344 matches
-
cenușiu-gălbuie intră oblic prin geam - a trecut dimineața și, dincolo de cerul de fildeș, soarele invizibil are să înceapă să coboare. Ridicându-se să mai caute ceva prin cămară, Ivona își aruncă ochii pe geam, dar nu vede decât gudronul ondulat și scorojit al magaziei de lemne și, mai departe de el, chioșcul negru, umed. Resturi de zăpadă sticloasă, întărită ca sub o crustă de zahăr, au încremenit încolăcite ca niște găinațuri pe acoperișul chioșcului. — Parcă știam că mai e puțină zacuscă... Aaaah
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
ca la o Walkirie, așa, știe madam Ana ce este aceea o Walkirie ? Ah, mai repede, mai repede... Din profil, în oglinda cu mâner de argint, e bine... E chiar foarte bine ! în stradă, nimic interesant, deocamdată, duzii cu frunzele scorojite și pline de praf, într un colț o mașină de făcut asfaltul, un domn care își face vânt cu o pălărie de panama și merge repede-repede fără să se uite nici în dreapta, nici în stânga, nu, în niciun caz nu vrea
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
îi compătimesc. Nu văd copii să se joace, tineri sau adulți care să intre în biserică. In afară de buletine informative, foi parohiale duminicale, sau alte câteva materiale religioase publicitare, totul este vechi în aceste biserici, absolut totul, vechi și adesea scorojit, uzat de trecerea timpului și mai puțin din cauza folosirii. Ce am apreciat mereu a fost faptul că sunt deschise, că pe toată suprafața bisericii au toate scaunele pregătite pentru a-i primi pe credincioși, dar mă întreb când anume această
Pelerin pe drumul Sf. Iacob de Compostela (Genova-Pamplona) by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91894_a_92328]
-
cu mirodenii: ghimbir, ienibahar, nucșoară, cuișoare, scorțișoară, cimbru, foi de dafin, boia de ardei, tarhon... La ce mâncăruri le punea? Cum am să-mi mai amintesc vreodată de ele?... Și a mai rămas un carnețel minuscul, cu coperte de mușama, scorojite, în care ea, la vârsta de paisprezece ani, își făcuse o însemnare sau două. Carnețelul l-am descoperit într-o casetă de piele, aproape dezmembrată de veche ce era, conținând și alte câteva flecuștețe. Am citit cu dificultate, aproape am
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
de sfânt în mine. Cea mai greu de urmat e porunca a treia. Chiar imposibil. Cum să evit amintirile care nu mă ajută să trăiesc în prezent? Cu ce rămân dacă alung amintirile? Nu rămân cu nimic. Rămân cu pereții scorojiți ai gării, cu ciorile, cu tufele de oțetari care cresc lângă peron. Nu, domnilor, nu pot să urmez această poruncă. În zadar mi-am dat-o. Trebuie să-mi amintesc. Cineva mi-a povestit odată că se întorcea din alt
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
lângă sfeșnic. Ca Shakespeare. Până la urmă am preferat sala de așteptare. Poate pentru că aici am crezut mereu că aștept într-adevăr ceva. " Mereu" e un fel de a spune. În sfârșit, asta n-are importanță. Văd același peron, aceleași ziduri scorojite, același geam murdar în care se decupează câmpul. Stau pe aceeași bancă făcută din șipci de lemn și vopsită într-o culoare nedefinită, ceva între galben și maro. Nu înțeleg mai bine ca în primele zile ce caut aici, dar
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
să coborâm. Auzisem că Odesa e un oraș interesant, cosmopolit, cu un farmec aparte. Ceea ce văd eu seamănă, însă, unei femei decăzute care a renunțat la orice cochetărie. Nici nu se mai spală. Bea, înjură și se culcă îmbrăcată. Ziduri scorojite, lăsate parcă în paragină, neîngrijite. Magazine cu marfă dubioasă, de care nu-ți vine să te atingi. Și, unde te învîrți, diverse mărci de votcă. Am, brusc, impresia că Odesa e un oraș locuit de stafii care se îmbată pentru
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
În general cereri de donații și oferte de cărți de credit. Cataloage de la magazinul ăla de unde-și cumpăra vestele alea demodate. Ajunseră la ușa din față. El o încearcă: încuiată, deși înăuntru nu-i decât rahat de șoarece și vopsea scorojită. Se uită la ea, fără să ofere nimic. Nu mai ții minte? întreabă ea. Și se duce drept la șipca desprinsă din stânga ferestrei și o zgâlțâie puțin, că e ruginită. Până la urmă o deschide și apare cheia de rezervă. Cea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
fi, lansează semnale bleu-ciel agolmerației rutiere. Domnul profesor din Marea Britanie, alți domni și domnițe de prin Occident se miră într-ascuns de paragina expresivă a autobuzului, un fel de "rata": acele vehicole folclorizate de pe ruta Timișoara-Parța, cu mușamaua scaunelor bine scorojită, cu podelele răvășite de înghesuiala generațiilor de femei și bărbați de prin satele patriei. Ne oprim la locuri dinainte stabilite, trecem în grup restrâns spre monumentul învăluit în ceața iernii, și pe lângă noi populația merge și se întoarce, ne privește
Comisia de împăciuire: marafeturi epice, tăieturi din ziare by Daniel Vighi [Corola-publishinghouse/Imaginative/917_a_2425]
-
o zi, un bassidji care îi oprise din drum le ceru actele la toți trei. Șoferul, cu cioturile lui îmbrăcate în zdrențe de piele cicatrizată, se execută cel dintâi. Se întinse spre torpedou și de-acolo își scoase un portofel scorojit. Cu o clipă înainte ca milițianul să li se vâre prin geamul deschis, Ghazal nu făcu decât să se cuibărească sub clavicula iubitului ei și să-nchidă ochii. Era o îndrăzneală vecină cu moartea, iar Sebas îi auzi inima bubuind
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
frig. Peste capot pusese un palton vechi. Lațele rare se confundau cu gulerul de blană gălbuie. Matei îi aruncă o privire întîmplătoare. "Dumnezeule! E hidoasă. Parcă ar fi un păianjen." Sprâncenele desenate inegal dispăruseră, lăsând un chip pleșuv cu fardul scorojit, ca o a doua pieliță, de var. Melania Lupu ieși din bucătărie mestecând. ― Firește că vor veni. Popa o privi iute: ― De ce? Formalitățile s-au terminat, pe Panaitescu ― ideea dumitale ― ni l-au rambursat. Râse sinistru: Acum îl veghem. Mâine
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
evit urzicile, ocolind o barcă unsă cu catran care nu mai văzuse cu siguranță apa de multă vreme, și m-am trezit într-un fel de prispă putredă. Acolo am ezitat. În fața mea era o ușă roasă de carii și scorojită. Trebuia să mă decid să apăs pe zăvor și întîrziam să iau această hotărâre. Și, probabil, dacă nu mi-ar fi fost teamă că Dinu va zâmbi aprobator, văzând că mă întorc atât de repede, aș fi renunțat. Când am
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
Fără să mă gândesc prea mult, am pătruns în curtea liceului. Nisipul scârțâia sub tălpi ca amintirile. Doamne, cum au trecut anii. Nu m-am putut stăpâni și am pătruns. În clădire. Rea inspirație. Am regretat imediat. Pardoseala tocită, zidurile scorojite, în loc să-mi stimuleze melancoliile ca nisipul din curte, mi-au arătat cum se pot degrada amintirile. Am făcut și greșeala de a urca la etaj. M-au ispitit scara în spirală strânsă și o mică vanitate. Vroiam să-mi revăd
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
posibilităților mele de înțelegere. Dimineața, zăream câteodată de la azil bărcile negre, date cu smoală, plecând la pescuit, dar la ora când mă duceam în cătun pescarii erau totdeauna, din nou, în fața ceștilor de aramă, la măsuțele de tablă albe și scorojite. Parcă nu plecaseră niciodată de-acolo, îmbătrînind, alții sau aceiași, fără să se ridice de la mese. Parcă stăteau acolo de când erau copii; creșteau, îmbătrîneau, ca Profetul, tăcând și sorbind câte o înghițitură de cafea rece și uitîndu-se în răstimpuri de-
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
că ai înțesat capu’ bietei fete cu minciuni. Te cunosc eu, Ignatius. De cealaltă parte a ușii se auzeau zgomotele cuiva care se îmbracă; apoi păru să cadă o bucată de metal. — Unde te duci? întrebă doamna Reilly prin ușa scorojită. — Te rog, mamă, se auzi o voce profundă de bas. Sunt foarte grăbit. Nu mă mai bate la cap, te rog. — Ai putea tot așa de bine să stai acasă toată ziua, pentru banii pe care mi-i aduci, țipă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
evit urzicile, ocolind o barcă unsă cu catran care nu mai văzuse cu siguranță apa de multă vreme, și m-am trezit într-un fel de prispă putredă. Acolo am ezitat. În fața mea era o ușă roasă de carii și scorojită. Trebuia să mă decid să apăs pe zăvor și întârziam să iau această hotărâre. Și, probabil, dacă nu mi-ar fi fost teamă că Dinu va zâmbi aprobator, văzând că mă întorc atât de repede, aș fi renunțat. Când am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Fără să mă gândesc prea mult, am pătruns în curtea liceului. Nisipul scârțâia sub tălpi ca amintirile. Doamne, cum au trecut anii. Nu m-am putut stăpâni și am pătruns în clădire. Rea inspirație. Am regretat imediat. Pardoseala tocită, zidurile scorojite, în loc să-mi stimuleze melancoliile ca nisipul din curte, mi-au arătat cum se pot degrada amintirile. Am făcut și greșeala de a urca la etaj. M-au ispitit scara în spirală strânsă și o mică vanitate. Vroiam să-mi revăd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
posibilităților mele de înțelegere. Dimineața, zăream câteodată de la azil bărcile negre, date cu smoală, plecând la pescuit, dar la ora când mă duceam în cătun pescarii erau totdeauna, din nou, în fața ceștilor de aramă, la măsuțele de tablă albe și scorojite. Parcă nu plecaseră niciodată de-acolo, îmbătrânind, alții sau aceiași, fără să se ridice de la mese. Parcă stăteau acolo de când erau copii; creșteau, îmbătrâneau, ca Profetul, tăcând și sorbind câte o înghițitură de cafea rece și uitându-se în răstimpuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
adăpostul Întunericului, Înlocuind cărămizile vechi cu unele noi, apoi vinde cărămizile furate la un preț cu mult mai mic decît cel al pieței cinstite. — Tipul este grozav cînd e vorba de finisaje false, acoperă chestiile noi cu ghips pătat și scorojit, rînjește comisarul. Parveniții nu observă niciodată diferența. Wakefield de-abia dacă mai suflă. Cei doi conspiratori continuă să vorbească despre afacerea dubioasă cu jefuirea mormintelor. — Nu vom putea lăsa cîinii dresați aproape de cimitire, rîde nebunul. Nici vorbă de 1823, nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
fi fost frumoasa aulă a binecuvântărilor și am așteptat. În șapte ani devenise o sală mare, cu podeaua desfundată și unde te lua de nas un damf de mucegai crescut prin unghere și întins în mari pete verzi pe zidurile scorojite. Diaconii au revenit alături cu preotul Giovanni. Își amintea de mine, dar nu s-a arătat din cale-afară de încântat. Ne-a însoțit apoi, străbătând niște coridoare și odăițe în care stăpânea dezolarea, într-o sală pe care n-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
nu voi simți vreo schimbare În viața mea. Dumneavoastră poate sunteți nefericit, dar eu nu am nici o vină și de aceea nu pot să fiu nefericită. Lev Tolstoi, Anna Karenina prima oră Turnul din beton armat se Înălța În Întuneric, scorojit și sinistru În lumina rece a lampioanelor. Țâșnea, ca un ultim avanpost al orașului, Între o pajiște presărată cu băncuțe și un teren viran pe care, În timpul zilei, păștea o turmă bezmetică de oi. Probabil că erau Închise undeva pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
târzie din noapte. Dar nimic. Obloanele nemiloase erau coborâte, iar În spatele lor - Întuneric. Doar trei, căci casa era mică. Oblonul Îngust al băii, cel pătrat al dormitorului și cel dreptunghiular al bucătăriei În fața căruia se deschidea un balcon mic și scorojit: Începea să se Împuțească, de umezeală, un braț de haine uitate pe uscător. Unde dormea ea? Cum se organizaseră? Antonio nu intra În casa aceea de ani de zile. I-o interzicea bătrâna Olimpia, vrăjitoarea aceea proastă și băgăcioasă care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
ai Încălcat jurământul - și fie să plângi pentru totdeauna pentru ceea ce-ai făcut familiei noastre și bărbatului căruia i-ai jurat să-l iubești până când moartea ne va despărți. Privi din nou ferestrele de la primul etaj. Oblonul alb și scorojit - ca orice lucru de acolo. Turnul acesta șters, periferia asta diformă și departe de lume, când te gândești că Emma și-ar fi putut păstra apartamentul cu șemineu și cu verandă Închisă și camera lui Kevin, cu tapetul ce părea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
de zahăr. Parcă nici nu erai În Roma. De o parte și de alta a străzii, În spatele porților Închise, dincolo de cedrii misterioși, se zăreau vile vechi, cu câte două-trei etaje, Înconjurate de grădini parfumate. Vilele acelea nu erau cenușii și scorojite ca alte case din Roma. Erau brune, albastre sau galbene. Doamna Fioravanti se opri În fața celei mai impunătoare. Zugrăveala era de un roz palid. Probabil era frumos să locuiești aici. Când porțile automate se deschiseră, Kevin văzu două femei goale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
spate ca pe un rucsac. — Te-ai făcut greu, Îi spuse. Dar Îl duse până sus. Era puternic. La al șaselea etaj, totul era ca odinioară. În fața ușii, același covoraș În formă de pisică. Ușa era aceeași, poate puțin mai scorojită. Chiar și yala era aceeași - tati nu o schimbase, la gândul că poate mami se va Întoarce: de fapt, ca de obicei, cheia se Înțepenise și tati trebui s-o forțeze și apoi să Împingă ușa cu putere. La intrare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]