461 matches
-
finit care se prezintă în imaginația noastră verbală și care ne determină părerea. (Bahtin 1984: 288, în traducerea revăzută de autor) Această concepție despre orientarea configurațională a textelor ne face să înțelegem de ce Bahtin definește propoziția-enunț ca pe un "element semnificant al enunțului în întregul lui" care-și "dobîndește sensul definitiv numai în acest întreg" (1984 290). Această configurație sau "întreg al enunțului finit" trebuie abordată din două unghiuri complementare. 3.1. Macro-structură semantică (temă, topic) Un text poate aproape întotdeauna
by JEANMICHEL ADAM [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
propunem o definiție textuală a propoziției: unitate legată în funcție de dubla mișcare complementară a conexității (succesiunea liniară de propoziții) și a secvențialității (structura ierarhică de propoziții). Așadar definesc propoziția enunțată drept o unitate legată de alte propoziții:" Propoziția este un element semnificant al enunțului în întregul său și capătă sensul definitiv doar în interiorul acestui tot" (Bahtin, 1984: 290). În plus, resping confuzia între aspectele enunțiative legate de asumare (distanțarea specifică propozițiilor care utilizează perfectul simplu în opoziție cu cele care sunt extrem de
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
descriptive guvernate de operații net ierarhizante și paradigmatice de integrare semantică; înlănțuiri dialogale și explicative (dominate de structura întrebare-răspuns-evaluare). Astfel, de exemplu, o frază complexă precum: (28) Bărbaților le plac femeile care au mâinile fine. degeaba este ea o unitate semnificantă a limbii și, prin aceasta, perfect inteligibilă luată chiar izolat, căci nu are sens decât în co(n)textul în care aceasta poate reprezenta atât premisele unei argumentații publicitare, cât și morala unei fabule sau a unei povești picante. Totul
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
o modificare a viziunii asupra literaturii înseși, întemeiată pe un fundament sociologic. [...] Mircea Nedelciu scrie cu ochii dilatați de starea de veghe și cu inteligența inflamată de efortul înțelegerii amănunțite a ceea ce face. Literatura e text, mai precis o „practică semnificantă”, cum spun semiologii, proces nesfârșit de producere a sensului, mecanism observabil îndeaproape la microscopul inteligenței. El, textul, se află într-o relație permanentă cu diferitele tipuri de enunțuri, pe care le redistribuie într-o nouă arhitectură, forțându-le să semnifice
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288398_a_289727]
-
clasa determinatorilor, Acte, 377, 378), indicatoare - indicatori (indicatori de subiectivitate, DSL, 262), jonctive (DSL, 282) - junctori, modificatoare - modificatori (clasa modificatorilor, DSL, 323), prezentative/prezentatori, radicale - radicali, referente - referenți (referenți, Acte, 25), regente - regenți, semnalizatoare - semnalizatori (semnalizatori tematici, GALR, II, 921), semnificante - semnificanți, specificatoare - specificatori (specificatori nominali, DSL, 493) etc. Uneori, variația apare în aceeași lucrare (vezi, de exemplu, în GALR, oscilația între radicali, GALR, I, 562, 566, 568 și radicale, GALR, I, 13, 150, 200 etc.). - Prin specializare și diferențiere lexico-gramaticală
[Corola-publishinghouse/Science/85017_a_85803]
-
determinatorilor, Acte, 377, 378), indicatoare - indicatori (indicatori de subiectivitate, DSL, 262), jonctive (DSL, 282) - junctori, modificatoare - modificatori (clasa modificatorilor, DSL, 323), prezentative/prezentatori, radicale - radicali, referente - referenți (referenți, Acte, 25), regente - regenți, semnalizatoare - semnalizatori (semnalizatori tematici, GALR, II, 921), semnificante - semnificanți, specificatoare - specificatori (specificatori nominali, DSL, 493) etc. Uneori, variația apare în aceeași lucrare (vezi, de exemplu, în GALR, oscilația între radicali, GALR, I, 562, 566, 568 și radicale, GALR, I, 13, 150, 200 etc.). - Prin specializare și diferențiere lexico-gramaticală, proces
[Corola-publishinghouse/Science/85017_a_85803]
-
toate păcatele acesteia. 3.1. Dacă vrei să prânzești la ora două după-amiaza poți observa că eseistul publicat de crel suprapune a asimila cu a exprima. Or genul proxim al asimilării culturale nu este punerea în expresie (bazată pe cuplul semnificant/semnificat, componente inseparabile) ci fiziologia, bazată pe deglutiție și respectiv non-deglutiție. Astfel, când se spune despre membrii unei etnii că sunt "borâți", în subtext apare imposibilitatea de a-i înghiți. Non-digerarea duce fie la gerber (a borâ dar și a
[Corola-publishinghouse/Science/1502_a_2800]
-
să fii călugăr pentru a ajunge la ea iar dacă Luca Pițu n-a ajuns s-o formuleze, realitatea i-a aruncat-o în față. Sub forma aluviunilor bahluviene (de ce nu le-o fi numit oare "bahluviuni", după obiceiul învalizării semnificantelor cu scopul devalizării semantice?). Întruchipată în "compulsiunea de căcănărie" generată de co-prezența a două persoane când lauda de sine poate avea forma "să știi că nu te-am turnat Secului pe chestia..."mmm iar în coșmarul premergător expulzării, sloganul "Nicolae
[Corola-publishinghouse/Science/1502_a_2800]
-
Contemplație și creație estetică (1997), S. încearcă să dea o fundamentare științifică teoriei sale. Ipostază evoluată a tendinței generale a ființei de a detecta elementele purtătoare de semnificație și valoare, contemplația estetică începe cu perceperea entităților simetrice, ritmate ca unități semnificante, dar care nu declanșează reacții imediate, pragmatice. Prin imitație, comparație ș.a. sunt create mental simetrii, forme ideale, care au un caracter ludic și devin ele însele obiecte ale receptării estetice. La acest nivel, percepția senzorială este înlocuită de „transpoziția eului
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289824_a_291153]
-
această contradicție care îi întemeiază în același tmp materia, jocul, scena, transformarea dialectică 11 (Antologia "Tel Quel": 1980, 46). Studiind Problemele structurării textului 12, în practica unei analize transformaționale care preia de la Chomsky limitele structurii de supra față și posibilitățile semnificante ale structurii de adâncime, Julia Kristeva atinge prin ipoteza intertextualității socialul și istoricul, elemente inaccesibile dispozitivului produs de dihotomia semnificant/semnificat (Pierre-Marc de Biasi, ibidem, 372). Istoricii conceptului nu au ezitat să puncteze slăbiciunile definirii kristeviene a intertextului. Situându-și
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
Problemele structurării textului 12, în practica unei analize transformaționale care preia de la Chomsky limitele structurii de supra față și posibilitățile semnificante ale structurii de adâncime, Julia Kristeva atinge prin ipoteza intertextualității socialul și istoricul, elemente inaccesibile dispozitivului produs de dihotomia semnificant/semnificat (Pierre-Marc de Biasi, ibidem, 372). Istoricii conceptului nu au ezitat să puncteze slăbiciunile definirii kristeviene a intertextului. Situându-și discursul critic pe coordonatele unei semiologii care consideră textul ca o producere/transformare 13 și care va căuta să formalizeze
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
totul formând un acumulator dinamic care se generează de la 1 la 3 și se descifrează de la 3 la 1. Marina Mureșanu-Ionescu (1996:11) actualizează aspectul tripartit pentru sistemul celor trei câmpuri din teoria lecturii: o textul de citit, ca ansamblu semnificant; o textul cititorului sau cititorul ca text: lectura fiind prin excelență un act de intertextualizare, cititorul proiectează simultan textul citit într-o rețea intertextuală mai mult sau mai puțin complexă, conform structurii universului său de așteptare; pe de altă parte
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
că se construiește plecând de la un lanț semiologic ce exista înaintea sa: este, deci, un sistem semiologic secund. Ceea ce în primul sistem este semn (adică, totalitatea asociativă dintre un concept și o imagine), devine, în cel de-al doilea, simplu semnificant. 3.2. Eminescu și gândirea indiană Limba sanskrită, sala de marmură neagră anticamera filosofiei indiene. Abordarea mitului/simbolului în opera eminesciană ne conduce către o altă relație intertextuală, și anume cea stabilită cu spiritul culturii indiene. Sergiu Al-George merge până la
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
că se construiește plecând de la un lanț semiologic ce exista înaintea sa: este, deci, un sistem semiologic secund. Ceea ce în primul sistem este semn (adică, totalitatea asociativă dintre un concept și o imagine), devine, în cel de al doilea, simplu semnificant (Barthes: 1987, pp. 104-105). Revenim la context. François Rastier propune trei tipuri de context: vecinătatea imediată [zona de întâlnire propriu-zisă, de maxim impact, dintre hipotext și hipertext], pasaje ale aceluiași text [corespunzătoare intratextului pe care îl vom numi prozastic] și
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
posibile și alte înlănțuiri specifice (narative, descriptive, argumentative...). Să luăm, de exemplu, o propoziție asupra căreia vom reveni în cadrul studiului unei campanii publicitare de la Gallimard Jeunesse: La copil, ideea de familie apare foarte devreme. Degeaba este această propoziție o unitate semnificantă a limbii, ea capătă sens doar în contextul în care ar putea constitui premisele unei argumentări publicitare sau în care apare morala unei povestiri de familie, dar și evaluarea comentată a unor fapte explicative. Totul depinde de locul ei într-
by Philippe Lane [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
-
spre cercetare l-au reprezentat cuvintele fără sens, memorarea acestora (a unor elemente de bază ale vorbirii cuvinte consonante și neconsonante), realizată prin alăturarea lor dirijată, astfel ca între ele să nu poată fi elaborată anterior nici un fel de asociație semnificantă. Cuantumurile cvasi-verbale astfel realizate, private de orice însemnătate, au fost considerate ca reprezentând veritabilele elemente primare de compunere pentru vorbire, spre a fi astfel memorate de subiecții destinați experienței. Era o altă cale distinctă de abordare a proceselor psihice superioare
by MIHAI -IOSIF MIHAI [Corola-publishinghouse/Science/970_a_2478]
-
o dublă existență: reală sau posibilă. Astfel de entități nu posedă mereu o calitate estetică și totuși le numim artă. Operele sunt definite prin intermediul procesului de aducere în existență, într-un mod intențional, cu anumite proprietăți perceptuale având o calitate semnificantă a interesului estetic. În plus, opera de artă ca formă spirituală liberă se află într-un proces continuu de transformare, un proces ce pornește de la stil și formă și ajunge să cuprindă valori și nevoi noi. Există anumiți factori externi
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
coroborare care introduc practica creării de legături la legături. Aceste noi legături pot oferi o viziune nouă, mereu îmbunătățită, de aplicare a unității coordonatoare la aceleași obiecte, întărind (pe măsură ce sunt descoperite) învelișul însoțitor (și susținător) al obiectelor, zestrea lor intelectual- semnificantă. În această manieră se înaintează către suprastructuri (ele însele niște legături de complicată alcătuire, care păstrează în textura lor urma abia simțită a conexiunilor originare), iar această înaintare se realizează în variate fațete, conform unor principii de coroborare, adică potrivit
Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]
-
esențiale, care ajung în final să dea o culoare responsabilă și avizată tuturor actelor din raza unui parcurs individual. Comuna exercitare pragmatică nu este despărțită de rigorile interiorității etice, iar aceasta din urmă își găsește suprema confirmare tocmai în obiectivarea semnificantă de care beneficiază în orice activitate practică. În proiect și în realizarea lui stă întreaga menire a intervențiilor conștiinței, așa cum în plenitudinea actului se poate citi destoinicia preparativelor care îl preced. Acest proiect al actului, care capătă alternativ valențe aplicative
Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]
-
simpatetice. A-l "studia" pe celălalt oferă prilejul exteriorizării unor structuri cognitive tipice care se vor regăsi aici în combinații specifice inedite și vor primi un dublaj emoțional capabil să le înrâurească orientarea, oferind preferințe asociative și direcții de acumulare semnificantă. În plus, privirea împărtășită amplifică forța cognitivă prin feed-back generos și mediază un schimb reciproc sintetic care ilustrează dialectica interpersonală a oricărei relații. Subzistă aici o atmosferă a temelor legate de interioritate, a unui umanism accentuat care adună în cerc
Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]
-
emergența imaginii? Care este originea inaparentă a imaginii sau imaginea de sub imagine? Altfel spus: ceea ce pre-semnifică în mod originar se dă înțelegerii în "trupul" unei imagini infra-textuale, într-o configurație grăitoare? Cum putem surprinde, dincolo de corpul poetic, dar prin limbajul semnificant al acestuia, chipul inimaginabil al trupului poetal, în locul incert - ezitând între realia și fictia - în care ceva transpare în perspectiva deschisă de un nou punct de vedere?2 În toate aceste cazuri, ceea ce nu apare și totuși face semn, că
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
ceea ce ea ne spune se dă înțelegerii, este un conținut inteligibil, necesitând o abordare interpretativă. În același timp, conținutul acesta de sens abia emergent se arată într-o formă vizibilă, sensul și imaginea alcătuind un tot unitar, o singură apariție semnificantă. Dacă trupul poetal apare ca imagine acoperită, aceasta este imaginea semnificabilului care, într-un poem de pildă, se fenomenalizează în "scenă" de substrat, ca peisaj scufundat în materia poetică pe care o face cu putință. Poetica imaginii pe care o
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
este deja posibil, forma luminoasă înscrisă de la început în ceea ce nu este decât în perspectiva sfârșitului. Adică "latente-n pulberi aurii/ păduri ce ar putea să fie", căci "sunt cu putință și un asemenea foc,/ și asemenea arderi 9". Potența semnificantă nu înseamnă însă doar înscriere a ființării pe calea ființei, ci și "potența unui mister revelator 10", facerea de sine, creșterea în adâncul naturii predispusă la prefacere. Ceea ce deja poate stă în așteptare, așteaptă posibila zămislire "supt ceruri cari încă
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
realul simbolizant al unui simbolizat, supra-semnificat de simbolul esenței intelective pure, dar supra- semnificând la rândul său orice manifestare sensibilă concretă. Realul imaginal nu mai poate fi obiectul unei percepții comprehensive care și-l dă drept o exterioritate absolută, ci semnificant al unui supra-semnificat inteligibil și - în același timp - semnificat în corelație analogic-simbolică cu un semnificant sensibil. Nefiind perceptibil decât prin percepția imaginativă, suprasensibilul este o imagine simbolică, un fenomen originar (Urphaenomen) a cărui apariție în lumea sensibilă ocultează orice obiectivare
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
și înțelese; cele care se topesc în lumină sunt cuvintele discursului obișnuit, rostitul sărăcit de sensuri, epuizat în lipsa Sensului. Ele nu spun nimic - și nici nu au ce spune - acolo unde încă nu există vreun obiect al spunerii, o manifestare semnificantă pe care să o transpună în limbaj. Dimpotrivă, lumina e o zonă rarefiată a necuvântului și totuși o țesătură prin care se întrevede ceva, se "povestește" despre sunetul neînțeles al adâncului, un zvon al prevenirii ce răzbate fremătător: "Nicio durere
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]