572 matches
-
-i mai este teamă nici un pic. Încearcă să se ducă spre ea. Însă fuge. „Ca să vezi! își spune, în gând, băiatul, acum îi e teamă ei de mine!” Stai! Nu fugi! Nu-ți fac nici un rău! Sorin rămâne pe loc. Sică stă și el. Se privesc. Își fac, din nou, unul altuia, cu ochiul. Sorina iese din râu. Ce plăcut e! Parcă am fi la mare. Dar ce spun eu? Aici e mult mai frumos decât la mare. Ce dacă râul
Sorin şi Sorina : Povestiri by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/372_a_1293]
-
mare. Dar ce spun eu? Aici e mult mai frumos decât la mare. Ce dacă râul nu-i așa de întins și de adânc? Hai, tu nu mai vrei să vii în apă? Nu, îi răspunde Sorin. Eu stau cu Sică. Cu cine? Cu el! zice băiețelul și-l arată pe înaripatul din fața sa. A, cu gâscanul bunicului?! Bine, treaba ta. Fetița e gata pentru o nouă „cursă” de înot. Gâscanul! Își repetă Sorin în continuare. Gâscanul Sică! ”Gaa! Gaa!” răspunde
Sorin şi Sorina : Povestiri by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/372_a_1293]
-
Eu stau cu Sică. Cu cine? Cu el! zice băiețelul și-l arată pe înaripatul din fața sa. A, cu gâscanul bunicului?! Bine, treaba ta. Fetița e gata pentru o nouă „cursă” de înot. Gâscanul! Își repetă Sorin în continuare. Gâscanul Sică! ”Gaa! Gaa!” răspunde pasărea. Da, da, gâscanul, Sică zice Sorin și o pornește către casa bunicului. Dar, nu singur. „Gaa! Gaa!” Rilă Când l-am găsit, într-o margine de pădure, era un ghemotoc pufos și moale, cu niște urechi
Sorin şi Sorina : Povestiri by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/372_a_1293]
-
zice băiețelul și-l arată pe înaripatul din fața sa. A, cu gâscanul bunicului?! Bine, treaba ta. Fetița e gata pentru o nouă „cursă” de înot. Gâscanul! Își repetă Sorin în continuare. Gâscanul Sică! ”Gaa! Gaa!” răspunde pasărea. Da, da, gâscanul, Sică zice Sorin și o pornește către casa bunicului. Dar, nu singur. „Gaa! Gaa!” Rilă Când l-am găsit, într-o margine de pădure, era un ghemotoc pufos și moale, cu niște urechi ca de catifea și ochi care-i priveau
Sorin şi Sorina : Povestiri by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/372_a_1293]
-
priveau cu mare teamă. Copiii - care, bineînțeles, nu merg prin pădure decât însosiți de nedespărțiții lor prieteni - n au știut, mai întâi, ce să facă. S-au uitat rând pe rând la Cuțulache și Motănel, apoi la Puiu și la Sică. Cocoșelul și gânsacul, de cum au văzut vietatea cea mică și ciudată, au dat semne de mare nedumerire, la început, apoi chiar de frică. Iar pisicul s-a gândit că trebuie să fie pregătit să înfrunte orice pericol, așa că și-a
Sorin şi Sorina : Povestiri by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/372_a_1293]
-
care, atunci când crescuse destul și n-a mai fost nevoie să fie hrănit cu lapte, au început să-i aducă și lui varză, lucernă, morcovi. De la un timp, însă, și copiii, și bunicii, ba chiar și Cuțulache, Puiu, Motănel și Sică au observat că Rilă devenea tot mai trist; nu se mai juca la fel de frumos cu copiii, deși se bucura ori de câte ori îi vedea (semn că-i iubea tot atât de mult), nici nu mai mânca așa de bine ca înainte, parcă și slăbise
Sorin şi Sorina : Povestiri by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/372_a_1293]
-
Imediat, Antonius o luă la fugă spre ei, apropiindu-se la mai puțin de cinci pași, și slobozi un urlet. Quazii se întoarseră spre el. Îi provoca să-l înfrunte. Alergă din nou spre marginea pădurii. Aruncă gladius-ul și apucă sica, mai scurtă, dar mai ascuțită și mai ușor de mânuit. Se îndreptă spre quazi, ajungând atât de aproape, încât simți mirosul grăsimii cu care își ungeau brațele și picioarele dezgolite, și îi obligă să se așeze în semicerc în jurul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
care Antonius îl ridicase. Se auzi un urlet, și securea căzu la pământ. Zăpada fu stropită de sânge, iar Antonius, întorcându-se rapid, pară cu scutul lovitura de secure a celui de-al doilea adversar și-i străpunse șoldul cu sica. Din nou se întoarse, pară lovitura celui de-al treilea adversar, îi împlântă sica în piept și-și reluă fuga. Cu coada ochiului, îi văzu pe ceilalți quazi, care încercau să-l încercuiască. Continuă să alerge pe partea exetrioară a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
fu stropită de sânge, iar Antonius, întorcându-se rapid, pară cu scutul lovitura de secure a celui de-al doilea adversar și-i străpunse șoldul cu sica. Din nou se întoarse, pară lovitura celui de-al treilea adversar, îi împlântă sica în piept și-și reluă fuga. Cu coada ochiului, îi văzu pe ceilalți quazi, care încercau să-l încercuiască. Continuă să alerge pe partea exetrioară a semicercului, astfel încât să fie întotdeauna un quad între el și ceilalți. Era singura cale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
reuși să înfigă lama în genunchiul adversarului. Se îndepărtă târâș, apoi se ridică, asurzit de strigătele rănitului care se prăbușea cu tendoanele tăiate. Își reluă cursa, îndreptându-se spre un nou adversar. Ridică scutul, se feri de securea acestuia, împlântă sica, apoi o luă din nou la fugă. Îi făcuse pe barbari să vină aproape de marginea pădurii, astfel încât să poată fi atacați de soldații care urmau să vină. Dar unde erau soldații? Calculase toate mișcările, numai că soldații săi dispăruseră. Continuă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
neavând pe unde să scape. Doi barbari îl atacară; o luă repede spre dreapta. Primul adversar se lovi de cel de-al doilea, care se dezechilibră, îngăduindu-i lui Antonius să împingă înainte scutul. Lovi de două ori scurt cu sica, în timp ce rănea fața primului adversar cu marginea tăioasă a scutului. Din nou urlete. Din nou sânge. Antonius o luă la goană. Quazii se strânseră cerc în jurul lui. Înțelese că nu avea scăpare. Deodată nu mai auzi nici un zgomot, ca și cum urechile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Aveau să celebreze trufia prostească a unui tribun roman care își închipuise că poate înfrunta singur douăzeci de barbari. Îi vedea pe quazi apropiindu-se. Strigau, dar Antonius nu auzea nimic, fiind cufundat într-o liniște ireală. Strânse cu putere sica și ridică scutul. O mânie cum nu mai simțise niciodată îi încețoșă privirile. Mișcându-se ca într-un coșmar, începu din nou să alerge. Luminișul se ivi pe neașteptate în pădurea în care Valerius și gladiatorul intraseră, în încercarea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
în așa fel încât să aibă un față un singur adversar, iar ceilalți să se afle mereu în spatele acestuia. E singurul mod de a te apăra când dușmanii sunt mulți, ca acum. S-a împiedicat... Dar mai înainte a împlântat sica! Adversarul lui e la pământ... L-a ucis! Uite că-l înconjoară, îngăimă Valerius. — Mă duc! strigă Titus. Își aruncă mantia și o luă la fugă. Străbătu luminișul, încetinindu-și fuga numai ca să ia o secure și un scut, căzute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
nu se uitase nici spre arena unde provocatores luptau cu scuturile lor lunguiețe, cu care încercau să taie capul adversarului. Nu privise nici spre mirmillonul care, ascuns în spatele scutului său asemenea țiparului între stânci, evita atacurile tracului ce mânuia o sica de forma unui cioc de vultur, executând lovituri circulare, menite să învingă rezistența celuilalt. Nu privise sângele și leșurile gladiatorilor învinși. — Legatul nostru nu vorbește? întrebă pentru a doua oară Vitellius, care scruta pe sub sprâncene chipul încordat al lui Antonius
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
foarte rapid... Dar dacă stau aplecat și ghemuit, mișcările de apărare a capului și picioarelor nu vor mai fi atât de ample. Valerius ridică scutul cu mâna dreaptă, apucând mânerul din centrul lui. — Nu așa. În mâna dreaptă o să ai sica... Deocamdată, ai rudis-ul. Trebuie să ții scutul în mâna stângă, vezi? întrebă Proculus, apucând din nou scutul. Când îl ții în mână, îl miști puțin și... iată! Partea de sus a scutului se înclină deodată, atingând umărul maestrului, în timp ce partea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Vezi? Mirmilonul are un scut dreptunghiular și concav, mare, în spatele căruia se poate ascunde cu totul. Tracul este obligat să se învârtă în jurul lui și să încerce să treacă de scut. I-ai văzut arma? Maestrul îi arătă lui Valerius sica supina, o dagă încovoiată care, asemenea unui cârlig, amplifica efectul atacului de sus și din lateral, ce avea ca țintă spatele și șoldurile mirmilonului. — Atacul tracului e atât de învăluitor, încât îl obligă pe mirmilon să-și apere capul cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
îl învățase Proculus. Rămase în așteptare, cu scutul ridicat. Veni și lovitura, puternică, violentă. Tridentul întâlni scutul exact unde prevăzuse Valerius. Se ridică și se repezi spre Flamma, cu scutul în față și mâna dreaptă întinsă, strângând cu atâta furie sica, încât tot brațul i se contractă dureros. Mârâi o insultă și începu să-și urmărească adversarul. Deodată se simți invadat de o forță fantastică; plămânii păreau să găsească în sfârșit tot aerul de care aveau nevoie pentru a face față
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
praf. Mulțimea continua să urle. Prin fantele pentru ochi, Valerius îl vedea pe Flamma alergând... Deodată, dispăru. Valerius întoarse instinctiv capul spre stânga, spre locul unde sărea rețiarul ca să se apere de secutor, fiindcă secutor-ul ținea în stânga scutul, iar în dreapta - sica pregătită pentru a ucide. Își dădu seama că Flamma era în spatele lui, pregătindu-se să arunce plasa, după o schemă de atac pe care Valerius o repetase de nenumărate ori în timpul antrenamentelor cu Proculus. Începu să alerge, încercând să ignore
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
un salt spre stânga. Valerius i-o luă înainte și îl atacă. Prin fantele pentru ochi, îl văzu pe Flamma apropiindu-se. Nu reușea să-i vadă tot corpul, ci doar coapsa și gamba stângă, pline de sânge. Imediat îndreptă sica spre coapsă. Flamma se dădu înapoi, ferindu-se de tăișul armei. Zornăitul solzilor de pe manșonul lui Valerius îl avertiza că mișcările acestuia deveneau tot mai rapide. Sări în stânga, rotindu-se. Atinse cu spatele scutul lui Valerius și continuă să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
până când ajunse în poziția inițială, apoi încercă să-l lovească pe secutor în spate cu tridentul. Dar Valerius știu să profite de pe urma fentei spectaculoase a adversarului. Evită tridentul și schimbă brusc direcția de alergare. Îl atacă pe Flamma, îi înfipse sica în coapsă și se retrase repede. Privi impasibil carnea sfâșiată și sângele care țâșnea, lăsând o dâră roșie pe nisip. Flamma rămase o clipă împietrit, apoi, urlând de durere și de furie, se năpusti cu toate forțele spre Valerius, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
zise din nou. Flamma îngenunche și își duse brațul stâng la spate. Așteptă o clipă înainte să facă gestul prin care avea să ceară viața sau moartea. Valerius se apropie de el și îi puse o mână pe umăr. Ridică sica spre cer. Flamma întinse brațul drept în față, cu pollex versus. Își cerea moartea. Publicul se ridică în picioare, cuprins de admirație. Toți începură să strige: Missus, missus! — Am scăpat, murmură Flamma, aruncându-i o privire batjocoritoare lui Valerius. Idiotule
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
vadă că nu erau de acord cu decizia împăratului. — Ucide-l! strigă Vitellius. Nimeni nu îndrăzni să protesteze. Toți se temeau de omul ce fusese ales împărat de niște soldați a căror violență era bine cunoscută. — Ucide-l! Valerius coborî sica. Flamma întinse mâna și apucă încheietura lui Valerius, lipindu-și vârful armei de gât. — Ucide-l! strigă din nou Vitellius. Cu o smucitură, Valerius își eliberă încheietura din strânsoarea lui Flamma și aruncă arma în nisip. De pe treptele de sus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
nisip. De pe treptele de sus ale arenei se ridică un murmur consternat. Valerius își scoase coiful. Simți pe față o adiere răcoroasă. În pulvinar, Vitellius continua să strige. — Ți-am spus să ucizi! Roșu la față, țipa din ce în ce mai tare. — Ia sica și ucide-l! Valerius își înălță capul. — Nu mă recunoști? întrebă cu glas puternic. Eu nu ucid. Pot să înving, dar nu ucid. Vreau ca toată lumea să afle numele cu care am ales să lupt în arenă. Își luă arma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
rămăsese așezat, privind cerul. — Când intrăm în arenă, strigă numele tău și aici, la Roma... O să vezi cum o să strige numele meu când o să te fac bucăți! Eu sunt cel mai bun! Îmi vine să râd când te văd cu sica în mână... Nu știi să ucizi! Făcu încă un pas spre Valerius; părul lui zburlit semăna cu coama unui animal sălbatic. — Să vezi cum or să mă aplaude când o să-ți înfig pumnalul în beregată... Glasul îi era gâtuit de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
sângele țâșni, scurgându-se pe picior și pe ocrea. Valerius nu scoase nici un strigăt; continuă să alerge. Marcus îl privea, uimit de felul în care își stăpânea durerea. Secutor-ul îl ajunse pe Skorpius din urmă și îl atacă. Își înfundă sica în umărul lui, puțin deasupra axilei, și răsuci lama în carne, încercând să taie tendoanele. Skorpius gemu și se retrase clătinându-se, plin de sânge. Abia atunci Marcus își dădu seama că atmosfera aceea neobișnuită izvora din liniștea cu care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]