664 matches
-
credeau în lumină”, „Presa noastră”, 1965, 1; I. Al. Barbu, „Și noaptea credeau în lumină”, TR, 1965, 4; Gheorghe Anca, „Călătorii”, LCF, 1967, 28; Lucian Dumbravă, „Călătorii”, IL, 1967, 9; Sevastița Bălășescu, „Călătorii”, „Revista bibliotecilor”, 1968, 1; Gabriel Dimisianu, „Catedrala scufundată”, GL, 1968, 14; Ioan Grigorescu, Constantin Prisnea, CNT, 1968, 17; Popa, Dicț.lit. (1977), 458-459. M.Dr.
PRISNEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289026_a_290355]
-
documentar, să-l scoată în evidență, să-l impună cu mijloacele colorate ale beletristicii”, vizibilă încă din romanul Mozart. Șapte zile pentru nemurire (1987), subsumează total tehnicile artistice. „Romanele” Casa lacrimilor neplânse. Martor al acuzării în procesul „reeducatorilor” (1993), Codrul scufundat (1994), Popa Piso din Zărnești (1994), Condamnat să învingă (1995), „Rugul aprins” de la mănăstirea Antim la Aiud (1998) și Hrandt (2002) sunt clădite pe structura unor experiențe reale, în evidențierea cărora perspectiva auctorială este de multe ori înlăturată spre a
RADULESCU-6. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289103_a_290432]
-
adolescenței în temnițele comuniste, București,1992; Sânge pe râul Doamnei, București, 1992; Casa lacrimilor neplânse. Martor al acuzării în procesul „reeducatorilor”, București, 1993; Dactilografele și revoluția, București, 1993; „Rugul aprins”. Duhovnicii ortodoxiei, sub lespezi, în gherlele comuniste, București, 1993; Codrul scufundat, București, 1994; Evadarea lui Liviu Rebreanu, pref. George Anca, Romulus Vulcănescu, București, 1994; Martiriul Bisericii Ortodoxe Române, cuvânt înainte Teodosie Snagoveanul, cuvânt înainte Teodosie Snagoveanul, București, 1994; Împușcarea călărețului, București, 1994; Popa Piso din Zărnești, București, 1994; Antropologia stilistică. Lumea
RADULESCU-6. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289103_a_290432]
-
de la mare în care eroii își petrec verile devine pentru aceștia o „scoică”, în care se izolează de tot ce le maculează existența. În ea citadinii regăsesc Dobrogea eternă, prin care umblă „zeul apelor” și sub al cărei pământ e scufundată o biserică. Altă piesă, Olelie, valorifică scenic obiceiul de a striga de pe dealuri numele fetelor nemăritate, în noaptea de lăsata secului. N. a dat teatrului (ca și cinematografului), singur sau în colaborare, și alte scrieri, precum Casa de la miezul nopții
NEAGU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288387_a_289716]
-
datoria să se urce pe spinarea monstrului, anume în scopul pomenit. Dar în multe cazuri, împrejurările cer ca harponistul să rămînă cocoțat pe balenă pînă la terminarea întregului proces de tranșare și jupuire. Notați că balena e aproape în întregime scufundată, cu excepția părților supuse operației, astfel încît bietul hasponist, așezat la vreo zece picioare sub punte, se zbuciumă pe jumătate în apă, pe jumătate călare pe balenă, a cărei uriașă masă se învîrtește ca o piuă sub el. în acele clipe
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
Prin această răsuflătoare nu ieșea încă sînge, deoarece deocamdată nu fusese lovită nici o parte vitală a balenei. Viața ei rămînea neatinsă. în timp ce ambarcațiunile strîngeau cercul în jurul ei, toată partea de sus a trupului balenei, inclusiv porțiunea care de obicei stă scufundată în apă, putea fi văzută limpede. Ochii balenei, mai bine zis găvanele lor, tot așa. La fel cum în nodurile stejarilor falnici doborîți la pămînt cresc cele mai ciudate flori de mucigai, în cele ocupate pînă mai adineaori de ochii
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
acesta. Deosebirea se datorește fără doar și poate cantității superioare de oase a balenei normale, numai „storurile venețiene“ ale acesteia cîntăresc cîteodată peste o tonă, pe cînd cașalotul nu e apăsat de o asemenea povară. în unele cazuri, însă, balena scufundată se ridică din nou la suprafață, după multe ore sau chiar după zile, plutind mai ușoară decît fusese în viață. Motivul e evident: înăuntrul ei se formează gaze, care-o fac să se umfle peste măsură, ca un soi de
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
oară, fără să știe cîți au fost ademeniți astfel și omorîți de tine, mai înainte! Așa luneca Moby Dick pe apele line ale mărilor tropicale, printre valurile ce-o aplaudau parcă, pline de încîntare - așa luneca, încă ascunzîndu-și grozăvia trupului scufundat și hidoșenia fălcii sale cumplite. Dar în curînd, partea din față a trupului se ridică încet din apă și, o clipă, întreagă această făptură marmoreană se arcui în văzduh, întocmai ca podul natural din Virginia; apoi, fluturîndu-și amenințător coada în
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
eu nu pot avea nici sicriu, nici dric... Doar cînepa mă poate ucide pe mine! Ha, ha! Deodată, apele din jurul ambarcațiunii se umflară încet, formînd niște cercuri largi, apoi se săltară brusc, ca și cum ar fi alunecat de pe flancurile unui ghețar scufundat, pe cale de a ieși repede la suprafață. Se auzi un vuiet surd, parcă subteran; toți rămaseră cu răsuflarea tăiată: o matahală înfășurată în parîme, printre care se vedeau lăncii și harpoane, țîșni pieziș din mare, într-un salt lung. învăluită
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
sa, își zise, care, profitând de oprire, se spălau sau își spălau rufăria. Hohotul răsună din nou, dar prea sacadat pentru a putea fi vorba de râs. Pavel dădu ocol hățișului de sălcii, trecu peste un trunchi gros, pe jumătate scufundat și, dând la o parte o cascadă de ramuri, îi văzu. O femeie răsturnată pe nisipul malului, cu capul spre apă, un bărbat care-i astupa gura cu amândouă mâinile împiedicând-o să țipe, un altul care o ținea strâns
Recviem pentru Est by Andreï Makine () [Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
românești. O atmosferă fantastică învăluie cavalcada nocturnă, tenebros-macabră, a perechii fantomatice, Ana și But, spre muntele Pion. Legendele Jijia și Sirena lacului cultivă misterul și toposul romantic al poeziei „lakiștilor”. În Jijia se ascunde „schitul cufundat” (contaminare a motivului „cetății scufundate” sau Orașul în mare, la E. A. Poe), în care s-au salvat de pângărire fecioarele-călugărițe. Sirena lacului (variantă a Rusalkăi) mizează pe credințe străvechi despre metamorfozele între regnuri - zâna apelor, pește, sirenă -, dar și pe ideea sancțiunii, aplicată bărbatului necredincios
ASACHI-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285464_a_286793]
-
că a pornit din loc. Chiar în acea clipă, din noapte, se iscară umbre. - Funiile ! răcni năprasnic, de sus, morarul. Căzuse în genunchi, agățându-se de grinda pe care se zbătea felinarul. Sprinteni, oamenii legară șfacurile. înotând ca niște monștri scufundați, copacii porniră către mal. Șuvoiul se limpezi iar opustul venea cu scrâșnete la loc. Apele băteau năvalnic dar cu puteri slăbite. Prinși între plavii, prin spumă se apropiau din nou copaci. Bulboanele îi roteau în loc și-i slobozeau drept către
Pomana porcului by Tanasachi Marcel () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91528_a_92379]
-
puțin serios, mult mai jucăuș, mai liber, dar ne ținem una de alta, Încercând să nu dăm drumul corpului alunecos al celeilalte, și genunchii ni se ciocnesc, stomacurile ni se ating, iar șoldurile ne alunecă Înainte și Înapoi. Diverse moliciuni scufundate ale corpului Clementinei Îi furnizează corpului meu informații cruciale, informații pe care le pun bine undeva deoparte, dar pe care nu le voi Înțelege decât peste mulți ani. Cât timp ne răsucim? N-am idee. Dar la un moment dat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
la activitatea celor de afară, să mă sustrag puterii cu care vârtejul de emoții mă domina. Devenea din ce în mai puternic, din ce în mai aproape cu fiecare secundă. Mă cuprinsese. Mă simțeam azvârlit dintr-o emoție în alta, scufundat când într-un sentiment, când în altul. Corpul meu devenise nimic altceva, în opinia mea, decât o manifestare vie a sentimentelor care mă cuprindeau și îmi controlau emoțiile într-un mod tiranic. Și atunci când credeam că nu mai pot suporta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
Nu știu de ce am tras aer în piept înainte de a mă scufunda... doar nu mă puteam îneca în Timp, dar nu-mi puteam asuma riscuri. Deși părea a fi apă, nu era. Era doar un lichid... care nu uda. Deși scufundat total în el, nu eram ud. Am lăsat acest semn de întrebare pentru mai târziu și m-am concentrat asupra a ceea ce trebuia să fac. Am înotat mai adânc și mai adânc. Cu cât "coboram", cu atât eram încercat mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
funie la fel cum priponești un cal care nu știi când o să lovească. În seara aceea tumultul valurilor era mai aprig ca de obicei. Misionarul tocmai se întorsese în coliba sa ascultând vuietul mării în timp ce venea de-a lungul plajei scufundate în beznă cu o scrisoare de la părintele Diego din Edo ce-i fusese înmânată la oficiul de gardă al clăcașilor. Scăpără cremenele și aprinse lumânarea. Flacăra pâlpâi tremurătoare și, scoțând un fir de fum negru, aruncă peste bârne o umbră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
peisaj monoton și trist, cu cele două biserici dinlăuntrul "zidului" una lângă alta (ceea ce dă, nu știu pentru ce, o impresie sinistră și funebră), cu aghezmătarul din față, cupolă enormă, dizgrațioasă, pe jumătate îngropată în pământ, a unei catedrale urieșești scufundate, cu chiliile izolate, supărate una pe alta, Neamțu este călugăr, tot așa cum Agapia, cu căsuțele mici, dese și curate, cu biserica gătită, spilcuită - casă cu două sute de gospodine! - cu miniaturile ei de munți ai căror brazi i-ai putea număra
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
Ea nu bea niciodată, decât atunci când tatăl lui Mary traversa holul - o dată pe lună. După asta, o lăsa pe fiică-sa să se cuibărească în poala ei și amândouă se îndesau una în cealaltă ca două supraviețuitoare ale unui vas scufundat, ca doi oameni care niciodată în viața lor n-au să se mai simtă complet în siguranță. Să-ți găsești un bărbat cu mâini catifelate, i-a spus mama ei. Cu facultate. Și care să aibă prieteni și pasiuni ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
ușurel: Hn-Hn! Atunci a ocolit colțul casei celei mari, la pridvor. În pridvor, în bătaia soarelui, ședea la pământ un copil străin. Era bălănel și cu ochii căprii. Ochii lui mari, cu gene cârligate, păreau ceva cunoscut, ca o amintire scufundată. Copilul acela străin, îmbrăcat cu rochiță roșie, ca să nu-l deoache nici om, nici fiară, trăgea pe Onu Bezarbarză de cap. Iar Onu Bezarbarză se afla întins pe spate cât era de lung și lăsa pe prunc să-l tragă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
am pătruns În grădină. Bălăriile se congelaseră În lujere de cristal. Statuile Îngerilor doborîți zăceau acoperite cu giulgiuri de gheață. Suprafața fîntînii era Înghețată Într-o oglindă neagră și lucioasă din care se ridica doar brațul de piatră al Îngerului scufundat, ca o sabie din obsidian. Lacrimi de gheață Îi atîrnau de degetul arătător. MÎna acuzatoare a Îngerului arăta direct spre ușa principală, care era Întredeschisă. Am urcat treptele cu speranța că nu era prea tîrziu. Nu m-am mai ostenit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
În pivniță sau În criptă. Pulberea de zăpadă care pătrundea de afară Îi ștergea urmele. M-am strecurat pe casa scării și am aruncat o privire pe coridorul ce ducea spre ieșire. VÎntul Înghețat mă lovi În față. Brațul Îngerului scufundat se zărea În Întuneric. M-am uitat În partea cealaltă. Intrarea spre bibliotecă era la vreo zece metri de baza scării. Anticamera ce conducea Într-acolo era Învăluită În beznă. Am Înțeles că Fumero mă putea observa de la doar cîțiva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
departe de Ak Sarai și cobora spre port se afla un bătrân cu fața Înnegrită de soare și cu riduri puternice pe obraji. Avea, poate șaizeci de ani. Sau mai mult. Era slab și părea să nu dea atenție nimănui, scufundat, ca și ceilalți bătrâni ai locului, Într-o visare continuă, pricinuită de fumul amețitor al narghilelei. Dar era omul care Îi indica ce să facă. Aprinsul narghilelei Însemna desenarea rapidă a portretului unui personaj care intra sau ieșea din palat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
din lungul graniței cu Okayama, iar la răsărit, către marginea Muntelui Ishii și Kawazugahana. Castelul Takamatsu era situat chiar în mijlocul acestei câmpii deschise. În ochii lui Hideyoshi, plantațiile, orezăriile, terenurile de călărie și satele de pe acest șes plat erau deja scufundate. După cum vedea el lucrurile, malurile muntoase din cele trei lacuri puteau fi privire ca un șir șerpuitor de capuri și de plaje, iar Castelul Takamatsu, ca o insulă solitară, făcută de mâna omului. Hideyoshi îi înapoie harta lui Kyuemon, încredințat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
mari, încărcate cu bolovani enormi, pe locul propus pentru baraj. Se dovedi însă imposibil să tragă ambarcațiunile uriașe contra curentului, așa că, pe pământ fură așternute scânduri, se turnă ulei peste ele și, cu mari eforturi, bărcile fură împinse pe deasupra și scufundate, cu încărcătura lor de pietre, la gura râului. Între timp, marele stăvilar, întins pe o leghe întreagă, se terminase, iar curentul puternic al râului Ashimori, transformat în spume și vapori, fu abătut spre câmpia din jurul Castelului Takamatsu. Tot atunci, apele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
principala lor armă pe acel câmp de luptă. Castelul solitar continua să fie complet izolat în mijlocul lacului mlăștinos. Ici și colo ieșeau din apă, ca smocurile de păr ale cuiva cu o boală de piele, copacii câtorva crânguri și dumbrăvi scufundate. În cetate, numai acoperișurile de la casele oamenilor de rând mai rămăseseră deasupra apei; fermele din regiunile joase dispăruseră deja. Nenumărate bucăți de lemn în descompunere se învârteau prin curentul noroios sau pluteau la marginile lacului. La prima vedere, valurile mărunte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]