773 matches
-
în timp prin acuzațiile de corupție împotriva PSD-ului, dar și prin acest străvechi instrument de tortură. Utilizarea metaforica a tepei ne determină să vorbim mai degrabă despre o valoare socioculturala a acesteia: "a nu vota pe x". Cei doi semnificanți (nivelurile meta-metaformei), a trage în țeapă și a da țeapă, au semnificații diferite, iar acest lucru se poate observa la nivelul agentului rațional: în timp ce a da țeapă este adesea asociat cu un contracandidat în campania negativă, a trage în țeapă
by Camelia-Mihaela Cmeciu [Corola-publishinghouse/Science/1056_a_2564]
-
semnului și lipsa iremediabila a savorii în folosul valorii", axată pe un calcul axiologic care presupune elogierea (Adam, Bonhomme [1997] 2005: 284). Fiind integrată în strategia intertextualității, analiza noastră nu se va opri la imaginea vizuală a gustului întrupata de semnificantul /ardei iute/. Acesta este motivul pentru care vom vorbi de două niveluri: nivelul macroși cel microsemiotic al acestui semnificant. A. Nivelul macrosemiotic La acest nivel se poate vorbi despre o relație de incluziune în clasa condimentelor. Astfel, ardeiul iute este
by Camelia-Mihaela Cmeciu [Corola-publishinghouse/Science/1056_a_2564]
-
1997] 2005: 284). Fiind integrată în strategia intertextualității, analiza noastră nu se va opri la imaginea vizuală a gustului întrupata de semnificantul /ardei iute/. Acesta este motivul pentru care vom vorbi de două niveluri: nivelul macroși cel microsemiotic al acestui semnificant. A. Nivelul macrosemiotic La acest nivel se poate vorbi despre o relație de incluziune în clasa condimentelor. Astfel, ardeiul iute este cunoscut pentru gustul sau iute și tăios. Împreună cu alte elemente vizuale gustative (carne, paste, cartofi etc.), ardeiul iute formează
by Camelia-Mihaela Cmeciu [Corola-publishinghouse/Science/1056_a_2564]
-
1997] 2005: 283) în mintea românilor: a) atmosferă unui cadru informal de a servi masă; b) orice diferența socială pare să fie ignorată: subiecții/ actorii sociali pot fi considerați prieteni; c) stârnește apetitul/ acțiunea. B. Nivelul microsemiotic Acest nivel al semnificantului transforma domeniul-sursă într-o metaforă pictorială unde unitățile minimale (cromem, formem și texturem) trimit către cea de-a doua dimensiune a gândirii metaforice, si anume meta-metaforma. Astfel, ardeiul iute, care de obicei este perceput ca un element relevant din izotopia
by Camelia-Mihaela Cmeciu [Corola-publishinghouse/Science/1056_a_2564]
-
cele două entități (conceputul și perceputul) ocupă același loc în enunț, dar se manifestă în mod explicit, cel puțin în parte. Această interpenetrare a elementelor aparținând unor entități diferite ale realității (mâncare versus transport sau școală) creează o alotopie semiotica: semnificantul perceput /ardeiul iute/ ia locul altor părți relevante (stradă, nota, culoarea roșie a semaforului, trunchiul unui copac) ale elementelor concepute, care devin semne indiciale primare aparținând unor izotopii sociale (școală, transportul sau natură). Deoarece imaginile nu promovează nici produsul /ardei
by Camelia-Mihaela Cmeciu [Corola-publishinghouse/Science/1056_a_2564]
-
cărora li se cere să nu voteze pentru candidații din opoziție. * Pe de altă parte, legătura dintre Băsescu și ardeiul roșu poate fi interpretată considerând codul social al etichetei din timpul mesei (nivelul meta-metaformei). Când am menționat nivelul macrosemiotic al semnificantului /ardeiul roșu/, am ajuns la următoarea interpretare despre izotopia bucătăriei românești, unde borșul și ardeiul iute sunt ingrediente esențiale: cadrul informal al ritualului mesei și lipsa unei stratificări sociale. Aceste două implicații conceptuale se transferă și către Traian Băsescu. Fost
by Camelia-Mihaela Cmeciu [Corola-publishinghouse/Science/1056_a_2564]
-
abstract/ figurativ din înțelesul gesturilor impune o interpretare a mâinii că un semn gestual convențional și motivat, format din două componente: * componente fizice: direcția, vehiculul (brațul, mâna, degetele, capul etc.), planul (orizontal, vertical sau oblic) și poziția. Comparația dintre diferiții semnificanți care compun un gest conduce către cea de-a doua componentă, si anume cea semantica. * componente semantice: fiecare dintre elementele fizice menționate poartă o functie simbolică aflată în conștiința noastră. Astfel, o expresie gestuala are o dublă funcție: de a
by Camelia-Mihaela Cmeciu [Corola-publishinghouse/Science/1056_a_2564]
-
pot observa distincțiile culturale, ajungându-se la o potențializare a obiectului care va permite subiecților să privească lumea ca valoare. * o magnitudine sau mărime, care indică gradul de intensitate și oferă posibilitatea creării unei scale a valențelor. Considerăm că primii semnificanți care relevă aceste valori sunt numele și naționalitatea unei ființe umane. Cei ce poartă aceste două elemente ascund, de fapt, o metastructura a unei etichete sociale și culturale. Decodarea numelui și naționalității poate fi interpretată prin conceptul de "triunghi din
by Camelia-Mihaela Cmeciu [Corola-publishinghouse/Science/1056_a_2564]
-
sunt de o impresionantă diversitate ca formă (vizuale, sonore, scrise, vorbite), ca redare figurativă a obiectului la care se referă (desene, schițe, elemente ale obiectului etc.), ca putere sugestională (Dâncu, 1999). Studierea semnelor, a relațiilor dintre ele și a raportului semnificant/semnificat s-a constituit în ramuri științifice speciale, semiotica și semiologia. Dar comunicarea ca fenomen sociouman complex, cu relevanță crucială în toate sferele vieții sociale și personale, este un domeniu de studiu prin excelență interdisciplinar, transdisciplinar chiar - începând din anii
[Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
-
spun, la unison, aceleași lucruri. Aceleași semnificații ca steagul mai capătă și tăblița de la intrare cu datele de identificare ale instituției (Ministerul de Justiție, Direcția Generală a Penitenciarelor, Penitenciarul de maximă siguranță X) sau uniformele personalului și arestaților. Mai mulți semnificanți ajută deci la confirmarea identității instituționale. Ei îndeplinesc rolul de agenți de conservare a acestei lumi. Există, în același timp, și "coruri" opuse, care devoalează alte realități. Prin închisori întîlnim frecvent deținuți mutilați în urma multiplelor tentative de sinucidere, care-și
by BRUNO ŞTEFAN [Corola-publishinghouse/Science/998_a_2506]
-
anumite scheme de acțiune și ca atare poate realiza schematizări și combinări pe baza reprezentărilor simbolice intrate în circuitul operațional al gândirii. Auzitorul dispune acum de ,,cuvânt și propoziție” ca,,mijloace remarcabile de schematizare și integrare”. Posedă o,, multitudine de semnificanți verbali și o serie de relații caracteristice pentru sistemul limbii”. Deci, intrând în stadiul operațiilor concrete dezvoltarea intelectului auzitorului e stimulată mult de limbaj. Se apreciază că la intrarea în grădiniță copilul auzitor dispune de aproximativ 3.500 cuvinte. Invățarea
Rolul activit ăţ ii matematice în dezvoltarea gândirii copilului pre ş colar cu deficien ţă auditiv ă : ghid metodologic by Petrovici Constantin (coord.), Solomon Margareta () [Corola-publishinghouse/Science/91654_a_93192]
-
lor semantica), și structura de suprafața (care conține indicatorii sintagmatici derivați finali și interpretarea lor fonetică). Deci, opoziția dintre cele două structuri se realizează, atât la nivelul întregii gramatici, între componentul semantic și cel fonologic (ceea ce justifică relația arbitrară dintre semnificant și semnificat), cât și in interiorul componentului sintactic, între regulile de structură a frazei, care generează structura de adâncime, și regulile transformaționale, care o convertesc în structura de suprafața. Gramatica structurala s-a limitat la analiza structurii de suprafață, iar
Logica între gândire și limbaj by Elena Manea () [Corola-publishinghouse/Science/1693_a_3069]
-
generalizări pripite și anumite epitete, mai ales negative, adaptează logica după bunul său plac, se străduiește să stârnească sentimentele care pot întuneca Minciuna, în general, și minciunile politicianului în special, sunt facilitate de limbaj. Profitând de faptul că semnele lingvistice, semnificantul și semnificatul, judecata limpede și discernământul (teama, ura, mândria) sau o gamă largă de simboluri și sloganuri, pe care le manipulează cu măiestria unui pianist virtuoz. nu seamănă cu lucrurile, ele pot fi folosite pentru a afirma că ceea ce este
Caleidoscop by P.D. Bâlbă () [Corola-publishinghouse/Science/91786_a_93254]
-
simbolic este alterarea semnificativă a textului. Substituirea unui singur cuvînt cu unul care tulbură echilibrul imitativ al imaginii este suficientă pentru a lansa poemul În spațiul simbolic. Deformat și rupt din contextul „real”, al obiectului, faptului, scenei, acest cuvînt devine semnificant simbolic, semn material care poate semnifica o entitate imaterială: rațională, emoțională, spirituală (cel mai adesea o Împletire subtilă a celor trei). Iată cîteva exemple: Casa-n ruină - creanga de liliac sprijină zidul Imaginea reală de la care a pornit autorul a
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
în demonstrații convingătoare și deseori analizează critic, cu argumente solide, afirmațiile unor cercetători consacrați, creatori de școală în domeniul lor de investigație. Își propune totodată să identifice în cadrul general cultural unele „mentalități structurale”, ce „caracterizează și determină structura generală a semnificantului literar într-o anumită perioadă istorică”. Opune modelului structural o viziune proprie, în care definiția limbii recuperează o parte din complexitatea reală a fenomenului lingvistic, întrucât cele două tipuri de discurs avute în vedere - discursul practic și cel poetic - nu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288934_a_290263]
-
generate în și prin limbaj. Critica impresionistă sau valorizările estetizante nu mai au cuvântul acum. Nici măcar istoria literară nu mai operează confrom încetățenitelor ierahizări, orice text fiind egal cu celelalte în calitatea lor de simple mecanisme, generate în interiorul relației semnificat/ semnificant. Telqueliștii au pus "rescrierea" parodică sub semnul intertextualității 40, construind o punte spre caracteristicile fundamentale ale postmodernismului. Termenul a fost explorat de Julia Kristeva, pentru care denumea o "permutare de texte", adică o operație de încrucișare și neutralizare, în spațiul
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
operație de încrucișare și neutralizare, în spațiul unui text, a mai multor enunțuri luate din alte texte. Parodia este plasată și dezbătută în context telquelist din două perspective. Prima ține de producerea și productivitatea textului (semnificatul este opera parodiată, iar semnificantul, opera care parodiază): "Textul este o productivitate, ceea ce înseamnă că: 1. raportul său cu limba în care se situează este redistributiv (destructiv-constructiv), deci el este abordabil mai degrabă cu ajutorul categoriilor logice și matematice, decât cu ajutorul celor pur lingvistice; 2. este
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
în cititor un (oarecare) text "rememorându-le" pe celelalte, parodia îl va readuce în mod sigur cu picioarele pe pământul lecturilor anterioare, mulțumită translației și repetiției semnificaților. Iar dacă Barthes introducea termenul de lexie pentru a denumi unitățile de lectură ("semnificantul tutore va fi desfăcut într-o serie de mici fragmente pe care le vom numi lexii, ca unități ale lecturii"326), să adăugăm că, în cazul special pe care parodia îl creează, lexiile contribuie la demonstrarea pluralității de texte (macrotextul
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
Procesul de formare a termenilor este conceput drept un proces "ontogonic" al cărui rezultat este universalitatea prezumată a conceptului 5. Angela Bidu-Vrănceanu consideră, în aceeași tradiție a Școlii Franceze de Terminologie, că termenul este "un semn lingvistic compus dintr-un semnificant și un semnificat". Demersul terminologic este definit comparativ, de profesorul bucureștean, după cum urmează: Figura nr. 4: Semn lingvistic terminologic Semnificatul termenului "coincide cu desemnarea, iar sensul e obiectiv. Relația dintre denumire și noțiune este reflexivă sau biunivocă pentru un termen
[Corola-publishinghouse/Science/84964_a_85749]
-
de lexicalizare naturală sau artificială" (idem). Nu este un semn lingvistic arbitrar. Desemnarea conceptului este motivată prin consens, în terminologie. II.2.3. Referent/ referință În cercetarea semnului lingvistic, Ferdinand de Saussure a fost preocupat de relația dintre semnificat și semnificant, neglijând referentul, adică entitatea extralingvistică pe care cuvântul o denumește. Relația referențială nu este prezentă în conținutul tuturor cuvintelor. Termenii abstracți nu au un referent în realitatea extralingvistică (înțelepciune, fericire, bunătate etc.). Prepozițiile și conjuncțiile sunt instrumente gramaticale fără referent
[Corola-publishinghouse/Science/84964_a_85749]
-
2005) se menționează faptul că există o percepție culturală diferită a referentului în fiecare limbă (A. Bidu-Vrănceanu, în DSL, 2005: 425). F. de Saussure considera că nu poate fi identificat referentul în afara conceptului, ca punct de referință, tot așa cum la semnificant (imagine acustică intrată în relație cu un concept + realitate materială sonoră realizată la nivelul parolè) nu se poate ajunge decât pe axa referent-referință. Referința este relația care leagă termenii/ cuvintele de lucruri sau de referenții acestora. Este o relație între
[Corola-publishinghouse/Science/84964_a_85749]
-
Triunghiul semiotic de sorginte aristoteliană, formă - sens - referent, este utilizat în lingvistică cu scopul de a descrie funcționarea semnului lingvistic. Ferdinand de Saussure (F. de Saussure, 1998) și lingvistica și lingvistica post-saussureană s-au preocupat de raportul dintre semnificat și semnificant. Semnificantul este condiția sine qua non a existenței semnificatului, pe care îl fixează. În afara lui nu se poate construi semnificația "ea dispare în cazul în care nu se reține decât unul din elementele" semnului lingvistic (F. de Saussure, 1998: 79
[Corola-publishinghouse/Science/84964_a_85749]
-
semiotic de sorginte aristoteliană, formă - sens - referent, este utilizat în lingvistică cu scopul de a descrie funcționarea semnului lingvistic. Ferdinand de Saussure (F. de Saussure, 1998) și lingvistica și lingvistica post-saussureană s-au preocupat de raportul dintre semnificat și semnificant. Semnificantul este condiția sine qua non a existenței semnificatului, pe care îl fixează. În afara lui nu se poate construi semnificația "ea dispare în cazul în care nu se reține decât unul din elementele" semnului lingvistic (F. de Saussure, 1998: 79). Peirce
[Corola-publishinghouse/Science/84964_a_85749]
-
sau interpretantul considerate izolat nu formează semne și nici nu pot desemna obiectele lumii exterioare. Semnificația este apriorică desemnării, dar și comunicării, iar faptul este în măsură să susțină autonomia limbii în raport cu lumea obiectelor. Semnificatul există numai în relația cu semnificantul și este de natură conceptuală (la nivelul semnificației), de natură socială (la nivelul langue) și, parțial, devine reprezentare individuală (la nivelul parole). Așa cum s-a mai spus (A. Bidu-Vrănceanu, 2012, D. Chiș, 2009), terminologia preia din domeniul lingvisticii triunghiul semiotic
[Corola-publishinghouse/Science/84964_a_85749]
-
etc. Relația dintre trunchiul comun și variantele metaforice din limbile-țintă Studiind dintr-o perspectivă contrastivă metafora de Internet, observăm câteva aspecte. Fiecare serie de metafore are un trunchi conceptual comun. Se formează - cu excepțiile necesare - în limba engleză, de la un semnificant aparținând limbii comune - pe care îl numim semnificant 1 (LC), spre a crea un temen specializat (în domeniul Informaticii) pe care îl numim semnificant 2 (LS). Relația dintre semnificant 1 și semnificant 2, dar mai ales sensurile date de semnificant
[Corola-publishinghouse/Science/84964_a_85749]