310 matches
-
pe tron a principelui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, iar constituția adoptată în acel an a denumit noul stat România. Domnia lui Cuza Vodă a fost caracterizată de o nerăbdătoare dorință de a ajunge din urmă Occidentul, dar efortul domnului și al sprijinitorilor săi întâmpină rezistența forțelor conservatoare și a inerțiilor colective. Mai grav, el stă sub semnul provizoratului, căci domnia lui Cuza este percepută ca pasageră; țara a vrut un domn străin, l-a acceptat însă pe cel autohton, dar n-a
Alexandru Ioan Cuza () [Corola-website/Science/297432_a_298761]
-
septembrie 1773 din postul de graniță Budarinskogo, (astăzi satul Budarino din vestul Kazahstanului) împotriva orașului Iaițk. Cei cam 200 de răsculați, deși nu cucerit orașul, au reușit să câștige sprijinul trupelor trimise împotriva lor, care au fraternizat cu ei. Cazacii, sprijinitori ai „Înălțimii Sale împăratul Petru”, principala forță armată a lui Pugaciov, au obținut sub conducerea acestuia un număr de victorii, cucerind o serie de fortificații și așezări, uneori fără luptă. După șase luni de la declanșarea marșului, răsculații au asediat fără
Cazaci de pe Ural () [Corola-website/Science/317127_a_318456]
-
dat sub controlul liderului militar polonez Stefan Czarniecki și a mareului hatman litunaian Jan Paweł Sapieha, care au început să organizeze atacuri pentru eliminarea celor loiali lui Carol Gustav. În 1656, Ioan Cazimir al II-lea a fost încoronat de sprijinitorii lui în caterala din Lwów, unde a depus celebrul său jurământ). Rzeczpospolita a reușit în cele din urmă, în 1657, să-i alunge pe suedezi din țară. Forțele polono-lituaniene au reușit să învingă trupele transilvănene și brandenburghezo-prusiene, dar Polonia a
Potopul (istorie) () [Corola-website/Science/317601_a_318930]
-
fondatorul mișcării monarhiste "Action française". Termenul contrarevoluționar a fost folosit fără întrerupere după aceea pentru a caracteriza mișcările politice din Franța care refuzau să accepte legitimitatea revoluției din 1789 Revolution, cei pe care istoricul René Rémond în numea "légitimistes". Astfel, sprijinitorii monarhiei franceze membri ai "Ancien Régime" (Vechiului Regim) care au supraviețuit Revuluției Franceze au fost considerați contrarevoluționari. Printre exemplele de contrarevoluții franceze se numără Războiul din Vendée și alianțele monarhiste care au înăbușit Revoluțiile de la 1848. Mișcarea ligitimiștii monarhiști francezi
Contrarevoluționar () [Corola-website/Science/318157_a_319486]
-
considerat o contrarevoluție. Sprijnitorii carlismului, a monarhiei și naționalismului (Falangele Spaniole) și-au unit forțele în 1936 împotriva Republicii Spaniole. Falangiștii considerau Constituția spaniolă din 1931 un document revoluționar, care era împotriva culturii, tradițiilor și religiei spaniole. Armata Albă și sprijinitorii ei, care au încercat să-i înfrângă pe bolșevici după Revoluția din Octombrie, la fel precum politicienii, polițiștii și soldații din Freikorps, care au zdrobit Revoluția germană din 1919, sunt de asemenea contrarevoluționari. La sfârșitul deceniului al treilea al secolului
Contrarevoluționar () [Corola-website/Science/318157_a_319486]
-
Soviet pan-Ucrainean al Muncitorilor, Soldaților și Țăranilor în Kiev în decembrie, cerând Radei Centrale recunoașterea Sovnarkomului. Cum bolșevicii ucraineni nu reprezentau decât aproximativ 5% din numărul celor aproximativ 2.500 de delegați la Congres, aproximativ 100 de comuniști și sprijinitori au părăsit aceast soviet și s-au alăturat congresului deputaților locali în Harkov, adunare pe care au rebotezat-o „Sovietul pan-Ucrainean al muncitorilor, soldaților și țăranilor”. Ei au proclamat înființarea Ucrainei Sovietice ("Respublika Rad Ukrainî") pe 25 decembrie 1917
Ucraina după Revoluția Rusă () [Corola-website/Science/319735_a_321064]
-
sociale. Învățământul a fost reorganizat pe principiile lui Francesc Ferrer, iar economia s-a bazat pe schimbul liber dintre comunitățile rurale și cele urbane, de la grâne sau vite, până la produse industriale, în conformitate cu principiile lui Peter Kropotkin. Mahnoviștii declarau că sunt sprijinitorii „sovietelor libere muncitorești-țărănești” și se opuneau cu vehemență conducerii centralizate, alese de bolșevici. Mahno îi numea pe bolșevici „dictatori” și denunța poliția secretă bolșevică, CEKA, drept un organism cu nimic diferit de Ohrana țaristă. În plus, el milita pentru libertatea
Teritoriul liber () [Corola-website/Science/319360_a_320689]
-
decăderea Principatului Moldovei, atât orașul, cât și cetatea au trecut sub protecția turcilor, dar localnicii s-au răsculat de mai multe ori împotriva opresorilor. Sosit pe tron cu ajutor polonez în anul 1561, Ioan Iacob Heraclid i-a recompensat pe sprijinitori (Albert Laski) cedându-le Cetatea Hotinului prietenului. În anul 1563, legendarul Dmitro Vîșnevețki (Baida) cu 500 cazaci zaporojeni (de pe Nistru) a ocupat cetatea și a început negocierile cu pârcălabul moldovean privind o acțiune comună împotriva turcilor. O parte dintre boierii
Cetatea Hotin () [Corola-website/Science/315855_a_317184]
-
deviațiilor naționaliste”, care s-a tradus în Ucraina printr-un atac fățiș împotriva elitelor politice și culturale. Primul val de epurări a fost declanșat în perioada 1929 - 1934 și a vizat generația veteranilor revoluționari bolșevici, printre care se aflau și sprijinitorii politicii de indigenizare. Următorul val al epuărilor din 1936 - 1938 a eliminat cea mai mare parte a noii generații de politicieni sovietici, care ocupaseră locurile lăsate libere de veteranii bolșevici. În locul liderilor politici epurați originari din Ucraina au fost trimiși
Istoria Ucrainei () [Corola-website/Science/318793_a_320122]
-
Kucima și de Rusia, care milita pentru strângerea relațiilor cu Federația Rusă, și Viktor Iușcenko, care dorea ca țara sa să se apropie de Occident și Uniunea Europeană. Deși într-o primă fază, Ianukovici a fost proclamat câștigătorul alegerilor, Iușcenko și sprijinitorii lui au acuzat organizarea fraudării alegerilor de către guvern, în special în estul țării. Criza politică care a izbucnit a dus la declașarea Revoluției Portocalii, iar Curtea Supremă a Ucrainei a invalidat alegerile. Viktor Iușcenko a câștigat al doilea scrutin organizat
Istoria Ucrainei () [Corola-website/Science/318793_a_320122]
-
1934) a fost un ofițer imperial al Armatei Germane în Primul Război Mondial, iar mai târziu un lider nazist. El a fost fondatorul armatei Camasile Brune in Partidului Nazist, apoi comandantul Sturmabteilung (SA). fusese inițial unul dintre cei mai devotați sprijinitori ai lui Adolf Hitler. În momentul în care Hitler a devenit cancelar, Röhm a cerut de îndată recompensa puterii, dar crezurile sale revoluționare l-au îndepărtat de naziști. La 30 iunie 1934, în Noaptea cuțitelor lungi, Ernst Röhm a fost
Ernst Röhm () [Corola-website/Science/320089_a_321418]
-
califatului de sub ocupația Aliaților. Naționaliștii au plănuit în această fază a luptei organizarea unui nou executiv și a unui legislativ reprezentativ cu sediile în Ankara și pentru atingerea acestui scop au cerut sultanului să recunoască noile organe ale puterii. Numeroși sprijinitori ai lui Kemal s-au îndreptat spre Ankara, înșelând vigilența autorităților militare aliate. Astfel, s-au alăturat taberei lui Kemal personalități precum scriitoarea Halide Edip Adivar, medicul Adnan Adivar, generalul Ismet Inönü, sau președintele Camerei Deputaților Celaleddin Arif. Yunus Nadi
Războiul de Independență al Turciei () [Corola-website/Science/320074_a_321403]
-
de francezi în iulie. Siria a trecut sub mandatul francez, în conformitate cu mandatul dat de Liga Națiunilor. Chiar în perioada în care tratatul de la Sevres, Mișcarea națională turcă condusă de Mustafa Kemal Pașa, s-a depărtat de monarhia care își concentrase sprijinitorii și puterea politică în Constantinopole, a pus bazele unei Mari Adunări Naționale în Ankara. Mustafa Kemal Pașa a condus până la victorie lupta pentru independența Turciei și a forțat puterile învingătoare în Primul Război Mondial să se reîntoarcă la masa negocierilor
Tratatul de la Sèvres () [Corola-website/Science/320144_a_321473]
-
de preotul militar al batalionului „Nachtigall”, părintele Hrinoh. Implicarea preotului batalionului german format din etnici ucraineni a îndepărtat aproape toate dubiile pe care le mai aveau unii lideri ucraineni din Liov cu privire la susținerea de care se bucura guvernul lui Stețko. Sprijinitorii ideii unui stat independent ucrainean s-au împărțit în două tabere. Unii au considerat Declarația de Independență un act admirabil, în vreme ce alții l-au apreciat ca fiind nesăbuit sau de-a dreptul prostesc Autoritățile naziste, imediat după ce trupele germane au
Declarația de Independență a Ucrainei, 1941 () [Corola-website/Science/320272_a_321601]
-
Uniunea Sovietică, OUN-B a proclamat la Lviv pe 30 iunie 1941 fondarea statului ucrainean independent. Premierul noului stat a fost numit Iaroslav Stețko. Răspunsul germanilor la declarația de independența a fost rapidă: Gestapo a arestat și închis majoritatea liderilor și sprijinitorilor OUN-B. Numeroși membri ai OUN-B au fost executați fără judecată sau au pierit în lagărele naziste de concentrare. Ambii frați ai lui Bandera au pierit în lagărul de la Auschwitz. Pe 18 septembrie 1941, Stepan Bandera și Iaroslav Stețko au fost
Organizația Naționaliștilor Ucraineni () [Corola-website/Science/320343_a_321672]
-
cele mai important al activității OUN-B a fost infiltrarea membrilor și simpatizanților organizației în rândurile poliției locale. OUN-B a reușit să preia controlul asupra academiei locale de poliție din Rivne. Obiectivul de perspectivă îl reprezenta răsturnarea autorităților germane de ocupație. Sprijinitorii lui Bandera din poliția locală au fost implicați în exterminarea civililor evrei și în „curățarea” ghetourilor evreiești. Prin aceste acțiuni, oamenii OUN-B au câștigat încrederea germanilor și au contribuit la dotarea ilegală a organizațiilor clandestine cu arme și muniție. De
Organizația Naționaliștilor Ucraineni () [Corola-website/Science/320343_a_321672]
-
războiului a fost subliniată în timpul celui de-al doilea congres al organizației de la Harkov, din aprilie 1944. OUN-B a condamnat în timpul acestui congres crimele antievreiești. În timpul congresului s-a afirmat la un moment dat că evreii din URSS au fost sprijinitorii de nădejde ai regimului bolșevic, acționând ca avangardă a imperialismului „moscovit” în Ucraina. În continuare, se recunoștea că guvernul bolșevic a exploatat sentimentele antievreiești ale maselor de ucraineni pentru ca să le distragă atenția de la problemele reale și să le îndrepte frustrările
Organizația Naționaliștilor Ucraineni () [Corola-website/Science/320343_a_321672]
-
a exploatat sentimentele antievreiești ale maselor de ucraineni pentru ca să le distragă atenția de la problemele reale și să le îndrepte frustrările spre declanșarea de pogromuri. OUN trăgea concluzia că pe de-o parte trebuie să lupte împotriva evreilor care acționau ca sprijinitori ai regimului „moscovito-bolșevic”, dar în același timp trebui să lămurească masele că principala amenințare este cea reprezentată de Moscova OUN a acceptat să sprijine politica antisemită nazistă în condițiile în care acest fapt i-ar fi ajutat să-și îndeplinească
Organizația Naționaliștilor Ucraineni () [Corola-website/Science/320343_a_321672]
-
un grup de ofițeri ai armatei elene, încercând să urmeze exemplul Comitetului Unității și Progresului a Junilor Turci, au căutat să găsească o soluție pentru reformarea conducerii țării și să reorganizeze armata și au creat Liga Militară. Membrii Ligii și sprijinitorii lor, campați în august 1909 în suburbia Goudi a Atenei, au forțat guvernul condus de Dimitrios Rallis să demisioneze. A fost format un nou guvern în frunte cu Kiriakoulis Mavromichalis. A urmat o perioadă de presiune militară directă asupra Parlamentului
Eleftherios Venizelos () [Corola-website/Science/321041_a_322370]
-
trebuit să facă față rezistenței organizate și după o zi de lupte s-a ajuns în cele din urmă la un compromis. Contingentul aliat a fost obligat să părăsească Atena a doua zi. Simpatizanții monarhiști au declanșat o „vânătoare” a sprijinitorilor lui Venizelos din capitală, care a durat trei zile. Incidentul a devenit cunoscut în istoriografia greacă cu numele de „Noemvriana” (de la luna în care s-au desfășurat evenimentele, noimebrie, pe stil vechi). Noemvriana a produs o falie profundă între venizeliști
Eleftherios Venizelos () [Corola-website/Science/321041_a_322370]
-
reaprins dezbaterea cu privire la forma de guvernare a Greciei: monarhie sau republică. Alegerile din noiembrie 1920 au fost transformate într-o cursă dintre Venizelos și regele exilat Constantin, (tatăl lui Alexandru). În cadrul alegerilor din 1920, antivenizeliștii, în cea mai mare parte sprijinitori ai lui Constantin, au cânștigat 246 din cele 370 de mandate parlamentare. Această înfrângere a fost o mare surpriză, cu atât mai mult cu cât nici măcar Venizelos nu a reușit să câștige un mandat de deputat. Venizelos a pus această
Eleftherios Venizelos () [Corola-website/Science/321041_a_322370]
-
britanică Peel împărțirea Palestinei în două state, unul arab și altul evreiesc. În Cartea Albă din 1939 a guvernului britanic, acesta și-a schimbat poziția și a încercat să limiteze emigrația evreiască. Această acțiune a fost considerată de sioniști și sprijinitorii lor ca o trădare a termenilor mandatului, cu atât mai mult cu cât prigoana nazistă contra evreilor europeni era în creștere. Pentru contracararea acestor măsuri de limitare, sioniștii au organizat "Aliyah Bet", un program de emigrare ilegală în Palestina. Grupul
Mandatul britanic pentru Palestina () [Corola-website/Science/321129_a_322458]
-
Anatolia apuseană din jurul orașului İzmir. În mai 1917, după plecarea în exil a regelui Constantin I, premierul elen Eleuthérios Venizélos s-a reîntors la Atena și a făcut ca Grecia să se alieze cu Antanta. Armata elenă, deși împărțită între sprijinitorii monarhiei și cei ai premierului, a început acțiuni militare ofensive împotriva armatei bulgare. În același an, aliații occidentali au promis italienilor controlul asupra Izmirului, în cadrul Acordului de la St.-Jean-de-Maurienne semnat de Franța, Italia și Regatul Unit. În timpul Conferinței de Pace
Împărțirea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/320525_a_321854]
-
principele George, (al doilea fiu al regelui George I al Greciei) a devenit Înalt Comisar al Cretei. Această soluție a fost gândită pentru prevenirea conflictelor viitoare și pentru a evita dezvoltarea sentimentelor revanșarde în Grecia. Unul dintre cei mai importanți sprijinitori ai Marii Idei a fost Eleftherios Venizelos. Cât timp el s-a aflat la conducerea Greciei, teritoriul țării s-a extins foarte mult în timpul Războaielor Balcanice din 19121913, prin alipirea Epirului de sud, Cretei și sudului Macedoniei la Grecia. Venozelos
Megali Idea () [Corola-website/Science/320575_a_321904]
-
reușit cu ajutorul Aliaților să-l forțeze pe rege să abdice. În mai 1917, după ce regele Constantin a fost exilat, Venizelos s-a reîntors la Atena și a aliat țara cu Antanta. Forțele armate elene, deși împărțite la rândul lor între sprijinitorii monarhiei și cei ai premierului, a luat parte la acțiunile militare împotriva armatei bulgare în regiunea frontierei comune. Intrarea în război și evenimentele premergătoare au dus la o divizare politică și socială profundă în Grecia postbelică. Cele mai importante partide
Războiul Greco-Turc (1919-1922) () [Corola-website/Science/320700_a_322029]