4,641 matches
-
marmură a mult adoratului maestru bucătar care scrisese cartea mea de bucate. Ochii lui goi se holbau de pe-o față plină de licheni pe când stătea în picioare, înalt și agresiv, ținând - mânuind - spatula, așa cum un erou ar ține o spadă. Puțin mai departe, într-o firidă adâncă, un Humphrey Bogart ursuz, învăluit în pânze de păianjen, stătea aplecat peste un pian cioplit din topor, cu paharul de piatră cenușie ridicat în mâna de piatră cenușie pe fracul de piatră cenușie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
Șichy, să-ți pierzi pîinea". Mistrie, Carp, Andru au practicat frazele goale. Mistrie rima cu tărie. De tărie (și cu grade, și fără!) a avut mereu nevoie. Calchia perfect limbajul violent al lui Mișa Novicov: Înlocuiește, tovarășe poet, condeiul cu spada și cu el drept în inima dușmanului de clasă". Cornel Șoitu nu practica fraze de lemn. Le rostea doar pentru camuflaj, pentru acoperire. Nu cu ostentație, ca Alexandru Andru. Țin minte cum a apărut Andru în redacție, să ceară socoteală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
albaștri. Ca o armată se strângeau în jurul ei și o încolțeau din toate părțile cu gurile lor larg deschise. Dar înotul ei era atât de liniștit, încât nu putea fi tulburat de nimic, ea înainta fără să bage de seamă spadele de dinți ce se țeseau în jurul ei. Și ochii ei larg deschiși nu priveau decât zarea cum se apropie, nu se încrucișau cu privirile piezișe ale rechinilor cu ochii albaștri. Până când strigătul meu mut sau surd, pe care nu l-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
-o să întoarcă capul. Și atunci privirea ei s-a întâlnit cu cea a armatelor de rechini ce-o înconjurau din toate părțile cu ochiul lor lucitor și metalic, fixând-o din adâncul străveziu și transparent al mării. Mii de spade o fulgerau din gurile deschise ale rechinilor, mii de priviri albastre o tăiau lateral cu laserele lor scrutătoare. Și atunci, dintr-odată, strigătul acela al meu, neeliberat sau neauzit, năprasnic ca un cataclism, îmi rezona în piept să-l spargă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
de idee înflori în capul italianului. Tentativa se coagulă în gând colțuros, deveni bulgăre, acesta fu călcat gălăgios în picioare de lăstarii viguroși ai progeniturilor inspirației, inspirația se vizualiză în virtual, tridimensional, arătându-și opulența. Macedoneanul își spintecase secolul cu spada și, pe când limbile ceasului solar al lui Iulius Cezar se-nnodaseră însângerate, se născu, multiformă, croiala. Victorie! Thailandezele muriseră la naștere. Bubuieli de dopuri, șampanie, valuri de bucurie ducese, de satisfacție contese, de extaz împărătesc. Se pare că Mama, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
brichetei cu palma îndoită, volutele largi ale mâinii, gesticulând cu țigara între degete, râsul lui în Sol albastru, sau în La auriu. Doamne, amintirea mea vie, realitatea mea nebună, întruparea lui cvadridimensională, vedeam timpul cum trece prin noi, ca o spadă albă care după ce ne străpunge, ne crestează fețele, mâinile care se sprijină la brațul bărbaților sunt mai grele, cel înalt e în halat alb, mă cuprinde de mijloc, arătându-mi în stație mașina Salvării, Mitică, ce să fac! El ridică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
muncii lor la fermele din Baldovinești, n-aveau niciun chef să le bâzâie ceva la cap, să-i stropească vreo picătură din canistrele în care bâltâcâiau lapte și miere, nectar și ambrozie sau Doamne ferește! să-i rănească vreun Sfânt cu spada, lucru ce ar fi atras de la sine bani cheltuiți pentru investigații asupra rănii nevindecabile cu niciun antibiotic cunoscut pe Pământ, drumuri obositoare la cabinete, rețete naturiste, constând din abstinența de miere și de cârciumă, de nuntă, de grătare cu finul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
din ordonarea geometrică a cuvintelor. Este și cazul sonetelor și gloselor din volumul Ideograme lirice (Eminescu, București, 2008). Într-un stil declamativ-glorificator, folosind vocabularul „oficial“ al poeziei („cântec“, „vestală“, „tezaur“, „tâmplă“, „clopot“, „izvodit“, „destin“, „pecete“, „sfânt“, „astru“, „veșnicie“, „petală“, „talisman“, „spadă“, „galeș“ etc.), Vasile Mustață dezvoltă o retorică goală a extazului, care sună a poezie fără să emoționeze: „Ascult izvoare line și torente, / Emoția răsfrântă cu migală / Și toată suferința ancestrală / Remodelată-n sonuri opulente. // Vibrația uman-fundamentală, / Armonicile cele mai frecvente
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
viciile care degradează regalitatea și care sînt contrare sentimentelor de umanitate și de dreptate. Benito Mussolini PRELUDIU la PRINCIPELE lui MACHIAVELLI Traducere de Lăcrămioara PETRESCU PRELUDIU Lui Machiavelli Într-o zi, mi-a sosit din Imola vestea unui dar: o spadă avînd gravată pe ea maxima lui Machiavelli: "Nu eu vorbe se păstrează statele." Faptul avu darul de a-mi curma ezitările și de a mă face, pe loc, să aleg subiectul pe care vi-l propun astăzi. Aș putea să
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
florile seducției În floare, chemîn du-te la ea peste o punte cît tăișul de sabie ce despică aerul de deasupra abisului. Iar lumina aceea Încarnată În femeie te ispitește, o simți că te așteaptă, te iubește. Pe unii lama spadei nu-i taie și, cu tălpile zdrențe, ajung de cealaltă parte. Pe mine Însă, un tactil, care și fulgii de nea Îi Încearcă cu buzele, m-ar tăia numai noua vedere a lamei, darmite atingerea ei. Aș vîsli Înapoi cu
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
dar care nu lasă nici o șansă doctrinei palamite. Câteodată, tonul lui Jugie capătă accente pamfletare. Atunci când descrie isprăvile intelectuale ale favoriților săi, el nu-și poate camufla aroganța: „Cu sângele său rece imperturbabil și cu mână foarte sigură, Prochoros plimbă spada dialecticii aristotelice și tomiste pe rana palamită, dând astfel cep buboiului de ipocrizie” (col. 1805). El critică mai cu seamă inconsecvența Bisericii ortodoxe. Conform poziției sale, rușii ar fi respins palamismul începând cu secolul al XVIII-lea, în vreme ce, chiar în
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
-i vindece, fiindcă nici măcar nu știau că sunt bolnavi de uitare. Iar uitarea, ca și răutatea, trebuie să și-o vindece omul, singur. Începând cu răutatea. Tăcuserăm amândoi. Furtuna se potolise. Deasupra noastră strălucea chiar Orion. Constelația Orion. Cu stelele spadei lui, închipuia o cruce. Ca aceea pe care o făcea bătrânul pe piept, când vorbea cu tatăl nostru. Mă învățase și pe mine cum se face. Și așa, cum mă uitam la cerul albastru și adânc, am făcut și eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
ură sănătate. Sănătate, îi ură și Ticu, golindu-și fără grabă paharul. Deci altceva nimic nou..., conchise Stelian. Ba câte ceva ar mai fi..., își aduse aminte Ticu și, coborându-și glasul, se apucă să-i istorisească ceva gen capă și spadă despre o încercare de asasinare a lui Gheorghiu-Dej, care s-ar fi petrecut nu cu multă vreme în urmă, pe undeva prin zona pădurii Băneasa. Liderul comunist se ducea la aeroport și de undeva, de pe marginea șoselei, se deschisese foc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
era un loc unde Îți câștigai viața sau ți-o pierdeai Într-o Încăierare, Într-o ambuscadă la colț de stradă, În scăpărările unor oțeluri. În treburile astea, Însă, Diego Alatriste se descurca de minune. Era foarte priceput la trasul spadei și mânuia la perfecție, pitit În mâna stângă, jungherul acela zis și dagă, subțire și lung, căruia mulți Îi spuneau vizcaína, cu care mardeiașii profesioniști se ajutau adesea. Una caldă, alta rece ca vizcaína, se spunea pe-atunci. Adversarul era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
scrimă fină, când deodată se pomenea pe dedesubt, pe la vintre, cu o spintecare scurtă ca fulgerul, care nu-i mai lăsa răgaz să ceară spovedanie. Da. Le-am spus eu domniilor voastre că erau timpuri grele. Căpitanul Alatriste, vasăzică, trăia din spada dumisale. Pe cât Îmi dau seama, denumirea aceea de căpitanul era mai mult o poreclă decât un grad efectiv. I se trăgea de demult: de când, soldat fiind În războaiele regelui, stăpânul nostru, a trebuit să treacă Într-o noapte cu alți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
soldat fiind În războaiele regelui, stăpânul nostru, a trebuit să treacă Într-o noapte cu alți douăzeci și nouă de camarazi și un căpitan adevărat peste un râu Înghețat, Închipuiți-vă singuri, urrraaa, trăiască Spania și toate aiurelile alea, cu spada Între dinți și numai În cămașă ca să se confunde cu zăpada, pentru a surprinde un detașament olandez. Căci ăia erau inamicii noștri de-atunci, fiindcă țineau morțiș să fie independenți, și vorba ceea: ochii care nu se văd se uită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
și un alt surâs, mult mai neliniștitor, pe care Îl păstra pentru momentele de pericol ori de tristețe: o strâmbătură pe sub mustață, care i-o deplasa spre colțul stâng al gurii, și care Întotdeauna părea amenințătoare ca o Împunsătură de spadă - de altfel aceasta urma numaidecât -, sau funebră ca o presimțire când apărea după câteva sticle de vin, din acelea pe care căpitanul obișnuia să le golească de unul singur În zilele-i de tăcere. Doi litri jumate dați pe gât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
pe el nădragii și cămașa, m-am uitat la celelalte cicatrice, pe care i le știam deja. Una În formă de semilună, Între buric și mamelonul drept. Alta lungă, pe o pulpă, ca un zigzag. Ambele erau de armă albă, spadă sau pumnal; spre deosebire de o a patra, pe spate, care avea forma de neconfundat a unei stele, așa cum lasă glonțul. A cincea era cea mai recentă, nevindecată complet și care nu-l lăsa să doarmă bine noaptea: o tăietură vineție de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
pantalonii așijderea, care erau din cei numiți valoni, strânși peste genunchi și peste cizmele lungi și răsfrânte ascunzând cârpăceala ciorapilor. Își potrivi apoi centura de piele pe care eu i-o unsesem cu grijă În timpul absenței și băgă În ea spada cu montura mare, pe ale cărei lamă și gardă se vădeau urmele, știrbiturile și scrijeliturile altor zile și altor oțeluri. Era o spadă bună, lungă, amenințătoare și toledană, care intra și ieșea din teacă cu un șuierat metalic interminabil ce-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
centura de piele pe care eu i-o unsesem cu grijă În timpul absenței și băgă În ea spada cu montura mare, pe ale cărei lamă și gardă se vădeau urmele, știrbiturile și scrijeliturile altor zile și altor oțeluri. Era o spadă bună, lungă, amenințătoare și toledană, care intra și ieșea din teacă cu un șuierat metalic interminabil ce-ți făcea pielea de găină. Apoi se privi o clipă În oglinda strâmbă, reflectându-i doar bustul, care se afla În Încăpere și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
rămâne decât să ne batem - zise don Francisco de Quevedo. Masa era plină de sticle goale, și ori de câte ori don Francisco se Întrecea cu măsura la vinul de San Martín de Valdeiglesias - lucru care se Întâmpla ades -, ținea morțiș să scoată spada și să se bată cu cineva. Era un poet șchiop și agitat, fanfaron și bătăuș, curvar, cu vederea slabă, cavaler de Santiago, cu inteligența și limba la fel de ascuțite ca spada, faimos la Curte pentru versurile-i bune și dispoziția-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
Valdeiglesias - lucru care se Întâmpla ades -, ținea morțiș să scoată spada și să se bată cu cineva. Era un poet șchiop și agitat, fanfaron și bătăuș, curvar, cu vederea slabă, cavaler de Santiago, cu inteligența și limba la fel de ascuțite ca spada, faimos la Curte pentru versurile-i bune și dispoziția-i proastă. Chestia asta Îl făcea să meargă, pe diferite perioade de timp, din surghiun În surghiun și dintr-o Închisoare În alta; pentru că, dacă e foarte adevărat că bunul rege
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
Vicuña, grămăticul (Dómine) Pérez și Chiorul Fadrique, spițerul din Puerta Cerrada. — Trebuie să ne batem, insistă poetul. Era, după cum vă spuneam, cherchelit bine după niște stacane de Valdeiglesias. Se sculase În picioare, răsturnând un taburet, și cu palma pe mânerul spadei Îi fulgera din ochi pe ocupanții unei mese Învecinate, doi necunoscuți ale căror „fierării“ - spade lungi - și cape atârnau Într-un cui pe perete. Aceștia tocmai Îl felicitaseră pe poet pentru niște versuri care În realitate Îi aparțineau lui don
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
insistă poetul. Era, după cum vă spuneam, cherchelit bine după niște stacane de Valdeiglesias. Se sculase În picioare, răsturnând un taburet, și cu palma pe mânerul spadei Îi fulgera din ochi pe ocupanții unei mese Învecinate, doi necunoscuți ale căror „fierării“ - spade lungi - și cape atârnau Într-un cui pe perete. Aceștia tocmai Îl felicitaseră pe poet pentru niște versuri care În realitate Îi aparțineau lui don Luis de Góngora, cel mai detestat dușman de-al lui din republica literelor, pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
mușca din ele, Gongorilă... Începu să improvizeze chiar acolo pe loc, În echilibru instabil, nelăsând mânerul din palma crispată, pe când necunoscuții dădeau să-și ceară scuze, iar căpitanul și ceilalți meseni Îl țineau pe don Francisco, Împiedicându-l să tragă spada și să se repeadă la tipii ăia doi. — Asta-i o insultă, pe legea mea! zicea poetul, sforțându-se să-și elibereze mâna dreaptă din strânsoarea prietenilor, În timp ce Își potrivea cu cealaltă ochelarii strâmbi pe nas. O palmă de oțel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]