308 matches
-
dacă oalele ar fi rămas pe loc, negustorul le-ar-fi curățat și le-ar fi revândut ca noi, la viitoarea petrecere. îmi amintesc de o scenă comico-tragică petrecută în 1886, a doua sau a treia zi de Paște. Soarele începuse să scoboare și grupurile - mai multe mii de oameni - se îndreptau către poartă. Deodată, o mare mișcare se produce, strigăte, înjurături și ropote de oameni venind către ieșire. Eu eream lângă poartă. Ca fulgerul trec prin fața mea vreo 20 de macedoneni pietrari
Bucureştii de altădată by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1328_a_2730]
-
roșii, șepci negre, trâmbița la spinare și cizme de lac, călări pe cai superbi, așteptau toate echipagiile pe drumul Herăstrăului. Bestia era locotenentul Mihail Laptev, care trecu repede, cu iuțeala fulgerului. Goana a durat 2 ore. După aceea doamnele au scoborât din trăsuri, domnii le-au dat brațul și toată această lume aristocratică a intrat în păduricea Bănesei unde s-a mâncat, s-a băut și s-a dansat. Dar ce lume a vremurilor pierdute acum în bezna trecutului!... Principesa Urusof
Bucureştii de altădată by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1328_a_2730]
-
tribună. Dar n-apucă să spuie întâiele cuvinte și un zgomot drăcesc izbucnește: — Jos Moș Tăbârcă! Afară!... — Hoo!... Și o ploaie de plesnitori, aruncate din fundul sălii, încep să se spargă în peretele din spatele tribunei. Îngrozit, zăpăcit, bietul Moș Tăbârcă scoborî repede catedra și fugi pe ușă, urmărit de huiduielile, țipetele și plesnitorile din sală, care acum răpăiau ca o descărcătură de mitralieră. în altă zi a fost atacat însuși omul care era cauza acestei mișcări. Se știa că doctorul Romniceanu
Bucureştii de altădată by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1328_a_2730]
-
își răspundea sie și cititorilor cu argumente istorice: „Țara Șipenițului a fost creată pe la începutul secolului al XIVlea. Istoricul Diugosz, care a trăit în Polonia, un secol mai târziu, , ne-o spune: au fost românii.” „Din Țara Sepenicului s-a scoborât Petru Mușat pentru a clădi cetatea Sucevei, și din castelul Sucevei, incomparabilul Ștefan cu mână puternică și dibace stăpânea Țara Moldovei, ferind-o de dușmani și asigurându-i prin sforțări supraomenești independența politică” - scrie profesorul. Și tot dânsul vorbește de
BUCOVINA ÎN PRESA VREMII /vol I: CERNĂUŢI ÎN PRESA VREMII 1811-2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/460_a_970]
-
prin întuneric, și nu mai dete prin aceste locuri decât când ajunse stăpânitorul țării după cum legenda spune. Totuși o dată, numai o dată a mai venit, chiar în zorii neguroși ai nopții de fugă; a venit, a zguduit și frânt gratiile, a scoborât pe fata de boer cu ochii adânci și cu sufletul furtunos, a scoborât-o din închisoarea zilelor reci și pustii, a pus-o în șea înnaintea lui și s-a dus înnainte, tot înnainte spre ani de necunoscută soartă, spre
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
țării după cum legenda spune. Totuși o dată, numai o dată a mai venit, chiar în zorii neguroși ai nopții de fugă; a venit, a zguduit și frânt gratiile, a scoborât pe fata de boer cu ochii adânci și cu sufletul furtunos, a scoborât-o din închisoarea zilelor reci și pustii, a pus-o în șea înnaintea lui și s-a dus înnainte, tot înnainte spre ani de necunoscută soartă, spre câteva clipe de viforoasă fericire câteva clipe care prețuiau cât zeci de ani
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
la raison, elle ne tarde pas à se faire sentir. Franklin. Ce sont les canons de la pensée! strigă Abd-el-Kader, contemplând mașinile Secolului, care imprimau 800 exemplare pe ceas. Tantem animis coelestibus irae. Atâta mînie în sufletele cerești. D.X. ciocoi, scoboară din casă nobilă, cum ar zice Rochefort, pe scara de serviciu. Voi aveți dreptul forței, eu am forța dreptului. Nulla est causa homini philosophari, nisi beatus sit. Sf. Augustin. Filosofii germani de la Leibnitz la Hegel sunt foarte obscuri; de aceia
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
lovit peste fălci Moise proorocul cu cârja sa făcătoare de minuni. Domnia sa este un om foarte cumsecade, dar de cum a început a ținea discursuri și toasturi, a devenit un animal foarte periculos. Condus de viteji comandanți, regimentul urcă dealuri ca să scoboare văi. Dorobanții umplu din când în când tufele, căprarii înjură înnăbușit, domnul maior Ghelemè tace și oftează, domnul maior Stoianovici oftează și tace. Unul are capul atârnat pe piept, altul are capul spre cer înnălțat. Și când se începe lupta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
sunt destinate imoralității vechi, și încercările lor de emancipare și moralizare trebuesc combătute cu ultima energie. Ceiace ar dovedi că nu mòdele sunt lipsite de inteligență. DESPRE NIȘTE MARI ARTIȘTI Dar nu e adevărat de loc că toate s-au scoborât și au scăzut. Iată, arta dramatică s-a suit. Sunt vreo câteva gazete, care se ocupă în special de teatru, în care citesc foarte des dări de samă despre spectacole și aprecieri despre artiști. Nici nu vă faceți ideie ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
încheie drumul inițiatic cu o revenire din planul înalt. În colindele de flăcău, spațiul din care trebuie să ajungă voinicul implică mai ales o ascensiune, deci o ieșire din contingent: „Lerului/ Pi-on picior de munte,/ Pe petre rotunde,/ Suie și scoboară/ Cerbu-n trestioară”. Acest tip de colindă, clasificat de Monica Brătulescu ca Vânarea leului III 58, are la bază motivul falei cerbului - ca ipostază zoomorfă a haosului. Strigătul și neliniștea lui („Suie și scoboară”), adevărată fierbere a forțelor infernale, are menirea
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
de munte,/ Pe petre rotunde,/ Suie și scoboară/ Cerbu-n trestioară”. Acest tip de colindă, clasificat de Monica Brătulescu ca Vânarea leului III 58, are la bază motivul falei cerbului - ca ipostază zoomorfă a haosului. Strigătul și neliniștea lui („Suie și scoboară”), adevărată fierbere a forțelor infernale, are menirea de a lansa provocarea pentru confruntare. Cerbul se află pe un munte izolat într-un decor mineral, de-vitalizat, și absența eroului ar putea cauza extinderea pietrificării. Foarte interesant apare faptul că timpul
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
găsim [...] la Eminescu, în Luceafărul". Pentru ca, în final, când Hyperion "urcat singur pe acel piedestal", "se resemnează, devenind, în consecință îngăduitor, însă nu din mărinimie (subl. aut.) ci din faptul că simțindu-și distanța modificată în favoarea lui, nu se mai scoboară până acolo ca să se răzbune [...]. Un piedestal... un fel de a se înșela pe sine./ Un piedestal... un fel de "atunci nu voiai tu, acum nu vreau eu"". Fără îndoială, e posibilă și o asemenea interpretare a poemului dar, vai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
iubind deopotrivă pe cei ce m-au iubit și pe cei ce m-au urât, neavând înaintea ochilor mei decât binele și fericirea nației române. Așa Dumnezeu și compatrioții mei să-mi fie întru ajutor!" Apoi, pănă a nu se scoborî domnul de la tribună, Mihail Kogălniceanu, privighitoarea Moldovei cum era numit pe atuncea, îl întâmpină la scara tribunei și rosti cu voace adînc emoționată următorul discurs: "Măria-ta! După o sută cincizeci și patru de ani de umilire și degradare națională
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
de nu, îmi răspunse el, și imediat începu să citeze unele dintre novelele mele și să le laude într-un mod destul de măgulitor pentru amoriul meu propriu. Am tăcut și am surâs. Ajuns la Brașov, preotul, pregătindu-se să se scoboare din tren, îmi întinsă mâna și îmi zise: Să mă norocesc cu numele d-voastră! Nicolai Gane, îi răspunsei eu. Atunci el rămase un moment surprins, se înroși și declară că cuvintele sale trebuie să le cred sincere, deoarece el
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
decât ruine în jurul său, m-am îndreptat șovăind spre ușă, am ieșit în antret, unde am stat o clipă ca doar îmi voi veni în fire, fiindcă mi se tăiese picioarele și nu mă puteam răsufla; apoi, am prins să scobor scările, dragă doamne, ca să spun birjarului, care nu era, să tragă la scară. Toate aceste mișcări le-am făcut așa în mod inconscient, automatic, fără nici o țintă, fără nici o speranță de a ieși din încurcătură. Ce mă fac eu? îmi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
de atâtea gingașe miss177. Ce vrei, nu-și poate cineva învinge firea așa ușor! Mai târziu feliurite alte izbânzi atribuite lui au fost puse în circulațiune. Se zicea că ar fi trecut oarecând Dardanelele și că altă dată ar fi scoborât asemine înot Dunărea de la Viena până la Peșta în urma unei prinsori 178. Dar aceste vitejii nu le-am auzit din gura lui, și n-am avut chip să le verific. Ceea ce-i sigur e că pentru România a fost un mare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
înainte și ne făceau alai, iar copiii se uitau al noi cu ochi mari plini de mierare, neînțelegând cum se poate ca niște boieri de târg să umble în carul cu boi. Așa am mers vreo trei oare suind dâmburi, scoborând văi, trecând sate, curmezișind păraie și, în sfârșit, am ajuns la Târgul Neamțului unde am opus ceva la inimă, cum zice românul, și ne-am odihnit puțin, pentru că tot în acea zi era să ne supunem la o mai mare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
și prinsese, căci ne-am tot învârtit în jurul cetăței și n-am mai putut nimeri cararea pe unde venisem. Am apucat așa la întâmplare în dreapat și am ajuns la marginea unei prăpăstii pe unde nu era chip să se scoboare suflet de om. Am apucat apoi în stânga, altă prăpastie, tot atât de fioroasă, și așa în toate părțile, oriîncotro ne îndreptam, dam de râpi grozave care ne închideau calea. În sfârșit, s-a făcut noapte neagră, de nu se mai vedea nimic
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
nici un cap omenesc. Ce puteam dori mai mult? Greu e omului pănă când ia o hotărâre, dar, odată luată, el o ține strună înainte și își lasă toate grijele la spate. Așa și noi, față cu neputința de a ne scoborî la târg, ne-am ales fiecare câte un mic cotlon, nu departe unul de altul, și ne-am așezat pe somn. Pe somn, vorbă să fie; eu unul știam de mai înainte că n-am să închid ochii. Luna cea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
și am plecat la vale. Scoborârea însă a fost originală de tot. Dădusem din Martigni o telegramă la Saxon, ca să ni se expeduiască sus pe munte patru sănii, pe care le-am și găsit și cu care aveam să ne scoborâm. Săniile nu erau propriu-zis sănii, ci niște schelete de sănii, reduse la cea mai simplă expresiune, și așa de ușoare, că ai fi putu rădica câte două într-o mână. Pe două tălpi era fixată o scândură pentru ședere cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
în jos cu o iuțeală amețitoare, așa că de multe ori eu, care eram în frunte, când mă uitam îndărăpt la cei ce veneau în urma mea, mi se părea că au să-mi cadă în cap. În 45 de minute am scoborât muntele pe care îl suisem în 6 ceasuri. Cursă fantastică, în care era de admirat ghibăcia și puterea călăuzilor care, cu picioarele mereu încordate, nu pășeau, ci lunecau brăzdând pământul cu călcăile fără să îngenuncheze o singură dată, ceea ce ar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
pământul cu călcăile fără să îngenuncheze o singură dată, ceea ce ar fi avut de efect răsturnarea săniei și căderea noastră în prăpastie. Mă rog, când m-am văzut jos, mi-am făcut cruce; mi s-a părut că m-am scoborât din ceri. A doua zi am plecat din Martigni cu drumul-de-fier și ne-am oprit la Vernayaz pentru a vizita vestita cascadă Pisse-Vaeche și defileul cel cumplit cu numele Gorges du Trient. Cascada formată de râul Salanfe e una din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
mai periculoasă ce am întâlnit pănă atunci în Șvițera și care nu degeaba se numește Mauvais-Pas. Cine e cât de puțin supus amețelei și nu are piciorul sigur nu ar face bine să se ispitească 202 prin asemenea loc. Te scobori pe un părete de stâncă aproape perpendicular în care sunt sapate mici trepte cât ai pune piciorul, deasupra unei prăpăstii de peste o mie de metri, în fundul căreia șerpuiește Arveyronul, mic ca o cordea 203. Pe vremea aceea nu aveai ca
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
frumoasă asupra lui Mont Blanc ac de acolo. Ăl vezi în toată măreția lui de la bază pănă la vârf. În curtea otelului era așazat un mic telescop, prin care am putu observa cum o societate de escursioniști tocmai atunci se scoborau de pe Mont Blanc și-i puteam distinge așa de bine, că vedeam urmele ce lăsau pe zăpadă și funia cu care erau legați. Ce n-aș fi dat să fiu și eu între dânșii! Poate căm acest dor o fi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
va fi acela care va pune piciorul pe multinvidiatul Polul Nord. Lupta cu tăriile naturei are în sine ceva bărbătesc care în înflacără închipuirea și deșteaptă dorul de a le învinge. Astfel față cu englejii, căci englejii erau acei care se scoborau de pe Mont Blanc, m-am simțit în fundulș conștiinței mele pe o treaptă de inferioritate și, ca să mă mângâi de această stare de umilire, am oftat și am comandat un prânz la otel. Pe când, deci, față cu Iacob Negruzzi, stam
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]