329 matches
-
de război promis de aliați României. Astfel, la mijlocul anului 1915, raporturile româno-ruse erau departe de a încuraja colaborarea dintre București și Petrograd. La începutul anului 1916, generalul Alexeev, din partida filo-germană, adversar vădit al României, a fost numit șef de Stat-Major al armatei ruse. În desfășurarea tratativelor cu Antanta pentru finalizarea alianței, guvernul Brătianu a transmis la Petrograd condițiile sale, printre care se numărau și acțiuni militare rusești în Dobrogea, ofensiva generală pe frontul rus pentru susținerea acțiunii militare românești în
Românii şi politica externă rusească : un secol din istoria Tezaurului românesc "păstrat" la Moscova : (studiu şi documente) by Viorica MOISUC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100997_a_102289]
-
Siret-Focșani-Galați - la care ne-am referit mai înainte - spune mult despre aceste planuri rusești. Defecțiunea Armatei Române, după victoriile strălucite din Ardeal, a arătat pe deplin modul în care aliatul rus a pus umărul pentru grăbirea dezastrului românesc. Șeful de Stat-Major al generalului Berthelot relatează: Generalii Prezan și Berthelot insistau ca generalul Sakarov, comandatul forțelor ruse din România, să vină la Marele Cartier General român, stabilit la Periș, pentru a se preciza termenii colaborării cu Armata Română. „se spera ca, în
Românii şi politica externă rusească : un secol din istoria Tezaurului românesc "păstrat" la Moscova : (studiu şi documente) by Viorica MOISUC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100997_a_102289]
-
spre Vest. În această conjunctură, guvernul României a hotărât evacuarea la Moscova a Tezaurului Țării, pentru a fi pus la “adăpost”. Pentru a se degaja de orice răspundere cu privire la situația în care se afla România, generalul Gurko, noul șef de Stat-Major rus, a adresat mareșalului Joffre, la sfârșitul lui decembrie, o foarte cuprinzătoare Notă în care încerca să demonstreze că defecțiunea Armatei Române și ocuparea celei mai mari părți a țării de Centrali se datorează exclusiv concepției greșite a conducerii militare
Românii şi politica externă rusească : un secol din istoria Tezaurului românesc "păstrat" la Moscova : (studiu şi documente) by Viorica MOISUC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100997_a_102289]
-
În aceste împrejurări, Consiliul Directorilor Generali a solicitat Guvernului României, la 22 decembrie 1917/4 ianuarie 1918, trimiterea urgentă la Chișinău a unui regiment ardelenesc care să stea la dispoziția sa. În răspunsul dat la 24 decembrie/6 ianuarie, Marele Stat-Major român comunica ordinul ca 1000 de ardeleni cu arme și mitraliere ce veneau de la Kiev (foști prizonieri din armata austro-ungară constituiți în grupuri de voluntari în armata română) să se oprească la Chișinău. Situația din Basarabia s-a deteriorat însă
Românii şi politica externă rusească : un secol din istoria Tezaurului românesc "păstrat" la Moscova : (studiu şi documente) by Viorica MOISUC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100997_a_102289]
-
guvern, la ora actuală sub teroare bolșevică, își vor fi reluat libertatea de acțiune, trupele noastre vor fi la dispoziția sa și se vor retrage când [guvernul] va putea asigura securitatea prin organizarea propriilor sale forțe”. În adevăr, șeful Marelui Stat-Major al armatei roșii ce pătrunsese în Chișinău, Naștarum Caabac, în telegrama trimisă la 13/26 ianuarie 1918 Sovietului din Odesa, anunța intrarea Armatei Române în Basarabia și preciza: ”...noi ne vom opune până la extrem și vom lua măsuri decisive... ne
Românii şi politica externă rusească : un secol din istoria Tezaurului românesc "păstrat" la Moscova : (studiu şi documente) by Viorica MOISUC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100997_a_102289]
-
Rog răspundeți dacă transportul fără riscuri e posibil acum și prin ce mijloace stop. Intervenit de mult în acest sens Aliați stop. Puneți-vă legătură cu reprezentanții americani Transsiberian stop. 37 1917, decembrie 17/30. Radiograma nr. 168 a Marelui Stat-Major (al armatei germane), Biroul de Informații. Divizia R., către comisarul pentru Afaceri Externe sovietic, Petrograd Foarte secret Către Comisarul pentru Afaceri Externe, Petrograd La cererea Comitetului de Luptă contra Contrarevoluției din data de 17 decembrie, Biroul de Informații are onoarea
Românii şi politica externă rusească : un secol din istoria Tezaurului românesc "păstrat" la Moscova : (studiu şi documente) by Viorica MOISUC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100997_a_102289]
-
să fii bătută în Piața Teatrului“. Anecdota mi-a fost povestită de însăși Didina Cantacuzino. Această propagandă se făcea pe diferite căi. Cea mai serioasă era cu ajutorul unei protejate a doamnei Cecilia Petrescu, la care locuia un ofițer austriac de stat-major. În timpul cât era la masă, ea îi aducea ziarul Le Temps. Noi îl luam și, în sufragerie, cu per delele lăsate, citeam principalele articole și știri prietenilor adu nați împrejurul mesei. Ei scriau repede și plecau, ducând buna vestire mai
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
germani ascunși erau considerați spioni, iar locuitorii care îi tăinuiau sau favorizau erau pasibili de pedeapsa cu moartea, conform articolului 500 din Codul Justiției Militare. Ordine similare aveau să fie emise de către Jandarmerie în lunile următoare, dar și de Marele Stat-Major și structurile informative ale acestuia. Prizonierii germani făcuți de armata română începând din august 1944 nu intrau sub jurisdicția autorităților militare române, ci sub a celor sovietice. Probabil din motive tactice, liderii democrați ai germanilor din România, reapăruți în public
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
din ceea ce avea să devină ulterior „Mișcarea de Rezistență”, care era definită ca o „acțiune subversivă, îmbrăcată sub aspectul unor grupuri de dezertori”. Obiectivul acestei formațiuni era „contracararea acțiunii partidului comunist sub toate formele”. Autorul notei susținea că la Marele Stat-Major existaseră dosare cu privire la activitatea grupurilor de rezistență, dar nu credea să se mai fi păstrat ceva „deoarece de la 1 martie 1945 se luase măsura să se distrugă toate actele privitoare la această chestiune”. în opinia lui, exista un interes în
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
lor. Aveau de predat un mesaj verbal lui Iuliu Maniu, care în acel moment era ministru de stat. Deși liderul țărănist a transmis oficial că nu acceptă să discute cu legionarii, “în realitate aceștia doi au fost ridicați de la Marele Stat-Major și în strict secret au fost duși și au vorbit cu Iuliu Maniu și generalul Rădescu”. Marele Stat-Major a dat ordin să nu se mai continue cercetările în problema „Rezistenței”, motivându-se că investigațiile țineau acum de competența Ministerului de
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
Deși liderul țărănist a transmis oficial că nu acceptă să discute cu legionarii, “în realitate aceștia doi au fost ridicați de la Marele Stat-Major și în strict secret au fost duși și au vorbit cu Iuliu Maniu și generalul Rădescu”. Marele Stat-Major a dat ordin să nu se mai continue cercetările în problema „Rezistenței”, motivându-se că investigațiile țineau acum de competența Ministerului de Interne și a Serviciului Special de Informații. Nu se știa ce se mai făcuse cu cei doi parașutiști
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
aprilie 1945 și viza scotocirea întregului masiv al Munților Apuseni. Legionarii parașutați în Ardeal și Banat erau extrem de interesanți pentru Armata Roșie. într-un Studiu asupra activității legionare în Germania, întocmit de Secția a II-a, Biroul Contrainformații al Marelui Stat-Major al Armatei Române, după încheierea războiului, se preciza că „toți [legionarii parașutați, n.n.] au fost arestați și luați în cercetare de trupele sovietice” (sublinierile ne aparțin). Au fost depistate și numeroase grupuri organizate de serviciul maghiar de informații, lăsate în spatele
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
primele se produseseră în mai bine de trei ani de conflict, iar cele din urmă aveau să se realizeze în mai puțin de nouă luni. De altfel, starea de spirit a armatei române era îngrijorătoare. Generalul Constantin Sănătescu, șeful Marelui Stat-Major, nota în jurnalul său, la 16 ianuarie 1945: „Starea morală a frontului - proastă: ofițerii și soldații peste măsură de obosiți, nu înțeleg să meargă cu războiul peste frontierele Ardealului. Apoi, Ungaria fiind cucerită și armata ungurească nemaiexistând, soldatul român trebuie
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
înregistrate în România în luna februarie 1945 și intervenția directă a sovieticilor s-au resimțit din plin și din punct de vedere militar. în 28 februarie - 1 martie 1945, la București a fost dezarmat batalionul de pază a clădirilor Marelui Stat-Major Român. Cu acea ocazie au fost înlocuite santinelele române cu cele sovietice și s-a efectuat o percheziție riguroasă în birouri și depozite. Au fost confiscate documente, plus muniții. în același timp, cele două armate române care erau pe front
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
s-a efectuat o percheziție riguroasă în birouri și depozite. Au fost confiscate documente, plus muniții. în același timp, cele două armate române care erau pe front au raportat că sovieticii le-au interzis orice comunicare prin radio cu Marele Stat-Major al Armatei Române. Armata a 4-a română era într-o situație foarte grea. Aflată tot mai departe de țară, pe măsură ce războiul se prelungea, cu liniile de aprovizionare extrem de lungi și aflate complet în mâinile sovieticilor, ea nu avea o
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
ar fi putut organiza la București o insurecție populară, patronată chiar de Rădescu”. Există și alte surse care conțin referiri la unele întâlniri desfășurate, la finele lunii noiembrie și începutul lunii decembrie 1944, între generalul Rădescu, atunci șef al Marelui Stat-Major, și liderii legionari Georgescu și Bidianu tocmai pe subiectul rezistenței. Generalului îi era evidentă pierderea războiului de către Germania, ceea ce legionarii simiști nu vedeau, organizând și un „guvern” în exil. Rădescu era de părere că războiul avea să se termine nu
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
subiectul rezistenței. Generalului îi era evidentă pierderea războiului de către Germania, ceea ce legionarii simiști nu vedeau, organizând și un „guvern” în exil. Rădescu era de părere că războiul avea să se termine nu în favoarea sovieticilor, ci a anglo-americanilor, de aceea Marele Stat-Major și generalii români trebuiau să-l ajute pe rege și să pregătească România pentru evenimentele ulterioare. în opinia sa, coordonatele politicii interne urmau a fi concesiile față de URSS și combaterea partidelor de stânga. îndeplinirea cerințelor sovietice avea un scop precis
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
hotărât anticomunistă, speranța complotiștilor legionari în disponibilitatea lui pentru o lovitură progermană în România era departe de realitate. H. Sima avea să relateze că Stoicănescu mai găsise un susținător la București în persoana generalului Bratan (Ștefan Bardan?), (sub)șeful Marelui Stat-Major al Armatei Române. Acest general era dispus să acționeze contra rușilor cu forțele de care dispunea la centru, în eventualitatea unei schimbări de front, sub comanda lui Avramescu. Utilizând un limbaj bombastic, Sima considera că, dacă s-ar fi produs
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
Dragomir, șeful statului-major al Armatei a 4-a. Situația profesorului Sângeorgiu era de notorietate, fiind invocată și de mareșalul Malinovski la întrevederea pe care, împreună cu Vâșinski, a avut-o cu suveranul României la 6 martie 1945. Constantin Sănătescu, șeful Marelui Stat-Major, a fost de asemenea informat despre suspiciunile care planau asupra lui Avramescu. Colonelul Grosu, șeful secției Informații a Armatei a 4-a, semnalase la 9 ianuarie 1945 generalului Mardare, subșef al Marelui Stat-Major, că generalul Avramescu avea „o atitudine foarte
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
6 martie 1945. Constantin Sănătescu, șeful Marelui Stat-Major, a fost de asemenea informat despre suspiciunile care planau asupra lui Avramescu. Colonelul Grosu, șeful secției Informații a Armatei a 4-a, semnalase la 9 ianuarie 1945 generalului Mardare, subșef al Marelui Stat-Major, că generalul Avramescu avea „o atitudine foarte suspectă. Merge singur pe front, își are toată familia la postul de comandă, și familia sa este recunoscută ca legionară”; era reamintit episodul legat de Ion Sângiorgiu. într-o telegramă, generalul N. Dragomir
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
iar la plecare el nu se mai prezentase la comandamentul sovietic căruia i se subordona. Cu toate că la începutul lunii ianuarie 1945 Avramescu fusese rechemat în țară, luându-i-se comanda Armatei a 4-a, sovieticii au făcut presiuni la Marele Stat-Major român pentru repunerea lui în funcție. Deși Sănătescu i-a recomandat să solicite el însuși înlocuirea, Avramescu a dat curs cererii sovieticilor, ducându-se pe front, în fruntea Armatei a 4-a române, la 8 februarie 1945. între timp, fusese
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
a 4-a române, la 8 februarie 1945. între timp, fusese înaintat la gradul de general de armată. Sovieticii au acționat preventiv. La 2 martie 1945, generalii Gheorghe Avramescu, comandantul Armatei a 4-a române, și Nicolae Dragomir, șeful de stat-major al aceleiași armate, au fost chemați de sovietici la postul de comandă al Grupului de armate „General Jmacenko”, apoi duși la sediul Frontului 2 ucrainean, pentru a se întâlni cu mareșalul Malinovski. în aceeași zi, sovieticii au numit pe generalul
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
duși la sediul Frontului 2 ucrainean, pentru a se întâlni cu mareșalul Malinovski. în aceeași zi, sovieticii au numit pe generalul Nicolae Dăscălescu, șeful Corpului 2 armată, la comanda Armatei a 4-a, iar pe generalul Ioan Spirea șef de stat-major. Adela Avramescu, soția generalului Avramescu, primise o scrisoare în care acesta îi scria că aveau să se întâlnească la Sibiu. Numai că, în ziua următoare, familia a fost dusă la Divin (Cehoslovacia), unde se afla comandamentul Armatei a 40-a
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
atât ei, cât și însoțitorii lor. Autorităților române nu li s-a dat nici o explicație privind motivele reținerii celor doi generali. Generalul Avramescu era acuzat de complicitate la trecerea de partea inamicului a ofițerilor din armată, iar șeful său de stat-major, generalul Dragomir, învinuit de tăinuirea actelor față de comandamentul sovietic. Pentru a completa imaginea operațiunilor represive ale sovieticilor, menționăm că în zilele de 2-3 martie 1944 ei au arestat de la sediul comandamentului Armatei a 4-a române un număr de 36
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
arestatului Andreas Schmidt din 22 martie 1945”, GARF, fond 9401 (Mapa Stalin), op. 2, dos. 94, ff. 200-201. Vezi și Faust Brădescu, op.cit., pp. 178-179. Faust Brădescu, op.cit., pp. 178-179. Arthur Phleps era originar din Transilvania (sas), fost ofițer de stat-major `n armata austro-ungară, `ncadrat `n armata română `n 1919, comand`nd apoi mai multe unități, inclusiv prima brigadă românească de munte. P`nă `n 1940 avansase p`nă la gradul de general de divizie. A intrat `n serviciul SS, `n
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]