284 matches
-
secțiuni: Dușmani și prieteni ai omului (1916), Comorile (1916) și Pământul. După credințele poporului român (1924). Bazate pe o mare cantitate de informație cu privire la reprezentările malefice și benefice ale mitologiei populare românești, ele atacă indirect problemele "destinului" sub forma relației semiologice dintre lumea înconjurătoare și soarta individuală. Și din această carte reținem cu deosebire abundența de fapte înregistrate pentru prima oară. Ultima secțiune a cărții lui Pamfile a apărut postum, în 1926; ea se află mai ales sub semnul legendelor și
?ACCEP?IILE VIE?II by Br?ndu?a ? Georgiana Popa () [Corola-publishinghouse/Science/83168_a_84493]
-
tipuri medicamentoase, purtând fiecare numele remediului (în general un polychrest), cu care prezintă cea mai mare analogie de manifestări morbide. Aplicând tipologiei umane această nomenclatură medicamentoasă, homeopatia a ținut să sublinieze două categorii de fapte: 1. Din punct de vedere semiologic, adică al manifestărilor patologice, fiecare tip morbid uman își poate găsi o corespondență sau o asemănare mai mult sau mai puțin perfectă, într-un alt tip morbid, determinat de o anumită intoxicație medicamentoasă. CAPITOLUL 7. TUBERCULOZĂ ȘI HOMEOPATIE: TEXTE CLASICE
Chirurgia modernă a sindroamelor posttuberculoase. Tuberculoză și homeopatie by Alexandru-Mihail Boțianu, Petre Vlah-Horea Boțianu, Oana-Raluca Lucaciu () [Corola-publishinghouse/Science/91974_a_92469]
-
ale procesului de comunicare. 2. Dimensiunile comunicării politice. Pentru comunicarea politică, trei dimensiuni pot fi acceptate ca fundamentale, importanța acestora variind în funcție de accepțiunile teoretice: dimensiunea pragmatică, dimensiunea simbolică și dimensiunea structurală. Pragmatica definește studiul practicilor reale de comunicare. Prin extensie semiologică sau din perspectiva teoriei semnelor, care studiază relația dintre semne și utilizatorii acestora, pragmatica se referă, mai întîi, la "relația care îl unește pe emițător de receptor și care este mediatizată de comunicare"4. Astfel, este sugerată utilizarea comunicării politice
Comunicarea politică by Jacques Gerstlé [Corola-publishinghouse/Science/924_a_2432]
-
și spațiul de dincolo".10 Propunând un "model cultural" ("culture pattern"), mitul are drept scop "repetarea sau "actualizarea" unor acțiuni primordiale pentru menținerea ordinii necesare în natură și în societate."11 Pentru Gilbert Durand, mitul este "un metalimbaj", "un sistem semiologic mărit"12, "o repetare ritmică"13, "o creatură hibridă legată în același timp de discurs și de simbol (...), introducerea liniarității povestirii în universul neliniar și pluridimensional al semantismului."14 Claude Lévi-Strauss consideră că "mitul face parte integrantă din limbă, îl
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
într-un anumit context comunicativ, în condițiile în care, în lumea teatrului, luminile au multiple funcții: "de a delimita locul teatral/spațiul scenic"; "de a amplifica sau modifica valoarea gestului, a mișcării, a decorului, chiar de a aduce o valoarea semiologică nouă"; "de a înlocui decorul" (proiecțiile) Kowzan, 1975, pp. 200-201; * exerciții-joc de autoprezentare prin desen, prin culoare 18, prin fotografie etc.; * exerciții de comunicare prin păpușile/marionetele confecționate 19 în condițiile în care se dă posibilitatea locutorului să-și construiască
Comunicare: discurs, teatru. Delimitări teoretice şi deschideri aplicative by Angelica Hobjilă [Corola-publishinghouse/Science/921_a_2429]
-
funcționale în comparație cu simptomele fizice. Aceste simptome de natură funcționala se exprimă în relația verbală cu bolnavul și prin observația aspectului și comportamentului acestuia; b) Importanța referinței la starea de normalitate, subliniată de G. Lanteri-Laura care susține că „obiectele aceleiași descoperiri semiologice nu sunt niciodată indicii în sine ci se înfățișează ca diferențe între ceea ce se observă la subiectul normal și ceea ce se observă la bolnav”; c) Specificitatea, în psihiatrie a „simptomului fără semn”, înțeles în sensul de „lucru lipsit de conținut
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
totalitare. Ca să conchidem, vom spune că aceste proceduri de pervertire a adevărurilor esențiale ale conștiinței sînt specifice tuturor societăților nedemocratice, constituind un "nucleu dur" al trecerii istorice de la o etapă la alta. *** Din considerațiile de mai sus rezultă că alternativei semiologice a "paradoxului mincinosului" i se poate asocia și o variantă sociologică. Căci, dacă toată lumea minte, înseamnă că nu mai minte nimeni. Un "privilegiu" extins la scara unei colectivități dispare implicit așa cum observă istoricul Arnold Toynbee la nivelul fiecăruia dintre membrii
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
Aranguren, "pentru a înțelege bine limbajul comun, vorbit sau scris, trebuie să recurgem la "modele" mai simple și mai construite cum ar fi limbajul științei, limbajul matematicii și al logicii matematice, limbajul telecomunicării de mesaje strict codificate" [1967:48-50]. Limbajul semiologic el însuși deformator, cum am văzut se află la intersecția celor două tipuri de act mincinos, natural și artificial, întrucît îl descrie pe primul (structurile sale de suprafață, formele aparente, sensibile) cu ajutorul celui de-al doilea (modele logico-formale, mai mult
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
București, 1989. Henry, Carl F. H., Dumnezeu, revelație și autoritate, volumul 3, Editura Creștină, Oradea, 1996. Hesiod, Munci și zile, Editura Științifică, București, 1957. Huizinga, Johan, Homo ludens, Editura Univers, București, 1977. Ioan, Petru, Adevăr și performanță. Pretexte și contexte semiologice, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1987. Kapfere, Jean-Noël, Zvonurile, Editura Humanitas, București, 1993. Kernbach, Victor, Dicționar de mitologie, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1989. Kolakowski, Leszek, Religia, Editura Humanitas, București, 1993. Kovalevski, Jean, Taina originilor, Editura Anastasia, București, 1996. Lasswell
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
sociologică pornind de la cazuri particulare bine documentate. În diferitele sub-domenii disciplinare și în relație cu obiecte atât de diferite ca antropologia economică sau relațiile cultură/personalitate, un număr foarte mare de lucrări continuă să fie publicat în fiecare an. Structuralismul semiologic nu este, fără îndoială, atât de practicat sub forma sa canonică, dar nu a încetat să-și exercite influența. Dacă numeroase demersuri sunt considerate astăzi drept poststructuraliste, acest lucru nu se întâmplă pentru că ele resping noțiunile de coduri, codificare, simbolică
Antropologia by Marc Augé, Jean-Paul Colleyn [Corola-publishinghouse/Science/887_a_2395]
-
instrumentației îmi impune să subliniez că, dacă în prima parte a lucrării, acolo unde demersul este pregătit, ne întâlnim cu calitățile de cercetător la nivelul bibliografiei unei tematici și a analizei textelor, în partea a doua, unde operațiile de analiză semiologică sunt efective, întâlnim dovada abilităților de cercetător al concretului, ale autoarei. Ceea ce rezultă din tot acest travaliu deosebit al cercetării este o imagine mult clarificată, cu argumente calitative și cu bază cantitativă, a lui Eminescu, în calitatea lui de jurnalist
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
general al coordonatelor asumate, adaptabile situației de comunicare/ semiozei analizate, prin jocul generos al combinărilor pe care îl favorizează și prin potențialul relaționărilor sintagmatice și paradigmatice, modelul hexadic multiplică perspectivele de investigare a limbajului-obiect. Utilitatea aplicării unui instrument de analiză semiologică în spațiul comunicării politice derivă din natura profund relațională a domeniului în discuție. Opțiunea metodologică are la bază conștiința faptului că gradul de viabilitate a relațiilor combinatorii în interpretarea limbajului politic eminescian este variabil și că nu absolut toate raporturile
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
interpretări duc la concentrarea atenției spre operația de separare a mesajelor în două categorii: cele pe care le putem scrie și cele pe care nu le putem scrie. O asemenea distincție nu poate fi susținută, deoarece, "din punct de vedere semiologic, écriture este un mijloc de expresie fără limite, un instrument mult mai puternic decât comunicarea orală. Ceea ce sociologia poate să aducă scriiturii este posibilitatea de a sonda rațiunile profunde ale puterii"243. Așadar, studierea cuplului terminologic propus presupune un adevărat
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
termenul de subiect este rar întâlnit, el va apărea apoi în trei timpi: al subiectului distrus (du sujet détruit), al subiectului de iubit (du sujet à aimer), precum și al subiectului dispersat (du sujet dispersé)282. Dacă în lucrările de natură semiologică subiectul este "evacuat", el se va identifica în celelalte scrieri fie cu limbajul, fie cu textul însuși, fie cu tema cu un cuvânt nou pentru a surprinde această ultimă identitate: sujethème. Se pot aici aminti cele două tipuri de scriitură
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
este Străinul lui Camus. Scriitura vorbită se regăsește la Queneau, aici intervenind pluralitatea limbii, diferențele de nivel ale limbajului, astfel încât "fuga scriiturii" poate fi asimilată unei transcrieri a vorbirii 283. 3.2.3.4. Scriitura între lizibil și scriptibil Preocupările semiologice au aruncat o lumină nouă asupra conceptului de scriitură prin tentativa de cartografiere a situației limbajului și a rolului lingvisticii; el este reabilitat complet atunci când, în Critică și adevăr, se susține că totul este scriitură, mai ales când sensul unei
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
284. În această situație, scriitorul este un "experimentator public", condus nu de dezideratul conținuturilor, ci de cel al formelor. Scriitura devine propriul său proiect de a se scrie, astfel încât sensul se constituie doar în urma unui "joc secund". În tradiția nuanțărilor semiologice, Barthes distinge între écrivain și écrivant. Scriitorul face din cuvânt un scop în sine, în timp ce pentru scriptor cuvântul este numai un mijloc în vederea îndeplinirii unei activități. Dacă pentru scriitor cuvântul reprezintă totdeauna o provocare, o ambiguitate, pentru scriptor el este
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
Școala de la Frankfurt a evidențiat, de asemenea, importanța mărfurilor și a consumului în reproducerea societăților capitaliste, dar deși punctul de plecare și percepția este similară, opera lui Baudrillard va diferi până la urmă de aceea a predecesorilor săi în utilizarea categoriilor semiologice în explorarea lumii mărfurilor"338. În lucrările care analizează problematica mass-mediei, se observă cu ușurință rolul central al tehnologiei în gândirea lui Baudrillard (tehnocentrism pentru care a fost de altfel criticat). Trebuie remarcat și de această dată că deși studiile
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
Baudrillard consumul este o relație și tocmai această relație este consumată și nu doar obiectele în sine. În acest sens, gânditorul francez precizează că obiectele-simbol tradiționale nu erau consumate, deși erau obiecte corespunzătoare unor nevoi sau unor satisfacții; din perspectivă semiologică, doar obiectele concepute ca semne pot fi integrate acestei relații: "de când e lumea, oamenii au cumpărat, au posedat, au cheltuit și s-au bucurat de lucruri dar cu toate acestea nu au "consumat". Sărbătorile "primitive", risipa seniorului feudal, luxul burghezului
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
180-182; Cristina Florescu, Un „infern” exegetic, „Timpul”, 2002, 10; Flavia Teoc, Din capitala provinciei. Interviuri cu scriitori clujeni, Cluj, 2002, 104-111; Ion Mureșan, Eminescu și computerul, TR, 2003, 9; Cristina Florescu, Regăsire prin ludic, „Timpul”, 2003, 60; Constantin Cubleșan, Hermeneutică semiologică, LCF, 2003, 44; Irina Petraș, Cărțile deceniului 10, Cluj-Napoca, 2003, 111-112, 312-315. I.I.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288023_a_289352]
-
o bază scriptică restrânsă, precum cea medievală românească, este acela că imaginarul lor colectiv se menține relativ omogen, schematic, dar are în mod necesar și forță de reprezentare în planul discursului identitar. El ar intra în ceea ce semioticienii numesc "iluzia semiologică", pentru că semnul, încărcat simbolic, s-ar confunda cu referentul său. "Efectul de real" pe care îl creează structurile imaginarului s-ar datora "retoricii realității", pe de o parte, dar și credinței că semnul este dotat cu capacitatea de a fi
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
interfețe, așadar nu dedublări naturale ale referentului. Spre diferență de funcția imaginației onirice sau fantastice, atât de exploatată în imaginarul popular creștin (ne referim în continuare la evul mediu) și care poate crea în spiritul receptorului iluzia speculativă și iluzia semiologică inductivă - datorită unui fond de credință bazat pe senzorialitate și pe fantasmatică -, ideologia, reprezentarea sau simbolismul sunt produse de tip intelectiv, deductiv și analogic. Distanța dintre model și dedublarea, imitarea sau interpretarea sa simbolică este nu doar conștientizată, ci numită
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
dar leziunile (în P.G.P.) sînt leziuni difuze". Un simptom caracteristic pentru P.G.P., susține, mai departe, Al. Brăescu, "sunt tulburările de vorbire". În aceste condiții, Brăescu nu se sfiește să comunice numai două cazuri de P.G.P., demonstrând criteriile clinice indispensabile diferențierii semiologice. În aceste cazuri, Al. Brăescu era partizanul tratamentului cu ioduri și mercur, după o bună diferențiere clinică prealabilă. Mai multe lucrări cu privire la mișcarea bolnavilor psihici în așezămintele epitropiei (1897,1898, 1899, 1900) și, în special, monografia sa cu privire la asistența bolnavilor
[Corola-publishinghouse/Science/1491_a_2789]
-
complex, bazat pe criterii multiple utilizate cumulativ, și care - în final - vor orienta examinatorul înspre definirea naturii în așa fel încât alte proceduri de diagnostic, în primul rând cele intervenționale, să nu mai fie necesare. O înțelegere și o sistematizare semiologică a acestor criterii este necesară. SEMIOLOGIA ECOGRAFICĂ Examinarea ecografică beneficiază de criterii morfologice și hemodinamice general valabile la nivelul tuturor procedurilor imagistice CT/ RMN precum și de criterii specifice ultrasonografiei. Caracterizarea tumorală folosind metoda ecografică se va baza pe următoarele elemente
Tratat de oncologie digestivă vol. II. Cancerul ficatului, căilor biliare și pancreasului by Radu Badea, Simona Ioanițescu () [Corola-publishinghouse/Science/92136_a_92631]
-
20-25 zile. În raport cu momentul apariției echimoza poate fi: precoce indică superficialitatea leziunii, sau tardivă care denotă o leziune profundă. Echimoza tardivă apare la câteva ore de la producerea accidentului și la distanță de zona contuzionată. Acest fapt are o dublă semnificație semiologică: atestă gravitatea leziunii profunde și contribuie prin topografie, în context clinic, la aprecierea nivelului focarului lezional în care s-a produs hemoragia. De exemplu: echimoza palpebrală în fracturile de bază de craniu; echimoza brahială și pectorală în fracturile de col
Chirurgie generală. Vol. I. Ediția a II-a by Prof. Dr. Costel Pleşa () [Corola-publishinghouse/Science/751_a_1208]
-
ezitat să pună în practică un nou mod de a problematiza. Întreaga sa scriitură este una problematizantă. Acest nou mod de a pune probleme se întemeiază pe învățături din psihanaliză, din semiotică, desprinse din dezbaterile contemporane de idei; pe teorie semiologică, atunci când se ocupă de tratarea enunțurilor; pe unele idei din Marx și Comte, atunci când analizează relațiile de putere din cadrul societăților. Gânditorul francez devine nietzschean, atunci când vrea să obțină anumite "efecte de discurs" în media occidentală, atunci când șochează neoconservatorismul francez prin
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]