Ghiorghi, care citise ziarul Încă de ieri și, cu ochii sclipind de bucurie și de teamă, spre marea indignare a lui Victor care realiza pericolul de a fi „raportați la Securitate”, continuă aproape răcnind: Gata! Oameni buni, de-acu’ să vinamericanii!! Calmat de Victor și de bunica Ileana (care se Înfricoșa
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
lui Victor și spuse: Îmi pare bine că semăn cu cineva drag doamnei profesoare și Încerc să fac tot ce-mi cereți, așa a zis tăticu’? În miez de noapte, la marginea somnului, Va a crezut că vede o luminiță sclipind În ochii profesoarei. Profa Îl privi Într-un anume fel (oare cine-l mai privise așa de câteva ori? Aha, cealaltă profesoară, Marinița!) El n-a Îndrăznit să o privească precum cățelul-cerșetor, ba chiar la Îngrozit gândul. Doamna profesoară spuse
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
cam pioană ieșea Erica, cea mai luminoasă dintre epidermele noastre greu Încercate de soarele verii. Ne jucam și „de-a irisul albastru“, după cum aș putea numi astăzi distracția, ne luam adică de bărbie cu vorba: „Ia să-i văd dacă sclipesc!“ și ne-nfigeam privirea În ochii Încremeniți În fața noastră. Cu toții Îi aveam albaștri. Chiar și ai mei băteau spre culoarea asta, iar fetele ziceau: „Dacă ne uităm la tine, albastru mai tare e pe partea dreaptă“. Cei mai interesanți erau
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
aminte că, pînă la America, atîta apă este că-i numa’ apă, după cum și de la America pînă la Fiume tot atîta apă fusese că fusese numa’ apă, se Îmbarcă pe vaporul Caronia, drept care, a doua oară În viață, văzu cum sclipește, la capătul mării și la Începutul Americii, Femeia. Inima ei nu se Împăca defel cu uriașa statuie, cu ea ca semn În toată zarea. Bine măcar că nu era vie, căci dintre vii cei dintîi ce i-au ieșit În cale
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
aplecându-se peste tejghea, îsi așternu încet numele pe hârtie, cu un scris tremurat și pocit, de om căruia numai la scris nu-i stătuse în viața lui mintea. Auzind de rezultatul inventarului, secretarul Girolteanu sări de pe scaun cu ochii sclipind de satisfacție și își aprinse o țigară, din care începu să pufăie grăbit. Ați făcut o treabă clasa-ntâia, domnule Stelică! se porni el să vorbească, scuturându-i mâna în chip de mulțumire. Mama lui de Marangoci! înjură el râzând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
s-a gândit bine și preferă să rămână poet, îl informă Nelu Ianolide. În fine, conchise politehnistul Tase. Hai să vedem acum pe cine putem conta și să ne punem la punct planul de bătaie... În ochii lui Călin Moraru sclipiră, preț de o secundă, niște lumini ciudate, pe care nu le observă, însă, nimeni dintre cei prezenți. 9 A doua zi, după orele de curs, Victor o porni ca de obicei împreună cu Felicia spre Cișmigiu, dar pe la jumătatea drumului el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
toi le plaisir du mon Paradis. Et puis, sans toi ce n'est pas la même chose, tu le sais toi aussi, tu veux être avec moi. Avec tout mon amour, Monique În groapa din fața raiului se găsesc frumusețile lumii, sclipind în lumina nopții și luminând cu raze gălbui lumina albă. Fasciculele porneau dintr-același punct, descriind razele unui cerc, oprindu-se aparent la câțiva metri de centru. Cristina, arăți delicios. Dacă ai apărea așa zilnic, nu numai că ai face
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
un bleu deschis, puțin tulburi, ce te amețesc, sunt de toată frumusețea și mici, de o frumusețe unică. Îl iubesc cu toată ființa mea. El e iubirea. I se simte în fiecare părticică a sa, în felul în care îi sclipesc ochii, care mă învăluie cu căldura lor. Azi am pățit ceva. Aș vrea să-i spun lui tot, ca să-mi treacă. El ar ști, m-ar alina, și totul ar trece. Aș vrea o mângâiere, tandrețe, alinare. Am nevoie de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
era ca toate celelalte. Era maiestuos făcută. Era nobilă, fină. Era unică. Și acele clipe erau unice. Îmi revenii printr-un efort de voință. Ce se întâmplă? Vreau să știu. Vorbește până nu-mi pierd de tot răbdarea. Ochii îi sclipiră. Și se decise să-mi facă pe plac. Am fost mai mulți nemuritori. Aș fi rămas doar eu. Da, e ca-n filme. Dar ai atins sângele în momentul străfulgerării și acum împărțim ceva. De ce, nu știu. Nu e logic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
gândul că frumusețea ei adăpostea ceea ce el avusese prea mult, fără voia lui, îi răscoli stomacul. Prea mult. Ea-i zâmbi, pusă în încurcătură. Primi florile iar el se pierdea în imaginea ei. Rochia era fină, din mătase. Pietricele albe sclipeau. Două bretele țineau "sutienul" din pietre din care curgea materialul mov închis. Mulțumesc. Nu trebuia... Am vrut. Pierdură o clipă. Amândoi. Haina se oferi el să i-o pună. Observă că nu avea nici o sabie. O conduse la mașină. Porni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
timpul, ai simțit destul. Mama e sacră. Do you love me, mother, like I love thy? A avea un copil, fruct al unei coincidențe (când te hotărăști) și al unui vis călduț (pleci înainte să se destrame). Ador stelele când sclipesc și ador luminile city-ului. Îmi zâmbesc si-mi țin coroană. * Intru în compartiment, cu grijă și atenție, însă numai ce privesc o clipă doi oameni morți, criminalul chiar aici, și mă trezesc trasă înăuntru, iar țipatul îmi îngheață fiind amenințată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
le poți vedea și devin așa cum (nu) le vede natura omniscientă. Focul nu a ars decât pe unii. Eu am scăpat. Eu am ars violența cu violență. Cei ce au ars focul cu foc scăpaseră. Are pasiunea în ochi. Îi sclipește în ei. O pasiune ca a ei, istoria, viata și libertatea. Se făcu profesoara de istorie. Îi plăcu arheologia. E politicoasă și simțită, puternică și vie. Forța lui, a melodiei, a ritmului. Yago e o telenovelă foarte bună. La fel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
de persoanele pe care nu apreciez, însă nu le detest, cu ele râd cel mai bine. · Spre exemplu, vine timpul să înfrunt pe toată lumea. Intru în salonul plin. Toți mă privesc. Fără ca ținuta-mi să fie sfidătoare, ochii să-mi sclipească. Mă uit în jur. Toți sunt așa cum îi văd. Cu mintea mea îi văd, înțeleg, citesc cu ușurință. Mă învăluie toate aceste lucruri care mi se strecoară în suflet. Cristalul albastru clincăie. Sunetul se aude ca și cum pe el aș păși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
ceva concret în urmă. Și ca acel ceva să aibă inițiativa de a accede la spiritual. Iar Lumina, Lumina a fost înainte de toate. A iubit, de la început, Întunericul. A dorit să-I dea fericire. A dorit să facă Întunericul să sclipească astfel încât să vadă și alții acele sclipiri. Și dacă în realitate Supernovele, fiicele Întunericului și ale Luminii se sting, e pentru că dincolo de toate Întunericul și Lumina se iubesc, sunt separate și în același timp sunt împreună. Însă stelele aparțin Întunericului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
metodă de cîte-o piesă din fiecare raion, într-o lume ca un bazar nu cu zări și firmamente, ci mai curînd cu cvasi-obiecte, cu lucruri pe cale să. Totul fuge, totul alunecă, în această poezie mișcătoare ca o coadă de salamandră. Sclipind a inutilitate, a înnoire spre lepădare. Imaginea abandonului delicat din Cîntecul a murit, a unei lumi care se istovește știind că o va lua de la capăt, e un îndreptar de sens al unei poezii care-l ocolește: "Ascultați cum aplaudă
Vraja interzisă by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/7005_a_8330]
-
Iulia Iarca Bijutierul și alte poeme care nu există există, totuși, și este o carte care, în peisajul poeziei actuale, sclipește. Condensând imaginile până la a-și construi o formulă cu cifru, poezia lui Valeriu Mircea Popa impune, pentru decodare, o lectură și o relectură. Fiindcă, pentru a putea gusta acest tip de poezie, trebuie să parcurgem niște cotloane foarte întunecate, adesea
Bijuterii întoarse pe dos by Iulia Iarca () [Corola-journal/Journalistic/7385_a_8710]
-
declara nemulțumit de portret... Adevărul este că are dreptate. Nu este el. E cum îl vede artistul. Cum l-a văzut el, chiar în clipa aceea... Nici el, subiectul, nu știa cum arăta în acel moment. De bucurie, ochiul îi sclipea într-un fel; ori cine știe din ce altă pricină. De suferință, obrazul era tras, emaciat, dându-i ceva de sfânt, când el e un șmecher. Tipul pictat nu se recunoaște deloc. Artiștii ăștia sunt niște mincinoși. Asta e concluzia
Portrete by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/7387_a_8712]
-
intrând deschide ochii și în momentul de surpriză care urmează, se examinează reciproc. Femeia Fleur poartă pe cap o pălărie neagră cu boruri largi de care atârnă, tot neagră, o voaletă scurtă până deasupra nasului. În negrul intens al pălăriei sclipesc câteva strasuri luminoase. Un maiou roșu scurt și larg îi atârnă pe trup până sub buric lăsând la vedere torsul gol, plin, rotund. Un ciorap de mătase neagră îi îmbracă piciorul drept până sus pe pulpă unde se termină prins
Romanul nimănui by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/6883_a_8208]
-
de o pozitivitate desăvârșită. în 2050, România va fi cu certitudine cea de a șaptea putere economică a Uniunii Europene și poate chiar prima în ordine culturală. Manifestările Institutului Cultural Român, aducând în fața lumii figurile lui Eminescu, Brâncuși, Enescu, vor sclipi prin noutate și îndrăzneală. în cercuri mai intime vor fi popularizate alte magnifice personalități ale trecutului, precum Adrian Păunescu, Dinu Săraru, Eugen Mihăescu. în standuri frumos ornate vor fi exhibate chipurile lui Burebista, Decebal, Dionisie cel Mic, iar dintre moderni
Anul 2050 by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/7965_a_9290]
-
la timpul ei viitor, aranjează lucrurile. Trenul regal va zăbovi, altă dată, mai mult. Politețea, în sistemul de convenții, te face să nu refuzi. Din cauza ei personajele nu vin și, mai ales, nu pleacă la timp, întrețin "lanțul slăbiciunilor" și sclipesc de îngăduință defulată în manevre de culise. Altminteri, "țara oamenilor atenuați", vorba lui Cioran, care sînt, cu toată aparenta lor vioiciune, clienții lui Caragiale, e un paradis al non-kombat-ului. Fiecare, locuind într-o casă de sticlă, se ferește să arunce
Politețe… by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/6832_a_8157]
-
încălzesc. Stăteam cu spatele la fereastră, priveam în tavan și fredonam o melodie, cu carnea bine îndesată între elemenții călâi. Totuși, un firicel de căldură începuse să-mi urce prin vine. Mă legănam ușor în ritmul muzicii murmurate de mine. Atunci a sclipit diamantul și am amuțit. Câțiva fiori rebeli, asta a fost tot. Flăcări jucând deasupra comorii. Acum venise vremea să sap mai adânc. În furia mea voiam să dezgrop totul. Să-mi repar orgoliul rănit. Și de mațe să trag, dacă
Rrromanul by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/7516_a_8841]
-
celălalt nu se urni, ci continuă să-l privească cu insistență. Apoi alți doi se apropiară, rigizi, tăcuți. Acum îl priveau, cu asprime, trei perechi de ochi cu sclipiri verzi. Se însera încetișor. În amurgul ce se lăsa, privirile lupilor sclipeau cu tot mai multă hotărâre. Patru, cinci, șase perechi de ochi. Marele roșcat își sprijini capul între picioarele dinainte, mormăi încetișor și, uneori, brusc ca o străfulgerare, își arăta sclipirea colților imenși albi. Ceilalți nu ripostau, doar îl țintuiau, nemișcați
Bánffy Miklós - Lupi by Georgeta Hajdu () [Corola-journal/Journalistic/6053_a_7378]