630 matches
-
slabe ale părții adverse; dialogul stabilește că mai multe persoane pot poseda părți sau fragmente ale fenomenului, ca într-un puzzle, pe când dezbaterea afirmă că adevărul este apanajul unei singure părți etc. Câteva linii de forță trebuie urmărite în seminarul socratic: (1) participanții sunt așezați în cerc, astfel încât contactul vizual să fie eficient; (2) materialul (care trebuie să fie bogat în idei și să stimuleze dialogul) va fi citit de către toți participanții (în literatura de specialitate se recomandă ca, dacă există
[Corola-publishinghouse/Science/2361_a_3686]
-
deoarece se presupune că participanții au nevoie de timp pentru a construi ipoteze și a oferi opinii); în momentul în care un cursant își expune punctul de vedere, ceilalți sunt îndemnați să fie asculători activi. O altă manieră de seminar socratic este mai degrabă apropiată de structurarea de tip fishbowl - în momentul în care începe ora, clasa se divide în două cercuri, unul incluzându-l pe celălalt, cei din cercul interior urmând să discute materialul pe care l-a primit fiecare
[Corola-publishinghouse/Science/2361_a_3686]
-
întrebările urmează să fie „adevărate”, în sensul că trebuie să posede un răspuns neevaluabil direct de către cadrul didactic, și nu „întrebări de profesor”, prin care acesta verifică dacă studenții au înțeles un fapt sau o idee. În sens originar, seminarul socratic este unul înalt standardizat; elevii/studenții petrec cinci minute rearanjând băncile clasei în cerc și alegând grupurile participanților la discuție și ale observatorilor (aici remarcăm o diferență importantă față de fishbowl-ul propriu-zis, în care cursanții intrau într-o încăpere/sală de
[Corola-publishinghouse/Science/2361_a_3686]
-
activitate durează în medie 45 de minute, rezervându-se cinci minute pentru a se descrie conținutul care va fi discutat în ziua următoare; etapele se pot ajusta la necesitățile pe care le resimte fiecare cadru didactic în legătură cu importanța integrării seminarului socratic în ora sa, dar nu trebuie omis faptul că este esențial ca fiecare elev să se exprime. Pentru că pașii sunt predictibili, elevii se pot acomoda în scurt timp cu metoda, astfel încât nu va mai fi necesar ca în fiecare zi
[Corola-publishinghouse/Science/2361_a_3686]
-
nu trebuie omis faptul că este esențial ca fiecare elev să se exprime. Pentru că pașii sunt predictibili, elevii se pot acomoda în scurt timp cu metoda, astfel încât nu va mai fi necesar ca în fiecare zi de utilizare a seminarului socratic cadrul didactic să ofere direcții de lucru și indicații de acțiune. Responsabilitatea și rolurile celor care se află în cercul exterior sunt acelea de a observa cum înțeleg textul cei din cercul interior; accentul cade asupra modului cum este rezolvată
[Corola-publishinghouse/Science/2361_a_3686]
-
simplă, pentru că pregătirea ei este minimală, este predictibilă, elevii/studenții își asumă responsabilitatea discuțiilor în clasă etc. Dezavantajele sunt și ele însă la fel de evidente: cel mai important dintre acestea privește relativa dificultate de introducere a metodei; Metzger spune că „seminarul socratic nu merge de la început bine; prima zi este clar haotică, iar când elevii au devenit entuziaști, entuziasmul nu i-a condus la profunzime” (Metzger, 1993, p. 246). 2.8. Tehnica plusurilor și minusurilortc "2.8. Tehnica plusurilor și minusurilor" Participanții
[Corola-publishinghouse/Science/2361_a_3686]
-
multe despre un anume subiect în care intervievatul deține expertiză, motiv pentru care îi adresează acestuia un șir de întrebări) și o arie descendentă (cu intervievator expert și intervievat neinițiat, caz în care intervievatorul desfășoară o acțiune de tipul maieuticii socratice); în ambele situații remarcăm rolul observatorului pe concluziile căruia - concluzii afirmate la finele întâlnirii - se poate desfășura un viitor stagiu de intervievare. 6.6. Tehnica Delphitc "6.6. Tehnica Delphi" Reprezintă o tehnică de chestionare progresivă având ca finalitate procesul
[Corola-publishinghouse/Science/2361_a_3686]
-
Cioran, susținea că justificările în fața voinței de a trăi sunt multiple. E un fenomen etern: prin intermediul unei iluzii pe care o extindem asupra lucrurilor, flamanda voința găsește întotdeauna un mijloc ca să ne rețină în viață. Pe unul îl ispitește plăcerea socratica de a cunoaște și iluzia că își tratează, astfel, veșnică rană a faptului de a exista, pe altul îl seduce frumusețea artei, "că să nu mai vorbim despre iluziile vulgare și aproape mai puternice pe care voința le are pregătite
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
la tendințele consacrate ale literaturii oficiale, în bune cazuri cenzurând și blamând încercările de a construi noul, originalul din vechile șabloane. Creațiile parodice ale Antichității sunt adeptele "stilului vulgar", ale coborârii limbajului într-o agoră situată la polul opus celei socratice. Personajele romanești preiau un limbaj caracteristic acelei vox populi, aparținându-le celor ce nu fac parte din fruntea ierarhiei sociale, dar care sunt numeroși și cărora, din această pricină, le și era destinat acest tip de literatură. Suferind, ca în
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
poet satiric contemporan cu Petronius, privitoare la gloria eternă obținută prin artă. Versurile următoare descriu, de fapt, intențiile operei din acest moment încolo, parodiind și tipul uneori rezumativ de prezentare a episoadelor anterioare din versurile unor epopei: Lesne sătul de socratica turmă, să lase mai slobod/ Hățul să zăngăne armele lui Demostene cel Mare/ să-l înconjoare romanele cete scăpate de-accentul/ Grecilor și să-l inspire, schimbându-i de-asemenea gustul/ Forului, smuls uneori, să-i alerge condeiul pe-o
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
-l inspire, schimbându-i de-asemenea gustul/ Forului, smuls uneori, să-i alerge condeiul pe-o filă,/ Soarta s-o cânte, cu mersu-i mereu nestatornic și iute". Naratorului-personaj i se propune să parodieze filonul de înțelepciune greacă rezultat din dialogurile socratice, iar ca alternativă să "înfățișeze" soarta schimbătoare a eroilor printre care se numără și el însuși. Ceea ce se va și întâmpla, de-a lungul celor două părți distincte care urmează acestui incipit romanesc, rămas astfel după dispariția mai multor calupuri
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
și întâmpla, de-a lungul celor două părți distincte care urmează acestui incipit romanesc, rămas astfel după dispariția mai multor calupuri de text. În prima parte a operei, Cena Trimalchionis, Petronius construiește o parodie atât neliterară (a modului de viață socratic, căruia îi opune realitatea contemporană lui Petronius, surprinsă cu prilejul banchetului dat în cinstea lui Trimalchio), cât și literară, cu trimiteri evidente la scrierile lui Platon, vasta literatură a symposion-urilor, gen pe care Mihail Bahtin îl inclusese, urmându-i chiar
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
a parodia acest gen de "literatură", ulterior asumat cu insistență exclusiv de sfera filozofiei, demonstrează aplecarea sa către fenomenul inovației pe baza formelor vechi: Satyricon-ul se naște îmbinând parodia romanului de dragoste în general, a satirei menippee și parodia dialogurilor socratice de asemenea în general (un posibil, dar nu obligatoriu model putând fi Banchetul). În parodia dialogurilor socratice suntem introduși de procedeul tematizării naratorului, de astă dată în postura unui Narcis obsedat de propria-i ținută, de mimică și gesturi. Se
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
către fenomenul inovației pe baza formelor vechi: Satyricon-ul se naște îmbinând parodia romanului de dragoste în general, a satirei menippee și parodia dialogurilor socratice de asemenea în general (un posibil, dar nu obligatoriu model putând fi Banchetul). În parodia dialogurilor socratice suntem introduși de procedeul tematizării naratorului, de astă dată în postura unui Narcis obsedat de propria-i ținută, de mimică și gesturi. Se mizează chiar și pe autoparodierea lui Encolpius, a cărui cochetărie e feminină, nu are nimic din virilitatea
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
prin suma gesturilor e dezarmant: "După ce se scobi în dinți cu o scobitoare de argint, Trimalchio zise"; "în vreme ce Trimalchio juca și înșira înjurăturile țesătorilor" etc. Transferul parodic este unul subtil, acest Trimalchio fiind o versiune ridiculizată a amfitrionilor din dialogurile socratice, ba chiar a figurii lui Socrate însuși. Dacă Socrate disimula, odinioară, sub masca prostului care nu înțelege nimic "trăsăturile înțeleptului de tipul cel mai înalt", după expresia lui Bahtin, Trimalchio trădează, sub măștile înavuțirii și a autodidacticismului simulat, o idioțenie
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
împingând la extreme, în grotesc și instinctual, trăsăturile celei dintâi, se vrea a fi și Fortunata, consoarta pe care Trimalchio când o laudă, subliniind atracția sexuală pe care ar putea-o exercita ea asupra mesenilor, lucru de neconceput în dialogurile socratice ("Nimeni dintre voi n-o roagă pe Fortunata mea să danseze? Credeți-mă: n-o taie nimeni la cordax"), când o jignește în fața acelorași persoane, acuzând-o de gelozie, prostie și, nu în ultimul rând, că degustă prea des vinul
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
paharnicului" sunt nelipsite în afirmarea superiorității libertului față de sclavii lui. Dar măscăriciul este și principiul guvernator al întregului univers care se mișcă în jurul lui. Petronius nu este străin nici de parodierea întregii metode de ajungere la adevăr, de parodierea maieuticii socratice. Istorisirile sau dialogurile participanților nu au niciodată un subiect serios, intenția de a atinge problematizări înalte, nobile, importante, cum fuseseră cele asociate condiției umane în Dialogurile lui Platon. Singurele subiecte atinse sunt autoelogierea practicată de Trimalchio și comentarea (dublată de
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
cu toții întocmai când Orcus va sta să ne fure/ Hai, să trăim, așadar, cât ne simțim în puteri!". Ospățul lui Trimalchio (capitolele XXVI LXXVIII) este îndeobște considerat cel mai important episod din Satyricon și grație construcției îndatoritoare modelului, adică dialogului socratic, dincolo de materialul bogat pe care această scriere îl oferă celor interesați de realitatea epocii. Să nu uităm nici a doua mare parte a poveștii, net diferită de Cena Trimalchionis. Ea narează aventurile de tip burlesc (înfățișate sub forma unui drum
by Livia Iacob [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
noțiuni referitoare la istoria filozofiei, la doctrine: Școala eleată, Școala epicuriană, Școala ioniană, Școala sceptică, Școala peripatetică, Școala din Milet, Școala din Baden etc. Un anumit grad de echivoc pare să creeze pluralul generic Școli în sintagme de tipul Școli socratice. Dezambiguizarea sensurilor se realizează la nivelul definiției de dicționar, printr-o cunoaștere de detaliu a filozofiei grecești: "denumire generică dată de unele școli filozofice grecești întemeiate de discipoli ai lui Socrate: 1) Școala megarică, întemeiată de Euclid din Megara; 2
[Corola-publishinghouse/Science/84964_a_85749]
-
Socrate (399 î.Hr.) nu a putut fi de față, fiind bolnav. Condamnarea nedreaptă a maestrului l-a îndemnat să-l reabiliteze într-o scriere celebră, Apologia lui Socrate, și în dialogurile de tinerețe care au purtat marca puternică a gândirii socratice. Refugiat o vreme la Megara, se bucură de prezența lui Euclid, alt discipol al lui Socrate. Călătorește mult, după obiceiul timpului, acumulând o vastă experiență cognitivă și practică: în Egipt se familiarizează cu matematica; în Cirene intră în legătură cu matematicianul Teodor
by Dumitru Popovici [Corola-publishinghouse/Science/972_a_2480]
-
victime), iar ca artist, nu o dată, a fost prins în volutele metaforismului său virulent. Oricât sunt de înverșunate pamfletele lui, în inima lor se află rigoarea violată a naturii, plasându-le, dincolo de accidentalul faptic, în orizontul ființei. Căci, în rezonanțe socratice și pascaliene, A. l-a văzut pe om orbit de orgoliu și de vanități mărunte; menirea de a risipi „maladia confuziunii” și de a restabili adevărul revine pamfletului. Imaginea șocantă avea să tortureze și să distrugă o încredere în sine
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285438_a_286767]
-
prin alte mijloace (în vorbire prin intonație sau prin mimică, iar în scris prin puncte de suspensie ori redare în italice). Cuvîntul grecesc de la baza termenului ironie semnifica "întrebare", căci faptul de a întreba, simulînd ignoranța, face parte din maieutica socratică. Această perspectivă a întrebării rămîne însă actuală, deoarece destinatarul enunțului ironic trebuie să se întrebe asupra sensului real al lui. Pornind de la sugestiile retoricii, există abordări ale retoricii prin considerarea ei ca o figură bazată pe discordanța dintre diferitele niveluri
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
care apropie de adevăr. Metoda dialectică a cercetării impune "descompunerea" acesteia prin întrebări ale căror răspunsuri sunt distilate gradual, eliminându-se neesențialul și contradicțiile. Ea este similară metodei actuale din cercetare, aceea de stabilire prealabilă a ipotezei de lucru. Maieutica socratică consideră că dascălul poate fi "o moașă" cu darul de a-l face pe elev să nască înțelepciune. De altfel, Socrate spunea: "Moașa ajută femeia să nască copii doar până la o anumită vârstă; după aceea este recomandată retragerea". De o
[Corola-publishinghouse/Science/84990_a_85775]
-
oamenilor. Titanii l-au ucis pe Dionysos Zagreus, iar păcatul lor s-a transmis oamenilor, care suferă acum. 2. Perspectiva biblică. Păcatul a fost săvârșit de Adam și Eva, care au gustat (deși era interzis) din Pomul cunoașterii; 3. Perspectiva socratică potrivit căreia a fi nu implică accesul la cunoașterea adevărată; 4. Perspectiva kafkiană. Acuzația "inculpatului" din elegie se aseamănă cu acuzația personajului kafkian din "Procesul"; 5. Perspectiva rațională. Omul înzestrat cu rațiune s-a rupt de universul din care face
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
imaginilor" în raport cu realul (obiect de studiu al științei pozitive), tocmai progresul științei a făcut posibilă dezvoltarea unor tehnologii în care "imaginile" au ajuns să joace un rol central. Așa cum subliniază Gilbert Durand, "Occidentul, adică civilizația care ne poartă, de la raționamentul socratic și botezul său creștin, s-a voit cu superbie singurul moștenitor al unui unic Adevăr și s-a îndoit întotdeauna, mai mult sau mai puțin, de imagini. Trebuie precizat acest paradox al unei civilizații, a noastră, care, pe de o
by Daniel Şandru [Corola-publishinghouse/Science/1033_a_2541]