345 matches
-
alege. Apoi am văzut flacăra gălbuie din vârful chibritului pe care îl scăpărase Cristi. O mână cu degete scurte și groase scutură repede chibritul până se stinse și îl trase instinctiv pe Cristi de urechi până când acesta începu să se smiorcăie. Dar eu vreau la desene. — Ieși imediat afară. — Da... eu... Cristi fu purtat spre ușă și dus în altă cameră, unde fu lăsat în fața televizorului. Toți îl invidiau pe Cristi și nimeni nu putea să-l condamne că se uită
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
și îl lăsau să se joace singur. Papucii de casă ai mamei îi întorceau spatele și deveneau pantofii de lac cu tocurile foarte înalte deasupra cărora se învârteau faldurile rochiei. În urma lor ușa se izbea ușor de perete. Levi se smiorcăia puțin, dar pantofii nu se mai întorceau, și nici ceasul de la mâna tatălui nu apărea niciodată în prag. El bătea acolo, la încheietură, iar Levi nu-l putea auzi. Degeaba își ținea urechea lipită de gaura cheii, dincolo nu erau
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
se ridică, se uită la pahar, se strâmbă) E dulce sau amară ? Zâna: E amară, dar are să-ți facă bine ... Pinocchio: Dacă e amară, n-o iau ! Zâna: Ascultă-mă! Ia și bea! Pinocchio: Dacă e amară, nu-mi place ... (smiorcăindu-se) Zâna: Bea, și după ce bei, am să-ți dau o bucățică de zahăr ca să-ți îndulcești gura. Pinocchio: Dar unde e bucățica de zahăr ? Zâna: Uite-o aici! (și zâna scoate o bucată de zahăr dintr-o zaharniță) Pinocchio
MICI ŞCOLARI, DAR MARI ACTORI by Oana ARGHIRE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/368_a_561]
-
mult e să iubească pe cineva. Să facă domnișoaragoste de-adevăratelea. Să nu moară virgin. Chiar în clipa aia, cu lacrimile prelingându-se din ochii lui roșii de drogat, va spune: — Te rog... Puștiul ăsta bătrân și ridat, se va smiorcăi și va zice: — Te rog, nu-mi mai spune domnule. Îngerului care-i mângâie țeasta cheală și pătată îi va spune: — Mă cheamă Brandon. Și apoi va aștepta. Și ea îl va rosti: Brandon. După care, desigur, se fut. Ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
hainele. Parcă eram turbată. Mă purtam ca o mașină stricată. Cobor la restaurant, intru în bucătărie, îmi bag nasul în oale, muștruluiesc vreo doi bucătari, mă răstesc la una dintre femeile care ajutau la curățat zarzavaturi, asta începe să se smiorcăie, eu devin și mai furioasă și mai al dracului, îmi dau seama că am început să întrec măsura, dau să plec din bucătărie, când șeful restaurantului mai că mă ia în brațe cu o mină de om fericit, zice, te
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
eu nu-i văd... Doamneee ... cum au ei inima hainăăă... că tare-i rău fărăăă lumina ochilor, că pentru tine nu-i soareee, e numai noapte lungăăăă, că pentru tine nu-i zi.... Doamneee, tare-i rău fărăăăă vedereeee”, se smiorcăie cerșetorul oficial de la colț, care are niște gheare încovoiate și o barbă smocăită. Un trecător îi lasă o mie de lei în palmă. „Ptiu, zgârciobul draculu’, căcăcios de traziție... o mie de lei? Doamneee... tare-i rău fără vedere... Doamnee
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
o simțeam palpitând Înăuntrul meu ca un mic animal ascuns acolo. Ca și cum ți-ai da brusc seama că doctorul și-a uitat un instrument În adâncul corpului tău, după o operație chirurgicală. Femeia Își reveni și oam auzit-o spunând smiorcăindu-se Încetișor: — Știți de ce bărbatul ăsta v-a ales pe dumneavoastră? — Nu. — Ați vrea să auziți povestea noastră? — Da, am răspuns eu pe negândite, În timp ce celălalt eu al meu urla: „Oprește-te! Doar tu ai aruncat la toaletă restul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
străin, e de bine! Bă, tu ești turc? Hai, mai repede! Apleacă-te peste pervaz, așa, așa! Privește luna tilică și nu scoate un sunet, că zbori, mă, zbori! Te arunc pe geam ca pe o cârpă, de te mai smiorcăi mult. Rădăcinile ce i-au străpuns inima, șerpi de sânge în oglindă ca într-o scorbură de stâncă: Luna, cine a furat luna de pe cer? Era acolo lângă crucea mitropoliei. Stelele, s-au dezlipit stelele și au curs, galben ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
prin minte, dar cred că-și luase deja porția de plâns, și încă foarte recent. Cum a fost cu mama Irmei Hanke? Ea a plâns? — A, nu. Aia a fost la fel de tare ca și Süss Evreul. Poate că s-a smiorcăit un pic când am apărut prima dată, dar și ei transmiteau același gen de atmosferă ca și familia Ganz. M-am uitat la ceas: — Eu cred că avem nevoie de ceva de băut. Ce zici? Am mers cu mașina la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
Solo? De ce să te duci acolo singură? Mai ales când ai două foarte bune prietene chiar aici de față, dintre care una tocmai s-a logodit. Cred că ar fi o neglijență din partea ta să nu ne inviți, s-a smiorcăit Adriana. În mod deloc surprinzător, Leigh fusese ceva mai rezervată. — Zău, nu e mare scofală. În plus, la serviciu e un mare balamuc în perioada asta. Editez primul scriitor important. Și nu cred că Russell ar fi încântat dacă l-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
de data trecută. — N-o să-ți vină să crezi, fredonă Adriana neluând în seamă ce spunea Leigh. Pe bune n-o să-ți vină să crezi. — Vai de mine! Nu se mai găsesc nici lumânări parfumate? Ce se face fata? se smiorcăi ea. — Vrei să-ți ții gura? Te sun în calitate de prietenă, nu de cumpărător frustrat. Fraiera de mine credeam că te-ar interesa să știi și tu că s-ar putea să apar în numărul din luna martie a revistei Marie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
de supărat pe mine după toate prin câte trecusem. Vreau să spun că, hei, aveam nevoie de multă înțelegere, nu? Ce rost mai are să salvezi pe cineva dacă n-ai de gând să te porți frumos după aceea? m-am smiorcăit. — Încetează să mai fii atât de răsfățată și maturizează-te odată, mă apostrofă Charlie. Habar n-avea ce înseamnă să te porți frumos. M-am uitat în jur. Halatul de la Ritz zăcea lângă mine pe pat. Eram acoperită cu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]
-
Mi-am pus două CD-uri cu colinde Madrigal și Hrușcă, niște colinde mai puțin populare, fiindcă Adi, când le-a luat, le-a luat ca noutăți, când mie îmi trebuiau cele frumoase și foarte clasice. Așa că m-am mai smiorcăit puțin. Nici nu știu dacă ne facem pom. Și mi se pare ciudat să dau indicații prin telefon în România despre podoabele din sacii din pod. Toată viața am vrut să am podoabele de pom acolo, amintirile imagistice acolo și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
până la urmă în portbagajul taxiului, pe care-l închide cam cu ură. Șoferul pleacă. Lionel se întoarce spre Liliane: — Cât? — Ce cât? face pe proasta Liliane. — Cât ai luat pentru informația c-o să cinăm la Duc d’Anjou? — Două mii, se smiorcăie ea. — Puțin, nu știi să te tocmești. Mai ia trei mii de la mine. — Mulțumesc, ești gentil. Taxiul oprește în fața blocului. Lionel mai îngroașă o dată obrazul și-i spune șoferului: — N-ai putea să mă împrumuți c-o hârtie de două sute
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
ar ști să spună. Miercuri, vremea se va răci. Cerul coborât, îngroșat, negru. O plimbare până la librărie. Joi, excursie la castel, lectură, plimbare pe la vile, prin oraș, prin parc, pe la poștă. Duminica la munte are ceva ascuns, batjocoritor parcă, se smiorcăie, alintată. Orele se târăsc, într-un soi de provocare mocnită, ostilă. Poți să-ți faci valiza încet, fără grabă, ca într-o zi oarecare. Habar n-ai de unde încotro pleci, nu știi ce oră ce tren ce localitate, te lași
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
s-a sacrificat ea, că eu crescusem de-acuma, și s-a dus ea la verificări și nu s-a mai întors. N-am mai văzut-o, vă dați seama ce tragedie a fost pe capul meu! Își suflă nasul, smiorcăindu-se. Batista o ținea pitită undeva în spatele jachetei. - Deci - continuă bătrâna, după ce-și mai reveni -, mama s-a sacrificat. Cu voia superioarei, bunînțeles, sora Josefa. Ați înțeles acum? Pe mama n-a mai văzut-o nimeni de atunci. Nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
Charlotte. Toți ceilalți, în afară de Jim, care, ca întotdeauna, stă puțin mai în spate, cu o expresie aproape furioasă pe față. Deja ne-am obișnuit cu acest comportament neobișnuit din partea lui, așa că Jim nu mai șochează pe nimeni. —Și Finn, se smiorcăie Daisy, să nu te mai simți vinovat, OK? Mi-am făcut-o cu mâna mea. Nimeni nu m-a obligat. Am acceptat să fac ce mi-ai cerut pentru că scontam pe un anume efect asupra lui Lewis. —Asta nu-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
Părintele s-a oprit din „sfânta rugăciune” și a cerut să ne ridicăm În picioare, Întrebând ce s-a Întâmplat. Desigur, m-a certat pe mine, Învinuindu-mă că nu am procedat cum s-ar fi cuvenit. După ce s-a smiorcăit un timp, Iustinia a devenit din nou, obraznică. N-am mai rezistat și m-am trezit zicând: „Luate-ar dracu să te ia!” să vezi ce bătaie Îți dau când ieșim din biserică. Această expresie a ajuns până la urechile sensibile
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
întoarcă muierea cu copiii. Țipenie. A ieșit grăbit pe poartă și a pornit în neștire în susul uliței. La prima cotitură, s-a întâlnit cu ea. Ducea de mână pe cel mare și pe cea mică în brațe. Venea aproape alergând, smiorcăindu-se. Todiriță i-a smuls copila din brațe, l-a apucat pe celălalt de mână și, pornind spre casă, i-a șoptit printre dinți: ― Să nu mai intri în ograda mea cât îi fi și îi trăi! Să te duci
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
tot timpul și părea încântat să scape de tine. —Să scape de mine? am șoptit eu. Adică să mă concedieze? Vrei să spui că nu mai am serviciu? — Exact, a spus tata cu o voce foarte normală. —Grozav! m-am smiorcăit eu. Mulțumesc că mi-ai distrus viața! în timp ce încercam să mă obișnuiesc cu ideea că rămăsesem din nou fără slujbă, s-a așternut o tăcere adâncă. Oare Dumnezeu-Beadle începuse să ruleze niște casete mai vechi? —OK, și cu apartamentul meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
ivit o expresie aproape comică, pe când se ridica împleticindu-se. Apoi, sub privirile nervoase ale tatei și cele amuzate ale Helenei, a orbecăit până în bucătărie, a pus capul pe masă și a început să plângă. Dependentă de droguri, s-a smiorcăit ea. Nu cred că pot suporta așa ceva! Tata i-a pus mâna pe umăr ca s-o liniștească. —Anna poate, s-a lamentat ea. Anna cu siguranță. Dar nu Rachel. E destul de rău că una din fete e o drogată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
odată cât de dulce fusese cândva cu mine. Am fost cuprinsă de un val îngrozitor de nostalgie, iar plânsul m-a podidit din nou. Nu mi s-a spus decât una dintre chestiile pe care le-a scris Luke, m-am smiorcăit eu. Și aia era O MINCIUNĂ! De fapt, tehnic vorbind, nu fusese o minciună. Dar îmi crea o imagine falsă, mă făcea să nu mai par o tipă drăguță. Deci, într-un fel, era o minciună. Și cel mai bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
din aceeași plantă. —Și de cât timp erai împreună cu Luke ăsta? m-a întrebat altcineva. —De vreo șase luni. Și-ți datorează bani? —O grămadă. Asta e șocant. — Și m-a făcut să mă simt atât de umilită, am spus smiorcăindu-mă în urma unui val real de durere. — Nimeni nu ne poate face să simțim nimic, m-a întrerupt Clarence. Sentimentele noastre sunt propriile noastre responsabilități. în cameră s-a lăsat tăcerea. Toți s-au întors către Clarence și l-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
putea să-l sun pe Wayne și... — NU! a urlat Brigit. M-am săturat de tine... —Cum? Am privit-o înfricoșată. —Nimic, a bolborosit ea. Nimic, doar că vreau să mă îmbăt, să-mi plâng de milă și să mă smiorcăi. Dacă iei cocaină nu mai poți să te simți mizerabil. Oricum, nu dacă ești tu ăla care o ia, a adăugat ea foarte criptic. Mă duc să mă schimb. După o vreme: —Prostituta, a strigat Brigit din camera ei. — Nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
plâns și nu s-ar fi băgat în pat, iar tati nu s-ar fi săturat de noi toți și n-ar fi plecat. Când am terminat de vorbit, eram atât de oripilată încât am izbucnit în plâns. M-am smiorcăit puțin, după care am spus „Scuze“ și mi-am revenit. —Ți-a trecut vreodată prin cap că se poate ca mama ta să fi suferit de depresie postnatală? a zis Josephine. A, nu, nu cred, am răspuns eu foarte hotărâtă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]