332 matches
-
a spus în chip de salut: "Trebuie să așteptăm". ÎN JURUL LUI, MULȚIMEA, ÎN CARE PREDOMINAU FEMEILE, AȘTEPTA ÎNTR-O LINIȘTE TOTALĂ. APROAPE TOATE DUCEAU COȘURI ÎN SPERANȚA DEȘARTĂ CĂ VOR PUTEA SĂ LE STRECOARE RUDELOR BOLNAVE CU IDEEA ȘI MAI SMINTITĂ CĂ ACEȘTIA AR PUTEA MÂNCA ALIMENTELE LOR. INTRAREA ERA PĂZITĂ DE SENTINELE ÎNARMATE ȘI, DIN CÂND ÎN CÂND, UN STRIGĂT BIZAR STRĂBĂTEA CURTEA CARE DESPĂRȚEA CAZARMA DE UȘĂ. CHIPURILE NELINIȘTITE SE ÎNTORCEAU ATUNCI SPRE INFIRMERIE. Cei trei bărbați priveau acest
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
fericirii, înlănțuite strâns și zgârcite la vorbă, afirmau, în mijlocul tumultului, cu tot triumful și nedreptatea fericirii, că ciuma s-a terminat și că teroarea își trăise traiul. Ei negau liniștiți, împotriva oricărei evidențe, că am fi cunoscut vreodată această lume smintită în care uciderea unui om era la fel de cotidiană ca și uciderea muștelor, această sălbăticie bine definită, acest delir calculat, această întemnițare care aduce cu ea o groaznică libertate față de tot ce nu ținea de prezent, acest miros de moarte care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
om bătrîn, nu doar tinerimea: o Învățase rock! Antonia dansa și cazaciocul, ca un bărbat, dar, exagerînd puțin, cazaciocul putea fi socotit, comparativ, un dans de caracter; rock-ul și vărul lui twist-ul erau pentru nebuni, schimbaseră fața lumii smintiții, nimic nu mai era ca odinioară: s-ar fi putut zice că Eclesiastul ajunsese literă moartă, nimic nou sub soare devenise istorie. Născociri peste născociri: se scria o altă Biblie: doar faptul că Thomas avea copii trecuți prin eprubetă și
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
năzărea, Sodoma! Sodoma! Foc! și alte chestii din astea. Pentru că, Doamne ferește, nebuna chiar putea, prin repetare, să declanșeze cine știe ce resort sensibil, diavolesc, ce ar fi scurtcircuitat planeta, se zicea că Încă sînt multe forme de energie neștiute: venea o babă smintită și punea totul la pămînt! Doar din sunetul trîmbițelor se prăbușiseră zidurile Ierihonului! O voce care purta un mesaj precis era capabilă, prin insistență, să capete de undeva și un răspuns. Antonia era de neoprit. M-am golit de mine
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
se Încăpățîna, Împotriva mersului lumii, ori numai se făcea, pentru că nici cardinalii pedofili, dovediți - recunoscuseră unii -, nu pățiseră nimic; nici scoși din Biserică, nici afurisiți, se lăsase liniște; nici Dumnezeu, peste capul Papei, nu abătuse asupra lor pedeapsa pe care, smintită, o tot strigase Antonia. Acolo, pe aceleași străzi unde domnea cîndva Inchiziția, Papa ajunsese un figurant, piesa se scria altfel, ce mai vroia Rusoaica? Antonia, lasă-ne! Îi lăsase; nenorocoasă, cum fusese toată viața, poate și după, nimerind - cine știe
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
Augusto, tocmai eu, eu, eu! — A fost o vreme când nu gândeai într-o manieră atât de... mușcătoare. — Da, dar atunci nu eram tată. — Și ce dacă ești tată...? — Faptul de a fi tată, în cine nu-i nebun sau smintit, trezește lucrul cel mai teribil din om: simțul responsabilității! Eu îi încredințez fiului meu moștenirea perenă a umanității. Meditația asupra misterului paternității te poate face să înnebunești. Și dacă majoritatea taților nu înnebunesc, explicația este că sunt proști... sau nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
se Întâmple mai târziu! Nu cunoști oare povestea măgarului vorbitor al lui Nollah Nasruddin? Acesta din urmă e eroul semilegendar al tuturor anecdotelor și parabolelor din Persia, Transoxiana și Asia Mică. Șirin povesti: — Se spune că un rege pe jumătate smintit Îl condamnase pe Nasruddin la moarte pentru furtul unui măgar. În momentul În care e condus la locul de supliciu, Nasruddin strigă: „Acest animal este, În realitate, fratele meu, un vrăjitor i-a dat Înfățișarea de față, dar, dacă mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
țiuiau, smintite, ușile, dulapurile, poate uitase să închidă dulapurile. Tocmai apăruse bătrânul Vancea, filozoful, cum să-i explici aiureala, tocmai lui, atât de sensibil, atât de sever în hainele sale severe, filozof comerciant de vinuri, tocmai acum, în asemenea împrejurări smintite. Dominic ridicase, nervos, una din mănușile superbe, de piele fină, care căzuse lângă canapea. Marcu Vancea tăcea. Nu răspundea, tăcea ca un mort. Fiul se rotise, enervat, spre dulapul care scârțâia, dar nu ridicase privirea. Rămăsese cu privirea în locul de unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
strâmbă sunt stăpânii astei nații! {EminescuOpI 151} Voi sunteți urmașii Romei? Niște răi și niște fameni! I-e rușine omenirii să vă zică vouă oamenii Și această ciumă-n lume și aceste creaturi Nici rușine n-au să iee în smintitele lor guri Gloria neamului nostru spre-a o face de ocară, Îndrăznesc ca să rostească pîn-și numele tău... țară! La Paris, în lupanare de cinisme și de lene, Cu femeile-i pierdute și-n orgiile-i obscene, Acolo v-ați pus
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
plânge și se zbate, dar jandarmul Îl ține strâns, coborând cu el undeva, În hăul metroului. Cerșetorii apar și dispar ca Într-un spectacol grotesc: bătrâni, tineri, copii, singuri, În cuplu, În haite, gălăgioși, violenți, emotivi, cu priviri pierdute, bețivi, smintiți, smeriți, sperietori de ciori, arătări tăvălindu-se, figuri patetice. S-au Înmulțit Îngrozitor. Sunt ignorați, mutilați, lăsați de izbeliște, aruncați În stradă de trântori care trăiesc pe spinarea lor. Bătrânii tremură la gândul că li se vor lua banii, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
până la aproape 30 de ani o viață Îndestulată și s-a bucurat copil și adolescent fiind, de o educație de-asupra mediei. De ce să-l revolte orașul? O să-și recăpete cu siguranță Încet, Încet credința pierdută. Acest oraș aiurit și smintit, plin cu haite de câini vagabonzi, neliniștit, gălăgios, trădător, dar sentimental este singurul loc de pe pământ În care Antoniu a ales să trăiască până la sfârșitul zilelor. Antoniu deschide ușa și Încremenește În pragul ei: pe patul sărăcăcios În care doarme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
capul În direcția ușii, și nu rostește nici un cuvânt. Privește mai departe tavanul scorojit și respiră În continuare cu greutate, de parcă pe piept cineva i-a așezat un bolovan. -Dumnezeule, ce-i cu tine? Din ce mormânt ai apărut pupăzoi smintit? Pe unde ai umblat atâta timp fantomă bezmetică? Cu un efort teribil, Kawabata Își mișcă Încet capul, În direcția ușii, acolo de unde cuvintele lui Antoniu se aud pentru el ca o muzică plăcută. -Su-nt foar-te ostenit și te-aș ruga
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
simt când prezentă, când plecată ― totuși mereu actuală. Dacă uneori te prind de mină, făptura ta se topește ca un fulg de zăpadă..." Îi spuneam pe nume, o tutuiam pretutindeni și căutam în-tr-adins frazele acestea, care-mi produceau o voluptate smintită. Scriindu-i, suprimam depărtarea reală dintre noi. Puteam să-i spun, fără ocol, tot ce-mi trecea prin minte, orice intimități și gânduri ― și astfel o simțeam atât de aproape încît părea că-i aud bătăile inimii. Într-un sfert
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
pentru că altfel aș fi explodat în milioane de bucăți. Ca s-o risipesc n-am găsit ceva mai bun de făcut decât așternând un caiet întreg, cu slovă măruntă și deasă. Ce i-oi fi scris acolo, în fierbințeala mea smintită? Nu-mi aduc aminte nici o iotă. Știu însă că am umplut aproape douăzeci de pagini într-o oră. Numai o singură oră... N-am avut răbdare să revăd ceea ce scrisesem, pentru că nu mă înduram s-o las pe Mihaela să
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
chema ea pentru întîia oară, m-au trecut fiori de voluptate. ― Aimée, draga mea Aimée! Și din nou ne îmbrățișam strîngîndu-ne pierduți, ca în fața unei primejdii iminente. O sărutam pe ochi, pe față, pe gât, pe umeri, cu o frenezie smintită, parcă mi-era frică să nu se volatilizeze în aer ca o întruchipare sintetică, iar eu să rămân pururi însetat de ea. Am întrebat-o: ― De ce m-ai ocolit până acum? ― Mi-a fost frică, a răspuns surâzând cu tristețe
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
că am plecat. ― Dar mie? Prea a fost totul pe neașteptate. Până la Constanța o să ne obișnuim cu ideea, ce zici? ― Asta-i bună! Niciodată nu mi s-a întîmplat una ca asta. Neprevăzutul călătoriei ne copleși de-o bucurie aproape smintită. Ea nu mai avea remușcări, se împăcase așa de repede cu noua situație, încît socotea o prostie dacă am fi plecat cu excursioniștii în munți. ― Dac-ar ști soră-mea unde sîntem acum! ― Ei și? Nu ești stăpână pe voința
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
partea finală, beția triumfului pe oare o încearcă biruitorul. Așa de pildă când, după despărțire, proprietara. restaurantului îmi aruncase cu fulgere în ochi și tunete la gură, ura și disprețul ei total ― atunci, ei bine ― atunci am trăit o voluptate smintită. Ah, cât mă iubea, sărmana; numai această ură era capabilă să-i măsoare dimensiunile pasiunii. Tot așa avea să se întîmple și cu Mihaela? Cine ar putea să prevadă? În orice caz, trebuie să ajung la despărțire. Și dacă tot
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
divorțez, să devin soția lui, să punem capăt acestei situații neclare. Îi strângeam mâna încetișor: "Ei bine, voi fi a dumitale, ți-o făgăduiesc, încă un bob zăbavă..." Făgăduisem și așteptam ziua cea mare ca să te umilesc, ziua răzbunării mele smintite. Dar soarta vitregă, care m-a păscut din leagăn, vru altfel, și planul se nărui ca un castel durat din cărți de joc. În ziua aceea mi-a propus o plimbare cu mașina până la pădurea Băneasa. Am refuzat scurt, era
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
vecină cu moartea. Picioarele mi s-au muiat din genunchi și m-am sprijinit de gardul curții să nu cad. M-a cuprins atunci o sete nebună de a muri. M-am culcat jos pe caldarâmul rece, cu o voluptate smintită ca să sfârșesc acolo, pe unde treceam atât de fericita altădată, ca să mă găsești fără suflare când te vei întoarce din oraș. Aveam credința nestrămutată că poți să-ți ridici viața și fără ajutorul unei arme, ci numai cu voința de
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
o vibrație îndrăzneață și hotărâtă în glas, o întrebă direct, fără ocolișuri: - Spune-mi de ce te găsești aici, Maria! Vreau să aflu! Un azil de nebuni are unica menire să îi găzduiască doar pe aceștia. Tu, însă, nu ești deloc smintită, nu îmi pari... La auzul acestei întrebări, atunci, pe loc, femeia nu răspunse nimic, dar pe față i se așezase deja o mască de adâncă tristețe dintr-odată. Bărbatul, văzând bine lucrul acesta, continuă încurajator, cântărindu-și atent vorbele: - Haide
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
aproape turbată și vuind, Luiza, simțind că abia acum a dat, în sfârșit, peste punctul cu adevărat nevralgic din sufletul Adrianei, în legătură cu care își luă numaidecât misiunea să îl vindece, călindu-l în flăcările adevărului propovăduit de ea. Ce vorbe smintite, neglijente și anapoda rostești! N-ai să mă zăpăcești pe mine cu ele, te asigur! Ia zi-mi, că eu nu înțeleg deloc, de ce spui că speri? În ce speri? În ce te încrezi tu, de fapt, atât de puternic
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
zic, avându și dinții adânc înfipți în carnea volanului. în carnea aurului acestuia. Sta, cu mâinile țepene, pe volan, cu picioarele țepene, pe sub volan; și cu restul trupului, țeapăn, ca o mostră a nebunelii, ca un bibelou al lumii lui smintite, de care, nu aș mai voi să-mi amintesc vreodată. Privind cu mai multă atenție, primul secretar particular, observă,în scrijelitură, o culoare care-l făcu să tresară. Brusc, se aplecă,în genunchi.îi descleștă gura, dinții, de aurul volanului
Blândeţea by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/672_a_1240]
-
de asta nici că vă pasă... - N-ai nici o urmă, nici de rană, nici de lovitură, cum explici acest lucru? PM, exasperat, făcu atunci o adevărată criză. Începu să zbiere: - Nu pricep! Nu pricep o iotă din toată povestea asta smintită! La urma urmei, e rolul vostru să pricepeți, ce dracu’! Asta e treaba voastră de polițai, n-aveți decît s-o faceți! Trebuie cumva ca toată lumea să fie lichidată la Lands’en ca să descoperiți cine e vinovatul? Strigătele lui o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Și o fac în măsura în care, în suferința sa consubstanțială ființei sale și nemaiputând brusc să se suporte pe ea însăși, viața încearcă să se debaraseze de ea însăși. Nu există așadar deloc barbarie fără o irupție a Răului, a acestei voințe smintite și cu toate acestea pe deplin inteligibile a autodistrugerii. Sau, spus altfel: în orice stare de regres social este posibil a recunoaște, dincolo de evidența caracterelor stagnării și declinului, violența refuzului deliberat al vieții de a fi ea însăși. Caracteristica barbariei
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
Spațiul era ticsit cu scânduri orizontale pe care zăceau forme omenești acoperite de zdrențe. Alte trupuri erau rezemate de-a lungul pereților, cu capetele plecate peste piept. Câte unul avea puterea să se țină pe picioare, târându-se cu mișcări smintite, Încete, parcă Încercând să scape din ghearele morții. Însă nici unul nu părea să depășească o linie imaginară aflată În dreptul peretelui din fund. Acolo, despărțite doar printr-o fâșie de spațiu gol, parcă Într-o alegorie a râului ce marchează hotarul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]