KorAP: Find »[drukola/base=slavonă & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...10 11 12 ...59 >

1,475 matches

Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821

care a degenerat treptat într-un folclor insondabil, au rămas în jurul "dracului", o sumedenie de superstiții, care leagă și desleagă, cu "strige" și "strigoi", cu "vergelatul" și alte obiceiuri, care, sub nume slavone, dar fără să vie de la o influență slavonă, s-au păstrat până astăzi."7 Treptat se ajunge la adoptarea din ce în ce mai generală a unui creștinism de sinteză și de folclor, cu prea puțină teologie și chiar ierarhie adevărată în el. Asupra timpului când a fost introdus creștinismul la români

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
la fel s-a întâmplat și în nordul Dunării. Deducem că, în secolele VII-X, evoluția limbajului religios de origine latină se încheiase, devenind unul românesc. Dar latina n-a fost eliminată complet din liturghie (de pildă, în Moravia, se foloseau slavona și latina). Momentul în care latina a fost definitiv înlocuită cu slavona, ca limbă liturgică, în Biserica românească, este greu de precizat. Au existat diferențe de la o regiune la alta, cauzate de factori multipli: momentul diferit al formării structurilor statale

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
secolele VII-X, evoluția limbajului religios de origine latină se încheiase, devenind unul românesc. Dar latina n-a fost eliminată complet din liturghie (de pildă, în Moravia, se foloseau slavona și latina). Momentul în care latina a fost definitiv înlocuită cu slavona, ca limbă liturgică, în Biserica românească, este greu de precizat. Au existat diferențe de la o regiune la alta, cauzate de factori multipli: momentul diferit al formării structurilor statale și bisericești autohtone, jurisdicțiile exercitate, relațiile cu formațiunile politice vecine, tradițiile culturale

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
slavei în Biserica românească. Influența slavă masivă asupra limbii române s-a exercitat după 800-900, penetrația termenilor referitori la viața religioasă creștină a început în a doua jumătate a secolului IX, după creștinarea bulgarilor și organizarea structurii bisericești, când limba slavonă a fost recunoscută ca limbă liturgică, s-a răspândit alfabetul chirilic, s-a dezvoltat literatura religioasă sud-slavă, mai ales sub țarul Simeon (893-927). Apoi închegarea raporturilor între bisericile bulgară și rusă, integrarea spațiului din nordul Dunării în contextul politic și

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
secolul al IX-lea, mai dăinuiau urme ale latinității dunărene și ale unui creștinism de limbă latină. În cele din urmă, instituirea definitivă a bisericii slavo-bulgare, ca parte a creștinătății răsăritene, s-a făcut prin traducerea cărților sfinte în limba slavonă și propovăduirea credinței în Bulgaria în această limbă, prin frații Chiril și Metodiu și ucenicii lor. Limba în care au fost traduse toate cărțile bisericești era, de fapt, limba veche slavă bisericească, care mai este numită vechea bulgară, vorbită în

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
frați (apostoli), sfinții Clement și Naum, primiți bine în Bulgaria, după ce fuseseră alungați din Moravia, au salvat liturghia slavă. La curtea de la Preslav, a țarului Simeon (893-927), fiul lui Boris, s-a ridicat o școală de clerici învățați în limba slavonă, ce au răspândit liturghia slavă în sânul poporului bulgar. În această școală a fost alcătuit alfabetul chirilic, prin imitarea literelor grecești-cea mai veche inscripție slavă cu litere chirilice a fost descoperită în ruinele bisericii din Preslav, datată în 906. Inscripția

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
alfabetul chirilic, prin imitarea literelor grecești-cea mai veche inscripție slavă cu litere chirilice a fost descoperită în ruinele bisericii din Preslav, datată în 906. Inscripția descoperită confirmă tradiția hagiografică despre originea scrisului chirilic în Bulgaria, de unde liturghia slavă și scrierea slavonă s-au răspândit la sârbi, ruși și români. Cea mai veche inscripție slavă la noi s-a descoperit la Mircea-Vodă (jud. Constanța) și datează din 943 (6451), referitoare la jupan Dimitrie. Este mai presus de orice îndoială că folosirea alfabetului

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
În plus, nu trebuie omis amănuntul că, după 1018, ca urmare a stăpânirii bizantine, unii preoți vlahi și slavo-bulgari s-au refugiat în nordul Dunării, unde și-au continuat activitatea cărturărească în limba slavă. În aceste împrejurări, a fost adoptată slavona de către clerul și clasa cnezială slavo-românească, apoi de cancelariile domnești. Evident, poporul, mulțimea, vorbea românește, predica se rostea în aceeași limbă, dar liturghia și celelalte slujbe se făceau în slavonește, și aceasta timp de sute de ani! În același timp

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
a ispăși (uspasiti), a izbăvi (izbaviti), a spovedi (ispovedati), a milui (milovati), a răstigni (rastegnanti), a sfinți (sventiti), a târnosi (tronosati). Anumiți termeni dogmatici, liturgici și de organizare bisericească, de origine greacă (bizantină), au intrat în limbă fie prin mijlocirea slavonei, fie direct din grecește, la începuturile organizării noastre de stat și bisericești: har, mir, chivot, disc, potir, antimis, paraclis, chilie, metoc, trapeză, sihastru, schimnic, ieromonah, egumen, protoereu, arhiereu, mitropolit, exarh ș. a. Să subliniem că toate aceste cuvinte se referă la

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
sfârșitul secolului al XVII-lea, au răsunat în bisericile noastre românești de la orașe și sate, cuvintele neînțelese de popor ale liturghiei slave. Apoi, actele cancelariei domnești pentru stăpânirea moșiilor, zapisele de vânzare, cronicile și poruncile de judecată se scriau în slavonă. Chiar și după înlocuirea, în Țările Române, a limbii slavone cu limba română, limba poporului a păstrat în scris haina străină a slavoniei, însemnându-se sau scriind cu litere (buchii) chirilice încă câteva secole. Este un aspect neobișnuit ca un

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
românești de la orașe și sate, cuvintele neînțelese de popor ale liturghiei slave. Apoi, actele cancelariei domnești pentru stăpânirea moșiilor, zapisele de vânzare, cronicile și poruncile de judecată se scriau în slavonă. Chiar și după înlocuirea, în Țările Române, a limbii slavone cu limba română, limba poporului a păstrat în scris haina străină a slavoniei, însemnându-se sau scriind cu litere (buchii) chirilice încă câteva secole. Este un aspect neobișnuit ca un popor latin să păstreze timp de secole liturghia, limba de

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
limba poporului a păstrat în scris haina străină a slavoniei, însemnându-se sau scriind cu litere (buchii) chirilice încă câteva secole. Este un aspect neobișnuit ca un popor latin să păstreze timp de secole liturghia, limba de cultură și alfabetul slavone. Care este cauza, în ce împrejurări și de când datează slavonismul? Întrebarea și-au pus-o mulți istorici, cărturari și cronicari, începând cu Miron Costin, Dimitrie Cantemir, care afirmau eronat că, după nereușita conciliului de la Florența de unire a bisericilor (1439

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Miron Costin, Dimitrie Cantemir, care afirmau eronat că, după nereușita conciliului de la Florența de unire a bisericilor (1439), românii, pentru a se deosebi de legea Apusului (romano-catolică), au primit de bunăvoie limba străină în biserică. Dar sunt acte și cărți slavone anterioare conciliului de la Florența. Pe de o parte, istoricii străini, adepți ai teoriei imigrării românilor din sudul Dunării, consideră că adoptarea de către români a liturghiei slave este încă o dovadă a venirii lor din sudul Dunării, stăpânit de slavi. Dimpotrivă

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
vlădicii sud-dunăreni de la Vidin sau Dârstor, și în acest fel au învățat slavonește. Dar nici această explicație nu are temei, erau episcopi de limbă latină la Oradea și Alba Iulia, dar preoții români din Maramureș, Bihor și Apuseni preferau liturghia slavonă. În același timp, primirea liturghiei slave de către români nu înseamnă că ei și-ar fi însușit creștinismul de la slavi, deoarece ei erau botezați cu multe secole înaintea slavilor.71 În concluzie, la nord de Dunăre, ca și în Dobrogea, intervalul

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
privitoare la obște, în limba română, ce cuprinde și cuvinte relative la stăpânirea pământului, prezintă aceeași particularitate observabilă și la terminologia agricolă. Concret: un substrat străvechi daco-roman, peste care s-a depus un strat mai nou de termeni împrumutați din slavonă și alte limbi, precum "gint" din latinul gens, în sens de generație, comunitate de sânge. În secolul al XVI-lea, cuvântul gint este înlocuit, în cărțile bisericești, cu rod, comunitatea de sânge, seminție, cu înțelesul arhaic de descendență, moș, cuvânt

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
multe suferințe din partea slavilor și protobulgarilor, pe atunci neamuri păgâne. După o lungă și grea perioadă, în 864-865, bulgarii s-au creștinat, fiind subordonați canonic patriarhiei de Constantinopol. Instalarea slavilor în nordul Dunării, creștinarea bulgarilor și răspândirea culturii și limbii slavone în această zonă au avut urmări însemnate asupra vieții bisericești a românilor, în secolele VII-X. Asimilarea etnică a slavilor de către autohtoni (români) s-a desfășurat în paralel cu creștinarea masei slave din nordul Dunării. Dar chiar și după asimilare și

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
de către autohtoni (români) s-a desfășurat în paralel cu creștinarea masei slave din nordul Dunării. Dar chiar și după asimilare și creștinare, slavii de-aici exercitau o dominație politică și bisericească asupra romanicilor, ceea ce explică în bună măsură introducerea limbii slavone în cultul bisericilor din nordul Dunării. Introdusă ca limbă de cult în secolul al X-lea (cf. Panaitescu), slavona a rămas în biserica românească și după asimilarea completă a acestora de către autohtoni. Dominația bulgară în nordul Dunării, în secolele IX-X

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
asimilare și creștinare, slavii de-aici exercitau o dominație politică și bisericească asupra romanicilor, ceea ce explică în bună măsură introducerea limbii slavone în cultul bisericilor din nordul Dunării. Introdusă ca limbă de cult în secolul al X-lea (cf. Panaitescu), slavona a rămas în biserica românească și după asimilarea completă a acestora de către autohtoni. Dominația bulgară în nordul Dunării, în secolele IX-X, concretizată în înființarea episcopiilor pe linia fluviului, precum cea de la Dârstor-Dristra și Bodinis-Vidin, a contribuit și mai mult la

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
care s-a introdus la români ritul bizantino-slav (a se vedea cap. II). Înfrângerea statului bulgar, la sfârșitul secolului al X-lea, de către Bizanț, n-a avut urmări asupra bisericii românești, în care a continuat să se slujească în limba slavonă.29 NOTE 1. Vezi Șt. Olteanu, Societatea carpato-danubiano-pontică în secolele IV-XI. Structuri demo-economice și social-politice, București, 1997; Istoria Românilor (tratat), vol. III, București, Editura Enciclopedică, 2001, p. 39. 2. Istoria Românilor, vol. III, op. cit., p. 42. 3. Ibidem; G. Coman

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
în 864, a limbii slave în biserica românească-pătura dominantă la noi, elementul politic (boierii) și bisericesc (clerul) erau de origine slavă. În acel moment, secolul al X-lea, nu se introducea, în biserică și stat (voievodat), o limbă străină, moartă, slavona, ci una vie, a celor prezenți aici-elementul dominant slav. După asimilarea acestui element, limba slavonă a rămas, și nu numai la sud și est de Carpați, dar și dincolo de munți, în Transilvania, amănunt însemnat care arată vechimea introducerii acestei limbi

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
bisericesc (clerul) erau de origine slavă. În acel moment, secolul al X-lea, nu se introducea, în biserică și stat (voievodat), o limbă străină, moartă, slavona, ci una vie, a celor prezenți aici-elementul dominant slav. După asimilarea acestui element, limba slavonă a rămas, și nu numai la sud și est de Carpați, dar și dincolo de munți, în Transilvania, amănunt însemnat care arată vechimea introducerii acestei limbi la români la venirea ungurilor, în secolul al X-lea, românii aveau deja liturghia slavă

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
ungurilor, în secolul al X-lea, românii aveau deja liturghia slavă, ceea ce înseamnă că și-au însușit-o mai înainte. Mai mult decât atât, limba slavă prezentă în biserică, sub forma liturghiei, a trecut și în cancelaria statului medieval românesc. Slavona a fost limba oficială a statului timp de secole, iar în Transilvania, aflată sub stăpânire străină, slavona era limba în care se scriau pisaniile, inscripțiile, manuscrisele.32 NOTE 1. N. Iorga, Istoria Românilor, vol. II. București, 1936, p. 38. 2

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-o mai înainte. Mai mult decât atât, limba slavă prezentă în biserică, sub forma liturghiei, a trecut și în cancelaria statului medieval românesc. Slavona a fost limba oficială a statului timp de secole, iar în Transilvania, aflată sub stăpânire străină, slavona era limba în care se scriau pisaniile, inscripțiile, manuscrisele.32 NOTE 1. N. Iorga, Istoria Românilor, vol. II. București, 1936, p. 38. 2. Maria Comșa, Slavii, în Istoria României, I, București, 1960, p. 728-755; Istoria Românilor (tratat), vol. II, București

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
pentru societatea bulgară a fost ștergerea deosebirii etnice între bulgari și populația tracă romanizată, condiție necesară pentru alcătuirea unui popor bulgar unit. Creștinismul a coagulat societatea bulgară. În acest fel, protobulgarii au fost asimilați definitiv în masa slavă, iar limba slavonă s-a impus ca limbă oficială în stat și în biserică. Ulterior, o parte a boierimii s-a revoltat împotriva noii credințe și a cerut întoarcerea la păgânism, însă revolta a fost înăbușită: 52 de boieri împreună cu familiile lor au

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
închiși. Locuitorii de rând au fost creștinați în masă, apoi a fost organizată biserica bulgară-sinodul de la Constantinopol (869-870) a decis organizarea noii biserici creștine având în frunte un arhiepiscop, în persoana lui Iosif. În biserica bulgară a fost introdusă limba slavonă. Țarul Boris s-a retras, în 889, într-o mănăstire, unde s-a sfârșit, în 907, fiind apoi canonizat de biserica bulgară. Discipolii lui Chiril și Metodiu au contribuit la întărirea credinței în Bulgaria și tot ei au alcătuit alfabetul

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]