1,274 matches
-
cu atîta nesfrșire / aproape", îl reprezintă confruntarea dintre identitate și alteritate. Identitatea adîncă, reală nefiindu-ne îngăduită decît prin fulgerările extatice care ne redau Întregul, ne rămîne experiența alterității, provizorie, amară, pe care o putem situa sub semnul redempțiunii. Emblematica solitudine a poetului nu e decît un hibrid al ființei. O dizarmonie prin care totuși transpare uneori idealitatea funciară: „eu unul, m-am însingurat. // nefiind în stare, pe potriva / multora, a mă dărui / pe cioburi. // contemplu această înșiruire egală / cum altădată pe
Aspirația spre Totalitate by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/6529_a_7854]
-
ține fiul în brațe și îi vorbește, de fapt, avem un monolog, egalat cred doar de scena în care colonelul Kurtz (Marlon Brando) își vorbește sieși și nopții, nu atât prin cuvinte cât prin gesturi aproape sacerdotale. James împărtășește aceeași solitudine melancolic-amplă a marilor lunateci, același ton îndepărtat ca și cum o voce alta decât a lui își face loc prin ceață. „Odată ce înaintezi în vârstă unele lucruri pe care le iubeai s-ar putea să nu ți se mai pară așa speciale
Cele ce mor și cele ce dor by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/6457_a_7782]
-
cîntate cu o asemenea devoțiune înflorește ca o plantă de cameră. Care e relația Monicăi Patriche cu ființa umană? Interiorizată, vădind o predilecție pentru materia neînsuflețită, d-sa ilustrează acea izolare a locuitorilor metropolei contemporane, cu o populație atomizată de solitudine. E o dureroasă reacție postromantică la formulele masificării, ale tehnicizării excesive, ale automatizării ce riscă a șterge particularitățile individuale, a pune în paranteză sufletul. Un postromantism care, sub aspectul său mizantropic, ascunde comizerația: „Eu nu aduc laudă omului. // Omul e
Poemul ca remediu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/6468_a_7793]
-
piedestal pentru Mircea Ivănescu În OBSERVATOR CULTURAL din 18-24 martie (revista tocmai sărbătorește zece ani de la înființare, ce repede trece timpul când trece bine!) citim un interviu extraordinar cu Mircea Ivănescu. Să reușești să-l scoți pe Mircea Ivănescu din solitudinea, din „tăcerea desăvârșită" în care trăiește în ultima vreme și să-l provoci să se confeseze îndelung și esențial reprezintă o performanță ce se cuvine să fie subliniată, performanță pe care echipa „Observatorului..." (Doina Ioanid, Cezar Gheorghe, un cristian) o
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/6445_a_7770]
-
Ar fi așadar în van a-l compătimi pentru ingratul surghiun de care are parte în peisajul urbei lui Brâncuși, cu atât mai mult cu cât, ca orice timid suferind de o hipersensibilitate pentru domolirea căreia e nevoie de multă solitudine, Grigurcu are toate motivele să prefere singurătatea liniștită a Târgu-Jiului. Ba chiar e de bănuit că, dincolo de frustrarea pe care trebuie s-o fi încercat în primii ani de izolare, claustrarea i-a priit până la a-i deveni un veritabil
Un meticulos by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6451_a_7776]
-
existenței lui dispărând pentru totdeauna. Sentimentul sacrului revine ritual ca sacrificiu; ceva ancestral răspunde chemării animalului ucis, un lanț al vieții care leagă pe nevăzute toate ființele vii, toate singurătățile una de cealaltă. Tigrul tasmanian este o expresie a acestei solitudini amare a celui din urmă om, contemplându-și melancolic opera de absurd și cruzime.
Vânat și vânător by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/4807_a_6132]
-
pe care și-o permite în douăzeci de ani, dar aceasta îi și prilejuiește nu puține momente pe care le consemnează a fi inaugurale sau unice în existența sa. În Corfu are astfel ocazia să petreacă o „minunată perioadă de solitudine”, simțindu-se „cu adevărat singur pentru prima dată în viață” (p. 39). I se pare că e precum Robinson Crusoe pe insula Tobago. La Epidaur, descoperă, tot pentru prima dată, „pacea inimii” („N-am știut niciodată ce înseamnă pacea până
Grecia lui Henry Miller by Dan Cristea () [Corola-journal/Journalistic/4991_a_6316]
-
în literatură nu înseamnă o reparație, o mângâiere, o consolare vs. experiența negativă a lumii; dimpotrivă, opțiunea pentru jocul secund al poeziei face și mai acut sentimentul de exil, ca și cum literatul ar fi damnat să îndure dureroasa amenințare a unei solitudini nemântuite; departe de a fi un refugiu, poezia este de fapt, psihologic vorbind, malignă și alienantă. Formula de „literatura ca viață”, ce definește ermetismul florentin, capătă la Mario Luzi înfățișarea cea mai originală și înțelesul cel mai profund. Încă de la
Repere critice în poezia italiană contemporană by Geo Vasile () [Corola-journal/Journalistic/4592_a_5917]
-
cazul lașului Tom Chaney. Filmul fraților Cohen ne orientează către un caracter, unul care iese din comun, în care feminintatea a fost diminuată considerabil pentru a lăsa locul unei durități care mai târziu se vede confirmată în mutilare și în solitudine. După 25 de ani, la frumoasa vârstă de 39, Mattie arată ca o văduvă, cu o privire tăioasă, menționând laconic absența unui bărbat în viața ei fapt motivat de lipsa de timp etc. etc. Micuța amazoană s-a transformat într-
Micuța amazoană în țara bărbaților by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/5760_a_7085]
-
și a căutării absolutului sub forma întîlnirii cu natura primordială are aerul de a se fi terminat printr-un eșec. Singura carte a lui Hogaș, Pe drumuri de munte, nu face altceva decît să consemneze, indirect, imposibilitatea de a găsi solitudinea absolută și mai ales imposibilitatea de a transforma asemenea unică experiență în literatură de foarte bună calitate. Depărtat în mod egal de Odobescu, contemporanul său erudit, dar discret, ca și de noua proză a simbolismului și a realismului social, contemporane
Provincialul singuratic by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/5855_a_7180]
-
excepționalele poeme ale cărții: Ci eu singur sub pământ. E, acolo, un plîns de finis mortis, însoțit de spaimă, singurătate și speranță, cum nu s-a scris, pînă acum, în limba română. Rareori lirismul a putut încorpora atîta potențial al solitudinii subiectivității. Se spune și se scrie despre Ion Mureșan că e un poet mare. Mă asociez acestor spuneri/ scrieri. Nu doar prin credință, ci și prin cele scrise mai sus.
Un satyr convertit la orfism sau un Orfeu satyric by Aurel Pantea () [Corola-journal/Journalistic/5697_a_7022]
-
Un depozit de chibrituri se aprinde sub pernă”. Caută un refugiu în finitul modelării, în chietudinea artizanală experimentînd „blîndețea unui calm șlefuitor de pietre și femei”. Se simte, în temeiul unui impuls mizantropic, „perfect în viciul (...) de a însufleți obiecte”. Solitudinea îi ascute simțurile. În perspectiva cosmică, adoptată ca un semnal al lejerității spiritului neconstrîns de convenții, se disting elemente familiare, mărunțișuri anodine megieșe cu simbolurile: „își face rîndunica norocosul cuib: sîrme, crucifixuri,/ lanțuri vechi din economia omului căzute, / lămpița cărnii
Din stirpea damnaților by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/5798_a_7123]
-
atribut al ansamblului) și absoluție (atribut al detaliului cu magice virtuți ascunse): „Puțina decență de pe lume e păstrată în pumnii cei mai mici”. Deși declară că nu are dreptul de-a fi „mai singur decît restul oamenilor”, autorul își cultivă solitudinea cu o conștiință a incapacității organice de socializare: „Nu pot înlocui pe nimeni oricît de aspră ar fi substanța / din care e făcut”. Dat fiind cercul acestei singurătăți (singularizări) în care se include, erosul unei astfel de naturi creatoare e
Din stirpea damnaților by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/5798_a_7123]
-
unde ochii tăi ar putea fi stele și romanțe, / văluri cu care lumina aprinde un subsol fără imaginație”. Demonia adoptă motivul unei incompatibilități formale, dintr-o pornire pudică de-a disimula ceea ce totuși are rădăcini într-un real al întîlnirii solitudinii cu mizeria: „Frumusețe, ce departe ești tu, / n-am bani de tren să vin să te caut”. Aidoma unui nou Luceafăr, contemporanul nostru se plasează într-o sferă în care se impune tăioasa diferență dintre fragilitatea creatorului și identitatea gregară
Din stirpea damnaților by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/5798_a_7123]
-
Mi-a plăcut să cred că verbul a sabatiza conținea felul de a scrie al marelui scriitor argentinian, cu ale sale tehnici ritualice de a portretiza coșmaruri, cu halucinațiile în trombă narativa și mai ales cu farmecul post-kafkian al hibridării solitudinii, înstrăinării de lume și adâncimilor sufletești. L-am întâlnit în carne și oase pe Ernesto Sábato, la Buenos Aires, la 1 septembrie 2006, în casa lui situată în afara metropolei, într-o zonă numită Santos Lugares. Mă aflam alături de Corin Braga, al
Ernesto Sábato încâlcit în orașul tentacular by Ruxandra Cesereanu () [Corola-journal/Journalistic/5590_a_6915]
-
copii/ în pat la etajul doi palpitant/ ca întotdeauna se joacă în noapte/ cămașa nopții/ adie un cuvânt/ urechea mea nu mai recunoaște limba” (Weidende Augen). Dar poate că acest absurd care dă năvală în cuvinte nu este decât abrevierea solitudinii noastre. Este solitudinea omului care nu se mai înțelege pe sine. Este singurătatea absolută pe care nu o poți înțelege decât experimentând-o. În încheiere, mai trebuie spus că poetului Andreas Saurer i s-a tradus la noi doar Munte
Exorcizarea metaforei by Radu Cernătescu () [Corola-journal/Journalistic/4535_a_5860]
-
la etajul doi palpitant/ ca întotdeauna se joacă în noapte/ cămașa nopții/ adie un cuvânt/ urechea mea nu mai recunoaște limba” (Weidende Augen). Dar poate că acest absurd care dă năvală în cuvinte nu este decât abrevierea solitudinii noastre. Este solitudinea omului care nu se mai înțelege pe sine. Este singurătatea absolută pe care nu o poți înțelege decât experimentând-o. În încheiere, mai trebuie spus că poetului Andreas Saurer i s-a tradus la noi doar Munte cu Madonna/ Berg
Exorcizarea metaforei by Radu Cernătescu () [Corola-journal/Journalistic/4535_a_5860]
-
alte cuvinte, nu numai infirmitate și slăbiciune, dar și o intensificare a trăirilor, izolare, umilință, dar și o revendicare orgolioasă a singularității, complexe, alergii și frustrări, dar și o exacerbare a instinctelor („boala este aceea care îți exacerbează instinctul sexual”), solitudine („singură, ca o larvă de fluture”), dar și acuitate a simțurilor („laser/ te-am inventat/ te-am frecventat/ tocmai când eram în plină/ nevroză”), destin și stil deopotrivă. Boala, de asemenea, este cea care îi dă dreptul poetei la discurs
Dependența de confesiune by Dan Cristea () [Corola-journal/Journalistic/3446_a_4771]
-
determinată, redată până în cele mai mici detalii, în întreg coloritul ei local. Eul, cogitoul, devine principiu general al filosofiei. În același timp, imaginea noii vieți se distinge însă de acest fundal obiectiv, imagine pe care Descartes a creat-o în solitudinea sa olandeză, printr-o renunțare conștientă la tradiție și la toate legăturile și convențiile sociale. Forma literară a monologului poate face trimitere aici la modele mai vechi, în special la Soliloquia a lui Augustin și la confesiunile filosofice ale lui
Ernst Cassirer Kant – viața și opera by Adriana Cînța () [Corola-journal/Journalistic/3676_a_5001]
-
1931). Deși nu a fost profesor niciodată, epistolele lui Constantin Noica conțin o sumă de sintagme având un accentuat caracter didactic. Fie că recomandă și susține pe Grigore Tănăsescu 1, un filolog clasic, instruit și temeinic informat, fie că preferă solitudinea în locul meselor rotunde, fie că refuză, cu eleganță, apariția la televiziune, considerând „că vocea singură ne definește ca oameni", și, în sfârșit, fie că pledează convingător pentru restituirea integrală a operei lui Mircea Eliade, insuficient cunoscută pe atunci, Constantin Noica
Constantin Noica și unii dintre contemporanii săi by Nicolae Scurtu () [Corola-journal/Memoirs/6122_a_7447]
-
satură. Dacă rostul creației este acela de-a transforma daimonul în înger, Vasile Lovinescu a făcut aceasta tot timpul vieții sale. A aparținut generației ’27 și aceasta putea să fie un mare sprijin pentru el. Dar a ales de timpuriu solitudinea. Aceasta nu înseamnă că nu a vrut să facă o publicistică vehementă. Aceasta nu înseamnă că nu a citit și a răscitit, conștient de faptul că spiritul nu are cum să-l îndepărteze de cărți. Activitatea sa de colaborator al
Misterul lui Vasile Lovinescu by Dan Stanca () [Corola-journal/Journalistic/3714_a_5039]
-
de patru ani. După 1948 ambii au fost îndepărtați de la preoție și profesorat și au îndurat calvarul temnițelor comuniste, al căror nume înfiorează și astăzi la simpla rostire. După ieșirea din închisoare, în 1964, Ștefan Manciulea și-a continuat în solitudine munca de cercetare, prestând pentru întreținerea familiei munci precum cea de grădinar la Sanatoriul TBC - găzduit , spre batjocorirea Blajului, în localul vechii Academii Teologice, instituția de învățământ - emblemă a Micii Rome, sau om de serviciu și administrator la Școala Normală
Cardinalul Alexandru Todea în pagini de corespondență1 by Ion Buzași () [Corola-journal/Journalistic/3595_a_4920]
-
cercetarea anglosaxonă, de lecturi în germană, fiind mai exactă, reproducând științific originalul, cu note acolo unde traducerea în sine nu e suficientă. Voi da un exemplu în care variantele sunt ușor de comparat: Haec est igitur via trium dierum în solitudine Hariga: „Aceasta este așadar calea celor trei zile în singurătate” Vlăduțescu: „Aceasta este „calea celor trei zile în Pustiu” (Exodul, 3). Variantă mai veche aduce, cum se vede, mai putin exactitate, dar e mai lămuritoare. Desigur, mai apropiat de original
Cum traducem textele medievale? by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/3796_a_5121]
-
ci ca s-o cucerești de la distanță. Tot ce e fecund în om e anormal. Solitarii sunt cuceritori virtuali. Nu fugi de ceilalți ca să treci neobservat, ci ca să te pui în valoare. În România, Noica a jucat rolul unui cuceritor. Solitudinea lui n-a reprezentat o abdicare, ci un triumf. Am fost totdeauna mirat că spirite subtile, cultivate, țin cu orice preț să-și facă discipoli, să se retragă în singurătate și să le aștepte pelerinajul. Acest fel de orgoliu mă
Un text inedit by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/3643_a_4968]
-
abdicare, ci un triumf. Am fost totdeauna mirat că spirite subtile, cultivate, țin cu orice preț să-și facă discipoli, să se retragă în singurătate și să le aștepte pelerinajul. Acest fel de orgoliu mă depășește, tot așa cum mă depășește solitudinea în comun. N-am petrecut în viața mea decât trei zile într-o mănăstire și n-aș reîncepe pentru nimic în lume o experiență asemănătoare. Ceea ce mă uimea la Noica era nevoia lui de a fi înconjurat de admiratori pe
Un text inedit by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/3643_a_4968]