1,605 matches
-
de visat: 00 822, ce țară era? Ori și mai nebunesc: 00 12 (479) - trebuia să fie o insuliță din Pacific. Așadar exista acolo telefon? Mi-l imaginam pe tipul din vârful cocotierului coborând în viteza a cincea la auzul soneriei. Asemenea puștilor obraznici, eram uneori tentat să-i sun. Doar nu eu plăteam factura, și-atunci de ce să mă jenez? „Alo, cum se numește țara dumneavoastră? Cât e ceasul acolo?” Neroziile astea mă încetiniră. La ora treisprezece, nu eram decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]
-
doar nu-mi dădusem atâta osteneală degeaba. Trebuia să fie acel Georges Sheneve de care încercase să dea Olaf înainte de a muri în salonul meu. Am tras aer în piept și am format muzica funebră. Sună multă vreme. Ultima oară, soneria fusese declanșată de tasta redial a telefonului meu. Știam deja că nu are robot. Am început să sper că nu va răspunde nimeni când cineva ridică receptorul. Era o femeie. -Alo? -Bună ziua, doamnă. Vă rog frumos, aș putea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]
-
din același aluat, că mințiți opinia publică cu nerușinare la fiecare apariție publică. Trage un șut la o conservă goală de tinichea care se rostogolește pe hol izbindu-se de ușa de la intrare, făcînd un zgomot spart. Tîr-țîr-țîîrrrrr, se aude soneria din senin, cine-o fi la ora asta? se întreabă neliniștit. O fi uitat ceva Roja? Sau mai nou poșta vine și sîmbăta? Altcineva nu are cine să-l deranjeze. Face cîțiva pași tiptil în direcția ușii, își ține respirația
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
ducă încă din primele luni de după Revoluție. La început i se păruse timid, puțin ursuz, și fără chef de vorbă. Avea un fel aparte de a suna pe care îl recunoștea cu ușurință de fiecare dată. Își apăsa degetul pe sonerie în reprize foarte scurte, încît bîzîiturile nu durau mai mult de o fracțiune de secundă fiecare, ca și cum ar fi vrut să provoace cel mai mic deranj cu putință celor aflați în apartament. Cu timpul însă a devenit foarte vorbăreț, chiar
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
să tragă cu ochiul înăuntru prin gemulețele mate încadrate din loc în loc în rama metalică a ușii, fără însă a reuși să dibuiască nici o mișcare de partea cealaltă. Mai așteptă cîteva clipe, și pentru că nu zări nicăieri vreun buton de sonerie, începu să izbească cu pumnul în ușă ca să provoace zgomot. Imediat observă o lumină aprinzîndu-se în hol, probabil deasupra pupitrului de la recepție, și văzu aceeași umbră multiplicată identic în fiecare din ochiurile de sticlă, unduindu-se, apropiindu-se agale, venind
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
Băi, Simirad, băi. Băi, te-ai ajuns. Eu nu m-am descurcat. Tu te-ai descurcat, băi. Vrei să-ți zic domn? Domn este doar unul, bunul Dumnezeu... Cînd ajungea la poartă, se așeza comod și degetul său apăsa butonul soneriei. Solicitarea era veșnic aceeași, băutură. De la alegeri, însă, și-a schimbat obiceiurile. Nu-mi mai vorbește pe stradă și nici nu mai sună la poartă. Ceva ne lipsește la amîndoi și "dușmănia" generată de preferințele politice nu se stinge cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
tîrziu. Prefer la tine acasă. Lena este bucuroasă că va avea timp să sondeze terenul pe îndelete. Inspectează apartamentul, mai dă cu puțin deodorant, mai aerisește și în sufragerie așează cu eleganță tot ce trebuie. După o veșnicie de așteptare, soneria o avertizează că de acum gata cu viața de una singură. Deschide ușa, luînd o poză de femeie bucuroasă de oaspeți. Sărut mîna. Am mers greu pe ceață. Nu-i nimic, faci un duș și viața o să fie frumoasă. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
lui se deosebea cu un singur amănunt de cea a unui martor ocular, un securist ce participase la operațiune și care s-a destăinuit În Informația zilei din Satu Mare: beculețul de la gura de sus a hornului era Înlocuit de o sonerie activată Într-o ascunzătoare a comandoului. Înclin să cred că au fost declanșate ambele semnale. Vasile Blidaru a fost un machisard anticomunist, deci un haiduc al celei de a doua jumătăți a secolului XX, un lup singuratic, liber chiar și
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
se înșiruia vreo duzină de uși, mânjite cu vopsea cafenie. În fața ultimei uși, pe care se putea distinge, la lumina chioară a unui bec spânzurat în tavan, o plăcuță cu un vag număr, ceasornicarul se opri și apăsă pe butonul soneriei. Hm, e cam neplăcut pe aici..., remarcă Stelian, privind în jur și așteptând împreună cu ceasornicarul ca ușa locuinței să se deschidă. Dar, după o așteptare lungă și zadarnică, ușa rămase mai departe închisă și nici un zgomot de pași nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
așteptând împreună cu ceasornicarul ca ușa locuinței să se deschidă. Dar, după o așteptare lungă și zadarnică, ușa rămase mai departe închisă și nici un zgomot de pași nu se auzi din dosul ei. Răbdător, Mișu Leibovici apăsă din nou pe butonul soneriei. Soneria zbârnâi prelung, dar răspunsul fu iarăși aceeași tăcere ciudată. Atunci Mișu Leibovici, chibzuind puțin, mormăi în barbă că, pesemne, fiul său încă dormea și începu să bată tare în ușă. Bătăile insistente răsunară în tot coridorul, amplificate de ecou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
împreună cu ceasornicarul ca ușa locuinței să se deschidă. Dar, după o așteptare lungă și zadarnică, ușa rămase mai departe închisă și nici un zgomot de pași nu se auzi din dosul ei. Răbdător, Mișu Leibovici apăsă din nou pe butonul soneriei. Soneria zbârnâi prelung, dar răspunsul fu iarăși aceeași tăcere ciudată. Atunci Mișu Leibovici, chibzuind puțin, mormăi în barbă că, pesemne, fiul său încă dormea și începu să bată tare în ușă. Bătăile insistente răsunară în tot coridorul, amplificate de ecou, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
-se și nici pașii ușori care se apropie. Tresare când o voce autoritară i se adresează : Vă pun aici, pe noptiera din dreapta, o pisetă cu apă proaspătă, puteți bea cu tubul care vă este la îndemână. Tot acolo găsiți și soneria cu care ne puteți chema la nevoie la orice oră din zi sau noapte. Alături sunt comenzile pentru poziția patului. Deocamdată nu le atingeți. Vor hotărî doctorii ce aveți sau nu voie să faceți, vizita vine în vreo jumătate de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
Dora mai poate observa doar spatele câtorva siluete în alb care îl urmează, docile, pe profesor. Ritualurile vieții de spital își urmează cursul obișnuit pentru oamenii în alb : ordine, gesturi profesionale, alergătură, corvezi, grăbita pauză de cafea adeseori întreruptă de sonerie, dialoguri, mici dispute sau înțelegeri tacite, bârfe la adresa șefilor, a colegilor și bolnavilor, gărzile, oboseala zilnică... În vremea asta, singurătatea și incertitudinile îi bântuie pe cei care sunt sclavii nimicniciei suferințelor în paturile albe cu miros de spital. Din fericire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
mult în față. Scoate niște gemete sau mai curând niște icnituri necontrolate. Parcă ar vrea să vomite ? Da, chiar vomită. Dora întreabă de câteva ori, din ce în ce mai insistent: "Ți-e rău ?" Întrebările rămân fără răspuns. Îi vine în minte precizarea infirmierei " Soneria este la capătul patului. Ne puteți chema la orice oră din zi sau noapte". Apasă cu disperare butonul soneriei. O dată... De două ori... De trei ori... Nimeni nu răspunde. Nimeni nu vine. Ființa de alături se zbate în convulsii. La
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
vomită. Dora întreabă de câteva ori, din ce în ce mai insistent: "Ți-e rău ?" Întrebările rămân fără răspuns. Îi vine în minte precizarea infirmierei " Soneria este la capătul patului. Ne puteți chema la orice oră din zi sau noapte". Apasă cu disperare butonul soneriei. O dată... De două ori... De trei ori... Nimeni nu răspunde. Nimeni nu vine. Ființa de alături se zbate în convulsii. La un moment dat Dora are impresia că tânăra vrea să coboare din pat și o oprește cu un insistent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
liniștit. Este alungită pe o parte și geme ușor. Firele care legau cele două mici antene de monitor îi înfășoară în mod ciudat gâtul. Un gând macabru trece prin capul Dorei : "Dacă se strangulează ?" Apasă din nou cu insistență butonul soneriei. După un alt timp, ce i se pare nesfârșit, o infirmieră intră cu pas alert, aprinde plafoniera. O mustră pe Dora : "V-am spus să aveți răbdare că aveam și alte urgențe ! Ați uitat că aveți interdicție sa vă dați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
Victor : Un fotograf priceput poate reconstitui mai clar fotografiile. Și poate mări, dacă te interesează, și scrisul de pe verso. Acum este cam târziu, dar mâine putem mergem la fotograful din centru, se spune că este... Victor nu sfârșește fraza când soneria de la poartă îi avertizează că au vizitatori. Vizitatori neașteptați ! Siluetele unui bărbat înalt îmbrăcat într-un pardesiu negru și cea a unei femei suple în costum taior se disting pe fundalul unei mașini oprite în fața casei și a orizontului luminat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
a luat rămas bun, ca și alte dăți, de la Năstăsia, apoi și-a sărutat cei doi copii, care dormeau somn dulce de către dimineață și a ieșit în curte, în răcoarea vaporoasă a zorilor de zi. Zornăitul tot mai depărtat al soneriei bicicletei confirma plecarea lui Ariton pentru încă două săptămâni cel puțin. Dar gospodarul, la ieșirea din sat, a virat la dreapta și a revenit acasă pe drumul de țarină ce trecea pe la capătul grădinii sale. S-a furișat orbecăind în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
cu gust ornat, cuprindea o canapea extensibilă, o măsuță elegantă. Ajuns în dormitor, fără haina sa lungă și neagră, se dezbrăcă de costumul său bleu și îmbrăcă pantaloni scurți și tricoul său preferat. Se pregătea să asculte știrile și auzi soneria. Primul reflex fu să ridice receptorul de la telefon, dar își dădu seama că era ușa. La unu noaptea. Luă halatul pe el și deschise ușa. Avea părul blond, lucios, cu reflexe arămii, ondulat rebel, dând numai impresia începutului unor bucle
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
urâte. Îi era greu să înțeleagă de ce acum se simțea așa și de ce nu se ducea la servici. Nu lipsise decât de sărbători, de ani de zile. Avea nevoie de o pauză prea lungă. Tocmai își băuse cafeaua când auzi soneria. Bună, Amanda, spuse surprins. Bună ziua. O lăsă să aștepte un pic, apoi o invită înăuntru. Nu știuse de ce o examina cu privirea. Era foarte frumoasă. Purta un taior bej, pantaloni albi și bluză albă. Avea în mâini un teanc de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
copsese, scosese și tava cu friptură de la cuptor, fiersese carnea și legumele pentru salata beuf, mai avea sarmalele care nu puteau lipsi. Se făcuse deja seară. Ea împacheta umplutura de carne în frunzele de varză pregătite din timp, când aude soneria. Fiind singură, că unchiul se dusese în oraș după niște cumpărături, s-a apropiat de ușă întrebând: —Cine-i? — „Moș Crăciun cu plete dalbe A sosit de prin nămeți El aduce daruri multe Pe la fete și băieți.” Cecilia, cunoscându-i
Feţele iubirii by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1166_a_2071]
-
de tine. Sunt gata, spăl lingura și ți-o dau și ție. Suntem cu analizele la zi, i-o smulge Matei și începe să mănânce cu aceeași poftă ciorba. Când erau cam pe la terminatul mesei, le sună pentru prima dată soneria. —Cine-o fi oare?se întrebă ei. — Mă duc să văd, se oferă Matei, ca deschizând ușa să apară toți ai casei împreună cu nașii. Cum vă simțiți în casă nouă ca soț și soție, finilor? — Cum nu se poate mai
Feţele iubirii by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1166_a_2071]
-
din fotografia ei postată pe mess. Și, în afară de asta, pe trotuarul din fața blocului se vedeau în acel moment nu una, ci câteva zeci de posibile Arm trecând cu pas zvelt încoace și-ncolo... Un bărbat și o femeie Pe neașteptate, soneria de la intrare se porni să zbârnâie cu glas ascuțit. Luat prin surprindere Bart, care încă se mai uita în jos, spre agitația pietonală din stradă, își simți inima tresăltându-i cu putere în piept, ca pe vremea sesiunilor de examene
KARMA. NOPŢI DE MĂTASE by DANIEL DRAGOMIRESCU MARIA ARDELEANU-APŞAN () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1614_a_2969]
-
obiectiv s-o vadă astfel și nu încetase să își tot pună întrebarea dacă nu cumva prietena aceasta a lui de pe net nu era cumva o fantasmă virtuală plăsmuită de fantezia unor internauți puși pe farse. Dar zbârnâitul insistent al soneriei, precum și ciocăniturile discrete dar insistente în ușă nu făceau, cu siguranță, parte din niciun univers virtual. Lăsând o cârjă în balcon și sprijinindu se doar într-una singură, ca să nu facă chiar impresia unui ologit irecuperabil, se îndreptă cât putu
KARMA. NOPŢI DE MĂTASE by DANIEL DRAGOMIRESCU MARIA ARDELEANU-APŞAN () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1614_a_2969]
-
o viață nouă, dar deja Bart avea sentimentul că se cunoștea cu Arm de când lumea și pământul. Frumos și reconfortant sentiment, care îi încălzea pe dinăuntru și-i restituia pierduta bucurie a lui a fi ca bărbat si ca om. Soneria de la ușă îi puse capăt puse capăt gândurilor care-i dădeau târcoale. Nu putea fi decât Arm, care venea cu bineștiuta ei punctualitate să-l smulgă din tentaculele suferinței și să-l readucă în rândul oamenilor normali, oricât ar fi
KARMA. NOPŢI DE MĂTASE by DANIEL DRAGOMIRESCU MARIA ARDELEANU-APŞAN () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1614_a_2969]