272 matches
-
autoumilirii) — ...nu oferim mese la Inter — Aha, acum Înțeleg unde bați. Suferi pentru semenul tău. Inima ta caritabilă. Nu cumva Îl iubești? Nu m-ar mira, e genul tău, seamănă leit cu bărbat-tu, banal și cuminte ca o mîncare sleită. Inodori, incolori, inși care nu-și justifică existența — Și de ce trebuie să demonstrăm mereu că meritam să ne naștem? Și cine Îți dă ție dreptul să batjocorești o viață mult mai dramatică decît toate fotografiile tale, numai pentru că nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
așteptare fără sobă, cu ușa trîntită mereu de vînt, și o baracă alăturată de tractoriști, nu aveam de ales. Am fost primiți în baraca cu paturi suprapuse, chior luminată de un bec. Cineva ne-a adus un castron cu ciorbă sleită și un dărăb de mămăligă, puse de-a dreptul pe scîndura împuțită a mesei. Groasă, în dormitor plutea duhoare de picioare, de subțiori nespălate și de alte produse ale dezintegrării omenești. Brusc mi s-a relevat preferința de a fi
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
să ne izbească fiecăruia frunțile. Farfuriile se clatină, pornesc, se ating, schimbă poziția, se înlocuiesc, revin, încremenesc iar, cum au fost. Oase ronțăite, coada unei așchii de cartof prăjit, rana tăiată în resturile de carne învechită, dormind în gelatina sosului sleit, sub protecția obosită a cuțitelor și furculițelor inutile. Și un castron mare, ca un iaz verzui, în care plutesc cozile gogoșarilor, capete de castraveți, gogonele cu burțile sfârtecate. Capetele noastre se aliniază, retezate, în careu, pe masă, printre farfurii și
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
vârful picioarelor, ridicase și cealaltă mână, apucase cu ambele zăvorul, răsucindu-l, să-l miște. Fruntea i se umezise. Mai încercă, încă și încă, până când cele două părți ale ferestrei se desprinseră, ușor, una de alta. Brațele îi căzură iar, sleite, pe pervaz. Se sprijini, o clipă, trase de una din părți, împingând-o spre perete. Deschise, larg, și cealaltă parte. Rămase în cadrul ferestrei, cu ochii treziți de adierea proaspătă. Privi cerul alb și pufos, zidurile caselor albăstrii, panglicile lucii și
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
de dincolo și dori ca bărbatul să se liniștească câteva clipe, însă el știind că trebuie continuat, pompa din obișnuință fără să simtă nici un îndemn. Căuta din nou acea senzație care nu mai venea, care de fiecare dată îl lăsa sleit, nici prea nefericit, ambiguu și fără orizont; o oboseală nesfârșită și inutilă. Își făcea probleme înainte de a ajunge la rezultatul final. Femeia stârnită din nou, se lăsa pătrunsă cu voluptate, încercând să-l antreneze cu patima ei. Se mișca sacadat
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
șenilele tancului Scăldat În ploi de lumină mai reci sau mai puțin reci; Vânturi turbate de gânduri zgâlțâie poarta existenței A cărei clanță Înghețată e căutată mereu de o mână prietenă, Nu mori În tine atunci când ai izvoarele limpezi și sleite proaspăt De sângele scurs În fapta celor de mai Înainte Cresc putrede ierburi din generații de așteptare; Totuși există vinovății ce se spală prin jertfă Purități Închise În culori obscure, se rup spre arbori crescuți Ce nu trăiesc, retezați de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
pătrunsese În noi și ne făcuse orbi. Ne căutam prin bezna aceea halucinant, chinuitor... punct de sprijin... știam că undeva, prin Întuneric, e gândul tău, dar gesturile mele nu se loveau de nimic, se prelungeau În infinit și veneau apoi, sleite, să plece din nou. Dar când sărutu-a fost să fie, a izbucnit În noi dragostea cea omenească. Și te-am simțit pământ, lut aspru, crispat de sevele primare. Și peste tot Întunericul, a izbucnit din nou, cerul zilelor de mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
stea. Întunericul pătrunsese În noi și ne făcuse orbi. Ne căutăm prin beznă rostogolindu-ne halucinant, chinuitor... și nici un punct de sprijin, numai spații grele de atâta noapte... Neputându-se atinge, gesturile noastre se prelungeau În infinit și veneau Înapoi sleite, ca să plece din nou. Dar explozia sărutului a venit să pună capăt Îndoielilor. Pământul aspru din trupurile noastre, crispat de sevele primare și copleșit de lumină, Își cerea dreptul. Dincolo de infinitul devenit albastru, ideile, pașnic așezate alături, așteptau zâmbind rezultatul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
ar fi bătut dintr-o singură aripă. Negăsind unde să se așeze din pricina cununii de spini, se depărtă, în zigzag, ca un liliac. Lipsit de puterea pe care o primea de obicei, când privea de pe creneluri răsăritul, Petrache se simți sleit. Bruma se topise, lăsând lespezile lucitoare, așa că nu se mai osteni să le frece. Se cuibări pe taburetul lui. Își trase gluga pe cap și rămase astfel, trăgând, din când în când, cu ochiul către statuie, ca să surprindă cel mai
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
urechi, îl simțeam vibrând prin porii pielii, prin rădăcina părului, prin rănile neînchegate. Pe urmă, dintr-odată, nu l-am mai auzit. El continua să curgă, fără îndoială, ca o apă freatică, dar mă obișnuisem. Așa cum mă obișnuisem cu mâncarea sleită, cu bătăile în miez de noapte ori cu jegul care mi se scorojea pe la încheieturi. Ai fi zis că, nemaiauzind zgomotul în care mă scufundam ca într-un aluat otrăvit, puteam simți, în sfârșit, liniștea. Or, nu era deloc așa
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
era în fundul curții și gardul era mai înalt decât privirile trecătorilor. Se ascundea în magazie când venea poștașul cu pensia, poate că de-aia prinsese dușmănie pe bietul băiat, uneori mai dispărea în crucea nopții și se întorcea în zori, sleit. Într-o noapte a plecat și s-a întors după un an, cu fața tăbăcită și privirea crucișă de om care trecuse prin pușcărie. Acum nu se mai ferea, învățase drumul și mai știa că Melania și Coltuc nu aveau
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
încât crăpa, ca varul întins. Frigul părea s-o însoțească fără leac, își strângea brațele de la un umăr la altul și așa se putea vedea cât de subțire îi era trupul. Carnea nu adăuga nimic peste oasele șalelor, iar sânii sleiți abia dacă-i puteau umple scobitura pieptului. Gura era însă neobișnuit de vie pentru făptura aceea îndeajuns de firavă ca să poată trece, în orice clipă, înainte și înapoi, prin chepengul care ține granița dintre tărâmuri. Buzele roșii îi zvâcneau în
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Dibui o sticlă de plastic din cutia ținută ca portbagaj. Băgă un furtun subțire în rezervor, supse din el până simți gustul uleios, apoi puse furtunul la gura sticlei și ținu așa până ce firul de benzină se subție. Motocicleta rămase sleită, rezemată de zid. Privi peste poarta ferecată. Nici nu era nevoie de atâta fereală, curtea era pustie. Scutură lacătul, care se deschise, făcând lanțul să zuruie. Lămpile de pe pereți erau stinse, becurile se arseseră și nimeni nu mai catadicsise să
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
asistăm astăzi la anestezierea tot mai accentuată a voinței ca principiu vital. Nu concepe să scrie o carte cu un personaj oarecare, care să nu reprezinte chintesența occidentalului de Început de secol XXI: bogat dar/și nefericit, o figură antropologică sleită, pe cale de extincție. La adăpostul ficțiunii și totodată mult mai credibil astel, romancierul francez anunță cu exasperare moartea lui homo occidentalus. Cu exasperare, pentru că ține să se acrediteze drept un luptător pînă la capăt. Michel, protagonistul este copia În negativ
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
primește un telefon de la iubita lui, Marie, naratorul, abia desprins din brațele lui Li Qi, se simte brusc vinovat și aruncat În afara seducției exercitată de aceasta. Dar nu insistă În confesiune, ci, pentru a semnala evaporarea vrăjii erotice, descrie lichidul sleit al unei beri pe care, În urmă cu cîteva minute, Înainte să sune telefonul, o sorbea cu nesaț alături de frumoasa chinezoaică. Momentul de evadare din fugă - atunci cînd Îi lași pe ceilalți să alerge singuri, tu ai ieșit, te odihnești
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
cu probleme de colesterol și de sînge îngroșat, alunecînd ușor spre hău, gata să fie înghițiți de grăsimi și-acoperiți de șunci. (p 6) Dacă nu, sînt cei scheletici galerii de țeste golite, stafidite, subțiate mult prea mult, cu trăsături sleite, palizi și roși de timp, cu pomeți scobiți, cu ochii șterși, sticloși, încercănați și înroșiți. (p 7) Totul formează o frescă de carne muncită, bătută parcă de furtuni, mototolită de golul vieții, mii de riduri de toate felurile, riduri în
by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
în două categorii: "minoritatea celor care se țin bine" și "majoritatea", descrise prin cele două izotopii opuse, dar în egală măsură disforice: gras grăsime VS slab ("îngroșare a sîngelui", "înghițiți de grăsimi", "acoperiți de șunci" VS "golite", "scobite", "subțiate", "stafidite", "sleite"). EXERCIȚIUL B.16. Comparați aceste două secvențe descriptive. Ce au în comun, din punctul de vedere al prezentării temei-titlu? Textul A PIELE CATIFELATĂ Un ten catifelat, rozaliu, diafan, ușor pudrat, o piele fină fără nici o imperfecțiune, iată o canapea a
by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
și potrivite și să lăie copiii Sfintei Duminici cum i-a lăut fata moșneagului de bine, ea i-a opărit pe toți, de țipau și fugeau nebuni de usturime și de durere. Apoi bucatele le-a făcut afumate, arse și sleite, de nu mai era chip să le poată lua cineva în gură... și când a venit Sfânta Duminică de la biserică, și-a pus mâinile-n cap de ceea ce-a găsit acasă. Dar Sfânta Duminică, blândă și îngăduitoare, n-a
by ANGELICA HOBJILĂ [Corola-publishinghouse/Science/978_a_2486]
-
frica de Dumnezeu se naște căința mântuitoare. Din căința inimii pornește dezlipirea de bunuri, adică sărăcia de bunăvoie și disprețul față de toate bunătățile. Din sărăcie izvorăște umilința. Din umilință decurge mortificarea vrerilor. Prin mortificarea vrerilor sunt stârpite din rădăcină și sleite toate patimile. Prin alungarea patimilor se dezvoltă și cresc virtuțile. Prin creșterea virtuților se dobândește curățenia inimii. Prin curățenia inimii se ajunge la desăvârșirea dragostei apostolice”. Astfel, Sfântul Cassian consideră terminată pregătirea războiului lui Iisus Hristos, după care urmează descrierea
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
venit hăla iar! Femeile sar degrab: Iar ai venit, nebunule? țipă Țâca. Ai venit iar la belete, ai? urlă bătrâna. Și, până să n-apuce d. Popescu să salute măcar, se pomenește fleașc drept în ochi, o strachină cu prune sleite: Na belete! Să pui să ne omoare, nevinovate, la politie, ai, oțule! Și după ce i-au luat văzul, trage-i, pumni, palme, și pe urmă care cu ce apuca, baba cu o cratiță, fata cu o scurtătură de lemn și
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
găsi Sprijin și bun-venit; ridică-ți domnul; De-ntîrzii jumătate de-oră, viața lui Și-a ta, și-a tuturor ce-l apară pe el Pierdute-s sigur. Ia-l, ridică-l, Și-urmează-mă. Te duc îndată unde Gătit-am tot. KENT: Sleita, firea doarme. Ast somn ar fi balsam pe forțele-i zdrobite Ce, dacă-mprejurări nu-ngădui-vor, Se vindeca-vor greu. (Bufonului) Ajută-mă să-l duc, Nu stă în urmă. GLOUCESTER: Come, come, away! Exeunt [all but Edgar.] EDGAR
by William Shakespeare [Corola-publishinghouse/Science/1030_a_2538]
-
obiectiv realizabil. Un deceniu mai târziu, deziluzionat de rezultatul confruntărilor dintre comuniști și cetnici, În care jucase el Însuși un rol eroic, Milovan Djilas depune mărturie despre adevărata experiență a războiului și a rezistenței În Iugoslavia ocupată: „Într-un ținut sleit, captiv, Însângerat, două armate se cățărau ore Întregi prin ravene stâncoase ca să scape cu viață sau ca să ucidă o mână de compatrioți, adesea vecini, pe un pisc ascuțit, la 2.000 m Înălțime. Mi-am dat seama că asta era
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]