420 matches
-
se Înălță, și el Îi privi pe toți cei rămași jos, fluturându-și mâinile, și tabăra de la poalele dealului care se aplatiza și câmpia tot mai lată, pâlcurile de copaci și tufele turtite și potecile de vânătoare alergând spre apele secate, Într-un loc văzu un ochi de apă de care nu știuse până atunci. Zebrele, niște spinări mici și rotunjite, și antilopele, puncte care păreau să se cațere pe ceva În goana lor peste câmpie, Împrăștiindu-se acum, când umbra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
așa că ne țineam pe mijloc ca să nu-i stropim pe muncitorii care se-ntorceau acasă. În stânga noastră se vedea Mediterana. Marea era agitată, valurile se spărgeau de țărm și vântul aducea stropii până-n mașină. Albia ca de râu, care era secată și bolovănoasă când intraserăm În Italia, era aici acoperită de un torent cafeniu, gata să se reverse peste maluri. Torentul maroniu decolora marea și când valurile, spărgându-se de mal, se răsfirau și se limpezeau, lumina trecea prin apa acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
Încep oamenii să se gândească numai la ei? Dwight interveni din nou: —Câțiva din noi ar putea Încerca să coboare. Era o idee pe care o mai dezbătuseră, de când aflaseră că sunt blocați. Trebuia să urmeze crevasa, albia vechiului râu secat. Probabil dolina se Închidea undeva mai la vale. Era mult de mers, Wyatt și Dwight fuseseră deja În recunoaștere, iar falia se Întindea cât vedeai cu ochii, Înainte de a dispărea În curbă. Dwight spuse că doar câțiva oameni puteau merge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
ca să poată trece un cal. Balamber, cu ceilalți trei, o luă la dreapta, afundându-se într-o vale laterală, unde găsiră alte urme și din nou pete de sânge pe frunziș. Nu după mult, ajunseră la malul unui torent aproape secat. Războinicul ce mergea înaintea grupului se numea Rutger. Un om tăcut, cu înfățișare respingătoare, spre patruzeci de ani, nu prea încântat de sarcina lui. Când ieșiră din desiș, își opri calul, care avea deja copitele din spate în apă, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
cu tot felul de arme la ei, unele chiar rudimentare. Chilperic le poruncise să se posteze în afara drumului ce urma contrafortul aflat de cealaltă parte a văii, iar ei se răsfiraseră pe malul ierbos și prin albia unui râu aproape secat, lăsând astfel cale liberă mulțimii de refugiați ce venea în neorânduială: oameni cu groaza în priviri, care părăsiseră foarte târziu Vesontio și burgurile învecinate, ducând cu ei doar o mână de lucruri, iar acum, deși sfârșiți de mersul îndelungat, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
-l vadă ori să-l audă. Dintr-odată, însă, un freamăt confuz îndepărtat se ridică în vale, răsunând straniu, ca un scrâșnet, sub cerul plumburiu. în depărtare, Sebastianus văzu niște oameni revărsându-se în număr tot mai mare dinspre albia secată a râului. întreaga coloană se opri dintr-o dată și păru să șovăie pentru câteva clipe lungi, apoi fu parcă străbătută de un fel de val, ce, venind din spate, o lăsă cu totul pradă dezordinii. Micile siluete, care, în grupuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
imediat cu toții se ridicară și îl urmară, cu mâinile pe piept, căutând parcă să-și păstreze starea de reculegere de mai înainte. Canzianus avea aproape șaptezeci de ani, iar fizicul său, care în tinerețe fusese foarte viguros, părea acum ca secat, fie din cauza vârstei, fie din cauza privațiunilor de ani de zile. Mai mult, barba lungă, albită pe alocuri, îi dădea și mai mult aerul unui patriarh din vechime. Când încercă să tragă zăvorul ruginit, acesta îi rezistă; totuși, el opri, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
lor. Oricum, teama lor nu e atât pentru bunuri, cât pentru viețile lor și pentru onoarea soțiilor și copilelor lor. Dacă tu... Nu! strigă o voce din spatele lui Balamber. Se auzi un zgomot de ramuri și frunze și îndată silueta secată a lui Inisius apăru alături de hun. Nu-l asculta! strigă. Eu ți-am spus adevărul; și-o să poți vedea curând cu ochii tăi. Eu însumi am văzut cum treceau femei împodobite cu bijuterii și dedate la plăceri și animale de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
aceștia Îi apucă disperarea. Prizonierii bat cu picioarele, cu pumnii În scânduri, zgârie cu unghiile În tablă, strigând din răsputeri să li se aducă apă. După scrumbiile Înfulecate În grabă, cerul gurii și gâtlejul li se transformă Într-un râu secat. Ca să-și potolească setea, Își beau propria urină și culeg cu limba boabele de transpirație de pe vagon. Trenul oprește În câte o stație, paznici amețiți de băutură trec pe lângă șine, inspectează vagoanele, controlează osiile, discută Între ei, aruncând unii altora
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
puternică încât să contemple singurătatea a fost atunci când era cu Naji. Irene a părăsit tabăra. Dincolo de culme era o cărare care ducea către o vale îngustă. Irene a luat-o în zigzag, printre copaci, a traversat o albie de pârâu secată și l-a găsit pe Naji sprijinit de un bolovan. Soțul ei urmărea fumul care se unduia pe linia estică a orizontului. Irene a rămas în picioare, lângă el. Râul nu se mai auzea atât de departe și femeia a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
de la marginea inimii sau spre o țară cu arbori sub formă de biserici albe privește cum tainicul carnaval adună durerile în piața cea mare cu stele sau poate bufonii aruncă petale de lumină spre cer bătrâne sufletele sunt câteodată fântâni secate de unde vulturi de foc zboară spre moarte privește pictorul pornește la drum spre lumea de la marginea inimii sau spre o țară în care culorile reclădesc cetăți și castele de neuitare bătrâne ascultă cum timpul înțelept strigă dintr-o natură moartă
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
a aerului cu lichidul. PÎnă acum n-am realizat că berea poate scoate sunete atît de jalnice. — Sper că bei o sticlă de bere. Nu de aceea venisem pînă aici. Foamea mă Împinsese de fapt spre microbuzul de pe albia rîului secat. Dacă stau și mă gîndesc, nu mîncasem decît un castronel de soba de dimineață. Asta nu Înseamnă că n-am avut unde să mănînc, pentru că mai sînt Încă suficiente restaurante vechi, dintr-acelea de care destul de rar Întîlnești. N-aveam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
totul altfel decît Îmi imaginasem. Mașinile nu erau aliniate și nici legate una de alta prin cordoane de lumini, nu se cînta muzică, nu era agitația de la festivaluri. Lanternele roșii se legănau În vînt și pe albia rîului larg și secat se aflau Împrăștiate mai multe microbuze cu gurile lor sumbre și palide deschise. Erau dispuse În semicerc, la intervale neregulate și Îndreptate În toate direcțiile. Mie mi-a atras atenția priveliștea de pe partea cealaltă a rîului, peste mal. Nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
-și vadă de treburile lui. Virgil Jones îl duse undeva departe de colibă, către marginea pădurii. Se așezară lângă o fântână adâncă. Sau mai degrabă lângă o groapă adâncă, ce ar fi trebuit să fie o fântână, dar acum era secată. Virgil Jones încerca eroic să-și ascundă emoția puternică în spatele unei măști profesorale. — Foarte bine, spuse el. Aș putea începe prin a-ți reaminti propriile tale aventuri... și chiar nenorociri. După spusele tale, ai avut cel puțin una sau două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
din despicări de aer, din troian de clipe pogorâte. Rămân tot mai în urma vieții care se trece. Clipe ca acestea, moi, toropite de zăpușeala miezului de zi. Căldură sufocantă, anihilantă. Gândurile moi, lichefiate, vâscoase se preling în mătci coșcovite, vaduri secate. Încinse urme ale unor elanuri rămase de demult în aceste urme scorojite. Curg vorbele celor din jur fără sevă, uscate și ele în arșița acestui fără de gânduri timp. Vorbim în virtutea marii inerții care ne mai duce. Cuvinte albicioase, tocite de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
nici măcar privirea pe care, adeseori, o mai arunc sus, spre o fereastră de pe Bulevard, deasupra unui cinematograf, „București“ sau oricare altul. Locuia acolo cineva, cândva. Și tot cândva, de la acea fereastră, în târziu de noapte, priveam Bulevardul pustiu, un râu secat, cu bezna ducându-se și ea în jos. Scursoarea de timp a multilateral dezvoltatei. Un timp buhăit, răzbuzat... Scriind la cartea aceasta, coborând întru Luminare, aproape că mă simt biruit de puterea textului de a mă ordona, de a mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
deocamdată în pace. Iată o întrebare de ordin general: ați auzit-o vreodată pe vreuna din persoanele de care suntem interesate să propovăduiască răsturnarea prin forță armată a guvernului Statelor Unite? Două scuturări din capul lui Eisler, rămas plecat, cu lacrimile secate. Mal spuse: — Nu atât ca declarație fățișă, cât exprimarea acelui sentiment. — Fiecare dintre noi a spus-o la mânie fără ca asta să însemne ceva. — Marele juriu va decide ce înseamnă. Fii clar! Cine a spus-o, când a spus-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
apoi cu zile. Acum, cred, simți primejdia și dimensiunile ei cu mult timp Înainte. Poate cu luni Întregi. Știi că spre tine au pornit războinici dinspre Marea Marmara. - Da, știu. Îi voi Întâlni În vară sau toamnă, Într-o vale secată, la marginea unui deșert, iar valea aceea se va umple de sânge. - Așa e. Până aici pot vedea și eu. Dar puterea mea de viziune se limitează la oamenii care trec pragul acestui templu și la cei foarte apropiați lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
buni luptători ai ordinului nostru. Nu s-a mai Întors nici unul. Iscoade care au venit de pe Drumul Mătăsii ne-au adus de curând vești incredibile. Oamenii noștri s-au ciocnit de acest luptător la marginea deșertului Gobi, Într-o vale secată. Nu știau că se află acolo. Îi aștepta. Nimeni n-a văzut nimic, dar după urme a fost un măcel. Au izbucnit flăcări și au detunat parcă tunuri, deși acolo nu putea fi nici o artilerie. O sută de Cuceritori au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
poticniri, de patru dintre ei. Când procesiunea ajunse mai aproape, soarele era deja aproape la orizont. Pe fundalul noros, plumburiu, se întrezăreau fâșii de un roșu agresiv. Forrester așteaptă, în timp ce calul său lovește nerăbdător din copită, în albia râului acum secat. Cei care poartă palanchinul, se opresc ceva mai încolo și lasă jos greutatea. Cu capetele acoperite de enorme turbane trandafirii și mustăți de dimensiuni extravagante, îl privesc pe englezul asudat ca niște cumpărători care au pus ochii pe un animal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
îi vede chipul rigid și se întreabă cu inima strânsă dacă nu cumva acest plan este un vicleșug pentru a i se lua viața. La lumina unei lămpi cu gaz, se strecoară de-a lungul unui curs de apă, acum secat, printr-un tunel compact de plante agățătoare, atârnând ca niște cârlionți din acoperiș. Peste capetele lor, pădurea comunică prin strigăte, triluri și bâzâit noile știri despre cei trei călători care se adâncesc în spațiul verde. Deodată, ceva sfâșie frunzișul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
Maestrul Regal de Vânătoare al nababului a decretat că poate fi atras un tigru. Șeful vânătorii, el însuși o fostă slugă, cu o mustață care se extinde extravagant în sus, pe fiecare obraz, le arată calea. O albie de râu secată trece pe sub o creastă, la o cotitură se mai găsește încă apă rezonabil de proaspătă. În apropiere, într-un semicerc, au fost postați machan-ii de lemn în copaci. Platformele mari și robuste sunt montate pe crengile de jos, unde se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
jumătate închiși prin căldură la lumea care pare a fi permanent pe punctul de a se evapora. Treptat, nivelul solului se ridică și se întrerupe într-un strat de bolovani și piatră rotundă. Trec prin gâtul unei văi, urmând cursul secat al unui râu. Stâncile abrupte se ridică de o parte și de cealaltă, unde tufișuri noduroase se agață de fața stâncii ca niște căpuși pe burta unei vaci. Drumul devine tot mai greoi, sunt nevoiți să urce pante abrupte, cămilele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
câmpii și se întreabă când le va mai vedea din nou. Dimineața, ajung la capătul călătoriei. Sub povârnișul pe care Fotse îl numesc Lizard’s Back este reședința Daou, a marelui șef. În jurul acesteia, pajiștile în terasă coboară spre malul secat al râului placat cu pietre rotunde. Dincolo de el, fața stâncii este ciuruită ca un fagure de peșterile în care Fotse își înormântează morții. Ca și la celelalte ferme, pereții din noroi ai casei șefului sunt părăsiți, iar staulul caprelor e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
vrea să continue recensământul. Profesorul îi spune că nu poate lua cu el decât doi hamali, pentru că mulți dintre cei din tabără fugiseră și că acum duc lipsă de oameni. Încuviințează și pornește în sus de-a lungul albiei râului secat care trece de tabăra lui Daou. Nu știe încotro se îndreaptă. Știe doar că nu mai poate rămâne. Urmează cursul râului, mergând pe o potecă de păstori, printre lespezi de piatră și zone cu iarbă țepoasă. Deși trece pe lângă câteva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]