933 matches
-
plăcută în cele din urmă. Nu știu cât a costat tichetul de călătorie, nu eu răspundeam de “agoniseala” buzunarului, din ce în ce mai crâmpocit, însă am înțeles că te costă 5 dolari cu reducere, dacă iei un abonament pentru toată ziua. Această siluetă neagră și sticloasă, cu pedigri și argintiu, o “lipitoare” impermeabilă care șerpuiește silențios “călare pe un drug de fier” are drept cap de linie “MGM Grand Station”, trece și culege călătorii din “Bally's/Paris Las Vegas Station, mai preia pe cei din
DISTRACŢII, LUX NINEACĂ ŞI CRIZA...APROAPE ÎN L.V. (XV) de GEORGE NICOLAE PODIŞOR în ediţia nr. 273 din 30 septembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/346492_a_347821]
-
ca răzvrătiții să-l lovească. Era acum singur , cu furca în mână , împotriva învrăjbiților , ca un balaur cu șapte capete. Restul uneltelor în spatele lui, jos. Ana văzu , întorcând ușor capul , de o parte și de cealaltă , chipurile asudate și ochii sticloși , buzele strânse a doi indivizi ce-i părură cunoscuți. Erau dintre lucrătorii pământului , plătiți de tatăl său . Păreau , ca niciodată , periculoși... Șuierau cuvinte de neînțeles , printre dinții de lup ... Oamenii lui Dumitru rămaseră deoparte, urmărind ce avea să urmeze , erau
OGLINDA VENEȚIANĂ de FLORICA PATAN în ediţia nr. 2244 din 21 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/376789_a_378118]
-
sau dând la o parte ciulinii din cale, ciulini maron-verzui ce-l înțepau cu coarnele lor ascuțite , plutind în bătaia vântului , pe valurile mici , sclipitoare ; nu de puține ori simțea ventuzele lipitorilor pe picioare sau urmărea, cu atenție prin apa sticloasă, pești înotând lângă el. Astăzi mergea pe malul apei, speriind anghilă după anghilă care mai lungă și mai colorată, ieșite la soare în iarba deasă și moale, înrourată, mergea admirând cocostârcii de pe grindul plin cu izmă sălbatică, grind ce dezvăluia
O TOAMNĂ CA ATÂTEA ALTELE..., AUTOR IOAN GHEORGHIŢĂ de VALENTINA BECART în ediţia nr. 2332 din 20 mai 2017 [Corola-blog/BlogPost/376779_a_378108]
-
dincolo de fire...De pe un colnic mai îndepărtat, un urlet îți răspundea la chemare. Pricepeam că este un dialog între vânător și sălbăticiune, ceva dureros și...totuși dulce. Hmm, în clipa aceea am zărit un lup care ne privea cu ochi sticloși. Jur că era căpetenia, Lupul Sur. Amirosind carnea încă proaspătă, lupul a început să urle prelung, chemând, astfel, haita înfometată. O mulțime de lupi s-a adunat la rădăcina tufanului bătrân și au început să schelălăie, scoțând sunete înfricoșătoare, nepământene
LUPUL SUR de FLOAREA CĂRBUNE în ediţia nr. 2183 din 22 decembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/375777_a_377106]
-
ierți, iubite, ca mai plângCu boabe mari de roua ascunse-ntre petale.De-atâta cântec mut, tăcerile ... XVII. AI VREA..., de Corina Negrea , publicat în Ediția nr. 2116 din 16 octombrie 2016. Ai vrea... Răsare astrul nopții cu ochi rece, sticlos. Topite sunt distanțe sub pasul curios.. Străbați în mare grabă poteci întortocheate, Iar pasul tău ajunge pe culmi în negură-ngropate. Ai vrea s-așterni, flamand, petale, pe culoarea Care te ispitește și-ți tulbură mirarea... Însă te-oprești nedumerit, pe-
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/375778_a_377107]
-
răsfrânt peste cristale efemere.. Și-ai vrea, ca far' de teamă, să regasești cuvântul Care, prin anotimpuri, îl risipește cu nostalgie, vântul. Tandrețea își ascute în taină penița, ca să ... Citește mai mult Ai vrea...Răsare astrul nopții cu ochi rece, sticlos.Topite sunt distanțe sub pasul curios.. Străbați în mare grabă poteci întortocheate,Iar pasul tău ajunge pe culmi în negură-ngropate.Ai vrea s-așterni, flamand, petale, pe culoareaCare te ispitește și-ți tulbură mirarea...Însă te-oprești nedumerit, pe-o
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/375778_a_377107]
-
la ei: --Cu suta vă duc, băă, cu suta! Într-adevăr, șoseaua era liberă, dar nu se zvântase. Însă Mototolea, cu experiența de taximetrist, reușea s-o strunească pe bătrânică și s-o biciuiască atât cât trebuie. Era o noapte sticloasă, cu un cer plin de stele, din care picura un geruleț pișcător dar și un șuvoi de energie, care umplea inimile celor din mașină cu speranțe și bună dispoziție. --Ai să vezi, omule, că reușim, bălmăjea mereu mustăciosul de lângă el
FRAGMENT 2- TUNARII de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1410 din 10 noiembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/376783_a_378112]
-
Acasa > Literatura > Beletristica > AI VREA... Autor: Corina Negrea Publicat în: Ediția nr. 2116 din 16 octombrie 2016 Toate Articolele Autorului Ai vrea... Răsare astrul nopții cu ochi rece, sticlos. Topite sunt distanțe sub pasul curios.. Străbați în mare grabă poteci întortocheate, Iar pasul tău ajunge pe culmi în negură-ngropate. Ai vrea s-așterni, flămând, petale, pe culoarea Care te ispitește și-ți tulbură mirarea... Însă te-oprești nedumerit, pe-
AI VREA... de CORINA NEGREA în ediţia nr. 2116 din 16 octombrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/375747_a_377076]
-
grijă să nu-l scape. Într-adevăr, «spectacolul» pe care-l oferea cadavrul lui Ionică Vindecătorul, căci el trebuie să fi fost, era înfiorător. (...) Ochiul stâng îi fusese scos, probabil cu un briceag sau cuțit, iar dreptul rămăsese deschis, neatins, sticlos. Petre Nebunul crestase cu un cuțit sau un briceag pe pieptul Vindecătorului o cruce. De ce-ai făcut asta? îl întrebă comisarul-șef adjunct. Crucea?! Păru să se mire ucigașul. Aaaa, da, crucea. Pentru că se credea Dumnezeu, dar era fals
O CARTE DESPRE NOBEL – „ISPITA IZBĂVIRII” DE MIHAI SIN de MARIANA CRISTESCU în ediţia nr. 1271 din 24 iunie 2014 [Corola-blog/BlogPost/374205_a_375534]
-
cîțiva, sînt tratați cu clasicul cearșaf, adică legați fedeleș de pat și ostoiți c-un pahar de apă rece. De nu chiar cu un Plegomazin țapăn. Da, dar ceva s-a produs deja, ochii băieților rămînînd încă un timp cam sticloși. Pînă la proxima tulburare. N-ar fi o neobrăzată exagerare dacă am transfera metafora stabilimentului în lumea largă. Așa cum ne este ea arătată, seară de seară, pe sticlă. E de-ajuns ca un (pînă la urmă bizar) japonez să fie
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
și trist de destin menit împlinirii, retezat nedrept de repede și violent, D. poate fi analizat ca eșantion perfect de ratare a vocației datorită presiunilor politice. Poeziile debutului editorial (Ora 24, 1978) indicau o severitate lucidă, cultivând vocabule dure, irizații sticloase și reci („zăpezi de radium”, „lumina de meninge”), nu fără puseuri blagiene („inimile somnului”), cu dor de pământ, mirosuri fragede. Un aer de Maramureș adie uneori printre versurile, altminteri reci, artificiale. O neliniște înghețată, cu ceva tonuri de Ioan Alexandru
DOHOTARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286809_a_288138]
-
trupuri ciopârțite, de bucăți de carne de nerecunoscut. Apoi, un copil gol așezat pe zăpadă - un păr lung, încâlcit, cu privire pătrunzătoare de bătrân, un trup de insectă. În sfârșit, pe un drum înghețat - doar un cap, cu ochii deschiși, sticloși. Cel mai rău era că instantaneele acelea nu rămâneau nemișcate. Fotograful își strângea trepiedul, iar țăranii ce părăseau cadrul fotografiei - a cumplitei fotografii cu canibali - reîncepeau să trăiască în derutanta simplitate a gesturilor zilnice. Da, continuau să trăiască! O femeie
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
puse tălpile goale pe podeaua de piatră șlefuită. Răcoarea îi făcu bine. Se îmbrăcă călduros și porni agale spre Bibliotecă. Era o noapte rece chiar și după standardele Noii Terre. E bine. Se mai răresc barbarii din Câmpie. Privi cerul sticlos. Undeva deasupra se vedea strălucirea stației imperiale de luptă, amenințarea constantă care plutea deasupra lor de mai bine de treizeci de generații. Abatele știa că ajungea ca imensa structură spațială să se prăbușească pur și simplu peste Abație pentru ca întreaga
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
după ce-ți vor fi luat destul sânge pentru a separa medicamentul. ― Cui îi pasă? dădu Stin a lehamite din mână. Qricum viața mea e... E terminată. Nimeni nu mă iubește. Nici măcar tu, hohoti tânărul ațintind spre Maria o privire sticloasă de om beat. Cuprins de o însuflețire bruscă, Stin începu să meargă în jurul mesei și să recite cu glas tare o poezie pe care-l învățase Maria când era copil. Era povestea unui câine neascultător care sfârșise rău. La al
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
tună la rândul său Rim, incapabil încă să-l omoare pe tânăr. ― Bine. Cu tine nu mă mai pun... Oricum îmi simt sfârșitul aproape și vreau să mor împăcat. Vreau să aflu și ultimul mister al Abației. Întorcîndu-și privirea aceea sticloasă spre Radoslav, se concentră asupra feței bătrânului. Fără veste, călimara cu cerneală de pe birou i se răsturnă Abatelui în poală. ― A, uite că pot să fac și asta, spuse Aloim pe un ton de copil care tocmai descoperise o jucărie
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
pătrat, îngrozitor, de beznă, / în care dispărui fără de urmă” (Oglinda dublă). Această conștiință tragică înțelege moartea ca pe o experiență care îmbogățește, ca pe o sursă de energie: „Un adevăr primejdios / îmi stă în față neclintit; / o beznă-n soarele sticlos, / în noapte, fulger întețit... // [...] Primejdiosul adevăr / îmi dă suprema lui vigoare” (Un adevăr primejdios). Comparând traducerile lui G. din lirica verlainiană cu cele făcute de D. Anghel și St. O. Iosif ori de Elena Farago, Perpessicius remarcă „distanța între diletantismul
GEORGESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287218_a_288547]
-
nu se mai oferă drept un spațiu paradiziac și ocrotitor. Dimpotrivă, este neliniștitoare, în sens expresionist, criptic-fantomatică uneori, adversă în solitudinea ei rece, primordială. Pe scurt, e o natură de o vitalitate depresivă, surprinsă în imagini de o expresivitate abruptă, sticloasă. Ostilității acestei lumi, poetul îi substituie spațiul citadin, în al cărui confort își regăsește intimitatea pierdută. Orașul nu constituie însă „conținutul” ca atare al poeziei, ci un mediu difuz, parcă hipnotic, care afirmă disponibilitatea autorului pentru straniu, pentru absurdul grațios
GURGHIANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287387_a_288716]
-
s-a strâns”). Muzicalitatea versificației, dar mai ales șlefuirea limbajului imagistic în metafore uneori abstruse, cultivarea sinesteziei combinatorii („Un fir de plumb îngheață/ azurul din vocale;/ miroase a pădure de pini/ cu foșnet frig.../ Cântă păuni în lună/ pe marginea sticloasă/ a celui mai albastru/ și cast concert de Grieg”) înclină uneori spre o modalitate manieristă. Volumele Fără de pierdere, ca o iubire (1976) și Reverberata (1978) continuă pe linia subtilității și virtuozității verbale, în cel de-al doilea evidentă fiind magia
STOICESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289955_a_291284]
-
sensul în care este integrată mai curând ca sugestie decât ca factor explicit. În montajul imaginilor predomină ralantiul, semantizarea lentă, iar ca instrument bisturiul, care decupează doar aparent cu indiferență. Nu cerebralul, ci arbitrarul este absent: „Lama taie orice;/ zâmbetul sticlos/ nu lasă speranțe./ Stă sub apă, subțire,/ gata să separe/ orice imagine/ de modelul ei viu./ Secționare nesângeroasă./ În fisură se preling/ aburi otrăvitori./ Cel viu rămâne/ pentru totdeauna singur./ Imaginea mai plutește o vreme./ Se descompune apoi/ într-un
PRICOP. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289019_a_290348]
-
de artificii ale raiului. La ora două, locțiitorul comandantului intră tiptil În baraca generalului și spuse În șoaptă: ― Să trăiți, aștept ordinele dumneavoastă de contraatac, să trăiți! ― Auzi cum scârțâie? ― Nu pricep, să trăiți! ― Picioarele mele. Picioarele mele subțiri și sticloase. ― Da, să trăiți, Îmi dau seama că generalul are probleme cu picioarele, dar Îmi permit să susțin, cu tot respectul, să trăiți - acum vocea Îi era doar un pic mai puternică decât o șoaptă, - că nu e momentul să ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
diferența? Tramvaiul Înaintă, Îndepărtându-se de reperele pe care le cunoștea, de aprozar, de cinematograf, de hidranții pentru pompieri și de standurile pentru ziare din cartier. Ochii ei de sătean, care puteau deosebi copacii și tufișurile dintr-o privire, priveau sticloși la indicatoarele de pe drum, la literele romane fără sens, care se Înghesuiau unele În altele, și la reclamele stradale zdrențuite, care Înfățișau fețe cojite de americani, chipuri fără ochi, fără gură sau cu nimic altceva decât un nas. Când recunoscu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
Mai Întâi soții Pickett: Nelson, care fusese Înaintaș În echipa Georgia Tech, iar acum lucra la compania farmaceutică Parke-Davis, și soția lui, Bonnie, care citea mereu povestirile miraculoase din Guideposts. De cealaltă parte a străzii stăteau Stew Fiddler, zis „Ochi Sticloși“ un vânzător de componente industriale căruia Îi plăcea Bourbonul și barmanițele, și soția lui, Mizzi, al cărei păr Își schimba culoarea de la o zi la alta. În capătul străzii erau Sam și Hettie Grossinger, primii evrei ortodocși pe care i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
nu avea zăvorul pus, așa că am aruncat o privire Înăuntru. Fratele meu stătea la el În pat, Înfășurat Într-o pătură de lână veche pe care i-o croșetase Tessie. Capul Îi atârna Într-o parte a patului - cu ochii sticloși -, iar picioarele albe de cealaltă. Amplificatorul stereo era pornit și acul radioului sărea. În acea primăvară Capitolul Unsprezece primise două scrisori: una de la Universitatea din Michigan, În care era informat că fusese acceptat, și alta de la guvernul Statelor Unite, care Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
multe despre ce s-a Întâmplat acolo, la clinică. Pe atunci eram În Marquette. Și nu vorbeam cu mama și cu tata la momentul respectiv. ― Am fugit. ― De ce? ― Aveau de gând să mă taie. Simțeam cum mă privește cu ochi sticloși, care mascau activitatea lui mentală considerabilă. ― E cam ciudat pentru mine, Îmi spuse. ― Și pentru mine e ciudat. O clipă mai târziu pufni În râs. ― Uau! Ciudat! Al dracu’ de ciudat, futu-i! Dădeam și eu din cap, cu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
coaja lor cu atât mai mult alcool cu cât este mai frig afară. Alcoolul împiedică țesuturile lor vegetale să înghețe. Astfel, i-au transformat în "fabrici". Li se spune Spini de Gheață deoarece sunt în totalitate albi și au reflexe sticloase de albastru. De asemenea, sunt pătrățoși și rigizi. Nu au frunze, ci doar spini care, uimitor, se desprind ușor de ramurile copacilor și se topesc, dând la iveală un fruct ciudat. Pădurea se confunda ușor în acel mediu, întrucât totul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]