KorAP: Find »[drukola/base=sofist & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...10 11 12 ...26 >

636 matches

Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420

a contestat până și dreptul la titlul generic - ca în cazul lui Democrit. Clasificarea convențională i-a transformat în presocratici - gânditori care anunță și pregătesc, încă incompleți, nedesăvârșiți, un fel de aperitiv filosofic. În realitate, și cronologiile o dovedesc, toți sofiștii gândesc și activează în calitate de contemporani ai lui Socrate: unii, ca Protagoras din Abdera (485-410 î.Hr.), Gorgias din Leontinoi (487-380 î.Hr.) și Prodicos din Keos (470-390 î.Hr.), s-au născut înaintea lui Socrate (469-399 î.Hr.), alții după el, cum ar fi

[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
îndelungate cercetări, a fost fixată recent în anul 411 î.Hr. -, biografia și chiar personajul, pentru că multă vreme s-a pus întrebarea dacă nu cumva acest nume ascunde două identități, după care s-a conchis că au existat două persoane: un sofist și orator, Antiphon al nostru, și un retor zis „din Rhamnonte”. Mulțimea activităților acestui personaj, care s-a manifestat în toate domeniile, starea lacunară a suporturilor, incertitudinile privitoare la amestecul său într-o lovitură de stat în favoarea oligarhiei, aparenta contradicție

[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
Socrate îi răspunde că el predă virtutea, că esențialul e în altă parte, că Antiphon greșește crezând că fericirea depinde de ceea ce bei și mănânci, de hainele pe care le porți ori de drahmele pe care le ai în pungă. Sofistul propovăduiește libertatea și facilitatea existenței pe care le reprezintă banii, nu ca scop, ci ca mijloc de a te emancipa față de contingențe și de a-ți făuri libertatea. Socrate al lui Platon - probabil departe de Socrate cel istoric! - afirmă că

[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
suferinței care l-a adus pe pacient la domiciliul filosofului. Detaliile acestui tratament al sufletului prin verb erau cu siguranță consemnate în cartea sa Arta de a scăpa de mâhnire, dar lucrarea n-a mai fost regăsită... I se recunoștea sofistului o imensă putere de convingere, o considerabilă putere de foc verbală. Ne imaginăm ce terapeut a putut fi. Opțiunea lui materialistă, monistă, imanentă îi permite să conceapă că se poate accede la cauza profundă a răului, situată în materia atomică

[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
tălmăcire a viselor a lui Artemidoros din Efes, Antiphon practică o onirocritică decurgând din exegeza rațională și sprijinindu-se pe exercitarea unei simple logici a cauzalităților bine înțelese. Departe de inspirație, de transă ori de apelarea la magia irațională, metoda sofistului trimite la analiză, la conjectură, la căutarea înlănțuirilor, la raționalitatea cea mai clasică sprijinită pe o teorie a cauzelor și a efectelor. La care se adaugă talentul interpretului în producerea sensului. Antiphon nu propune adevărul visului, ci un adevăr al

[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
interpretare adaptată în sensul terapiei: analistul avansa probabil o „lectură” utilă pentru dirijarea convorbirii terapeutice. Teama ca visul să nu anunțe o necesitate implacabilă făcea din acesta un material sensibil în producerea mâhnirilor și a suferințelor. Nu încape îndoială că sofistul, retor iscusit, înzestrat cu știința folosirii cuvântului, își mobiliza toată arta pentru a dezamorsa potențialul negativ al visului, dându-i o interpretare cathartică... Pentru că, după spusele lui, divinația se rezumă la prezumțiile unui om înzestrat cu bun-simț. Inventator al psihanalizei

[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
i-a devorat propriii copilași și că poate așadar să se declare mulțumit... 4 Dușmanul legilor. Antiphon s-a plictisit de „divan”; considera că o asemenea activitate nu era pe măsura ambițiilor sale, așa că a devenit de-a binelea filosof sofist. După ce a creat din nimic psihanaliza, ca să nu i se poată reproșa că nu a inventat ceva demn să rămână în istoria ideilor, el inventează individul modern, hedonismul anarhist și umanismul egalitarist. Sunt tot atâtea manifestări ale geniului care justifică

[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
și de a adăuga negativitate negativității. Jocul atestărilor și al depozițiilor creează dușmănii periculoase care generează dorințe de răzbunare. Într-o perversă răsturnare de situație, a-i ajuta pe unii echivalează cu a le face rău altora... De fapt, ca sofist deprins cu mânuirea vorbelor iscusite, a verbului eficace, a retoricii eficiente, Antiphon știe că, de regulă, nu adevărul triumfă, ci discursul mai abil, mai înșelător. Minciuna practicată cu măiestrie produce efecte superioare, în termeni de eficacitate trivială, celor ale veracității

[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
individualismul modern, întrucât afirmă și definește individul în termeni de antinomie radicală cu societatea, ceea ce arată că nu se poate avea în vedere nicio rezoluție conciliantă. Cel mai adesea, întregul triumfă în detrimentul părților, iar subiectivitățile sunt diluate în colectivitate. Filosoful sofist apără cauza individului, atacând comunitatea, vinovată că fabrică în serie subiecți docili și formatați astfel încât să se supună ordinii colective. Etica individualistă și antisocială presupune o opțiune net hedonistă. De altfel, ea generează situația hedonistă. Pentru că plăcerea apare încă de la

[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
și constipați. Căci cum s-ar fi putut vorbi corect despre Aristip și ai săi dacă vreme de secole n-a existat o doxografie în limba franceză, până la cea stabilită de mine în 2002 în L’Invention du plaisir? Presocraticii, sofiștii, scepticii, epicurienii, stoicii și chiar cinicii dispun de ale lor, uneori încă de multă vreme, ca să nu mai vorbim de excelentele ediții de patrologie greacă și latină: despre cirenaici însă, nimic... Astfel încât reputația - deplorabilă, bineînțeles... - a anihilat dorința și voința

[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
jocului de cuvinte, vorbei de duh, provocării, gesturilor li se va contesta puterea de a învăța ceva pe cineva, vom fi condamnați să nu înțelegem gândirea cinicilor ori a cirenaicilor. Pentru că aceștia, numeroși totuși, descind, în egală măsură ca și sofiștii sau materialismul abderitan, din filosofia presocratică: contemporani ai lui Socrate, formând o școală, o sensibilitate coerentă, ei ar putea figura alături de filosofii certificați de doctori și de păzitorii templului ca fiind în regulă. În loc de asta, mici socratici, ei mucegăiesc în

[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
îi refuză până și dreptul de a fi așa ceva. Pe scena socratică se joacă o piesă la fel de serioasă ca în tratate, disertații, expuneri și alte forme recunoscute în cadrul profesiei... 5 Proxenet al înțelepciunii? Banii, iată primul casus belli! Pentru că, asemenea sofiștilor, contemporanii săi, Aristip lua bani pentru lecțiile sale... Ceea ce un platonician n-ar fi putut suporta, întrucât Socrate, figura lor emblematică, reprezentantul lor fără voia sa, își împărțea gratis înțelepciunea. Mai mult: refuza banii care i se dădeau - astfel, i-

[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
pun întrebări: el mărturisește că-și învață astfel discipolii că e mai bine să-și utilizeze banii în scopuri terapeutice - filosofia practicată ca artă de a-ți face viața fericită - decât în scopuri mai josnice. Ca tovarăș al lui Antiphon sofistul, precursorul psihanalizei, el inventează prețul curei - în fața căruia nimeni nu protestează astăzi, cu condiția ca tranzacția să se efectueze nu departe de un divan... Ca om liber, el caută calea de mijloc - ca mai toți filosofii Antichității. Afectarea mizeriei este

[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
box asupra cărora se năpustește fără menajamente, nu au decât foarte puține legături cu filosofii hedoniști demni de acest nume... Avertizați asupra acestor precauții de rigoare, am avea de câștigat dacă i-am privi pe Gorgias, Protagoras și pe alți sofiști cu alți ochi; la fel și pe Alcibiade și, bineînțeles, pe Socrate, confiscat complet de Platon. Prăpastia dintre figura istorică reală și ceea ce, după Deleuze, voi numi personajul conceptual este de o adâncime insondabilă. Absența detaliilor asupra unuia sau altuia

[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
sa va suferi de aceleași lipsuri. Dar procedeul își arată limitele! Socrate evoluează într-un decor în care celorlalți le revine un rol egal cu cel al unei mese ori al unui scaun. Curios, el poartă straiele dușmanilor lui Platon: sofiștii. Psihologia nu a dat un nume acestui straniu și recurent complex care constă în a-i reproșa semenului ceea ce refuzi să-ți reproșezi ție însuți. Păcat, pentru că această patologie saturează cotidianul delincvenților relaționali, care sunt numeroși. Platon suferă de acest

[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
conceptual ascunde un compus acoperind o sinteză a pozițiilor hedoniste care preocupă spiritele în Atena momentului... Cel mai nostim este că Eudoxos trece drept un prieten, un discipol al lui Platon. Dar să detaliem... Eudoxos îi întâlnește mai întâi pe sofiști, căci nimeni nu-i poate ocoli în Grecia, unde ei deplasează mulțimile și nu trec neobservați. Sărac, originar din Cnidos (Asia Mică), Eudoxos pleacă în Grecia pentru a întâlni filosofi. Prea lipsit de resurse pentru a locui în oraș, el

[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
un proces care necesită rafinări și precizii. Prodicos din Keos oferă unul din cele mai celebre exerciții de acest gen... 2 Sub piei de animale. Prodicos din Keos - secolul al V-lea î.Hr. - figurează în mod obișnuit în nebuloasa filosofilor sofiști alături de Protagoras - căruia i-a fost elev -, Gorgias și alte nume mai puțin celebre. Cu terapia sa verbală, cu inventarea psihanalizei, cu talentul și metodele lui pentru evitarea neplăcerii, Antiphon din Atena aparține incontestabil arhipelagului hedonist. Dar Prodicos? Nimeni nu

[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
celebre. Cu terapia sa verbală, cu inventarea psihanalizei, cu talentul și metodele lui pentru evitarea neplăcerii, Antiphon din Atena aparține incontestabil arhipelagului hedonist. Dar Prodicos? Nimeni nu l-a situat vreodată în tabăra filosofilor plăcerii și ai jubilării. Lucrările consacrate sofiștilor îl prezintă ca pe un gânditor auster, ascet, iar cea mai mare parte a glosatorilor reproduc aceste locuri comune. Și totuși... Totuși, comentatorii nu acordă decât puțin interes unei cantități - infime, desigur, dar reale - de informații prin raportare la care

[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
serie de mărturii prezintă felul lui de a preda. În primul rând, reținem vocea lui gravă, surdă, zbârnâitoare, debitul său specific, toate acestea făcându-i spusele aproape de neauzit - greu de făcut, în aceste condiții, o carieră de retor abil, de sofist înzestrat sau de vorbitor emerit! Apoi, o imagine: într-o chichineață servind ca debara, pusă la dispoziție de Hipponicos, Prodicos dă lecții lui Pausanias și Agathon - scuzați modestia, vom găsi toată această lume bună și în dialogurile lui Platon -, dar

[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
bani și pentru facilitățile pe care aceștia le procură. Sub piei de animale, în căldura jilavă a culcușului în care lâncezește, Prodicos nu aduce câtuși de puțin cu ascetul celebrat de modelul elen. Philostrat, care povestește aceste anecdote în Viețile sofiștilor, spune clar: Prodicos se deda plăcerilor. Nu ni se spune care erau aceste plăceri, dar portretul prinde să se contureze... Practicianul amator de plăceri este dublat de un teoretician în stil sofist. Prodicos este considerat într-adevăr ca excelând în

[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
elen. Philostrat, care povestește aceste anecdote în Viețile sofiștilor, spune clar: Prodicos se deda plăcerilor. Nu ni se spune care erau aceste plăceri, dar portretul prinde să se contureze... Practicianul amator de plăceri este dublat de un teoretician în stil sofist. Prodicos este considerat într-adevăr ca excelând în definiții, în lucrul asupra accepțiilor verbale. Trata cu mare atenție tot ce avea legătură cu coincidențele între ceea ce modernitatea numește semnificanți și semnificați. Posteritatea păstrează unul dintre obiectele reflecției sale, și este

[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
de abandon în fața facilității plăcerilor contra unei vieți închinate făuririi unui destin. Prodicos nu-și exprimă preferința, nu se arată partizanul unei teze sau al celeilalte. El expune, opune, povestește. Reținem însă, în ce-l privește, o postură prescriptivă, ca și cum sofiștii ar excela în morala moralizatoare! Ca și cum s-ar fi făcut cunoscuți, ca Platon, propunând niște catehisme, niște evanghelii, niște corpusuri de înțelepciune practică! Ce să credem despre mențiunea din Suda, la rubrica Prodicos, despre moartea lui la Atena, condamnat să

[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
unei gândiri organizate ca o mașină simplistă, chiar puțin naivă, și să vedem mecanismele fine dispărând în operația sintetică? De fapt, acest Tetrapharmakon este expus clar la Philodem din Gadara, în secolele II-I î.Hr., în textul său intitulat Contra sofiștilor, iar apoi gravat de Diogene pe faimosul zid din Oenoanda, în Asia Mică, trei sute de ani mai târziu. Cicero însuși reia în contul său formula mnemotehnică în De finibus. Cvadruplul remediu pare deci mai mult epicurian decât al lui Epicur

[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
la p. 333, că Döring, Ueberweg și C. Bailey îl clasează pe Democrit alături de filosofii hedoniști, fără a preciza care este opinia sa, fără a-i examina tezele și chiar fără a preciza în ce lucrări pot fi găsite... * ** Bieții sofiști! Multă vreme, ei au fost pur și simplu maltratați. Textele lor apar adesea în antologii care nu permit aprecierea meritelor sau a specificității fiecăruia în parte. O introducere accesibilă este făcută de Jacqueline de Romilly în Les Grands Sophistes dans

[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
295 - pasaje consacrate hedonismului lui Antiphon. Asupra aceluiași Antiphon, a se vedea excelenta lucrare, singura consacrată acestui filosof pe nedrept uitat, a Anniei Hourcade Antiphon d’Athènes. Une pensée de l’individu, Ousia, „Figures illustres”, Paris, 2001. Despre hedonismul filosofului sofist, a se vedea capitolul V, primul paragraf: „Le plaisir, signe de la conformité de l’action avec la nature”, pp. 125-132. * ** Așadar, cirenaicii... Sunt cel mai slab ilustrați, nicio altă ediție în limba franceză neprecedând lucrarea pe care eu însumi am

[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]