50,549 matches
-
iarăși viața-ncepe să ne doară Ni-s tot mai mult cuvintele-o povoară, Și ni se pare că nu-i nimeni, nimeni Să ne-ocrotească sîngele din inemi... Sîntem stingheri, vorbim abia în șoapte, Odăile au geamurile sparte, Și sprijiniți de ușă, crinii parcă Să ne privească și să plece-ncearcă...
Și iarăși viața-ncepe să ne doară... by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/7661_a_8986]
-
proprie, în fine, pură improvizație să ai de unde pleca, fie și-n derivă, la scara pe roți. (Onești, sâmbătă, 6 ianuarie 2001) S-amprentez aceastî clipî Mi-e azi pe lângă zi, cu ce nu-i de rămas în ramă, că sprijin vocile care m-ating de la diminuare-n sus și las mai lesne ceva din ce luasem de necerut când se fac treptele să nu le urc, mergând să nu m-așez. (Onești, duminică, 7 ianuarie 2001) Dintre ultimele milenii Să
Poezie by Constantin Th. Ciobanu () [Corola-journal/Imaginative/7639_a_8964]
-
oglinda care ți-a băut din palmă - de aici se pleacă numai în pijama fără buletin privirile ca mercurul intră-n sânge țipătul roșu de nou născut lățindu-se la răsărit și cotul tău stâng suferind de ieri când ai sprijinit toate zidurile să nu se prăbușească orașul cu mine la braț: "dă-o-ncolo - ciupercă otrăvitoare" claci cu toată talpa - uite-așa mi se mărunțesc diminețile n tęte-ŕ-tęte distanța e o realitate precisă de câtva timp se măsoară în sentimente
Poezie by Daniela Popa () [Corola-journal/Imaginative/7288_a_8613]
-
sau niagară prinsă cu magnetofon și adusă dar unui copil orfan nu eram singurul deși multă vreme așa am crezut câțiva cari în anumite nopți nu reușeam să adormim cu povești irezistibil eram atrași de zid ne venea să ne sprijinim fruntea de acea frumoasă liniște de eram singur cu el mai și plângeam ca un copil orfan plecam fără să ne vorbim ca niște frați de vis
Poezie by Alexandru Dohi () [Corola-journal/Imaginative/7886_a_9211]
-
spre mal, plină de nisip și nămol. Am căzut în iarbă. Abia respiram. Rochița era ruptă, din zgârieturi curgea sânge, ochii mă usturau îngrozitor. Mirosul ierbii și al florilor, atât de puternic după furtună, m-a trezit și m-am sprijinit în mâini, încercând cu greu să mă ridic. Tremuram din tot corpul, de spaimă și de frig. Eram încă în genunchi când m-au înconjurat corbii. Cel mai puternic dintre ei s-a apropiat încet de mine. Mă privea fix
Corbii by Doina Cetea () [Corola-journal/Imaginative/7480_a_8805]
-
pândită, când se ducea la baia de aburi copiii arabi îi miroseau lenjeria pe care o dezbrăca în fața ușii, dar se obișnuise. Trăia în altă lume acum, era refugiul ei, îl iubea, iubea Africa prin Mehria, pe care îl aștepta sprijinită de geam, cu pupilele mărite și dorindu-i pielea de zahăr ars, ea ar fi vrut să facă amor imediat ce îi auzea pașii pe dalele de ardezie, dar el se spăla îndelung, se ungea cu ulei de argan și mânca
Mehria by Daniela Zeca () [Corola-journal/Imaginative/7937_a_9262]
-
surprindere, speriindu-l destul de tare. Își simțise inima bătându-i cu putere în stomac, iar urechile începuseră să-i țiuie ascuțit, ca un radio stricat. Nu trebuia să se sperie, era doar o stare trecătoare, așa că încercase să se liniștească sprijinindu-și palmele de genunchi, cu coatele în afară, poziția lui preferată, aplecându-și capul în față, ca să-i vină mai mult sânge înspre tâmple. Din când în când, o căruță trecea prin fața casei, iar praful de pe drum se ridica până
Îi venise vremea by Iulia Sala () [Corola-journal/Imaginative/7854_a_9179]
-
fără s-o blocheze, ca să poată intra Toader mai pe seară, după crâșmă. Pe Toader îl primise în casă acum vreo cinșpe ani. Îl văzuse prima oară la marginea satului, pe drumul care ducea spre câmp. Stătea în fiecare zi sprijinit de un tei, cu genunchii strânși la piept și cu brațele încolăcite în jurul lor. Își sprijinea bărbia de genunchi și privea, pe sub claia de păr murdar și lățos, lumea trecând pe lângă el. Nimeni nu știa cum se aciuase prin sat
Îi venise vremea by Iulia Sala () [Corola-journal/Imaginative/7854_a_9179]
-
primise în casă acum vreo cinșpe ani. Îl văzuse prima oară la marginea satului, pe drumul care ducea spre câmp. Stătea în fiecare zi sprijinit de un tei, cu genunchii strânși la piept și cu brațele încolăcite în jurul lor. Își sprijinea bărbia de genunchi și privea, pe sub claia de păr murdar și lățos, lumea trecând pe lângă el. Nimeni nu știa cum se aciuase prin sat, al cui era și de unde venea. Câțiva săteni se opriseră și-l întrebaseră cum îl chema
Îi venise vremea by Iulia Sala () [Corola-journal/Imaginative/7854_a_9179]
-
parcă-l înghițiseră apele, apele secate de luni de zile din cauza secetei. Poate plecase cu vreo șatră de țigani sau își luase singur lumea-n cap, după ce se întremase puțin cu mâncarea celor din sat. A treia zi, îl găsise sprijinit de gardul casei sale, în aceeași poziție, cu genunchii la gură și cu brațele încolăcite în jurul lor. Doar că de data asta, de cum îl auzise că deschisese poarta, își ridicase privirea, uitându-se la el cu ochii umezi, ca atunci când
Îi venise vremea by Iulia Sala () [Corola-journal/Imaginative/7854_a_9179]
-
nervoase o țigară groasă, pe care o arunca după colț, la ieșirea din crâșmă. Nimeni nu-i vorbea și nici el nu se adresa nimănui, lumea se obișnuise cu el, așa cum, cu câțiva ani înainte, se obișnuiseră cu el stând sprijinit de tei, la ieșirea din sat. Odată ce păși pe prispă, se sprijini, ca de obicei, cu mâna stângă de stâlpul din lemn pătrat care ținea acoperișul. Pe o porțiune lată cât palma lui, lemnul se tocise și se lustruise de
Îi venise vremea by Iulia Sala () [Corola-journal/Imaginative/7854_a_9179]
-
din crâșmă. Nimeni nu-i vorbea și nici el nu se adresa nimănui, lumea se obișnuise cu el, așa cum, cu câțiva ani înainte, se obișnuiseră cu el stând sprijinit de tei, la ieșirea din sat. Odată ce păși pe prispă, se sprijini, ca de obicei, cu mâna stângă de stâlpul din lemn pătrat care ținea acoperișul. Pe o porțiune lată cât palma lui, lemnul se tocise și se lustruise de atingerile repetate, ca tejgheaua măcelarului din colț, care se adâncise ca o
Îi venise vremea by Iulia Sala () [Corola-journal/Imaginative/7854_a_9179]
-
de rece fața de căldura de afară și reacția sa fu s-o țină strâns în mână, ca s-o încălzească, în timp ce trăgea ușa spre el. Prin fâșia de lumină ce se îngusta, ochii îi căzură pe o roabă verde sprijinită de grilajul de lemn al prispei. Iar uitase s-o dea înapoi vecinului și uite că acum o să-l încurce, cine știe dacă Toader urma să-l creadă pe cuvânt pe vecin că era a lui când va veni s-
Îi venise vremea by Iulia Sala () [Corola-journal/Imaginative/7854_a_9179]
-
de noroc, asceți cu chipul vopsit, Balegă de vacă, iluzii de praf, palate părăsite de nisip Maimuțe ridate agățându-se de ruine sar din nimic în nimic Biciclete, ricșe, pânze înfășurate mimând corpuri gata cremate Trec prin ochiul mitralierei ruginite sprijinită de singurul gardian În poarta orașului jinduit Talăngi și clopote, claxoane, hohotul Shivei hrănit De la răsărit la apus cu uleiuri și petale carnale Lustragii de sandale și tălpi jupuite, câini hămesiți Bărbați urinând de mii de ani pe marginea aceluiași
Poezie by Carmen Firan () [Corola-journal/Imaginative/7990_a_9315]
-
Dacă l-aș iscodi pe cristi, singurul dintre cei în viață care știe, m-aș lămuri. Dar n-am cum să-i cer ajutorul: regula acestor însemnări tocmai aceasta este - să mă descurc de unul singur, fără vreun plan prestabilit, sprijinindu-mă doar pe ce-mi amintesc eu, să cobor în memorie aidoma unui scufundător în apa adâncă, primejdioasă a mării, să cobor bucurându-mă când descopăr cioburile prețioase, aceste fleacuri, să le scot la suprafață și să încerc să le
Fragmente din năstrușnica istorie a lumii de către gabriel chifu trăită și tot de el povestită () [Corola-journal/Imaginative/7502_a_8827]
-
avea sutien a încercat dar era mult prea dificil să se țină de bară și totodată să-și desfacă harnașamentul ăsta stupid căci n-a înțeles niciodată la ce servea iar sânii ei bine proporționați nu aveau nevoie să fie sprijiniți erau ca niște pere ceva mai mari semănau cu țâțele lui Venus din Urbino da femeia din tabloul lui Tizian l-a văzut într-un muzeu și într-adevăr asemănarea era extraodinară d-aia probabil a și angajat-o Dupont
Camionul bulgar by Dumitru Țepeneag () [Corola-journal/Imaginative/7549_a_8874]
-
piele vopsită în roșu, prinsă în butoni, ale căror adâncituri sugerau un model romboidal, dar în subțirimea ei reușea să estompeze prea puțin uruitul roților pe pavajul pietruit. Tata-mare se rezemă în colțul cupeului, ședea picior peste picior, cu bastonul sprijinit de stinghia banchetei de vizavi, privind dintr-o parte profilul sever al lui Herr Schachter și lăsându-și ochii să-i alunece de-a lungul fațadelor, ale căror coloane, cariatide, frontoane împodobite cu ghirlande străluceau la soare, de parcă ar fi
Christian Haller - Muzica înghițită by Nora Iuga () [Corola-journal/Journalistic/13122_a_14447]
-
Gheorghe Grigurcu Sub luxurianta imagistică întunecată și sub platoșa sintaxei frînte, de-o personală alură, Liviu Ioan Stoiciu ascunde un suflet arhaic. O primă dovadă a acestuia o constituie amestecul de concret și fabulos, ambii factori ai elementarității, cel dintîi sprijinit pe senzoriu iar cel de-al doilea pe puterea imaginației, din concursul cărora ia naștere substanța poetică. Efectul lor e contrastul care dă viață textului. Cu cît prezența fiecăruia dintre ei e mai apăsată, cu atît contrastul e mai puternic
O tradiție eretică by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13135_a_14460]
-
închisă în casă, umbla printre oameni pe străzi, dar fără să se obosească, așezată comod. Bucurându-se de spectacolul celorlalți - uite acolo vitrina aceea luminată, bărbatul acela care aleargă, femeia aceea covârșită sub un coș cu verze. Iar ea ședea, sprijinită pe spătar, fără să care greutăți, nici măcar greutatea propriului ei corp - îi venea să râdă de atâta fericire. Dar îi plăcea și să umble pe jos, când îi era mai bine cu reumatismului și nu o dureau artrozele. Fiindcă din
O povestire de Teolinda Gersão - Bătrâna by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13147_a_14472]
-
bunica mea la cinci sau șase ani, ținută în brațe de tatăl ei, mama ei în picioare, aplecată asupra lor. Bunica mea pare blondă, are ochii umezi, o rochiță albă, stă în brațele tatălui ei, care la rândul lui se sprijină, cu guler tare și mustață, de zidul de piatră. Se vede că începe să chelească, se văd câteva riduri. Mama bunicii poartă părul strâns într-un fel de coc, schițează un zâmbet forțat undeva între ceea ce ar trebui să fie
António Lobo Antunes - Ei, în grădină by Andrei Ionescu () [Corola-journal/Journalistic/13148_a_14473]
-
mai distinge nici măcar conturul. Și într-o zi nici eu n-o să mai fiu: când n-o să mai existe nimeni care să se intereseze de ea, fotografia va muri. Gulerul rochiței albe, care probabil era de dantelă, degetele care se sprijină pe umărul ei. Un bărbat a adus aparatul de fotografiat pe un trepied până în acel colț al grădinii, și-a acoperit capul cu o pânză neagră, a apăsat pe buton. Este singurul lucru care nu apare în portret, singurul lucru
António Lobo Antunes - Ei, în grădină by Andrei Ionescu () [Corola-journal/Journalistic/13148_a_14473]
-
oprit./ Și praful tot crește se spulberă/ cenușă a vieții purtată cîndva de puternica undă./ Ne scufundăm în uitare/ și lacrimi de pulbere curg/ din foștii noștri ochi pe fostele chipuri” (Uitare). Solitar „în pustiul rațiunii”, țipînd pentru a se sprijini „de zările genunii”, poetul își rememorează viața populată „de-acele spectre vagi/ cu visul lor bizar de a fi” (Piramida). Spre a mărturisi compasional: „Mi-a fost milă/ de atîta rîvnă de a fi” (ibidem). „Rîvnă” semnificînd la Ilie Constantin
Poezia lui Ilie Constantin by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13161_a_14486]
-
o naivă aură gnomică: „Nimic-nimic n-ajunge pentru veșnicie...” (Tristeți de sezon). Ori: „viața răsare timid te întrebi dacă e” (Tablou de iarnă). Ne putem întreba dacă o asemenea criză, o asemenea deplețiune a eului care nu se mai poate sprijini decît pe umbrele irealității, ar putea avea parte de o contrapondere, de o consolare. În măsura în care existența eșuează, în care realul se lasă mistuit de gol, cuvîntul poetic își ia avînt, își arogă libertatea, o libertate solară ce-l echivalează cu
Impresionism liric by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13188_a_14513]
-
discreționari puși pe ajungere cu orice chip, comițători de abuzuri, de nedreptăți. Astfel i se arată, deși multă vreme crezuse că este altfel, Boldun, directorul marelui combinat de prelucrarea lemnului unde Strava îndeplinise, mulți ani, funcția de consilier juridic. Îi sprijinise lui Boldun urcușul social pentru că-l socotise om dintr-o bucată, pornit de jos însă dispunând de multe calități, energic, bun organizator, om cu simțul dreptății. În realitate era discreționar și rapace, perfid, abil mânuitor de relații, ilustrând o carieră
O carte restaurată by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/13214_a_14539]
-
în ultimul octombrie 2003 - trei zile la rând. Ce mă frapează pe mine acum, privind-o de dedesubt cum se înalță Grecoaica divină pe etrava de marmoră a corăbiei așezată pe patul masiv de granit, gros, greu, singurul capabil să sprijine, să susțină efortul, tăria sborului, decolarea tumultuoasă ca de pe un portavion extraterestru; ce-mi trece mie acum prin minte, privind atâta oară Victoria anonimă, e că Ea, fără cap, nici nu mai are nevoie de cap și că expresia figurii
Samothrakia by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/13217_a_14542]