814 matches
-
luptătorii aliați se numărau morți și numeroși răniți. Lipsa acută de muniție, în special al încărcăturilor pentru armele antitanc, le-a permis tanchiștilor germanilor să demoleze numeroase clădiri folosite de britanici. Apa, alimentele și materialele medicale ale britanicilor erau pe sfârșite. Numărul răniților a fost atât de ridicat, iar clădirile care-i adăposteau erau într-un așa mare pericol de prăbușire, încât părțile combatante au căzut de acord asupra acceptării unui armistițiu de două ore, timp în care răniții aliați, (printre
Operațiunea Market Garden () [Corola-website/Science/309683_a_311012]
-
urmărit de peste 15 milioane de persoane, acest concert de două ore înregistrând audiență mai mare în rândul abonaților decât toate cele patru posturi importante de televiziune. În luna următoare, Jackson s-a despărțit de Elizondo Jr. În timp ce turneul era pe sfârșite, Jackson a colaborat cu numeroși soliști, cum ar fi Shaggy pentru „Luv Me, Luv Me” apărut pe coloana sonoră a filmului How Stella Got Her Groove Back, „God's Stepchild” de pe coloana sonoră a peliculei Down on the Delta, cu
Janet Jackson () [Corola-website/Science/313981_a_315310]
-
pleacă la Berlin unde studiază la Academia de Muzică, având ca profesori pe Walter Gmeindl și Heinz Tiessen (compoziție), Fritz Stein (arta dirijatului). În același timp audiază cursurile de filosofie ale lui Eduard Spranger (psihologie) și Nicolai Hartmann (metafizică). Abia sfârșite studiile, devine în 1945 dirijor "pro tempore" al faimoasei Orchestre Filarmonice din Berlin, întrucât directorul acesteia, Wilhelm Furtwängler, fusese suspendat din funcție, fiind suspectat de a fi colaborat cu regimul nazist. Până în 1952, când Furtwängler, reabilitat, redevine șef al orchestrei
Sergiu Celibidache () [Corola-website/Science/297376_a_298705]
-
nu mai degustaseră plăcerea unei mese unul în compania celuilalt. — E timpul să plec. Dar m-am înviorat. Acum, pot merge la luptă. Hanbei, te rog să ai mare grijă de tine. Când Hideyoshi părăsi Templul Nanzen, ziua era pe sfârșite și cerul de deasupra capitalei devenea stacojiu. Domnea liniștea, fără să se audă nici măcar o împușcătură - atâta liniște, încât te-ai fi putut îndoi că era un câmp de luptă atâta liniște încât sunetul unei lăcuste furișându-se prin iarba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
și geaba trăgea boii. A trebuit să ia inima din ea, că nu se mai putea altfel. S-au apucat, au luat cuțitul, i-a scos-o și au dus-o, de au aruncat-o în varniță. Era varnița pe sfârșite. Făcea lumină albăstruie. Și cum a intrat spurcăciunea în foc, s-a făcut focul galben și apoi roș. Și a bubuit o dată și a duhnit toată valea de duhoare"2. Liniștirea sufletului celui dispărut se obține printr-o procedură de
[Corola-publishinghouse/Science/84961_a_85746]
-
graniței. Aceasta având un caracter atât de complicat, nu cred că ne este teamă să spunem că felul ei paradoxal de a se raporta la cultura noastră ne obligă și pe noi azi să o relativizăm. Este în egală măsură sfârșit și început de acțiune politică, pretext de război sau motiv de pace, subiect preferat al planurilor politice revizioniste sau tabu politic, cuvânt interzis sau exclus din retorica politicii internaționale. Este simbolică (frontiera dintre comunități) sau reală, fizică (sârma ghimpată care
[Corola-publishinghouse/Administrative/2017_a_3342]
-
2 februarie 1878] ["REPUTATUL NOSTRU ARTIST... "] Reputatul nostru artist, d. Grigorescu, care a urmărit armata românească în campania ei peste Dunăre, a început a expune dintre tablourile sale lucrate după schițele militare ce a cules în Bulgaria. Întîiele două tablouri sfârșite sunt expuse la magazinul de muzică Gebauer, Calea Mogoșoai[ei]. Unul înfățișează Un transport de provisii pentru armata românească prin mijlocul nămolurilor și mlaștinelor Bulgariei; celălalt înfățișează O năvală de tunuri si călărime românească la atacul Opanezului. E de prisos
Opere 10 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295588_a_296917]
-
ajuns În Siberia sau dacă au fost omorâți. Astea sunt aspecte care pe noi ne-au afectat, mai ales că ne iubeam foarte mult verișoarele, ne uitam la ei ca la niște bijuterii, eram mici. În vara lui ’41, spre sfârșite, au Început sărbătorile evreiești și se auzea că n-o să rămânem În Câmpulung, că o să ne trimită În alte părți. Dar Între timp, peste vară, toți evreii din satele din apropiere au fost aduși În Câmpulung. — Mă scuzați că vă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
ce poate Îndura un om. Organismul cumva se adaptează la mizeria asta. Și medicii, foarte mulți dintre ei au decedat prematur. Ei, vreau să spun că acest „mincinos” ne-a dat „injecții” serioase pentru noi, speranța că războiul era pe sfârșite. Și asta era prin februarie: Încă mai era mult. Acești păduchi ne-au făcut viața și mai amară. Nu erau posibilități de igienă. Era o țeavă lungă cu găuri În loc de baie - baie pe dracu’! Dimineața curgea pe acolo un pic
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
m-am Întâlnit cu fata aia care a vrut În prima zi să mă ajute, cunoștința fratelui meu din Maramureș. Doar că atunci nu mai avea nici ea nici o bucățică de pâine. Atunci se știa că războiul este deja pe sfârșite. Toți erau speriați. Și noi. Și Într-o zi a venit cineva și a zis că el și conducerea pleacă și să n-avem frică, ne preia cine va veni. Ne-am dus pe jos. Ăsta a fost ultimul lagăr
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
toți au schimbat tonul, desigur. Acolo am stat sub un cărucior, avocata mi-a spus ca nu cumva să beau apă din fântână, că-i otrăvită: cei care au băut apă au murit cu toți și asta era deja spre sfârșite. Peste o săptămână am plecat de acolo, că au spus că cine nu poate să meargă să stea acolo, că va veni mașina să-i ia. Eu am zis că știu deja povestea asta, dar am spus că rămân. Mă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
a plecat batalionul. I-au bărbierit, i-au spălat, i-au Îmbrăcat În uniforme, i-au Încolonat, le-au dat arme și au plecat. - Și cum credeți că s-au simțit În acel moment? - Groaznic. Știau că războiul era pe sfârșite. Ei nu aveau condiția noastră fizică, pentru că nemții aveau un regim mult mai bun decât noi: erau Lageraltester, Oberkapo, Schreiber... Deci puteau să mai reziste. Eu, de exemplu, dacă războiul mai ținea zece zile, mă Îndoiesc că mai trăiam. Ce
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
să moară pentru o idee din cauza căreia a stat Închis zece ani de zile. Este ceva sinistru, e Îngrozitor. Mi-aduc aminte că noi plângeam când au plecat ăștia. Ne era milă de ei. Știam toți că războiul este pe sfârșite și că ăștia erau printre puținii care aveau șanse să trăiască. Noi nu prea aveam șanse. Ca să-ți dau, așa, o mică indicație, când am intrat În lagăr aveam 1, 70 Înălțime și 69 de kilograme. Când am ieșit din
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
menajamente împotriva acelor teologi care condamnă „legea trupului”, căci viața e „aur nemuritor” (Fața de lumină a creștinismului). Un aur, însă, bătând în cenușiu, căci existența este considerată o „vâltoare”, care macină puterile și-i leapădă pe oameni, zdruncinați și sfârșiți. Așa termină Iosif Rodean (din Arhanghelii), unul dintre cele mai puternice caractere pe care le-a dat romanul românesc. Ca preot, autorul vede în instinctul vieții singura forță spirituală și etică. Toate personajele expresive ale scriitorului îi înfruntă pe ceilalți
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285197_a_286526]
-
mai mare și mai pustie tristețe pe care o simțisem vreodată. Era o tristețe mare cât un continent. Și la fel de adâncă precum Atlanticul. Și la fel de pustie precum era creierul lui Helen. Au început să-mi înghețe picioarele. Cu toate că mă simțeam sfârșită, cum se simte o persoană bătrână de o mie de ani, am realizat că nu voi mai fi în stare să dorm niciodată. Durerea provocată de sentimentul de pierdere pe care îl simțeam era mult prea mare ca să mă lase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
de băut, dar gândul ăsta m-a făcut să mă simt foarte vinovată. Mama era așa de îngrijorată din cauza mea. Dacă biata femeie reușise să adoarmă, nu puteam s-o trezesc cu conștiința liniștită. Poate că Helen mă putea ajuta. Sfârșită, am urcat treptele spre dormitorul ei. Dar când m-am strecurat în cameră, am descoperit că patul era gol. Fie rămăsese peste noapte la Linda, fie îl lovise norocul pe vreun tânăr. Dacă-și petrecea noaptea cu un bărbat, atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
bine și multă mâncare și mult somn și mulți oameni care te iubesc. Și despre lipsa necesității de a sta la coadă la budă. Am luat sticla de vin și m-am dus jos, la bucătărie, unde am deschis-o sfârșită. Știam că, după ce-o să beau un pahar, o să mă simt mai bine. Tocmai când îmi turnam vinul, Anna a apărut în ușa bucătăriei, frecându-se la ochi, părând confuză și agitată. Părul ei lung și negru îi stătea răvășit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
a fost așa de blândă, de înțelegătoare, nu m-a judecat absolut deloc și, în stilul ei aerian, așa de înțeleaptă încât încet-încet am început să mă simt mai bine. Și un pic mai calmă. Și un pic mai puțin sfârșită. Și am început să și sper din nou. Presupun că la capitolul mulțumiri ar trebui menționată și sticla de vin. Care a jucat un rol mic, dar nu lipsit de importantă, în ridicarea moralului meu. Dar în cea mai mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
fapt, eram oripilată de ideea de a mânca ceva. Nu-mi păsa. Nu-mi făcea nici o plăcere. Dacă aș fi avut aceleași sentimente și la șaptesprezece ani, aș fi considerat că sunt una dintre puținele alese. Dar eram mult prea sfârșită și nenorocită ca să-mi pese. Zilele se târau una după cealaltă. Uneori mă dădeam jos din pat, o luam pe Kate și mergeam jos ca să mă uit la vreun serial australian cu mama. Beam o cană de ceai cu ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
îi țin în felul ăsta. Știu asta pentru că și eu am făcut la fel în primele zile de viață ale lui Kate. Până când una dintre celelalte mame, care se săturase s-o tot audă pe Kate urlând, m-a adus, sfârșită, pe calea cea bună. (- În sus, nu într-o parte!) Dar în nici un caz n-aveam să fiu înțelegătoare față de James pentru că făcuse aceeași greșeală ca și mine. Kate a început să plângă. Normal, bietul copil! Era ținută ca un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
spune-i că am murit, spune-i orice, dar termină cu telefoanele... și mai ales, lasă-mi fetița, familia în pace. Și Teo, trecând peste politețea care îl caracteriza, închidea telefonul și se așeza pe un scaun ca un om sfârșit. Așa îl găsea asistenta șefă când intra în biroul său pentru a completa diverse documente și pentru a aproviziona saloanele cu medicamente și alte obligații de serviciu. Când îl vedea pe doctor livid, cu capul rezemat de birou, nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
gustoasele mâncăruri din carne de vită, mai ales, dar și din vânat. Nu a trebuit să curgă prea multă vreme pe apa istoriei, că acel pavilion a devenit o adevărată încântare în ochii tuturor. Mai ales atunci când iernile erau pe sfârșite, primăverile se arătau aici mai devreme parcă. întreg spațiul se încălzea cu verdele crud al ierbii și al arborilor, cu feluritele culori ale florilor, cu grijă și pricepere cultivate în ingenioase desene geometrice. Doar brândușele și ghioceii creșteau de capul
Tainele istoriei: mirajul legendelor by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91790_a_92341]
-
În care vor trebui să ajungă. Nimic nu era Întâmplător, după părerea lui Nogodar. Nici chiar prezența lor acolo, În pustietățile munților. Era timpul pregătirii lui Nimeni, fără amenințarea vreunui dușman din rândul oamenilor. Dar timpul acelei liniști era pe sfârșite. Nu mai era mult, și semnele vremii aveau să anunțe alunecarea zăpezilor iernii spre apele tumultuoase ale primăverii. În 25 februarie, stâncile Înzăpezite de la marile Înălțimi se luminară sub razele soarelui și scânteiară ca un diamant. Era pentru prima oară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
Consiliu sau În Senat și datorită cui, ce culori, ce rochii și ce costume sunt la modă, ce noi palate s-au construit și cine le-a decorat, ce noi tablouri au fost pictate și cine le-a comandat. Odată sfârșite sărbătorile de iarnă, se așteaptă noul carnaval. Undeva, departe, pe mări, se dau lupte. Altundeva, departe, la Dunăre și În Munții Carpați, se dau lupte. O forță uriașă se apropie de porțile Veneției. Uneori, mă Întreb dacă nu cumva oamenii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
de predecesorii lor, să plătească datorii angajate, să impună dări pentru a umplea goluri făcute de alții, să facă convențiuni aproape silite pentru a suplini lipsele și greșalele unor angajamente deja luate. Și când misiunea lor de reparațiune era aproape sfârșită, când puteau să întrevază momentul de a aplica niște principii sănătoase și, după lichidarea unui oneros trecut, să. se ocupe de un viitor mai bun, fatalitatea aducea iarăși la putere pe radicali, cari reîncepeau administrația lor dezmățată și risipitoare. Daca
Opere 11 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295589_a_296918]