685 matches
-
relativă la comunicare pentru că ordinea comunicării este prealabilă cunoașterii. Logos-ul lumii noastre este inteligibilitatea semnificantă, întemeiată de limbă, de existența sistemelor semnificante. El se întemeiază pe 15 codaj-decodaj, metaforă-metonimie, analogii arhetipale și diferențe pertinente și totul este dat în simultaneitate. Se neagă astfel ontologia profunzimii și originii tot așa cum criticismul kantian negase mai vechea ontologie a transcendenței. Se estompează opozițiile: esențial și neesențial (aparent), exterior și interior, calități primare și calități secundare, profunzime și suprafață, abstract și sensibil, origine și
Semn și interpretare by Aurel Codoban [Corola-publishinghouse/Science/295577_a_296906]
-
suprafață” referenții comportamentali enumerați ar sugera aparent o serie de caracteristici diferite, factorul nevrotism ca structură subiacentă lor ar putea explica identitatea acestor indicatori comportamentali. Se constată că pentru consistența de tip C, coordonata temporală poate fi uneori comprimată până la simultaneitatea apariției celor două momente, întrucât, în măsura în care situația conține triggeri puternici, evidențele comportamentale multiple, eterogene ale unui anumit factor de personalitate pot fi descărcate instantaneu. Tipul D de consistență constituie de fapt esența demersurilor de validare predictivă, extrem de importante în acreditarea
[Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
operelor de artă. Din moment ce Blake își concepe artă că pe o simbioza dintre pictură și poezie 145, sub forma manuscrisului anluminat, timpul (ca element definitoriu al poeziei, implicând succesiune, ritm și discurs) și spațiul (ca element definitoriu al picturii, implicând simultaneitate perceptiva, suprafața și perspectiva) devin fenomene fundamentale. Precum am evidențiat deja, Blake își privește propriul proces de creație că subordonat integral unei autorități transcendente 146. Dat fiind că opera de artă147 se presupune a fi modelata spontan, grație exercițiului unui
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
în rândurile subsecvente, in ce anume constau acestea. Concomitent, voi căuta să punctez faptul că Blake utilizează o serie întreagă de figuri paradigmatice (Orc, cei patru Zoa, Los și Isus), al căror rol este acela de icoane convergente în raport cu evenimentele. Simultaneitatea celor două procese generarea nivelurilor de semnificație și crearea figurilor paradigmatice) este, paradoxal, o modalitate de codificare a poemului, de vreme ce textul ca atare sporește în complexitate, si o modalitate de decodificare a sa, de vreme ce trama epica și personajele devin, astfel
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
Christian Bourgois Editeur, Paris, 1975, p. 99). 72 Că, de pildă, în tablourile Căderea lui Icar sau Parabolă orbilor. 73 Montajul paralel juxtapune acțiuni îndepărtate în timp sau în spațiu. Aceste acțiuni nu se află într-un raport direct de simultaneitate sau de cauzalitate, ci sunt puse într-un raport logic sau semantic. Acest tip de montaj servește la crearea unor figuri de stil că antiteza, comparația sau metaforă. 74 "Îl y a de la place pour tout le monde. Alleluia!" 75
[Corola-publishinghouse/Science/1489_a_2787]
-
remarcabil de explorare în paralel a unor domenii de activitate diferite - în aceeași perioadă de timp, din moment ce studiul râmelor a fost realizat în paralel cu celelalte activități pe care Darwin le-a desfășurat de-a lungul celor 45 de ani. Simultaneitatea domeniilor de activitate este caracteristica specifică procesului creativ. Individul creativ deseori desfășoară mai multe activități în același timp. De exemplu, după cum am menționat, în timpul voiajului pe Beagle, Darwin a făcut însemnări considerabile pe teme zoologice, geologice și despre alte subiecte
[Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]
-
despre transmutare în Caietul D și în aceeași zi a început Caietele M și N, în care a abordat problematica evoluției omului, precum apariția expresiei emoționale și legătura dintre Homo sapiens și alte animale. Figura 5.3 înfățișează ramificarea și simultaneitatea activităților întreprinse de Darwin. Evoluția diferențierii și a specializării este uluitoare și are loc atunci când un domeniu de activitate a luat o asmenea amploare, încât solicită un statut separat. A doua caracteristică pe care o evidențiează sistemul de activități este
[Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]
-
muncă în activități distincte face posibilă amânarea și rezumarea unor sarcini fără necesitatea de a le începe de la zero. Angrenajul scrisului, clasificarea, fișarea și separarea socialului de profesional specifică diverselor sarcini și proiecte sprijină dubla nevoie de diferențiere și stabilizare. Simultaneitatea și durata domeniilor de activitate abordate (descoperite în cazurile studiate de noi și colegii noștri) prezintă alte avantaje. Preluarea unei activități într-un domeniu după o pauză de lucru înseamnă transferarea roadelor muncii din alte domenii în activitatea în curs
[Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]
-
ff la patru mâini fără să apară stridențe. Acest lucru este posibil datorită etalării notelor și acordurilor simultan în registrul grav și acut. În schimb, este mai incomod să realizezi o nuanță de pp sau ppp datorită problematicii legate de simultaneitatea celor patru atacuri. Realizarea nuanțelor, punerea lor la punct nu pot fi efectuate fără echilibrarea planurilor sonore, echilibrare menită să reliefeze tema, melodia sau motivul principal al discursului muzical. Toate acestea le vom nota convențional cu MP (motiv principal). Schematic
Repere structurale în activitatea duo-ului pianistic by Pânzariu Marin () [Corola-publishinghouse/Science/91608_a_93176]
-
brațelor deasupra claviaturii și rapiditatea coborârii lor aproape în același timp. în acest caz, caracterul atacului depinde mai mult de ridicarea mâinilor decât de căderea lor. Această modalitate de atac este pretențioasă și necesită o lungă experiență de cântat împreună. Simultaneitatea atacului impune ridicarea mâinilor la aceeași înălțime și atacarea claviaturii cu aceeași viteză; - a doua ipostază o constituie un gest vizualizat, dar mai puțin demonstrativ: liderul, cu degetele lipite de clape (partenerul său având și el mâinile apropiate de claviatură
Repere structurale în activitatea duo-ului pianistic by Pânzariu Marin () [Corola-publishinghouse/Science/91608_a_93176]
-
sonoritate amplă, cu valențe orchestrale, se întâlnește în măsurile cadențiale și în finalul lucrărilor. Un exemplu grăitor îl constituie transcripția pentru pian la patru mâini a baletului Petrușka de I. Stravinsky, (măs. 42-52): Ex. Problematica executării acordurilor constă în perfecta simultaneitate a rezonanței și în egalitatea tuturor sunetelor. Premisa reușitei constă în relaxarea brațului în condițiile totalei concentrări a atacului degetelor. Evitarea decalajelor în timpul atacurilor acordurilor poate fi făcută printr-o sincronizare perfectă a gesturilor ce implică antrenarea brațelor, a poigné-ului
Repere structurale în activitatea duo-ului pianistic by Pânzariu Marin () [Corola-publishinghouse/Science/91608_a_93176]
-
în funcție de persoană și număr. Verbul principal este la conjunctiv prezent, și el variabil în funcție de număr și persoană: aveam să mă duc, aveai să te duci etc. Verbul a fi poate intra și în sintagme al căror raport temporal este de simultaneitate; semiauxiliarul se află, în acest caz, la perfectul simplu: Când fu să ies pe ușă, sună telefonul. Raportul de simultaneitate este, în astfel de sintagme, de cele mai multe ori însoțit de o nuanță aspectuală; acțiunea este imperfectivă. Verbe personale - verbe impersonaletc
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
duc, aveai să te duci etc. Verbul a fi poate intra și în sintagme al căror raport temporal este de simultaneitate; semiauxiliarul se află, în acest caz, la perfectul simplu: Când fu să ies pe ușă, sună telefonul. Raportul de simultaneitate este, în astfel de sintagme, de cele mai multe ori însoțit de o nuanță aspectuală; acțiunea este imperfectivă. Verbe personale - verbe impersonaletc "Verbe personale - verbe impersonale" Din cea de-a doua perspectivă, a relației sintactice fundamentale, relația de interdependență predicat subiect, prin
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
totdeauna prezentul locutorului) și „momentul” acțiunii verbale generează timpul noțional (în termenii lui Otto Jespersen 18), care cunoaște trei termeni corelativi, corespunzând celor trei termeni fundamentali în reprezentarea adverbială a temporalității din perspectiva timpului locutorului și a actului lingvistic: azi - simultaneitatea timpul acțiunii - timpul comunicării: prezent ieri - anterioritatea timpul acțiunii < timpul comunicării: trecut (perfect) mâine - posterioritatea timpul acțiunii > timpul comunicării: viitor Timpul gramatical este expresia lingvistică a timpului noțional. Planul său semantic diferă de la o limbă la alta în funcție de caracterul specific
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
verbului regent, cu care se află concomitent în relație sintactică și în relație de timp: „Dar tata spunea că nu mai are bani de dat pentru mine.” (I. Creangă) În oricare din situații, însă, caracteristica definitorie a prezentului este exprimarea simultaneității, parțială sau totală, între momentul acțiunii verbale și momentul vorbirii, ca timp absolut, între momentul acțiunii verbului la prezent și momentul acțiunii verbului regent, ca timp relativ. Din perspectiva aspectului verbal, prezentul nu se situează în mod hotărât la un
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
sau momentan, iterativ sau noniterativ etc. Notele aspectuale care se pot manifesta în planul semantic al prezentului pot, însă, determina devoltarea unor valori particulare ca timp verbal. Când se manifestă ca timp absolut, prezentul situează acțiunea verbală în relație de simultaneitate cu momentul desfășurării procesului de comunicare. Simultaneitatea este relativă; depinde, pe de o parte, de caracteristicile relației timp-aspect, pe de alta, de conținutul lexical concret al verbului: „Cu perdelele lăsate / Șed la masa mea de brad, Focul pâlpâie în sobă
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
aspectuale care se pot manifesta în planul semantic al prezentului pot, însă, determina devoltarea unor valori particulare ca timp verbal. Când se manifestă ca timp absolut, prezentul situează acțiunea verbală în relație de simultaneitate cu momentul desfășurării procesului de comunicare. Simultaneitatea este relativă; depinde, pe de o parte, de caracteristicile relației timp-aspect, pe de alta, de conținutul lexical concret al verbului: „Cu perdelele lăsate / Șed la masa mea de brad, Focul pâlpâie în sobă, / Iară eu pe gânduri cad.” (M. Eminescu
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
în primul rând un timp durativ și imperfectiv; acțiunea este văzută în desfășurare prezentă,fără precizări referitoare la începutul sau sfârșitul ei: „Dar eu umblu lângă ape cântătoare și cu fața-ngropată în palme - mă apăr eu nu! Amin.” (L. Blaga) Simultaneitatea dintre prezentul verbal și prezentul vorbirii este relativă în două variante: 1. Când acțiunea verbului este momentană (datorită sensului lexical sau structurii sintactice) prezentul verbal se înscrie într-un punct al duratei prezentului procesului de comunicare: „Și pe-a degetelor
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
momește în vârteje;” (M. Eminescu) „Pe căile vremii se duc și vin cu pas adânc ca de soartă albe fecioare și negre fecioare:” (L. Blaga) Ca timp de relație, prezentul verbului-predicat al unei propoziții subordonate, situează acțiunea în raport de simultaneitate cu momentul acțiunii verbului regent, care se poate afla la un timp trecut, mai ales la imperfect; „- Ia’ m-ai băgat în toate grozile morții, căci, cuprins de amețeală, nu mai știam unde mă găsesc, și cât pe ce erai
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
pe ce erai să mă prăpădești.” (I. Creangă), la viitor indicativ: „- Bine, dragul tatei,... alege-ți un cal din herghelie care-i vrea tu... arme care-i crede că-ți vin la socoteală,...” (I. Creangă) sau la alte timpuri verbale. Simultaneitatea este tot relativă, depinzând mai ales de planul semantic al verbului: „Și în farmecul vieții-mi / Nu știam că-i tot aceea De te razimi de o umbră / Sau de crezi ce-a zis femeia...” (M. Eminescu) Observații: Prezentul indicativ
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
în cauză cu una din aceste valori aspectuale devine posibilă numai în limbajul artistic, unde determină o creștere a valorii stilistice a imperfectului: „Puiul murea tremurând...” (M. Sadoveanu) Ca timp de relație, imperfectul este, în primul rând, un timp al simultaneității, ca și prezentul. Acțiunea verbului la imperfect se desfășoară - pe toată întinderea sau numai în parte - concomitent cu acțiunea verbului cu care intră în relație sintactică și categorială (de timp): „La geamul tău ce strălucea / Privii atât de des; O
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
în parte - concomitent cu acțiunea verbului cu care intră în relație sintactică și categorială (de timp): „La geamul tău ce strălucea / Privii atât de des; O lume toată-nțelegea - / Tu nu m-ai înțeles.” (M. Eminescu) În această relație de simultaneitate cu alte timpuri, imperfectul își accentuează mai mult diferitele valori aspectuale, în special cea de imperfectiv: „Tocmai ieșeam pe ușă când am auzit sunând telefonul.” (intervenția verbului la perfectul compus frânge, întrerupe desfășurarea pe mai departe a acțiunii verbului la
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
diferite raporturi temporale: • de anterioritate; ca verb-predicat al unei circumstanțiale de timp de anterioritate: „Pe urmă, răspoimâine, când ai să termini cu grijile și cu datoriile dumitale, ai să te întorci la Aizic și la Surica lui...” (Cezar Petrescu) • de simultaneitate; ca verb-predicat al unei proproziții regente sau subordonate, aflată într-un raport circumstanțial temporal de simultaneitate: „Are să fie tare mulțumit când are să știe că are aici un om de încredere...” (Cezar Petrescu) Cele două valori, adesea ușor confundabile, se diferențiază
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
răspoimâine, când ai să termini cu grijile și cu datoriile dumitale, ai să te întorci la Aizic și la Surica lui...” (Cezar Petrescu) • de simultaneitate; ca verb-predicat al unei proproziții regente sau subordonate, aflată într-un raport circumstanțial temporal de simultaneitate: „Are să fie tare mulțumit când are să știe că are aici un om de încredere...” (Cezar Petrescu) Cele două valori, adesea ușor confundabile, se diferențiază, fie din perspectiva înțelesului lexical al verbelor, fie prin elementele conjuncționale cu care se realizează raportul
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
două valori, adesea ușor confundabile, se diferențiază, fie din perspectiva înțelesului lexical al verbelor, fie prin elementele conjuncționale cu care se realizează raportul de subordonare. Adverbul când poate preceda la fel de bine o propoziție în care viitorul verbului-predicat exprimă anterioritatea sau simultaneitatea. Locuțiunea conjuncțională după ce, precede numai subordonate de anterioritate; viitorul verbului-predicat se va afla în mod absolut într-un raport de anterioritate cu timpul altui verb: „Vin să te caut după ce vei termina examenul.” Locuțiunea conjuncțională de câte ori, pe de altă parte
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]