281 matches
-
scrisului jurnalistic. Indiferent de ținuta și caracterul publicațiilor la care colaborează de-a lungul vieții, Eminescu imprimă acestora pecetea inconfundabilă a stilului său. Cultivând o jurnalistică de atitudine, gazetarul angajează opinia publică în dezbaterea celor mai importante evenimente ale realității social-istorice, având curajul exprimării unor opinii radicale în privința clasei politice românești. Activitatea publicistică a lui Mihai Eminescu obligă discursul jurnalistic al epocii să-și înnoiască tiparele, tot astfel cum poezia eminesciană determină intrarea lirismului românesc pe noi coordonate. Odată cu Eminescu, se
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
3. Parametrii analizei hexadice Ca fapt de semnificare/resemnificare și de comunicare prin intermediul semnelor, publicistica eminesciană poate fi obiectul unei analize de tip situațional în măsura în care presupune un ansamblu de relații între jurnalist și publicul cititor, se derulează într-un context social-istoric distinct, recurge la mijloace de exprimare specifice și vizează finalități particulare. Demersul analitic are la bază opțiunea pentru un model situațional de dimensiuni medii, modelul hexadic, cu un număr de șase parametri constitutivi procesului de semnificare. Aplicarea modelului hexadic în
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
pericolul influențelor externe, gazetarul respinge cosmopolitismul, considerând că numai în și prin limbă se păstrează specificul național, identitatea națională; limba reflectă caracterul unui popor și ceea ce îl deosebește de alte popoare. Subliniind că "naționalismul eminescian" trebuie citit prin grila contextului social-istoric al epocii, Alexandru Sereș notează: "Naționalismul său nu e funciar, ci contextual, folosit aproape exclusiv ca armă împotriva liberalismului, pe care poetul-ziarist îl combate machiavelic, urmărind cu obstinație scopul său apărarea valorilor conservatorismului"273. În măsura în care naționalism înseamnă susținerea ideii naționale
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
xenofobie se află în strânsă legătură cu teoria "păturii superpuse", expusă de Eminescu în articolele sale și ilustrând concepția economică a jurnalistului. Critica la adresa pătrunderii dominației străine exprimă în fond temerea gazetarului în ceea ce privește pierderea identității naționale, iar raportarea la contextul social-istoric al epocii devine și în acest caz imperioasă pentru a putea înțelege afirmațiile dure ale jurnalistului: "Dar ce mai la deal la vale? Orice etnolog străin, german ori francez, a recunocut și va recunoaște că, în cea mai mare parte
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
a fi din societatea română"276. Semnalăm însă că jurnalistul nu ezită să evidențieze meritele acestor popoare atunci când este cazul. La polul opus, Al. Oprea apreciază că numai la o lectură grăbită a articolelor lui Eminescu și prin eludarea contextului social-istoric textele acestuia pot fi bănuite de xenofobie 277. În spatele repudierii "străinismului" se află de fapt interesul față de problemele țării și grija pentru situația grea a țărănimii. Pătura superpusă era alcătuită, potrivit jurnalistului, din elemente alogene mai vechi, care se "aclimatizaseră
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
unor timpuri de mult apuse și în resuscitarea modelelor istorice, prin evocarea figurilor lui Ștefan cel Mare, Mircea cel Bătrân sau Matei Basarab. Inserând tabloul epocii contemporane în rama idilică a trecutului istoric, jurnalistul operează o analiză contrastivă a condițiilor social-istorice ale țării, într-un permanent traseu trecut-prezent-viitor. "Aflându-se deplin în tradiția gândirii conservatoare, Eminescu face să renască în scrierile sale trecutul ca un paradis, un trecut în fața căruia prezentul intră într-o epocă a umilinței naționale, a fatalității și
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
românească din secolul al XIX-lea este configurat, pe de o parte, de caracterul istoric al limbii, într-o epocă în care normele limbii literare rămân doar un deziderat, iar pe de altă parte, de particularitățile referențialului politic, ale contextului social-istoric care generează conținuturile mesajului publicistic. Începând cu cea de-a doua decadă a veacului, remarcăm specializarea tematică a publicațiilor, care semnalează în cadrul articolelor program direcțiile tematice și principiile de elaborare a materialelor. Definirea politicii editoriale are ca premisă conștientizarea rolului
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
interpretative. Nu o dată se operează comparații, indicându-se posibile înrâuriri, transmise către Mihai Eminescu ori către proza marilor clasici. Materia, criteriile de organizare și finalitatea, similare, configurează și a doua carte cu profil comparatist - L.N. Tolstoi și literatura română. Cauze social-istorice sunt convocate pentru a explica perioadele receptării, dar tabloul sporește în complexitate din cauza abundenței faptelor istorico-literare și a implicațiilor moral-estetice ale operei tolstoiene. Și rolul contextului autohton va crește simțitor în expunere, de vreme ce asimilarea se săvârșește în strânsă legătură cu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288448_a_289777]
-
în domeniul studiilor comparate East-West-Relations, înțelegând prin Est literaturile extrem-orientale (studii animate mai ales de A. Owen Aldridge), latino și sud-americane, central și sud-est europene etc. Se acceptă tot mai puțin prejudecățile provincialiste, proclamarea tendințelor vest europene (efectul unor accidente social-istorice) ca universale, aplicarea mecanică a termenilor occidentali la genuri, forme și structuri literare orientale, impunerea modelelor vestice în Est etc. Antieurocentriste erau, în esență, și concepțiile anterioare ale lui T.S. Eliot, care cerea încă în Tradition and the Individual Talent
Pentru Europa: integrarea României: aspecte ideologice şi culturale by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/872_a_1583]
-
anumite cazuri chiar opoziția unei anumite părți din vechiul aparat, cadrele trimise de partid să lucreze în organele de siguranță au dovedit atașament și devotament față de cauza revoluției, spirit de sacrificiu și intransigență față de acțiunile dușmanului de clasă. În condițiile social-istorice date, sub conducerea Partidului Comunist Român, organele de represiune, printre care și cele ale siguranței, au avut un rol important în descoperirea, demascarea și izolarea forțelor reacționare, în asigurarea condițiilor necesare pentru consolidarea regimului democrat-popular. În același timp, o importanță
Partidul şi securitatea : istoria unei idile eşuate : (1948-1989) by Florian Banu, Luminiţa Banu () [Corola-publishinghouse/Science/100961_a_102253]
-
om în aceeași situație, cu același om în altă dispoziție. Or, nimeni nu poate fixa dinainte sau retrospectiv limitele consecințelor, decât dezvoltarea unor asemenea decizii localizate și datele”. Prin această opțiune indeterministă este implicată totodată o poziție net idealistă. Fenomenele social-istorice sunt explicate prin conștiința actorilor lor. În spatele acestei conștiințe nu stă nimic care să reprezinte o condiție determinată, demnă de luat în considerare de către cercetător. Este un lucru general acceptat de către cei care promovează metoda comprehensiunii că, pentru a o
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
În timpul căreia sociologiei i s-a interzis dreptul la exprimare sub etichetarea ei ca „pseudoștiință burgheză”. În concluzie, nu este de competența sociologiei, ci a altor științe social-umaniste de a studia și acest capitol al științelor sociale și al practicii social-istorice. Așteptăm deci cu interes studiile de istorie a economiei, filosofiei, politologiei, propagandei etc., pe care numai specialiștii acestor domenii le pot introduce În circuitul științific de profil. Referitor la strategiile defensive ale sociologilor și cercetătorilor sociali În timpul guvernării comuniste, amintesc
[Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
proletar, mixt s-a întemeiat pe analize economice și statistice comparative; - generalizarea empirică referitoare la vechea structură a satului Cornova ca sat de mazili, ce infirma supoziția originii iobage a acestei comunități, a necesitat activități de cercetare specifice privind reconstituirea social-istorică pe baza tehnicii „ridicării topografice” simultan cu studiul distribuției populației în teritoriu (Stahl, 1932). Pe baza conlucrării dintre sociologie și disciplinele particulare au apărut noi direcții de cercetare sociologică, cum sunt sociologia istorică, sociologia creației populare, a familiei, sociologia geografică
[Corola-publishinghouse/Science/2236_a_3561]
-
de ani dacă era iubit de oameni. Avea grijă să participe toți la priveghi, la înmormântări” (Ghinoiu, 2004, 359). Sistemul tradițional românesc de organizare instituțională (cete, vecinătăți, Sfatul bătrânilor, tovărășii etc.), relațiile etice care au stat la bază sunt concrețiuni social-istorice ale concepției despre lume și viață, ale viziunii particulare despre ideea de dreptate, justiție și administrație la români, despre formele de cultură și civilizație, cu nimic mai prejos decât ale vecinilor sau ale Occidentului. „Cercetările efectuate în satele din sudul
[Corola-publishinghouse/Science/2236_a_3561]
-
apărut o multitudine de definiții, În contextul cărora aceasta este considerată a fi: „producția pe unitatea de factor“, „o sinteză a Întregii folosiri a factorilor de producție“, „Însușire a muncii productive concrete de a crea (sau deplasa), În anumite condiții social-istorice, o cantitate mai mică sau mai mare de valori de Întrebuințare, cu o intensitate normală“. Tema tratată și spațiul afectat nu ne permite Însă să reținem toate definițiile date productivității muncii, cele menționate mai sus fiind considerate mai sintetice, context
[Corola-publishinghouse/Science/2127_a_3452]
-
Al. Beldiman. Spiritul critic este ilustrat prin fabulele tipărite de Gr. Alexandrescu (Răzbunarea șoarecilor, Ogarul și iepurele) și Al. Donici (Nada și chiticul, Știuca și motanul), printr-un articol despre mitropolitul Iacob Stamati scris de Mihail Kogălniceanu sau prin studiul social-istoric al acestuia, Sclăvie, vecinătate și boieresc, ca și prin multe dintre paginile lui V. Alecsandri (Un salon din Iași) și C. Negruzzi (Ochire retrospectivă și Istoria unei plăcinte). R.l. duce, de asemenea, înaintea Junimii, o adevărată campanie împotriva exagerărilor latiniste
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289324_a_290653]
-
cântecului de lume și a unui bogat limbaj argotic. Volumele următoare - Cântarea României (1951), Laude (1953), Declarația patetică (1960), Versul liber (1965), Tristele (1968) - marchează efortul poetului de a găsi formula unui lirism direct, dezbrăcat de artificii, solidar cu mutațiile social-istorice ale contemporaneității. Modelele existențiale și estetice rămân André Malraux și Federico García Lorca. P. e un contestatar al lui Tudor Arghezi, ale cărui operă și personalitate le-a atacat cu o vehemență nedreaptă în „Azi”, apoi în „Scânteia” (1947), anticipând
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288691_a_290020]
-
mele fiind nu niște bufonerii menite să parodieze în treacăt persoane reale, ci niște lucrări de artă cu intenție de a înfățișa într-un mod durabil tipuri ideale."20 Acest dublu statut al personajului caragialian de raportare la o tipologie social-istorică prin apartenența sa la spațiul românesc de tranziție "între două lumi, între două epoce"21, dar și de reiterare a unor ipostaze umane eterne a fost bine pus în evidență de majoritatea comentatorilor. Reținem pentru claritate și justețe formularea lui
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
prin apelativele devenite nume comune. Perspectiva cronologică asupra operei, propusă de Mircea Tomuș, facilitează înțelegerea devenirii personajului caragialian în funcție de raportul pe care acesta îl stabilește cu mediul referențial. Se remarcă linia evolutivă plecând de la personajele comediilor, armonizate intim cu mediul social-istoric, la cele din nuvelele tragice (În vreme de război, O făclie de Paște, Păcat), marcate de un determinism riguros cu mai multe fațete, înregistrând apoi o ruptură în nuvelele Două loturi, Inspecțiune, prin expresia naturii umane individuale angrenate într-un
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
axiologică Personalitatea este un ansamblu de valori. În formarea personalității, important nu este orice fel de mediu social, ci un mediu impregnat de valori. În decursul existenței sale omul asimilează nu doar experiența de cunoaștere și pe cea practică elaborată social-istoric, ci și sistemul de valori materiale și spirituale, semnificația existenței și activității umane în general, criteriile și procedeele de apreciere valorizare-alegere și fixare a lor ca mecanisme fundamentale de reglare a conduitei umane. Prin asimilarea acestor aspecte, personalitatea umană dobândeste
PERSONALIATATEA CREATOARE by ELENA ISACHI () [Corola-publishinghouse/Science/1304_a_1892]
-
succesele literaturii noastre noi, referatul subliniază pe larg faptul că cele mai bune dintre operele noastre confirmă că redarea adevărului vieții în opera literară nu se poate face decât sesizând ceea ce este tipic în viață, adică ceea ce corespunde esenței fenomenului social-istoric dat. Astfel, Mitrea Cocor, eroul maestrului Sadoveanu, Lazăr de la Rusca, eroul poemului lui Dan Deșliu, exprimă tendința milioanelor de țărani muncitori care, sub conducerea clasei muncitoare, încep să pășească pe făgașul socialismului. Un personaj negativ tipic este Mateica din romanul
[Corola-publishinghouse/Science/2301_a_3626]
-
îndreptar stalinist ce ni-l oferă Raportul tovarășului G.M. Malencov, numeroși tovarăși care au luat cuvântul la discuții au arătat că în operele lor scriitorii noștri redau încă insuficient în imagini artistice ceea ce e tipic în societatea noastră, esența fenomenului social-istoric al epocii construirii socialismului în patria noastră (...). Mai sunt la noi unii tovarăși scriitori ca Maria Banuș sau Marcel Breslașu care păstrează o tăcere perseverentă, nu publică de multă vreme și nu-și îndeplinesc datoria de scriitori, pe măsura cerinței
[Corola-publishinghouse/Science/2301_a_3626]
-
este intervenția lui Ovid S. Crohmălniceanu 21: «O înțelegere justă a problemelor tipicului nu e posibilă fără lămurirea rolului exagerării conștiente în arta realistă. Precizând că «în concepția marxist-leninistă, tipicul nu înseamnă nicidecum o medie statistică, ci corespunde esenței fenomenului social-istoric dat», tovarășul Malencov arată că «exagerarea conștientă, reliefarea figurii, nu exclude tipicul, ci îl scoate în evidență și îl subliniază într-un mod mai deplin»(...). De aceea Gorki spunea că nu se mănâncă găina cu pene cu tot și că
[Corola-publishinghouse/Science/2301_a_3626]
-
mod mai deplin»(...). De aceea Gorki spunea că nu se mănâncă găina cu pene cu tot și că pentru a scoate la iveală tipicul, faptul brut trebuie curățat de noianul elementelor nesemnificative, lipsite de capacitatea de a oglindi esența fenomenelor social-istorice. De aceea tot Gorki scria: «Eroul nostru real, viu, omul care crează cultura socialistă este cu mult superior, cu mult mai mare decât eroii nuvelelor și romanelor noastre. În literatură el trebuie să fie înfățișat și mai tare și mai
[Corola-publishinghouse/Science/2301_a_3626]
-
Cumpăna luminilor, în Noul oraș sau în partea referitoare la viața muncitorilor în Oțel și pâine de pildă, în locul unui personaj tipic, descoperim diferite fragmente care ar fi trebuit să-l compună”. Dacă adăugăm și articolul-fluviu: Tipicul și esența fenomenelor social-istorice de N. Tertulian 22, cam aceasta a fost aria dezbaterii tipicului; a fost, desigur, menționată și experiența sovietică, în special a lui Gorki, prin contribuțiile lui S. Damian 23 și N. Moraru 24. A fost și o opinie din inima
[Corola-publishinghouse/Science/2301_a_3626]