1,492 matches
-
și fericire, pref. trad., București, 1911; Prosper Mérimée, Amantul Venerei, București, [1921]. Repere bibliografice: Perpessicius, Opere, IX, 423-428, X, 35-39; Simbolismul în literatura română, coordonator Mircea Tomescu, București, 1967, 43, 76-77, 235-236, 330, 351-352, 389; [D. Karnabatt], în Antologia poeziei simboliste românești, îngr. și pref. Lidia Bote, București, 1968, 149-150; Ciopraga, Lit. rom., 441-442; Mihail Cruceanu, De vorbă cu trecutul, București, 1973, 71-72, 86-87; Scarlat, Ist. poeziei, II, 300-302; Iliescu, Poezia, 50, 76, 78-97, 110-116, 213, 257-258; Emil Manu, Cafeneaua literară
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287704_a_289033]
-
într-un stil emoționat, evocări ale unor dascăli sau compuneri de turist entuziast și receptiv. Exercițiul memorialistic va fi reluat în paginile intitulate Dincolo de efemer (I-II, 1994). Ca traducător, a oferit multe echivalări meritorii, mai cu seamă din poezia simbolistă. SCRIERI: Ferestre spre azur, pref. Șerban Cioculescu, București, 1970; Poemele amiezii, pref. Al. A. Philippide, București, 1972; Cântece pentru timpul meu, București, 1973; Lăuntrica vioară, București, 1974; Hore pe smalț, București, 1976; Pavana clipelor, București, 1979; Cartea cu oglinzi, București
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289874_a_291203]
-
1974; Hore pe smalț, București, 1976; Pavana clipelor, București, 1979; Cartea cu oglinzi, București, 1984; Argilă și azur, București, 1987; Dincolo de efemer, I-II, postfață Domnica Filimon, București, 1994; Pagini din arhiva mea, pref. Domnica Filimon, București, 2003. Traduceri: [Lirică simbolistă], în Simbolismul european, I-III, îngr. și introd. Zina Molcuț, București, 1983; Poeți străini în românește, introd Gh. Bulgăr, București, 1994. Repere bibliografice: N. Barbu, „Ferestre spre azur”, CRC, 1971, 14; Al. Protopopescu, „Poemele amiezii”, TMS, 1972, 8; Ion Dinulescu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289874_a_291203]
-
târg, de pildă (datat aprox. 1874, no. inv. 728). La Bacovia, anemierea expresiei și reducția ei la un soi de afazie, la o inhibiție aproape de mutism, așa cum ajunge în Stanțe burgheze, e de fapt rezultatul unei emancipări față de elementele decorului simbolist (asupra faptului acestuia mi-a atras atenția poetul Ștefan Nenițescu). Penuria aparentă și caracterul aproape monosilabic al Stanțelor burgheze nu reprezintă numai efectul unei involuții, ci și al unei decantări, al unei esențializări inefabile (termenul „involuție” are de altfel și
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
la enunț, iar pe de altă parte acumularea nemaipomenită a depozitului intern. Primele simptome ale acestei „involuții” se presimt de altfel chiar și în Plumb. Dar la început, poezia lui Bacovia aparține prin toate referințele ei implicite și explicite ariei simboliste și postsimboliste (Rollinat, Rodenbach, Maeterlinck) pe care însă, discuție nu încape, o depășește infinit. Toate elementele „decorului” și climatului de sensibilitate (nevroze, claviruri, parcuri solitare, ploaie, margini de cale ferată, fum de uzine, violet, cloroze etc.) la Bacovia își anulează
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
care în adevăr are Bacovia o structurală afinitate este, așa cum tot Svetlana Matta o spune cea dintâi, Georg Trakl.* Iar această afinitate apare mai evidentă în perioada ultimă a lui Bacovia, în special, în Stanțe burgheze, când, emancipat de modelele simboliste, poetul ajunge la acea poezie a stagnării și a implicitului. De altminteri, cartea Svetlanei Matta, de o concizie și o pătrundere cu totul remarcabile, plină de intuiții fulgurante, dar riguros coherente, mergând drept în miezul lucrurilor (carte care va trebui
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
locutor" responsabil pentru cuvintele sale. Însă, spre deosebire de ceea ce se întâmplă în ironie, locutorul ridiculizat poate fi identificat; el poate fi un anume autor, gen de discurs, curent literar... (putem să-l parodiem pe Corneille, să parodiem tragedia clasică sau poezia simbolistă). Acest tip de enunțare nu este deci cu adevărat reușit decât în momentul în care co-enunțătorul este destul de familiarizat cu discursul parodiat, ceea ce întărește complicitatea cu enunțătorul. Parodia implică în plus o anumită recunoaștere a valorii discursului devalorizat, astfel încât cel
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
ZĂRI SENINE, revistă apărută la Iași, lunar, din iunie până în septembrie 1915. Publicație de literatură cu orientare eclectică, ezitând între o atitudine poporanistă și poza simbolistă, fără să ocolească însă unele manifestări moderniste timide, Z.s. adună în paginile ei mai ales colaborări ale unor scriitori aflați la început de drum, dar se bucură și de prezența altora, deja cunoscuți. Rubricile dedicate notelor, recenziilor și criticii
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290711_a_292040]
-
în timp ce scriitura pornografică privilegiază tranzitivitatea limbajului, presupus a-și pierde din importanță în fața spectacolelor pe care le lasă să se întrevadă. Desigur, această tensiune este variabilă în funcție de genurile și curentele de poezie (epopeea este funciar narativă, dar nu și sonetele simboliste), dar, la modul general, caracteristicile lecturii pornografice o fac să nu se acomodeze cu tot ceea ce se interpune între semne și lumea reprezentată. Cât privește teatrul, aportul pornografiei nu poate fi decât marginal. Dacă-și propune să fie cu adevărat
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/983_a_2491]
-
ale unui meridional temperat, trăind discret voluptatea luminii solare și a succedaneelor ei -, sclipiri de calcare și irizări de suprafețe marine, „pulberea de azur” a nisipurilor Balcicului, într-o suită de acuarele ținând echilibrul între grație și sobrietate, între evanescența simbolistă și fermitatea parnasiană a liniilor. O suită asemănătoare, mutatis mutandis, este aceea a evocării peisajului natural și cultural italian: Veneția, Florența, Napoli, Roma, Sicilia („insula soarelui”) sau aceea a resuscitării „basmului copilăriei”, cu similitudini pillatiene în reconstituirea casei bunicilor etc.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286333_a_287662]
-
formele literare noi, critica de analiză de cel mai înalt nivel intelectual, prin exemplul fără pereche al stilului”, Lovinescu fiind „maestrul criticii dintre cele două războaie”. Cu toate că menționează caracterul restrictiv al conceptului de „literatură nouă” (momentul european depășise estetica propriu-zis simbolistă), ține să precizeze că Lovinescu, pe urmele abatelui Brémond, își însușise termenul „inefabil poetic”, preluat mai târziu cu insistență de G. Călinescu, și că ideile de bază ale concepției sale, sincronismul și diferențierea, cu o întemeiere sociologică obiectivă, militau pentru
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289977_a_291306]
-
Următorul, Râsul apei (1923), așază în prim-plan și alte elemente: picturalitatea senină, alternând cu tentația spre meditația încercată adesea de neliniști, iar placheta Soare (1926), care marchează o evoluție, menținând picturalul, plasează versul în consonanță cu motivele și sugestiile simboliste, de o anumită pregnanță a notației pe alocuri. Începând cu Fântână (1938) autorul renunță la proiecția stărilor proprii și se întoarce, moralizator și discursiv, spre semenii săi. Intervine totodată o implicare accentuată, cu ecouri tradiționaliste, definită ca „elementul pur descriptiv
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290037_a_291366]
-
el traduce din Guy de Maupassant. Mai apar tălmăciri din Edgar Allan Poe, Alfred de Vigny, Gerard de Nerval, Al. Dumas-fiul, Théodore de Banville, Catulle Mendès, Alphonse Daudet și I. S. Turgheniev. În 1891 se inserează mai multe poezii ale simbolistului rus S. I. Nadson, însoțite de o sumară prezentare a activității lui. R. Z.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290122_a_291451]
-
o istorie a formelor, a convențiilor poetice. În primele două volume sunt puse în discuție modul de constituire, cristalizarea și metamorfozele „convenției clasicizante” (cu punctul maxim ca altitudine valorică în poezia lui Mihai Eminescu), precum și mișcarea novatoare configurată în „convenția simbolistă” (anunțată și aceasta îndeosebi prin „abaterile” eminesciene), de la Al. Macedonski la G. Bacovia și Ion Minulescu. Al treilea volum este dedicat modernității și vizează evoluția poeziei românești în prima jumătate a secolului al XX-lea. Aici se analizează etapa de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289537_a_290866]
-
conturând, adesea convingător și coerent, mișcarea internă, dinamică a fenomenului liric. În paralel cu elaborarea Istoriei..., criticul și-a valorificat informația și documentația abundentă în antologii speciale, un fel de anexe ale sintezei: Poezie veche românească (1985) și Climat poetic simbolist (1987). De asemenea, începuse Dicționarul poeților români, din care s-a publicat un repertoriu al celor născuți până în anul 1800 (în „Almanahul literar”, 1988). Celor 82 de autori cuprinși în Dicționarul literaturii române de la origini până la 1900 S. le-a
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289537_a_290866]
-
Bacovia. Nuanțări, București, 1987; Posteritatea lui Creangă, pref. Nicolae Manolescu, București, 1990; Un romantic întârziat, pref. Romulus Toma, Alexandria, 2002. Antologii: Antologia Unirii. 1918-1983, București, 1983 (în colaborare cu Ion Horea); Poezie veche românească, postfața edit., București, 1985; Climat poetic simbolist, pref. edit., București, 1987. Repere bibliografice: M. N. Rusu, Un ceas dedus, AFT, 1974, 10; Nicolae Manolescu, Două studii, RL, 1977, 6; Ulici, Prima verba, II, 216-219; Nicolae Manolescu, Natură și cultură, RL, 1981, 35; Piru, Debuturi, 9-12; Nicolae Manolescu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289537_a_290866]
-
Subiecte, 229-234; Mircea Mihăieș, Recapitulare, O, 1988, 2; Petru Poantă, Mircea Scarlat, istoric și critic literar, ST, 1988, 2; George Popescu, O viziune energetică integratoare, R, 1988, 3; Ioan Holban, Altfel despre Bacovia, CRC, 1988, 7; Z. Ornea, „Climat poetic simbolist”, RL, 1988, 15; Piru, Critici, 101-108; Laura Pavel, O istorie a receptării, APF, 1990, 3-4; Constantin Hârlav, Începutul și sfârșitul, „Interval”, 1990, 4-5; Ioana Pârvulescu, Punguța cu două (trei) prejudecăți, CNP, 1990, 34; Cornel Ungureanu, Posteritatea lui Creangă între fascicultură
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289537_a_290866]
-
în paginile sale oferă peisajul hibrid al unor producții ce adoptă, pe de-o parte, preceptele ideologice ale tendințelor modernismului în artă (elasticitatea categoriei temporale, citadinismul, psihologismul - în proză, imagistica de tendință decadentistă și convulsiile nevrotice ale eului, de nuanță simbolistă - în poezie), rămânând însă, la nivel formal, îndatorate postromantismului. Pe lângă această literatură tranzitorie, la pragul dintre două tendințe literare, sunt găzduite producții fără pretenții, de factură imitativă, mergând de la romanul de mistere până la pastelul de tip Vasile Alecsandri. Calitatea revistei
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289216_a_290545]
-
schimb talentul unor scriitori ca Mihail Sadoveanu, Panait Cerna, St. O. Iosif, D. Anghel. Traducerile, un capitol deosebit de important în paginile revistei, au adus în atenția cititorilor nume de prim rang, de la cele ale scriitorilor antici până la moderni, parnasieni și simboliști, ori la reprezentanți ai literaturilor nordice și orientale. Spre pildă, în 1909 Ioan Borcia tălmăcea Blestemul bardului de Ludwig Uhland, Horia Petra-Popescu (sub pseudonimul Radu Paltin) dădea o versiune la Corbul de Edgar Allan Poe, iar Nicolae Budurescu transpunea Serenadă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289452_a_290781]
-
rezultatul firesc al legăturilor vitale ce se stabilesc între toate lucrurile existente, iar idealul comun al reprezentărilor artistice l-ar constitui dorința de a accede într-o lume transcendentală, superioară prin puritatea trăirii. Printr-o atitudine înrudită cu arta poeților simboliști (Paul Verlaine, Arthur Rimbaud, Stéphane Mallarmé), ce cultivau culoarea sonoră a cuvintelor mai presus de sensul acestora, urmărind cu 12 prioritate muzicalitatea versului, Debussy va recurge la sugestie, ca mijloc esențial în crearea ambiguității. Prin definiție, simbolul se delimitează de
Creaţia pianistică a lui Claude Debussy, între concept şi înterpretare by IOANA STĂNESCU () [Corola-publishinghouse/Science/712_a_1153]
-
progresist susținut de Baudelaire, potrivit căruia contopirea artelor ar fi rezultatul inevitabil al relațiilor vitale dintre toate lucrurile existente, Debussy va tinde către un obiectiv artistic suprem, cel al reflectării „inexprimabilului”. Această atitudine îl va înscrie sub egida curentului cultural simbolist (în pofida reținerii sale de a-și exprima totala adeziune față de ideologia acestuia), în care arta se dorea a fi salvată de pericolul superficialității de analiză la care fusese supusă de-a lungul mișcării realiste (al cărei principiu fundamental promova simpla
Creaţia pianistică a lui Claude Debussy, între concept şi înterpretare by IOANA STĂNESCU () [Corola-publishinghouse/Science/712_a_1153]
-
la particularitățile mijloacelor sale de expresie identificate pe parcursul întregii creații componistice. III.6. Des pas sur la neige (Pași pe zăpadă) Preludiul Des pas sur la neige reprezintă o mărturie edificatoare în demersul artei debussyiste de a introduce concepția analogiei simboliste în muzică. Prin straniile urme repetate obsesiv asistăm la o atmosferă enigmatică, ce destăinuie o formă de solitudine depersonalizată. „Pașii” și sentimentul lor pierdut ne conduc spre o dublă dimensiune afectivă: fondul monocrom al tabloului cu spațiul său atemporal și
Creaţia pianistică a lui Claude Debussy, între concept şi înterpretare by IOANA STĂNESCU () [Corola-publishinghouse/Science/712_a_1153]
-
compozitorului francez spre emanciparea elementului ornamental și a rolului îndeplinit de acesta în contextul discursului. El acordă o atenție sporită curbei liniei melodice, precum și noțiunii de linie „în sine”, explorând funcția sa, prin excelență, decorativă. Dezvăluind puternice afinități cu estetica simbolistă, Debussy subliniază funcția primordială ce o îndeplinește imaginația în procesul decodificării și reprezentării interpretative a operei de artă. Căutarea „inefabilului” și descoperirea lumii metafizice „de dincolo” de reprezentarea materială este idealul muzicii sale. Evitând construcțiile elaborate după forme impuse și
Creaţia pianistică a lui Claude Debussy, între concept şi înterpretare by IOANA STĂNESCU () [Corola-publishinghouse/Science/712_a_1153]
-
termenului instrumentation folosit de Rene Ghil în studiul său Trăite du verbe, Paris, 1886. In acest s'.udiu el consideră că terinenul trebuie aplicat cu prioritate la poezie (cf. p. 18). Mai tîrziu, Ghil a corespondat cu Valeri Briusov, poetul simbolist rus. (Cf. Lettres de Rene Ghil, Paris, 1935, pp. 13-16, 18-20). 3. Vezi lucrarea experimentală a lui Carl Stumpf, Die Sprachlaute, Berlin, 1926, mai ales p. 38 și urm. 4. W. J. Bate, The Stylistic Development of John Keats, New York
[Corola-publishinghouse/Science/85060_a_85847]
-
50. Herman Nohl, Stil und Weltanschauung, Jena, 1920. 51. Cf. Emile Cailliet, Symbolisme et âmes primitives, Paris, 1936, în care se acceptă cu remarcabilă seninătate și lipsă de discernămint critic echivalența dintre spiritul prelogic al popoarelor primitive și obiectivele poeților simboliști. 52. MacNeice, op. cit., p. 111. 53. Vezi Harold Rosenberg, Myth and Poem, în Symposium, II (1931), p. 179 și urm. 54. Gladys Wade, Thomas Traherne, Princeton, 1944, pp. 26-37. Vezi analiza critică a lucrării făcută de E. N. S. Thompson, în
[Corola-publishinghouse/Science/85060_a_85847]