650 matches
-
prin neamul său ales și să-i țină în frâu pe uneltitori, țara s-a ruinat și s-a umplut de partide răzvrătite. Turcii vedeau cu ochi buni aceste tulburări dinlăuntru, fiindcă își dădeau seama că, dacă moldovenii vor fi sleiți de puteri, le vor putea porunci orice, mai lesne decât dacă ar fi uniți și puternici" (Cantemir, 1967: 115-116). De altfel, mărturie mai puternică pentru haosul prezent aici decât aceea reprezentată de lista domnitorilor indicată de Cantemir în Descriptio, greu
by Tudor Pitulac [Corola-publishinghouse/Science/1067_a_2575]
-
însă, este un chin de lungă durată, o durere prelungită, o moarte care sfâșie măruntaiele omului, o moarte nemiloasă pe care o ai mereu înaintea ochilor... Foamea usucă măruntaiele și seacă sângele din trup, nimicește căldura corpului, micșorează greutatea și sleiește puțin câte puțin toată vlaga din corp. Carnea rămâne întinsă pe oase ca o pânză de păianjen, iar pielea își pierde culoarea, căci împuținându-se sângele, dispare albeața și roșeața și, de slăbiciune, corpul se învinețește, căpătând o culoare pământie
Biserica şi asistenţa socială din România by Ion Petrică [Corola-publishinghouse/Science/899_a_2407]
-
puterile. Părinții băiatului observau că Natașa crapă de sănătate și de chef de viață, pe cînd Dorel obosea văzînd cu ochii. Treabă multă la avere multă. Zorii te prindeau la o mulțime de îndatoriri și cînd răsărea Soarele erai deja sleit de puteri. Cînd Soarele era sus, cocoțat pe dealul dinspre Răsărit, atunci se trezea Natașa. Se freca la ochi alene și striga alintată: Băietu', ce-i dai fetei să pape? Surpriză, spunea vesel Dorel. Dar mai întîi băița. Nu, băița
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
cu mîini încleștate și izbesc nava frontal în valuri furioase. Prin urgie văd intrarea în golf. Văd salvarea arătată de Dumnezeu. Cu puterea speranței în sufletele lor disperate îndreaptă coaja de nucă înspre intrarea salvatoare. Liniștea pare nefirească și nava, sleită de puteri, saltă peste valurile domolite. Oamenii se îmbrățișează și aduc laude lui Dumnezeu. Promit, care și cum, daruri pentru sfinte lăcașuri. De după stîncile din stînga apare și moartea, nava piraților, care niciodată nu a lăsat supraviețuitori. Nu plînge nimeni
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
cu ură. La un moment dat, am descoperit că nu e nevoie să bușești pe cineva pentru a-ți ieși textul, pentru a fi expresiv. Asta e doar expresivitate macabră de începător care nu vede decât brațe măcelărite și creieri sleiți în urma impactului. Scriind, trebuie să descoperi anumite mecanisme, corespondențe, să deconspiri. Și să faci oamenii să râdă. Asta e, în definitiv, cel mai greu. Mulți mă întrebau, colegii mei de pildă, de unde scot tot ceea ce scriu. Nu scot, reproduc pur
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
are un întreg set de necesități. Și regulatul, e din punctul lor de vedere, așa cu spunea un poet, o simplă chestie de igienă, între un duș și o defecație. Camera mea era destul de urâtă, mobilă veche și un miros sleit de naftalină. De fapt, toată casa mirosea respingător. Expirat. Și, în afară de asta, cum primea la bârfă câte o vecină sau o colegă de-a ei de la școală, Rodica dădea cu un spray infect și ieftin peste tot. N-am înțeles
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
nevătămat la "Villa rustica". În momentul când am intrat noi în cămăruță, mama, întinsă pe salteaua de paie, tocmai ațipise, încercând să recupereze din energia consumată la cea mai problematică naștere din câte avusese până atunci și care, literalmente, o sleiseră de puteri întocmai cum storci o rufă înainte de a o pune la uscat. Alături de mama se afla o mogâldeață de omușor îmbrăcat tot în alb, asemănător unui bulgăre de zăpadă proaspătă; numai fața și ochișorii formau o pată rozalie în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
medic și se continuă cu datoria socială de cetățean. 1. Perioada copilăriei Într-o zi fierbinte de vară, la 5 iulie 1924, undeva sub dealul Osoi din comuna Horodnicul de Sus, pe o laviță în interiorul unei căsuțe țărănești, o mamă sleită de puteri a dat naștere ultimului ei copil cu un păr negru de codru des, cu ochii albaștri și limpezi pe care erai tentat săi compari cu cerul albastru care părea că se contopește la zenit cu obcinile din apropiere
Frânturi din viaţa unui medic by Popescu Georgie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1175_a_1888]
-
pe care îl chema Stuparu. Tata a dat din cap în semn de încuviințare. Primele zile petrecute la Punctul de lucru 57 au fost de groază. Frig, foame, regim de detenție greu de imaginat: de pildă, seara, când se întorceau sleiți de la muncă (lucrau la tăiat lemne...), un locotenent, căruia toți îi ziceau Nărăvitu, îi punea să se așeze la coadă la bătut. Ăsta n-avea plăcere mai mare decât să-i lovească peste cap cu vâna de bou și căpătase
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
președintelui pe probleme de securitate națională. Până la urmă, acea poziție cheie i-a revenit tocmai lui Kissinger. Strausz-Hupé era susținătorul ideii că războiul din Vietnam trebuia împins spre Nord și terminat ori pur și simplu abandonat, fiindcă polarizarea opiniei publice sleia țara și o îndepărta de pericolul real - Uniunea Sovietică. Președintele Nixon, deși mare admirator al lui Hupé, s-a simțit însă mai atras de varianta cunoscută sub numele de „vietnamizarea războiului”, suținută de Nelson Rockefeller și Henry Kissinger. Așa se
[Corola-publishinghouse/Administrative/1857_a_3182]
-
le-am dat pe toate la o parte și m-am apucat de ceea ce mă rodea mai tare pe dinăuntru: „Jurnalul unui Necunoscut“... Luxul acesta trebuia să mă coste neapărat: izbită de indiferența mea față de toate cele ale casei și sleită de grabă, oboseală și diferite simțăminte ale datoriei, între care nici dânsa nu mai reușește să se mai împartă, Mama s-a supărat... Ne-am certat pentru prima oară de la întoarcerea mea. Îmi pare rău... și totuși, trebuie să știi
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
să fiu mort; adică neputincios, umilitor și neputincios, caraghios ca un ins legat fedeleș, ajuns la cheremul oricui, expus privirilor...” (278). Viața e atât de aspră încât, uneori, și cei slabi sunt nevoiți să ucidă pentru a supraviețui: „O făptură sleită de puteri încearcă să ucidă sau să prindă o altă făptură lipsită de puteri” (245). Există însă și făpturi care înving moartea, nu altfel, fiindcă nu poate altfel, decât acceptând-o cu curaj. Din păcate, sunt capabili s-o facă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
cu o treabă pe care n-o mai făcuse niciodată, încearcă să vâneze, înarmat cu o scurtătură, o biată rață sălbatică rămasă în urma stolului și lăsându-se, ca să se odihnească, pe apa unui pârâu, aproape în întregime înghețat. O făptură sleită de puteri încearcă să ucidă sau să prindă o altă făptură lipsită de puteri. Încercarea nu reușește și nici nu poate reuși, ceea ce nu face mai puțin tragică vânătoarea. „El se apropiase pe furiș, dar cum se poticnise și rața
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
care...”. „Toți. Și cei pe care i-ați înecat imediat după naștere pentru că nu puteați să-i țineți pe toți și pentru că v-ați gândit că nici eu n-aș fi putut să-i hrănesc pe toți, m-ar fi sleit...” „Și cei doi pisoi dolofani, de câteva luni, pe care tocmai îi dădusem cu DDT ca să-i ferim de pureci și care, ignorând igienica măsură, ridicând norișori albi și pudrând cu praf covoarele, se alergau tupăind prin odaie, luptându-se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
prin deplasarea unor accente, un Eminescu relativist, demitizat? Sau sperăm că, prin asaltul interpreților, un "nou Eminescu" se va ivi?" Din toate aceste motive "o istorie a eminescologiei, mereu ademenitoare, obligă la chestionarea acestui pachet problematic /problematizat, fără a ne slei curiozitatea". Adrian Dinu Rachieru nu își propune să scrie această istorie a eminescologiei, dar oferă câteva repere esențiale de urmărit într-o viitoare posibilă istorie. În acest sens, capitolul " Problema Eminescu" un război imagologic se vrea o "incursiune" tocmai în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
încetase și umbrele înserării începuseră să se lase, dar în iatac era lumină, multă lumină de la lumânările arse pe jumătate, răspândite peste tot, ca în Sărbătorile Paștilor. Pe măsuța acoperită cu un ștergar alb, friptura din pulpă de căprioară se sleise și vinul adus din pivniță în carafă aburită se încălzise. Până și în cămin jăratecul începuse să se stingă, nimeni nu mai aruncase vreun vreasc, deși grămada era alături. Maria stătea pe marginea patului cu baldachin, într-o cămașă de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
el. "Măria ta, proclamă Ștefan înclinându-se în fața propriei sale umbre de pe perete, ar fi cazul să ieși din scena Istoriei!... O ieșire cam jalnică, pe brânci, hohotește el sarcastic. Mai multă demnitate, domnul meu! Mai multă demnitate!" Ștefane! Ești sleit... Te zbați ca marea de maluri... Arzi ca focul... Ți s-au aprins crierii... Prea-ți pui cenușă pe cap. Ai luat pe umerii tăi toată povara. Te-au lăsat singur... Toți... Era numai crucea ta? Tu ai urcat singur
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
îmi luminează înțelegerea. Anul acesta a fost următorul : „Se clatină pământul, se cutremură, căci planul Domnului se împlinește și El va face din țara Vavilonului un pustiu nelocuit. Vitejii Vavilonului nu mai luptă ci stau în cetățui, puterea le este sleită și au ajuns ca niște femei. Vrăjmașii pun foc locuințelor lor și le sfărâmă zăvoarele ! Se întâlnesc alergătorii, se încrucișează solii, ca să vestească ̀ mpăratului Vavilonului că cetatea lui este luată din toate părțile...” (Ieremia 51, 29-31). Nu se putea
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
trebui să mă socotesc fericită știin du-te la adăpost de primejdii, mulțumită, aproape fericită. [...] Vezi tu, poate că e mai bine pentru noi să îndurăm acest calvar, decât să ne fi ciondănit pentru fleacuri. Poate atunci s-ar fi sleit și s-ar fi făcut țăndări marea dragoste care ne leagă. Să acceptăm hotărârea destinului. M. 91/1948 III 18 decembrie [1948], sâmbătă [...] Fetița mea, fetița mea! De dragul meu, alungă deprimarea, izgonește-o spunându-ți: „O fac pentru mama. Suntem
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
să-i pronunț numele. În timp ce citesc „Contemporanul” (nr. 19/1986), mă întreb: de cînd, exact, e așezat Ceaușescu în rîndul „marilor figuri istorice”? Textele reproduse aci arată că, atunci cînd a intrat în scenă, manifestările gen „cultul personalității” cam se sleiseră. Puțin după alegerea sa ca secretar general ele s-au reîncins. Și mai e interesant de remarcat că, înainte de aceasta, primii cu care el a ținut să se întîlnească au fost oamenii de artă. Iar aceștia, cum ar zice Bălăiță
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
energiile ducînd o viață dezordonată și autodistructivă. Cei mai mulți oameni subestimează acest lucru. Nu te poți da jos din pat într-o bună dimineață și să pornești să cucerești lumea dacă nu poți măcar să stai în capul oaselor de bolnav și sleit de puteri ce ești. Numai cei care duc o viață echilibrată știu, din proprie experiență, că trebuie să îți recuperezi energia consumată. Nu degeaba energia este considerată însăși sursa vieții. Nu este intenția mea să scriu o carte despre sănătate
Calea spre independenţa financiară. Cum să faci primul milion de dolari în şapte ani by Bodo Schäfer [Corola-publishinghouse/Administrative/903_a_2411]
-
e întotdeauna un act inofensiv. Las la o parte facerile grele, anormale, care pricinuiesc femeilor enorme suferinți și uneori chiar moartea. Dar trecând peste aceste suferinți și pericole, chiar facerile normale des repetate uzează femeia, o îmbătrânesc înainte de vreme, îi sleiesc puterile, prin alăptare, și foarte deseori o îmbolnăvesc. Morala care condamnă o femeie ce refuză să facă mulți copii, pentru motivul că nu vrea să sufere, e o morală necinstită. Îndrăznesc să merg mai departe. Cred cu convingere, că chiar
[Corola-publishinghouse/Administrative/1936_a_3261]
-
de zi și viață pre viață călcând, o presupune Teatrul în general și traiul cu el, în special. Ce rămâne de fapt după moartea unui actor? Fotografii, cronici leșioase și inutile, legende mai mult sau mai puțin false ce se sleiesc în gerul oralității deșarte, cine-secvențe și fono-fragmente derutante, amintiri care împovărează cu dulceața lor fumegoasă sufletele celor ce le poartă, toate nefiind altceva decât camuflajul peticit al ABSENȚEI. După moartea unui actor nu rămâne decât absența lui de muritor. Și
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
august 1951 din starea de leșin și înșiră alte torturi la care au fost supuși cei din grupul său: au fost forțați să își mănânce arpacașul din genunchi, dar s-au prăbușit cu toții cu fața în gamelă, opărindu-se, fiind sleiți de puteri; au fost obligați să lingă mâncarea de pe jos; li s-a servit saramură în loc de apă; ținuți dezbrăcați, au fost fixați pe rând cu capul la perete, fiecare fiind obligat sub lovituri de bâtă să sărute dosul celorlalți. ̨
Piteşti: cronica unei sinucideri asistate by Alin Mureşan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/617_a_1345]
-
o cameră unde mai erau Gheorghe ('Gioga') Parizianul, Ieronim Comșa, Dumitru Bordeianu și Mihai Iosub, ultimii fiind obligați să îl lovească pe Oprișan la tălpi. Comșa a refuzat, iar Oprișan a pretins și el că este incapabil să lovească, fiind sleit de puteri. În fața acestui dublu refuz, doi elevi au fost puși să-i lovească, dar aceștia au prins curaj și au refuzat, la rându-le, motiv pentru care au fost snopiți în bătăi după aceea. Aurel Vișovan a asistat și
Piteşti: cronica unei sinucideri asistate by Alin Mureşan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/617_a_1345]