750 matches
-
destinatarii scrisorilor sunt numiți următori ai lui Dumnezeu, și nu autorul însuși. Efesenii sunt astfel de următori 29, pentru că demonstrează dragoste în trimiterea unei delegații conduse de episcopul Onisim care să-l întâmpine pe Sfântul Ignatie la sosirea acestuia în Smirna. De asemenea, tralienii sunt și ei „următori ai lui Dumnezeu”, pentru că au acționat similar sub conducerea episcopului lor, Polibie 30. Mai mult, efesenii sunt sfătuiți să devină imitatori ai lui Iisus Hristos în suportarea răbdătoare a relelor aduse lor: „... să
Nr. 1, 2012 by Liviu Petcu () [Corola-journal/Journalistic/145_a_96]
-
Constanțiu l-a exilat și pe papa Liberiu la Berna, în Tracia. Departe de Roma, separat de colaboratorii săi intimi și fideli, continuu presat de episcopul locului și de episcopul "Fortunațian din Aquileea", în cele din urmă, Liberiu - purtat la Smirna pe la sfârșitul anului 357 - a cedat: a acceptat condamnarea sf. Atanasie și a semnat o formulă de credință, care deși nu era eretică, era ambiguuă și incompletă. În felul acesta, în "358", i s-a permis să se întoarcă la
Papa Liberiu () [Corola-website/Science/303734_a_305063]
-
Capelă "Sf. Maria", pune giulgiul, alte relicve și numeroase alte obiecte considerate sfinte într-o lădița și le transfera pentru mai multă siguranță în Biserică Mănăstirii din Vlaherne, notând: „"Giulgiul este din pânză obișnuită de în, miroase încă tare a smirna"”. Cel mai mult au fost atrași de mirajul giulgiului apusenii. Cavalerul Robert de Clari, cronicar al Cruciadei a patra, scria încă din 1203: „"deși am vederea slabă, cred că am văzut chipul lui Hristos pe o pânză din Bizanț"”. În
Giulgiul din Torino () [Corola-website/Science/313440_a_314769]
-
mai buni tămăduitori erau luați în serviciul curții faraonului. Exista astfel o întreagă ierarhie medicală. Medicamentele folosite de egipteni proveneau toate din cuprinsul propriei țări. De altfel Homer preciza: Se foloseau: uleiurile, aluaturile, curmalele, ceapa, usturoiul, sămânța de in, mărarul, smirna, opiul, precum și diverse minerale, săruri de plumb, antimoniu, cupru. Dintre produsele animale se intrebuințau carnea, creierul, sângele. Leacurile se administrau în lapte, vin, bere sau fierturi. Se preparau pilule cu ajutorul mierei, se făceau supozitoare. Purgativele, laxativele, vomitivele erau variate. Medicul
Medicina în Egiptul Antic () [Corola-website/Science/312041_a_313370]
-
a populației insulei Creta s-a modificat deasemenea în mod semnificativ. Turcii și grecii musulmani din Creta au emigrat în principal în Anatolia, dar și în Siria, Liban sau Egipt. În schimb, greci din Asia Mică, în principal cei din Smirna, au emigrat în Creta, aducând cu ei dialectele, obiceiurile și bucătăria specifice. Deși persoanele expulzate au suferit foarte mult, au existat lideri greci și turci, precum și unele cercuri politice internaționale, care, conform mărturiei ziaristului britanic Bruce Clark, au considerat omogenizarea
Schimburile de populație dintre Grecia și Turcia () [Corola-website/Science/320737_a_322066]
-
Domnului. În tradiția românească sunt numiți craii de la răsărit și sunt în număr de trei: Melchior, Baltazar și Gaspar. Numărul magilor precum și rangul lor nu este menționat în Biblie, dar pentru faptul că au adus pruncului Isus trei daruri: aur, smirnă și tămâie, în cultura populară se afirmă că ar fi fost trei. Conform bisericii romano-catolice, Melchior, Baltazar și Gaspar sunt considerați sfinți și sunt sărbătoriți pe data de 6 ianuarie. Numele crailor de la Răsărit a fost menționat într-o evanghelie
Magii de la răsărit () [Corola-website/Science/328072_a_329401]
-
așa cum relateză Evanghelia, au fost conduși de steaua pe care o văzuseră la Răsărit, stea ce a mers înaintea lor până s-a oprit deasupra locului unde se născuse pruncul Isus. Bucuroși, ei i s-au închinat, aducându-i aur, smirnă și tămâie. Având un vis prin care sunt avertizați să nu mai treacă pe la Irod care voia să-l omoare pe Isus, s-au întors pe altă cale, îndreptându-se fiecare spre țara sa. Lew Walace, în romanul său "Ben
Magii de la răsărit () [Corola-website/Science/328072_a_329401]
-
asupra Traciei Răsăritene și Anatoliei. Contextul geopolitic al acestui conflict este legat de împărțirea Imperiului Otoman, care la rândul lui era o consecință directă a înfrângerii Imperiului Otoman în timpul luptelor Primului Război Mondial. Antanta a permis Greciei să-și debarce forțele la Smirna, ca parte a înțelegerilor de împărțire a Imperiului Otoman. În timpul războiului, guvernul otoman s-a prăbușit complet, iar Imperiul Otoman a fost împărțit între puterile învingătoare odată cu semnarea Tratatului de la Sevres pe 10 august 1920. Au existat mai multe înțelegeri
Războiul Greco-Turc (1919-1922) () [Corola-website/Science/320700_a_322029]
-
în dauna Imperiului Otoman, în condițiile în care elenii s-ar fi alăturat taberei Aliaților. Astfel, grecii ar fi urmat să primească Tracia Răsăriteană, insulele Imbros (Gökçeada) și Tenedos (Bozcaada), ca și părți ale Anatoliei apusene, adică teritoriul din jurul orașului Smirna. Repudierii de către italieni și anglo-francezi a Acordului de la St.-Jean-de-Maurienne semnat pe 26 aprilie 1917, care stabilea limitele italienilor în Orientul Mijlociu, i s-a adăugat și ocuparea de către greci a İzmirului (Smyrna), care fusese promis și Italiei. Mai înainte de ocuparea
Războiul Greco-Turc (1919-1922) () [Corola-website/Science/320700_a_322029]
-
Repudierii de către italieni și anglo-francezi a Acordului de la St.-Jean-de-Maurienne semnat pe 26 aprilie 1917, care stabilea limitele italienilor în Orientul Mijlociu, i s-a adăugat și ocuparea de către greci a İzmirului (Smyrna), care fusese promis și Italiei. Mai înainte de ocuparea Smirnei, delegația italiană, nemulțumită de posibilitatea ca grecii să primească controlul asupra Anatoliei apusene, a părăsit conferința și nu s-a întors la Paris decât pe 5 mai. Absența delegației italiene a permis britanicilor să-i convingă pe francezi și americani
Războiul Greco-Turc (1919-1922) () [Corola-website/Science/320700_a_322029]
-
război mondial și din anii postbelici, Cedric James Lowe și Michael L. Dockrill afirmă că pretențiile grecilor sunt în cel mai bun caz discutabile. Grecii ar fi reprezentat în opinia celor doi istorici cel mult o minoritate importantă în vialetul Smirna, în mijlocul unei regiuni locuite de o majoritate covârșitoare turcă. Datele precise demografice sunt greu de obținut datorită politicii otomane de împărțire a populației pe criterii religioase și mai puțin pe criterii de limbă sau autoidentificare. Se poate spune că temerile
Războiul Greco-Turc (1919-1922) () [Corola-website/Science/320700_a_322029]
-
la tulburările sociale din perioada interbelică. Istoria războiului greco-turc începe odată cu Armistițiul de la Mudros. Operațiunile militare greco-turce pot fi împărțite în trei faze importante: Pe 15 mai 1919, 20.000 soldați greci au debarcat sub protecția unei flote greco-franco-britanice la Smirna și au preluat controlul asupra orașului și regiunii adiacente. Justificarea legală a operațiunii a fost dată de articolul 7 al Armistițiului de la Mudros, care permitea Aliaților „să ocupe orice punct strategic în eventualitatea apariției oricărei situații care ar fi amenințat
Războiul Greco-Turc (1919-1922) () [Corola-website/Science/320700_a_322029]
-
permitea Aliaților „să ocupe orice punct strategic în eventualitatea apariției oricărei situații care ar fi amenințat securitatea Aliaților”. Grecii își deplasaseră deja forțele în Tracia Răsăriteană (în afară de cele care se aflau deja în Constantinopole și în regiunea învecinată). Creștinii din Smirna (în principal greci și armeni) forma o bună parte a populației orașului. Diferitele surse dau proporții diferite ale populației creștine din oraș. Dacă unele dintre ele, precum cele britanice, consideră că grecii formau o minoritate importantă , altele apreciază că formau
Războiul Greco-Turc (1919-1922) () [Corola-website/Science/320700_a_322029]
-
serie de ofensive încununate cu succes pe direcțiile văii râului Büyük Menderes (Meander), Karșıyaka (Peramos) și Alașehir (Philadelphia). Obiectivele acesto operațiuni, care au fost întâmpinate cu o rezistență crescândă a turcilor, a fost asigurarea unei zone de siguranță pentru orașul Smirna (Izmir). La sfârșitul acestor operațiuni, zona de ocupație elenă s-a extins asupra întregii Anatolii apusene și asupra unei bune părți a Anatoliei nord-vestice. Grecia a primit drept răsplată pentru contribuția pe care a adus-o la cauza Aliaților, sprijinul
Războiul Greco-Turc (1919-1922) () [Corola-website/Science/320700_a_322029]
-
elenă s-a extins asupra întregii Anatolii apusene și asupra unei bune părți a Anatoliei nord-vestice. Grecia a primit drept răsplată pentru contribuția pe care a adus-o la cauza Aliaților, sprijinul acestora pentru ocuparea Traciei Răsăritene și a miletului Smirna. Tratatul de la Sèvres punea capăt luptelor Primului Război Mondial în Asia Mică și, în același timp, a pecetluit soarta Imperiului Otoman, care înceta din acel moment să mai fie o putere europeană. Imperiul Otoman a semnat pe 10 august 1920 Tratatul de la
Războiul Greco-Turc (1919-1922) () [Corola-website/Science/320700_a_322029]
-
Marmara și o fâșie îngustă de pământ în Europa. Strâmtorile Bosfor și Dardanele erau trecute sub controlul unei comisii internaționale, fiind deschise circulației tuturor. În plus, Turcia a fost obligată să transfere în favoarea Greciei „exercitarea drepturilor ei de suveranitate” asupra Smirnei și a unei zone întinse înconjurătoare. Deși Grecia urma să administreze enclava Smirna, sultanul păstra din punct de vedere oficial suveranitatea asupra ei. Tratatul prevedea ca în Smirna să funcționeze un parlament local. Locuitorii regiunii puteau să ceară în următorii
Războiul Greco-Turc (1919-1922) () [Corola-website/Science/320700_a_322029]
-
erau trecute sub controlul unei comisii internaționale, fiind deschise circulației tuturor. În plus, Turcia a fost obligată să transfere în favoarea Greciei „exercitarea drepturilor ei de suveranitate” asupra Smirnei și a unei zone întinse înconjurătoare. Deși Grecia urma să administreze enclava Smirna, sultanul păstra din punct de vedere oficial suveranitatea asupra ei. Tratatul prevedea ca în Smirna să funcționeze un parlament local. Locuitorii regiunii puteau să ceară în următorii cinci ani prin intermediul reprezentanților aleși unirea cu Regatul Greciei. Liga Națiunilor trebuia să
Războiul Greco-Turc (1919-1922) () [Corola-website/Science/320700_a_322029]
-
fost obligată să transfere în favoarea Greciei „exercitarea drepturilor ei de suveranitate” asupra Smirnei și a unei zone întinse înconjurătoare. Deși Grecia urma să administreze enclava Smirna, sultanul păstra din punct de vedere oficial suveranitatea asupra ei. Tratatul prevedea ca în Smirna să funcționeze un parlament local. Locuitorii regiunii puteau să ceară în următorii cinci ani prin intermediul reprezentanților aleși unirea cu Regatul Greciei. Liga Națiunilor trebuia să organizeze în acest caz un plebiscit prin care să se decidă unirea sau rămânerea sub
Războiul Greco-Turc (1919-1922) () [Corola-website/Science/320700_a_322029]
-
poziții de comandă. La conducerea operațiunilor din Turcia a fost numit Anastasios Papoulas. În afară de numirile unor ofițeri monarhiști, numeroși ofițeri susținători ai fostului premier au demisionat din funcțiile de comandă, nemulțumiți de schimbarea de regim. Trupele elene care asiguraseră ocuparea Smirnei și a zonei de securitate din jurul orașului au fost practic epurate de ofițerii pro-Venizelos chiar în timpul înaintării spre Ankara. La sfârșitul lunii decembrie 1920, grecii avansaseră pe două fronturi, apropiindu-se de Eskișehir dinspre nord-vest și dinspre Smirna, și își
Războiul Greco-Turc (1919-1922) () [Corola-website/Science/320700_a_322029]
-
asiguraseră ocuparea Smirnei și a zonei de securitate din jurul orașului au fost practic epurate de ofițerii pro-Venizelos chiar în timpul înaintării spre Ankara. La sfârșitul lunii decembrie 1920, grecii avansaseră pe două fronturi, apropiindu-se de Eskișehir dinspre nord-vest și dinspre Smirna, și își consolidaseră controlul asupra unei vaste regiuni. La începutul anului 1921, ei și-au reluat înaintarea cu incursiuni limitate, care au întâmpinat rezistența dârză a naționaliștilor turci, care avuseseră timp să-și construiască poziții fortificate și erau din ce în ce mai bine
Războiul Greco-Turc (1919-1922) () [Corola-website/Science/320700_a_322029]
-
Mustafa Kemal a emis ordinul său celebru: „Armată, obiectivul tău general este Mediterane, Înainte!” Pe 2 septembrie, turcii au eliberat Eskisehir, iar grecii le-au cerut britanicilor să medieze un armistițiu care le-ar fi permis să păstreze controlul asupra Smirnei. Balikesir și Bilecik au fost eliberate pe 6 septembrie, iar Aydin o zi mai târziu. A urmat Manisa pe 8 septembrie. Guvernul de la Atena și-a prezentat demisia. Cavaleria turcă a intrat în Smirna pe 9 septembrie. Gemlik și Mudanya
Războiul Greco-Turc (1919-1922) () [Corola-website/Science/320700_a_322029]
-
fi permis să păstreze controlul asupra Smirnei. Balikesir și Bilecik au fost eliberate pe 6 septembrie, iar Aydin o zi mai târziu. A urmat Manisa pe 8 septembrie. Guvernul de la Atena și-a prezentat demisia. Cavaleria turcă a intrat în Smirna pe 9 septembrie. Gemlik și Mudanya au fost eliberate pe 11 septembrie și garnizoanele elene au fost obligate să se predea. Expulzarea armatelor Greciei din Anatolia a fost finalizată pe 14 septembrie. Istoricul George Lenczowski remarca: „Odată declanșată, ofensiva a
Războiul Greco-Turc (1919-1922) () [Corola-website/Science/320700_a_322029]
-
pentru un armistițiu, după ce Aliații i-au obligat pe greci să se retragă la vest de cursul râului Marița. Mustafa Kemal a emis o proclamație prin care amenința cu pedeapsa capitală orice soldat turc care ar fi atacat civilii din Smirna. Cu doar o zi mai înainte de cucerirea orașului de către turci, mesagerii lui Kemal au distribuit fluturași cu acest ordin scris în limba greacă. În același timp, Kemal afirma că guvernul de la Ankara nu poate fi făcut responsabil în cazul apariției
Războiul Greco-Turc (1919-1922) () [Corola-website/Science/320700_a_322029]
-
al turcilor nu a fost atins de foc, face ca teoria conform căreia armata turcă sau extremiștii turci ar fi responsabili pentru dezastru să poată fi luată în considerație. După ce turcii i-au înfrânt pe greci și au recapturat İzmirul (Smirna), ei au amenințat forțele franco-britanice staționate lângă Çanakkale (Chanak) pentru protejarea zonei neutre a Dardanelelor. Dacă francezii și-au părăsit pozițiile din zonă, britanicii păreau hotărâți să-și apere pozițiile. Guvernul britanic a cerut ajutor militar de la coloniile sale. Răspunsul
Războiul Greco-Turc (1919-1922) () [Corola-website/Science/320700_a_322029]
-
asigurat și un important sprijn financiar Mișcării Naționale Turce, nu în cuantumul pe care îl promiseseră, dar suficient. În a doua fază a războiului, turcii au primit un ajutor militar semnificativ din partea Italiei și Franței. Italienii erau nemulțumiți de pierderea Smirnei în favoarea Greciei. Ei au folosit baza din Antalya pentru înarmarea și pregătirea militarilor kemaliști care luptau împotriva grecilor. În afară de acești factori, contrastul dintre motivațiile și pozițiile strategice ale celor două tabere au contribuit în mod decisiv la obținerea victoriei turcești
Războiul Greco-Turc (1919-1922) () [Corola-website/Science/320700_a_322029]