403 matches
-
pământ căzut. O tonă, două tone, aruncate Înăuntru. Scrâșnet metalic de lopată. Într-un mod cu totul excepțional, domnul Sammler reușise să se ridice la suprafață. Rar Îi trecea prin minte să considere asta o izbândă. Unde era izbânda? Ieșise scurmând pământul cu unghiile. Dacă ar fi fost la fund, s-ar fi sufocat. Dacă ar mai fi fost Încă un picior de pământ deasupra. Poate că alții chiar fuseseră Îngropați de vii În acel șanț. Nu era nici un merit special
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
strecura prin marginea aceasta de pădure, ca-n orice dimineață de vară. Zboruri de gâze cu aripi străvezii, cu aripioare albastre se încrucișau, fluturi jucau pe deasupra ierbii dese, în care începeau să se îngrămădească miresme calde. Și într-un covru scurmat în pământ, între frunze și păiuș, sta un iepure roșcat, pitit pe labe, cu urechile lăsate pe spatele gheboșat. În mângâierea căldurii, dormita; își lumina ochii deodată, apoi îi întuneca încet și-și mișca botul crăpat, ca-ntr-un vis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
el ce să zică? N-a zis nimic. A început a râde... Pe o coastă mai prăvălatică, în apropierea curții, stăteau înșirate o mulțime de bordeie. Unele erau clădite ca bordeiele obișnuite, în două ape, acoperite cu pământ; altele erau scurmate în mal și astupate în partea săpăturii cu scânduri ori gard de nuiele, peste care era întinsă o lipitură subțire și coșcovă de lut. Fumuri ieșeau din toate cotloanele acestea săpate în pământ. Geamuri mici cât pumnul luceau pe alocuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
subțire și coșcovă de lut. Fumuri ieșeau din toate cotloanele acestea săpate în pământ. Geamuri mici cât pumnul luceau pe alocuri în bătaia piezișă a soarelui. Nicăieri nu era împrejmuire. Vitele și porcii rătăceau de-a valma, pe dinaintea ușilor. Găinile scurmau în gunoaiele grămădite pe bordeie ca niște cușme murdare și jerpelite. Aicea stau bordeienii... zise moșneagul. Iaca cu cine muncim noi moșia... După cum văd eu, are mulți oameni boierul... Hm! are, ce crezi? Pe-acolo de unde vii, n-au boierii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
mânile și cu picioarele - căci vârtejurile de omăt îl orbeau. Apoi se opri: auzise geamătul adânc al celui căzut. Întăi stătu în cumpănă; voia să alerge la bordeie, să dea de veste. Apoi se hotărî. Și prin întuneric începu să scurme și să zvârle la dreapta și la stânga trestiile și paiele săivanului risipit. Se oprea din când în când și asculta. Apoi strigă: —Măi Niță, măi, eu-s, măi băiete...! Gemetele lui Lepădatu urmau înainte, dar păreau mai deslușite. Faliboga începu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
mai deslușite. Faliboga începu să urle prin noapte răgușit: — Măi oameni buni, măi! n-auziți, măi! Îi veni un gând apoi; își smunci pușca din spate și slobozi de două ori. Detunăturile se amestecară cu clocotul viforniții. Iar se plecă, scurmând cu mânile, până ce, gâfâind cu desnădejde, simți tohoarca, și subt ea trupul cald al lui Lepădatu. - Singur se năcăji și-l trase la o parte; îl acoperi cu cojocul, după aceea se năpusti la Alba, și călare, alergând printre bordeie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
osmotic, să influențeze formarea nepoțelului ei. Kulfi desena în jurul acestor poze și uneori peste ele. Desenă un heleșteu întunecat, dar plin de pește colorat. Un câmp de ananași strălucitori și dovlecei-șarpe atârnând. Jackfruit mari în copac și câteva găini care scurmau. Dat fiind că soacra și soțul se retrăgeau îngroziți, neîndrăznind să o tulbure pe ea sau pe copilul aflat încă înăuntru, desenă o pleiadă de bucătari decapitând capre. Desenă alții fugind spre o piață înțesată de lucruri pentru care merita
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
acasă să revin, De dincolo de-nfățișări și forme Ca o aromă adormită-n vin Neafectată de rigori și norme... Din care, regăsit, să mă destram În febra căutărilor diurne Și cumpănit, s-adulmec orice gram Ce amintirea-ncearcă să îl scurme... Oprește tu, al dragostei șuvoi, Al apei val, ce-n unde se transformă Și-ncearcă să separi, de poți, din noi, Un înțeles, din viața uniformă...
CE ROST ??I AU?... by Ioan Știfii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83761_a_85086]
-
lovească cu pumnii. Boxerul îl trase deoparte, apoi afară, pe coridor. Strigătele de „Danny!” se auziră dublate de ecou. Green se intercală între scaun și monstru, zicând „Nu, Harry, nu!”, de parcă ar fi certat un câine monstruos și neascultător. Danny scurma cu nasul prin linoleum, printre mucuri de țigări. Auzi „Du-l pe Considine în camera de gardă”, apoi fu ridicat cu scaun cu tot. Boxerul se duse în spatele lui, desfăcându-i cătușele. Thad Green ridică pistolul de calibrul 45 de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
vedea nimic, fiindcă, asemeni adierii care bătea chiar atunci, direcția vântului fusese de la est la vest. Nisipul le intrase În ochi. Dar asta nu explica viteza incredibilă cu care se mișcase luptătorul. La capătul văii, șeful Bordjighin mai descoperi ceva. Scurmă cu vârful cizmei până când de sub nisip ieși coada unei săgeți. Se aplecă și o scoase cu grijă. Era o săgeată de lungimea și greutatea unei săgeți mongole. Dar nu era, totuși, o săgeată mongolă. Părea mai degrabă chineză. Cu siguranță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
săgeți? Doar coada. Groasă, fără pene. Arbalete. Tragere de la mai puțin de o sută de pași. Au căzut Într-o cursă. Cosmin... Vocea Erinei se schimbase. Căpitanul simți, În adâncul ei, panica. Era aceeași panică pe care o simțea el, scurmându-i măruntaiele. Se Întâmpla ceva rău. - Cosmin... Acolo e Alexandru! Căpitanul nu-și putu stăpâni tresărirea. Străfulgerarea unei dureri Îi Înfioră umărul drept. Își dădu seama că voise, instinctiv, să scoată spada cu mâna dreaptă, dar nu putuse. - Acolo e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
urma lui și umbra tresare, O vrajă de dor, descântec șoptind Umple pământul din zare în zare... Iubirea doinind, patimi se-adună în palme rotunjimi se desfată, Cântec de dor sub clarul de lună Parfumu i suav sufletu-mbată... Visele scurmă jaru-n tăcere Sfărâmând lanțuri dorinți năvălesc, Buze flămânde cer mângâiere Timpul stă-n loc când iubiri înfloresc... MIHAI BATOG-BUJENIȚĂ (portret de Florin Buciuleac) n.1945 ALDEȘTI, jud. GALAȚI Profesiune: Pilot militar pe avioane de vânătoare supersonice. Studii: Academia de Aviație
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
în care foarfeca sau pieptănul nu intraseră niciodată; nici pomeneală de săpun. Prăseau în aceste clăi urdii de vietăți alburii pe care, cînd da soarele în nămiezi, mame așezate turcește la umbra unui corcoduș, cu basmalele căzute în jurul gîtului, le scurmau cu degete zbîrcite ca niște uscături. Legănați astfel în vise tandre, copiii adormeau. Aveam senzația că aici timpul se măsoară în milenii. Șchiopătînd pe o cărare de lîngă bordei, din pădure ieși un om cu sarcina de vreascuri în spate
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
-n inimă sfâșierea pe care trebuie c-o Încercase maldărul de carne chinuită. Nici măcar tata, cu tot avântul lui către valorificare, nu s-a gândit să mâncăm purceaua aceea. A făcut o groapă adâncă, a stropit cu gaz ca să nu scurme câinii și a Încheiat povestea. În străinătățuri a plecat după ce și-a cheltuit amărăciunile de economii și după ce s-a Îndatorat pe unde a găsit. Dar asta-i altă poveste și, când va mai veni vorba, să-mi amintești să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
-și descarce năduful. „Eu n-am nimic cu amărâtu-ăsta, atâta vreme cât mă lasă În pace. Da’ dacă-și ia nasul la purtare, atunci Întorc și eu foaia de nu se vede. Dumnealui i-a fost greață să se apuce de scurmat pământul ca noi ăștialalți, proștii. A urmat la oraș școala profesională de croitorie. N-a rămas acolo, că nimeni n-avea nevoie de nădragi cu un crac mai scurt sau mai strâmt decât celălalt. N-ar fi nici o rușine să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
desculțe, Îmbrăcate În țoale Împrumutate de pe la vecini. De ce i se păruse focoasei țigănci că-l văzuse pe Ectoraș Înghițit pe vecie de Apa Morților nu se poate ști. Fără să dea vreun semn de tulburare, femeia căzuse deodată În genunchi, scurmase țărâna cu fruntea și jelise Îndelung și cu deznădejde. Avea să se bage slugă la o mânăstire de maici, iar râsul neîncetat al copilului furat de tremurătoarea apă urma să-și Înceteze răsunetul, alungat de bolovanii uscați ce bocăneau În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
fierbinți, pietre ascuțite i se Înfig În coate, În genunchi, În pulpele zdrelite, uite o inexplicabilă zdreanță vineție, murdară, o creangă de magnolie Înflorită, rozalb veștedă, asfixiată, care iese din mormanul de moloz odată cu ultimele limbi de flăcări, și ea scurmă cu unghiile, rupte, Însângerate, urlând: Klara, mamă, de ce, de ce, de ce? Doar le-ai rugat de-atâtea ori să se ducă În adăpost când o să sune sirena, erau greoaie, depresive, bolnave, de ce, de ce? Ca să rămână doar ea să rătăcească, cu gâtul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
Să fac efortul să le Îndepărtez din amintirea mea... De ce să rămâi doar tu să rătăcești printre movilele de moloz din care se aud scrâșnind lopeți, printr-un oraș de moloz, scufundat În beznă, luminat doar de flăcări? Nu mai scurma cu unghiile tale rupte, Însângerate, În cioburile de sticlă, În sârmele Înroșite În foc, nu mai striga: Klara! Mamă! Așteaptă! Au să vină deținuții francezi, prizonierii ruși care dezgroapă cadavrele și bombele neexplodate, le vezi umbrele lângă mormanul de cărămizi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
sufletu’... Da’ las’, domțători’: la anu oi pune ceva dincolo și s-a hodini dincoace - că pământu-i ca domnu și ca omu... - Drept, zice tata că zicea. Cum e omu, și ogoru - te-am văzut cum ai pus pânea: ai scurmat pământul oleacă, să nu-l doară... - arătură ca a ta, cu brazdele ca pișatu-boului, dracu-a mai văzut!; ai zvârlit sămânța peste umăr, ți-ai făcut cruce: Dă, Doamne, ploaie! De-atunci șezi pe prispă! - Păi da’ un’ să șăd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
În curte: tot atât de pustie casa: fără tata, fără mama, fără copii-la-școală. Dar, mai știi: poate-că-poate, cum zice Moș Iacob. Poate că ștergem tabla cu lecția asta, neînvățată, ca ne-bună și scriem alta, bună-bună. Dacă, rămas În curte, aș fi scurmat cu un băț În movila de cenușă, În mormanul de solzi de hârtie neagră, aș fi dat de jăratic; și de cotoare și de tartaji Încă necutotul scrumuite - și mi-aș fi Încălzit mâinile. Și sufletul. Dar, uite: stau pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
-ți pierde firea, prietene! șuieră Iepurele, încercând să se facă colac. Nu te teme! Orice, dar nu-i arăta frică, monstrului! Nicht...! Nici o grijă! Situația e sub control! Diabolus est caput omnium malorum! Cunoaștem obiceiurile distinsului oaspete! mârâie Bursucul dezechilibrat, scurmînd în lut cu ghearele, pentru a nu se răsturna pe spate. Auzi, Sammi, păi de ce nu pui tu singur laba pe Potir, iată-l, aici, la doi pași, continuă el, știind prea bine că Sephirahul spaimelor atavice nu putea cu
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
și-i dădu drumul de parcă ar fi ars-o, iar osul se lipi de pământ ca magnetizat. Ne uitam unele la altele. Știam că acolo, sub pământ, se află ceva. Două dintre noi se lăsară pe vine și începură să scurme țarina afinată cu degetele, dar nu avea nici un rost. Cum tot avea să fie curând ora prânzului și trebuia să mergem acasă, ne-am hotărât să ne întoarcem pe la patru cu o lopată sau o cazma. Ne și vedeam în fața
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
Nu există nici o îndoială că-l măcina invidia la adresa artiștilor și gânditorilor. Un timp se dedicase unor cercetări istorice, înclinând să se considere arheolog, deși nu făcuse nici un fel de săpături și muncă de teren, cu excepția a două săptămâni, când scurmase pe lângă zidul roman. A intrat în lumea muzeelor și arhivelor, deținând vreo două posturi, până când a fost numit adjunct al custodelui de la muzeul din Ennistone, unde mai primea un stipendiu în plus, pentru „activitatea de cercetare“. Se spunea că adună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
și la rău, după jurămînt ― a Înhățat bîrna, ca pe o amantă, cu Încuviințarea mamei, să treacă apa: cu dreapta ținînd-o pe mama, cu stînga potrivindu- și funia la grumaz, taman În ziua cea mare a carnavalului, taman atunci... Lumina scurmă ca o cățea În mormîntul tatei... Îmi vine În minte: ana, ana cea cu carne tare ca de iepure, ana care m- a lăsat o dată să intru desculț În pătuțul ei, și să mă joc cu sînișorii ei, ana pentru
UN CARNAVAL ÎN INFERN (scene din viaţa și moartea poetului necunoscut) by Marian Constandache [Corola-publishinghouse/Imaginative/91597_a_107358]
-
înapoi. ― Uite, uite marea! i-am strigat Mihaelei ca să-i atrag luarea-aminte. ― Unde? Unde? ― Acolo! La stânga... Nu vezi? Ce frumoasă o! Era o bucată de argint viu culcată pe pământ, care într-o parte se făcea una cu cerul. Ea scurmă zarea cu privirile dar nu spunea nimic. ― Ce înseamnă asta, Aimée? Nu-ți place? ― Nu prea, Dorule... Era mult mai frumoasă în închipuirea mea... ― Și atunci ce-i de făcut? ― Hai să ne întoarcem! ― Ești nebună? Judeci marea după o
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]