38,408 matches
-
semnează. Se confirmă în felul acesta o veche impresie a noastră că nu orice nume e demn de-a accede la creație, că există nume refuzate din start unei împliniri într-o sferă elevată. Evident, nume predestinate derizoriului, precum un soi de fatalitate onomastică, prin însuși efectul lor acustic. Cu destui ani în urmă îmi exprimam opinia că un june poet, se pare maramureșean, pe numele d-sale {uștic, n-are șanse de-a se realiza sub acest nume (se pare
Dragoste și ginecologie by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13868_a_15193]
-
mult mai mare, căci putem detecta atît exploatarea cinică a unor avantaje extraliterare de către autorii "ajunși" în vîrful piramidei sociale, cît și complicitatea amicilor ori a adulatorilor lor de ocazie. Relativei candori a grafomaniei fără "poziții", din mediile periferice, un soi de "vice impuni ", i se substituie impostura calificată, desigur în grade diverse, însă cu același numitor al uzurpării și al impudorii. În raport cu "sărăcia" celei dintîi, e o grafomanie de lux. Ne referim la două cazuri situate la granițele, imposibil de
Dragoste și ginecologie by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13868_a_15193]
-
nu e decît o formă lustruită de sărăcie, chiar dacă asta înseamnă un automobil (sau două, sau trei) din speța mașinilor de top. Mi se pare de-a dreptul miraculos ce se întîmplă prin declarațiile de avere ale demnitarilor de tot soiul din România. Ele ne ajută să redescoperim că toți sîntem mai mult sau mai puțin săraci. Deosebirea constînd în nivelul de sărăcie al fiecăruia dintre noi. Unii dintre noi nu au după ce bea apă, dar cum să nu te impresioneze
O mie și una de declarații de avere by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/13887_a_15212]
-
precursor" imediat ar putea fi numit mai ales Constantin Abăluță, dar și mai tânărul Andrei Bodiu), de notație a unor stări de nesiguranță de sine, de acută nevoie de comunicare, mărturisită direct, cu un fel de patos reprimat, cu un soi de jenă și de teamă de a nu părea emfatic, fiindcă nici evenimentele biografice pe care se construiește discursul poetic nu permit, marginale și banale cum sunt, niște "fleacuri familiare" o asemenea ținută retorică. Dacă suntem, totuși, mai atenți la
Elegii minimaliste by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/13869_a_15194]
-
mai poți suporta altă muzică/ sigur mai sunt podurile aeroporturile/ fabricile și alte construcții gigantice/ dar e o murdărie/ o murdărie", "cânt și urlu un sunet prin care ajung la o suprafață/ surdă ocrotitoare". Iată, muzica devenită, prin antifrază, un soi de anestezic, de calmant foarte relativ al urletului lăuntric... În ultimă instanță, "terorismul" din titlul volumului acoperă mai degrabă sensul obsesiei... terorizante pentru individ a solitudinii și precarității despre care am vorbit mereu în aceste glose. E o stare de
Elegii minimaliste by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/13869_a_15194]
-
erotice amintesc pe alocuri de scrisul lui Borges, prin atenția cu totul specială acordată de autor modalităților narative în detrimentul conținutului propriu-zis. La fel ca în scrisul lui Borges, la Liviu Antonesei semnificantul ia adesea fața semnificatului. Povestirile erotice sînt un soi de memorii fictive. O combinație de întîmplări trăite sau doar imaginate, un joc la vedere al ambiguităților relației autor-narator sau al celei dintre timpurile narațiunii și timpul prezent. Deplin edificator în acest sens este titlul ( interminabil) al uneia dintre povestiri
Bărbatul la cincizeci de ani by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13924_a_15249]
-
fermoar. Hoinăream lăsînd seara să moară printre bălăriile căii ferate. În chip de act final al verii, se mișca roind către nord un puhoi de fluturi roșii asemănători oarecum frunzelor veștede, ca un preambul la căderea frunzelor moarte, ca un soi de balet postum. Cum eram în lichidare de gînduri și planuri, fluturii aceia roșu-închis păreau și ei resturi măturate ale unor hîrtii rupte în bucățele, care nu aveau cum să-și ia zborul, rostogolite de vîntul razant cu pămîntul. Se
Omul pierdut(fragment) by Ilinca Taranu () [Corola-journal/Journalistic/13965_a_15290]
-
a propus. Toate au avut și au, luînd în calcul guvernul Năstase, politici minunate cărora românii nu s-au grăbit și nu se grăbesc să le dea curs. Ca să înțeleagă de aici omul obișnuit, care se lovește zilnic de tot soiul de necazuri și trăiește de azi pe mîine, deși mult prea cinstitele noastre statistici vor să-l convingă de contrariul? Să rățoiește și el la cine poate și filosofează neguros că răul cel mare nu e sus, ci pornește de
Părerile românilor despre români by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/13969_a_15294]
-
Iulia Argint Volumul de proză a lui Liviu Timbus nu este atât un roman, cât un soi de listă a trăsăturilor negative care alcătuiesc, la modul grotesc, portretul robot al complexului socio-economic și politic românesc. Un fel de pilulă îndulcită prin travestirea păcatelor individului ante- și postdecembrist, în fapte pe seama cărora te poți amuza deși ele nu
Proză satirică by Iulia Argint () [Corola-journal/Journalistic/13976_a_15301]
-
la ridicol. Umorul, în cazul lui Liviu Timbus, nu este gratuit, ci "angajat", un instrument potrivit pentru a pune în lumină de fapt gravitatea anumitor stări de lucruri. Autorul este, într-un fel, desuet, dar eficient. Structura cărții trădează un soi de didacticism: fiecare capitol se ocupă de câte o trăsătură negativă, de câte o fărâmă de realitate (Omul nou și soția lui, Românii sunt prea nervoși pentru a intra în Europa, Cu business class în slujba țări, Meseria de "băiat
Proză satirică by Iulia Argint () [Corola-journal/Journalistic/13976_a_15301]
-
Eco, "fiecare epocă își are postmodernii ei", cine ar fi azi la noi, postmodernii? Cel dintîi care a folosit în mediul românesc cuvîntul postmodern, după cum ne informează Mircea A. Diaconu, a fost Alexandru Mușina, în 1981, referindu-se la un soi de lirism ce urmează modelul modernist, impus de Eliot și Pound. În 1986 poetul nostru reia subiectul, apreciind "curentul" în cauză ca fiind "caracterizat printr-o anume epuizare a invenției, prin sentimentul că tradiția nu e sufocată, prin eclectism și
Subistorie și supraistorie (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13981_a_15306]
-
trebuie să dețină aprofundate cunoștințe de stilistică și naratologie ( este cazul lui Mihai Zamfir). Altminteri riscul căderii în penibil devine unul greu de trecut cu vederea. În accepțiunea lui Mihai Zamfir ( dedusă din lectura propriului său roman), capodopera devine un soi de subspecie a romanului care ar trebui dezvoltată de romancierii autohtoni. În felul acesta nu vom mai avea romane de dragoste, istorice, sociale etc., ci romane românești care se vor încadra la categoria „Lolita", altele la Război și pace sau
Jocuri periculoase by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/14034_a_15359]
-
epocii, la mai toți marii pictori. La Kafka, substanța simbolică este și mai puternică, atingând intensități dramatice, paradoxal, tocmai prin ironizarea situațiilor. Un spațiu scenografic esențial, camera, ia în Castelul aspecte vizual agresive. Cazat în sat, K. locuiește într-un soi de cârciumă în care funcționează și școala. Încăperea este în acelaș timp sală de gimnastică, astfel că "singura decorațiune mobilieră sunt aparatele de gimnastică". Printre ele, K. mănâncă și face amor cu una din chelnerițele cârciumii ( fostă iubită a unuia
Vocația scenografică by Amelia Pavel () [Corola-journal/Journalistic/14021_a_15346]
-
nu cu anul nașterii, ci cu anul morții. Cine nu trăiește, post-mortem, crescînd după aceea mereu, nu-i obiect de biografie. - Cum? îmi va obiecta un scriitor contemporan, pe care îl prețuiesc - eu îți dau aici un pachet cu tot soiul de date complete despre mine, din care poți afla exact al meu curriculum vitae. Nu-mi poți oare face biografia? - Nu, răspund eu. - Pot doar împărtăși "date biografice". Pentru viață îmi trebuie să te înfășor mitologic în o mie de
De citit la cald by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/10389_a_11714]
-
realitatea grotescă și adesea brutală care o înconjoară este cu totul alta. Dacă, așa ca Elena Vlădăreanu, poetele generației 2000 își expun avatarurile condiției de femeie cu o nedisimulată jubilație machistă, Livia Roșca spune, ce are de spus, cu un soi de resemnare cvasi-depresivă. Exhibiționismul fiziologic și moral, afișat patetic la multe dintre poetele și prozatoarele generației 2000 (vezi și primul capitol al romanului Ioanei Baetica, Fișă de înregistrare) trădează în chip evident intenția de forțare a propriilor limite, voluntarismul teribilist
Reverii și depresii by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/10386_a_11711]
-
condiția de femeie. Eu-l său liric este unul vulnerabil, măcinat de îndoieli și copleșit de spaime. Nefericirea pare a îi fi întipărită în gene. Conștientă de acest lucru, opune urletului de revoltă al colegelor ei de generație poetică, un soi de resemnare melancolică, vecină cu depresia. Într-un fel poeta duce până la capăt experimentul colegelor ei de generație. Ea descrie avatarurile fiziologice ale condiției umane, dar nu trece sub tăcere nici tribulațiile sufletului. Sensibilitatea, candoarea sufletească, urmele de inocență nu
Reverii și depresii by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/10386_a_11711]
-
sale cu realitatea sunt relaxate, privirea sa este una preponderent ludică. Ecranul său este unul foarte bine luminat, umorul și ironia candidă trimit spre niște secvențe de comedie. La Livia Roșca imaginile sunt în penumbră, mărturisirea iese dureros dintr-un soi de inhibiție, presiunea existențială este adesea strivitoare, gravitatea nu o părăsește nici o secundă, umorul lipsește cu desăvârșire. Corespondentul cinematografic al liricii sale ar putea fi doar drama. Mai mult decât atât, în vreme ce la Livia Roșca poemele sunt o poartă deschisă
Reverii și depresii by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/10386_a_11711]
-
mele etnice "minoritare". Ceea ce am urmărit în Habseligkeiten a fost descrierea acestei neliniști (Ruhelosigkeit) de care suferă emigranții aflați în căutarea a ceva greu de descris, a ceva ce le lipsea sau credeau că le lipsește. Am observat că acest soi de oameni nu-și găsesc niciodată liniștea. Compatrioții mei - șvabii bănățeni - (ceea ce și descriu în roman) sunt într-un neîncetat du-te vino. Au emigrat mai întîi în secolul XVIII din Baden-Würtenberg în Banat, apoi în secolul XIX unii pleacă
Richard Wagner - Vămuiala unui ,geamantan literar" by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/10380_a_11705]
-
Răzvan Mihai Năstase În 1995, la doar 36 de ani, bolnav de schizofrenie și cu trei volume de poezie lăsate în urmă, se stingea din viață Cristian Popescu, cel în care mulți au văzut un soi de portstindard al poeziei anilor '90 și o mare speranță. La aproape 8 ani de la moartea lui, Editura Vinea lansează o carte destul de bizară, Caiet de citire și de caligrafie, pe scurt C.C.C, reproducerea unuia dintre caietele lui Cristian
Cadre din lumea de dincoace by Răzvan Mihai Năstase () [Corola-journal/Journalistic/10409_a_11734]
-
eventualitate!) ca să nu mor din cauza visului. M-am trezit cu ușurare; dar și cu părere de rău că experimentul nu fusese dus până capăt" (p. 116). Caiet de citire și de caligrafie e o carte compusă, recompusă și inegală, un soi hibrid de jurnal - eseu - confesiune. De aici, pe lângă o nostalgie contagioasă și malignă, se pot reține însă câteva pasaje extraordinare în care imagini desprinse din lumea de zi cu zi, din lumea de dincoace pe care Cristian Popescu s-a
Cadre din lumea de dincoace by Răzvan Mihai Năstase () [Corola-journal/Journalistic/10409_a_11734]
-
nu intenționează însă să pună în discuție idei. El prezintă rezultatul finit al gândirii sale, propriile-i concluzii în legătură cu respectivele chestiuni - unele cât se poate de dilematice - pe care cititorul este nevoit să le ia tel quel. Rezultatul este un soi de autoportret interior, companion obligatoriu la scrierea unei eventuale lucrări de doctorat despre opera lui Gheorghe Crăciun, dar de o utilitate cu totul incertă pentru cineva nepreocupat de un asemenea subiect. Nu știu câți cititori detașați ar putea înghiți pe nemestecate aceste
Caietele lui Crăciun by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/10405_a_11730]
-
respectuos care li se aplică. Lucrurile astea, chiar dacă par să provină din mai multe surse, ca documente, sînt produse de o singură editură, ca să zic așa, Securitatea. Cu atît mai mult cu cît unii dintre cei care par azi un soi de agenți de influență ai Securității aveau și dosare de urmărire informativă. Am citit de curînd în "Adevărul literar și artistic" stenograma unei discuții între un Nica Dan, ceea ce pare să fie un nume de cod, și un reprezentant al
Informatorii abjecți și securiștii onorabili by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/10420_a_11745]
-
mira când s-ar gândi la nenumăratele biciuiri și puterea răbdării, pe care le întâlnim numai la niște adevărați luptători pentru credință, iar după aceste lovituri cine n ar admira lupta lor cu fiarele flămânde, cu săriturile leoparzilor, a diferitelor soiuri de urși, a mistreților și a taurilor îmboldiți asupra lor cu fier și cu foc, și peste tot, răbdarea neîntrecută a acestor eroi față de oricare dintre fiare?” (Eusebiu de Cezareea, Istoria bisericească, cartea a opta, VII, 1, în PSB, vol
Martirii – biruitori ai suferinței prin credință – Despre martiri și martiriu – by Diac. Dr. Liviu PETCU [Corola-journal/Science/157_a_163]
-
s-au deschis ochii imediat”. (Fericitul Augustin, Confessiones - Mărturisiri, Cartea a IX-a, VII, (16), în PSB, vol. 64, p. 194) „Și după cum o rădăcină minunată nu se vede, căci e ascunsă în sânurile pământului, dar arată prin roade puterea soiului ei, tot astfel și fericitul Meletie nu-i văzut de ochii trupului nostru, căci e ascuns în racla aceasta, dar își arată, prin voi, roadele, puterea harului lui”. (Sf. Ioan Gură de Aur, Cuvânt de laudă la cel întru Sfinți
Martirii – biruitori ai suferinței prin credință – Despre martiri și martiriu – by Diac. Dr. Liviu PETCU [Corola-journal/Science/157_a_163]
-
făcut cîțiva pași,/ s-ar fi deschis o piață măruntă, cu fîntînă leneșă,/ cu scări în fund, pe care să le pîndesc de aici din colț,/ și n-am să urc niciodată" (remușcare). Sau într-o mai complexă compoziție (un soi de voyeurism baroc): "o privim pe furiș,/ se strecoară după ea, coborînd pe treptele surpate,/ o umbră șerpuitoare - și se încolăcește pe după o piatră,/ și o pîndește cu ochii verzui ca ai mării -/ și se leagănă. (noi am rămas la
Jocul de-a impersonalizarea by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/10432_a_11757]