611 matches
-
particulare ale unui cler secular epicurian și gândește politica nu atât în termeni de refuz, cât de infiltrare: un om politic epicurian, iată o idee nouă, atât par de oximoronice politica și epicurismul încă de la început. Tradiția îi opune pe stoicii angajați în cetate epicurienilor aflați în total dezacord cu lumea reală. Se înșală, pentru că numeroase figuri angajate în politica politicianistă a Romei se reclamă de la epicurism sau suferă influența lui. Cicero, căruia îi datorăm acest gen de simplificare, avea numeroase
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
din tort... Și, în acest timp, cu laba întinsă a cerșetorie, cu râtul întins, un purceluș în carne și oase confirmă identitatea filosofului din Grădină. Exegeza clasică vede aici o piesă pseudo-epicuriană. O putem interpreta și ca pe o lecție stoică, cele două opțiuni sunt echivalente. Oricum, scena pare emblematică pentru epocă și pentru lupta pe care o duc cele două școli pentru a-și asigura dominația în câmpul filosofic. Adepții Porticului și ai Grădinii împărtășesc această idee a morții ca
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
terapie a sufletului și a trupului, înțelepciunea soteriologică, mântuirea prin gândirea dublată de o practică filosofică a vieții. La ora trecerii de cealaltă parte, Diogene își celebrează starea, bătrânețea, precizând că aceasta oferă și avantaje. Nu foarte îndepărtată de medicina stoică, logica epicuriană exaltă meritele stării în care se află omul în vârstă: s-a sfârșit cu tirania dorințelor, au dispărut inconvenientele asociate căutării plăcerii, s-a terminat cu chinurile pasiunii, afectele s-au dus, trupul trăiește „la ralanti”, desigur, dar
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
consulta scrisorile pseudoepigrafe târzii, Les Cyniques grecs. Lettres de Diogène et Cratès, traduse din greaca veche de către Georges Rombi la editura Babel, 1998. Ele datează din secolul al II-lea î.Hr. până în secolul I d.Hr. și trădează o netă înclinație stoică, vizibilă prin critica radicală a plăcerii aproape la fiecare pagină. A se vedea și Michel Onfray, Cynismes. Portrait du philosophe en chien, Grasset, Livre de Poche, Paris, 1990. * ** Platon, un luptător rău intenționat. Nici vorbă să examinăm statutul plăcerii în
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
Bursuceni, j. Bălti - 4.XI.1975, Moscova), poet și prozator. S-a născut într-o familie de intelectuali. Este fratele poetei Leonida Lari. Studiază la Institutul de Literatură „Maxim Gorki” din Moscova (1973-1975). Ț. a nutrit interes pentru mării filosofi stoici ai Antichității, dar și pentru poezia europeană modernă. Cultivând o lirica de orientare neoexpresionistă, puternic influențată de Lucian Blaga și de reprezentanții de seamă ai expresionismului de limba germană - Georg Trakl, Georg Heym, Arno Holz, Rainer Maria Rilke -, s-a
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290278_a_291607]
-
cele rele. Adept al stoicismului - publică chiar un decalog al stoicilor - Dimitrie Cantemir afirmă că oamenii, În lipsa Atât Grigore Ureche cât și Miron Costin sunt formați În climatul spiritual al școlilor din Polonia și a culturii și filosofiei occidentale. Ale stoicilor porunci zece, adăugate la sfârșitul Divanului sau gâlceava Înțeleptului cu lumea. III. Etică și educație Preocupări etice românești cu privire la formarea conștiinței morale educației, pot căpăta moravuri rele. Ca imperativ moral, Decalogul stoic propune: „Urmează-ți firea”. Etică și filosofie morală
Peripatethice by Sorin-Tudor Maxim () [Corola-publishinghouse/Science/1800_a_3164]
-
Polonia și a culturii și filosofiei occidentale. Ale stoicilor porunci zece, adăugate la sfârșitul Divanului sau gâlceava Înțeleptului cu lumea. III. Etică și educație Preocupări etice românești cu privire la formarea conștiinței morale educației, pot căpăta moravuri rele. Ca imperativ moral, Decalogul stoic propune: „Urmează-ți firea”. Etică și filosofie morală. O dată cu reprezentanții Școlii Ardelene, studiile morale se Înscriu firesc În cadrul filosofiei morale, problematica conștiinței morale fiind abordată În mod explicit și sistematic. Samuil Micu (1745-1806Ă, reprezentant de seamă al Școlii Ardelene
Peripatethice by Sorin-Tudor Maxim () [Corola-publishinghouse/Science/1800_a_3164]
-
mai fi întrevăzută de copil. Altă tehnică propusă de Skinner este aceea de a determina comportamentul incompatibil, nu prin inducerea cenzurii sau a vinii, ci prin întărire pozitivă. Folosim adesea această metodă atunci când controlăm tendința de manifestare emoțională întărind comportamentul stoic. Este ceva diferit de pedepsirea comportamentului emoțional. Întărirea pozitivă directă este preferabilă fiindcă pare a avea mai puține efecte secundare nedorite - susține Skinner. 3.11. Discriminarea operatorietc " 3.11. Discriminarea operatorie" A. Discriminarea stimulilor 1tc "A. Discriminarea stimulilor1" Condiționarea operatorie
[Corola-publishinghouse/Science/2361_a_3686]
-
încă din antichitate și Vergilius a valorificat aceste idei filosofice în Eneida, c. VI-a, unde pater Anchise dezvăluie viitorul Romei. Cicero, prin narația lui Scipio, rezumă doctrine filosofice din vremea sa despre destinul și nemurirea sufletului omenesc. Întâlnim idei stoice (divinitatea e sufletul lumii din care emană sufletele individuale) și idei epicureice (filosofia astrală) dar și idei neoplatonice (nemurirea sufletului și cultivarea virtuții care asigură nemurirea). Cicero, prin forța de reprezentare cosmică și prin și prin stilul său înalt, rivalizează
by Marcus Tulius Cicero [Corola-publishinghouse/Science/1099_a_2607]
-
viața (II, 12, 10). Echilibrul Universului decurge din echilibrul Sufletului Universal (nemuritor), care animă Corpul Universal (parțial muritor) și sufletul uman (nemuritor), care dă viață corpului (muritor) (II, 12, 15-16; Plot, II, 2, 12). Macrobius preia o imagine și idee stoică (Cicero), care însă se mulează pe sistemul neoplatonician al său: omul este microcosmos, sufletul omului guvernează, domină trupul, după cum Sufletul Universal guvernează Universul (II, 12, 11 ideo physici mundum magnum hominem et hominem brevem mundum dixerunt). Sufletul uman este zeu
by Marcus Tulius Cicero [Corola-publishinghouse/Science/1099_a_2607]
-
organizare politică, dar și în imaginarul colectiv. Continuitatea le-a fost asigurată și prin intermediul textelor de filosofie, transmise dinspre lumea greacă înspre cea romană (latină) și nu doar, astfel încât au putut constitui, la un anumit nivel de interpretare (neoplatonismul, gândirea stoică), o sumă de numitori comuni ai politicului, chiar atunci când, sub influența unei alte religii, paradigma guvernării s-a transformat (spre exemplu, la trecerea de la formele imperiale romane la cele creștine). "Teoria" greacă se poate să nu fi avut influență directă
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
fi avut influență directă la timpul său, dat fiind că Platon și Aristotel au scris despre cea mai bună guvernare (viziuni diferite la cei doi) în perioada de destrămare a democrației, dar ea s-a regăsit mai târziu în gândirea stoică, "filosofie" cu un impact practic mult mai mare asupra exercițiului de putere. Moses I. Finley dezvoltă o comparație interesantă între viziunea greacă asupra practicii puterii și cea romană, considerată mai pragmatică și totodată mai puțin complicată în ce privește constituțiile și regimurile
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
acestor imagini-obiecte în viața cetății, precum coloșii și subiectele mitologice reprezentate înainte vreme la greci, era densă și relevantă, pentru că actualizau, prin retorica plastică proprie, retorica discursului identitar, atât de utilă unei lumi plurale politic și etnic, competitive și politeiste. Stoicii greci propun o teorie a imaginii diferită de cea atomistă, deși tot de tip "materialist", menținută aproape neschimbată pe toată perioada școlilor lor de gândire; o regăsim la Cicero, apoi la Marcus Aurelius. Elaborată în principal de Crysippe, la sfârșitul
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
cunoaște. Ea permite o înțelegere prin simțuri și chiar o corectă intepretare a obiectului senzației − ca în cazul "obiectelor" mitologice, nu externe, ci "realități" interne ale spiritului. Vom regăsi la romanii din perioada principatului − formă de guvernare marcată de gândirea stoică −, o interpretare asemănătoare a relației cu divinul, fie că vorbim despre zeități, fie despre augustul împărat. Posibilitatea de a (re)integra în "prezent" relația cu sacrul, prin intermediul procesului de purificare (prin cremație) a corpului imperial, conferă comunității dreptul de a
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
de constituire a mediului ambiant al imaginii și, prin urmare, și a reprezentărilor propriu-zise (Boulogne 43-44). La Plotin, în Enneade (Despre frumos 1, I.6), regăsim o critică radicală la adresa concepției estetice generale a grecilor - preluată de romani, datorită scrierilor stoice ale lui Cicero −, conform căreia frumusețea ține de o proporționalitate (sūmmetrìa) universală. Pe de o parte, Plotin susține că e necesar ca fiecare parte în sine să fie frumoasă (echivalent cu "valoroasă"), pe de alta, combinatoria atomistă infinită conduce la
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
zeității în tot ceea ce ea avea demn de onorat. Intelectualismul neoplatonician, pentru care percepția nu presupune niciun afect și pentru care gândirea pură este rezultatul unei eliberări totale din relația cu sensibilul (Moutsoupoulos 44), se desparte aici definitiv de gândirea stoică greco-romană și fondează perspectiva proprie icoanei, inversă și spectaculoasă la rândul ei, în care lumea nu mai este observată din locul de unde se privește, ci din locul privit (Boulogne 46). Aflăm deja aici, în această obiectivare, o rădăcină a teoriei
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
poate menține în afara trupului (de aceea, în această cercetare, funus imaginarium este pivotul tematic central, cu semnificația sa relevantă pentru relația dintre "corp" - viu, mort sau reprezentat în absență −, existent încă și divinizat, și memorie). Diferența la Plotin față de gândirea stoică, pe baza căreia se stabilizează imaginarul puterii în lumea romană, este dată și de faptul că lucrul exterior care lasă o amprentă în suflet și pe care acesta îl reține nu poate fi decât imaterial, așadar doar o formă. Dincolo de
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
de un comentariu filosofic propriu (17-35). Am poposit mai înainte asupra teoriei memoriei la Plotin, dat fiind că ea se inserează într-un câmp deschis de un interes aparte, între neoplatonismul târziu (vom reveni la secolul IV î.Ch.), gândirea stoică (marca filosofică a puterii principatului roman) și creștinismul primitiv. Într-o anumită măsură, am putea spune că ea reflectă (când preia interpretând) sau refractă (atunci când critică și neagă), dar și creează (pentru noua credință creștină); este o bună mărturie pentru
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
prezent. Organizarea grandioasă a funerariilor imperiale la Roma în perioada principatului, dar și la Constantinopol (cu toate modificările impuse de credința basileilor) demonstrează însă interesul comun pentru sacralizarea funcției imperiale. Practica și teoria divinizării, de sorginte greacă, trecute prin filtrul stoic (de la Cicero la Seneca), apoi prin cel creștin-timpuriu (și arian, la Eusebiu din Cesareea), vor fi și ele preluate de a doua capitală "romană", cea orientală (Benoist 149). Ceremonialurile organizate la Roma în timpul domniei lui Constantin I au avut totuși
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
participau la aceste ceremonii, instituționale sau populare, reprezentau imperiul, atât teritorial (provinciile), cât și social (profesiile) și politic (elitele instituționale). Întreaga öikouménè era astfel, simbolic, in situ; lucru important, pentru că ea constituia, cel puțin în perioada ideologiei marcate de gândirea stoică, întregul corp al lumii romane, a cărei "întrupare" (formă și substanță) supremă era cea a împăratului său (Benoist 172). În relație cu reprezentarea corpului și cu motivația ceremonialurilor publice, alte două componente ale gândirii politice romane devin relevante pentru modul
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
sacre) se vor configura pe baza puterii romane exercitate în raport cu întregul teritoriu: aclamarea și (co)memorarea victoriei urbi et orbi (ubicuitatea prezenței divine a împăratului), practica denumită cognomina devictarum gentium (nume dat oficial augustului după populația cucerită de el), viziunea stoică asupra necesarei relații directe și unice dintre divus și imperiul său. Marcus Aurelius notează în Gânduri către sine însuși o definiție care trimite la responsabilitățile și statutul său de prim funcționar roman: ... dacă [zeii, n.n.] nu decid nimic referitor la
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
parte, din evenimentul istoric al creștinării imperiului roman. Textele filosofice grecești nu au exercitat o influență directă asupra viziunii colective despre putere și nici asupra exercițiului politic, dar, pentru că au marcat gândirea ulterioară, fie în direcția neoplatonismului, fie a filosofiei stoice, fie a creștinismului timpuriu (sinteza celor dintâi), au intervenit mediat asupra lor. În termeni de reprezentare a elementelor, sunt de remarcat alte două formule: a. repartiția termenilor din cele trei relații numite anterior, după schema perceptibil/ non-perceptibil: concret/ abstract, temporar
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
asupra reprezentării divinității, cu motivații contextuale diferite; tendința iconoclastă fusese deja contrazisă de Aristotel și de stoici, care "acceptau o interpretare morală a imaginilor, astfel încât doctrina lor nu se opunea religiei civice și nici manifestărilor sale plastice" (Besançon 7). Viziunea stoică asupra artei și, implicit, asupra imaginii se nuanțase deja în cazul romanilor influențați de stoicism și care se revendicau din știința Academiei. Cicero și Seneca făceau parte de altfel din aristocrația romană care încerca o "conciliere" a lui Platon cu
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
unei etici a virtuții. 4.1. Ideea de natură și sensibilitatea romantică Așa cum arătam mai sus, religiile monoteiste și umanismul vechilor greci ar fi inițiat tradiția unei viziuni dominatoare asupra naturii. Cel mai adesea se menționează faptul că în tradiția stoică și creștină se subliniază unicitatea ființei umane, ceea ce duce la o perspectivă asupra naturii bazată pe diferența dintre om și natură. Ideea că rădăcinile distrugerii naturii sunt fixate în Vechiul Testament prin afirmația că natura a fost creată pentru folosul omului
[Corola-publishinghouse/Science/84952_a_85737]
-
sens, nu se consideră a fi un sacrilegiu transformarea naturii. Dar pentru a se ajunge aici, arată Passmore, era necesară modificarea concepției tradiționale despre păcat, ceea ce face Locke în Eseu. De asemenea, observă Passmore, o altă aserțiune asociată cu tradiția stoică și creștină este aceea că relația dintre om și natură are o încărcătură morală numai în cazul în care aduce atingere altor oameni sau proprietății acestora. Augustin argumentează în favoarea acestei teze pornind de la fapta lui Iisus care fixează dracii în
[Corola-publishinghouse/Science/84952_a_85737]