492 matches
-
faptele comune, care doar imită vag Forma, sunt o copie sau imagine a ei”. Pentru Pierre Hadot, Socrate - prototipul de filosof prin excelență“este conștient de starea sa de ne-înțelepciune, dorește înțelepciunea, încearcă să înainteze spre înțelepciunea care, pentru stoici, este un fel de stare transcendentă pe care nu o putem atinge decăt printr-o mutație bruscă și neașteptată. El tinde spre înțelepciune, dar asimptotic, «fără a o putea întălni vreodată»”. În schimb, filosoful apare dezorientat și adeseori ridicol atunci
FascinaȚia şi ambiguitatea raportului dintre filosof şi societate. In: Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Adrian-Vladimir Costea () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2275]
-
invocat ca limită a corpurilor, a pământului, a aștrilor, a cosmosului etc.; deși o evoluție a acestui cuvânt în înțelesul de limită pe care omul o resimte în raport cu propria sa ființă nu apare nici în vocabularul tragicilor, nici în cel stoic (unde problematica gândirii ar fi înlesnit oricând o asemenea evoluție), totuși am văzut că în cadrul "complexului peratologic" se poate vorbi despre o strădanie de atingere a limitei, și astfel despre o atragere a limitei în fața conștiinței. Cuplată cu actul voinței
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
Sorbona sau Berkeley. Arabii, când au ajuns să însemne ce au însemnat pentru cultura Europei, nu au făcut decât să-și cultive spiritul. Se făcea carte chiar sub câte un copac, cum au făcut ei, sau grecii chiar, de vreme ce pe timpul stoicilor se spunea că până și ciorile din Atena discutau implicația de tip condițional." Dimineața îi dădusem lui Noica traducerea la Ursprung des Kunstwerkes și seara ne întîlnim pentru a discuta pe marginea primelor cinci pagini, confruntate de Noica pe rând
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
trupului, spune Platon. De vreme ce păzește trupul de excese și de pofte care îl destramă, sufletul ajunge să sporească trupul. Dar atunci nu pot fi de acord că nu există, cum afirmă Bochenski, o "autoritate reflexivă". Nu e reflexivă autoritatea la stoici? Dar la Kant? Obțin astfel esența și cuprinderea autorității numai cu augeo, fără să am nevoie de tot aparatul lui Bochenski pentru a spune ceva adevărat. Pe linia lui augeo pot scoate tot ce scoate și el, dar în plus
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
era cel mai infailibil dintre toate 2. Acest entuziasm extraordinar pentru oracolele tămăduitoare, unde minunile dețin un loc Însemnat, nu era străin de nevoia de o divinitate eficientă și binefăcătoarepe care toată lumea o resimțea la vremea respectivă, cu excepția epicureilor și stoicilor care, de fapt, nu reprezentau decât o minoritate. Curentul filosofic ce creează atmosfera epocii este și va rămâne pentru multă vreme platonismul. În vremea lui Plutarh, platonismul se suprapune În bună măsură cu neopitagorismul - de care a fost puternic influențat
Despre oracolele delfice by Plutarh () [Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
influențat Ammonios, maestrul lui Plutarh 1. * În tratatul lui Cicero, De Divinatione, găsim esența polemicilor iscate În jurul divinației. E de notat faptul că argumentele pro și contra n-au fost reînnoite și că ne regăsim Între cei doi poli clasici: stoicii, gata să folosească divinația ca pe o dovadă a existenței zeilor providențiali, și, la polul opus, epicureii, scepticii și cinicii. Aceste două poziții sunt de altminteri definite fără a fi numite În mod explicit, Într-un fragment din De Defectu
Despre oracolele delfice by Plutarh () [Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
f: „Întrucât e greu de știut și de determinat cum și până la ce punct trebuie să facem să intervină providența, unii reduc de-a binelea rolul divinității la nimic (epicureii), În vreme ce alții văd În ea cauza tuturor lucrurilor fără excepție (stoicii), or, aceste două păreri se Îndepărtează deopotrivă de la dreapta și cumpănita măsură”. Astfel că acuzatorii și apărătorii divinației se confundă cu cei care resping sau acceptă Providența. Pentru cei dintâi, problema este limpede: dacă zeii cunosc viitorul Înseamnă că În
Despre oracolele delfice by Plutarh () [Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
Univers domnește Fatalitatea și, În consecință, este de prisos să fii Înștiințat asupra viitorului. Dimpotrivă, dacă există libertate, zeii Înșiși nu pot afla dinainte ce vor face oamenii 2. Aceste raționamente erau Îndreptate mai cu seamă Împotriva doctrinei fataliste a stoicilor. Peripateticianul Alexandros din Aphrodisia, În tratatul antistoic De fato, Încercând să găsească o cale de mijloc prin care omului să-i fie păstrată libertatea fără a aduce prin aceasta vreun prejudiciu „preștiinței zeilor”, scrie: „Nici Apollo Pythianul nu răpește libertatea
Despre oracolele delfice by Plutarh () [Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
o parte, socotea pământul În centrul universului și, În consecință, Îl considera indestructibil (425 d), dar care, pe de altă parte, admitea, În eventualitatea multiplicității lumilor, existența mai multor Zeuși. Lamprias se opune, de fapt, În „digresiunea” sa, și monismului stoic, și mecanicismului epicureic 1. 4. Însăși ipoteza existenței a cinci lumi și Înlăturarea infinității lor se sprijină tot pe Platon (mai ales pe Timaios). 5. Atașarea clară la Academie: „De altfel, iată un prilej, acum sau niciodată, să ne reamintim
Despre oracolele delfice by Plutarh () [Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
cauzele suficiente ale unor astfel de coincidențe!” (398 b). Replica e dată În termeni tipic epicureici (tyche, automaton), ceea ce Însă nu trebuie să ne facă să credem că În pasajul citat mai sus ar fi vorba despre o „confruntare” Între stoici și epicurei. Pentru a percepe adevăratul Înțeles al cuvintelor lui Philinos, vom recurge din nou la articolul lui P. Boyancé referitor la oracolele Pythiei 1 și, mai exact, la remarcabilul comentariu al primei părți a tratatului. Răspunsul oferit de Philinos
Despre oracolele delfice by Plutarh () [Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
timp, pe același Soare Îl considerați o ființă vie,răsărită din pământ, sau o plantă de baltă, rânduindu-l din oficiu În patria broaștelor și a șerpilor de apă. (C) Este de preferat să lăsăm toate aceste ridicole probleme pe seama stoicilor, iar ceea ce artiștii au creat prin meșteșugul lor haide să-l considerăm un accesoriu. În multe privințe, artiștii caută să fie inovatori. Nu Întotdeauna evită Însă răceala sentimentelor și folosirea accesoriilor. Să luăm ca exemplu pe cel care a figurat
Despre oracolele delfice by Plutarh () [Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
o dată cu substanțele lichide, și Nimfele, care «zburdă prin frumoase păduri, pe lângă izvoare, pășind prin iarba fragedă a poienilor»”3. 12. Cleombrotos reluă cuvântul: - „Pe mulți i-am auzit vorbind despre astfel de lucruri. Dar, după cum observ, incendiul universal predicat de stoici, care invadase de mult versurile lui Heraclit, ca și pe cele ale lui Orfeu, cuprinde acum și pe cele ale lui Hesiod. Pe de-o parte, nu sunt de acord cu (416) această pretinsă distrugere a lumii, iar, pe de
Despre oracolele delfice by Plutarh () [Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
reluă cuvântul: -„Am și eu, la rândul meu, de povestit lucruri asemănătoare. Dar pentru teza pe care osusținem ajunge să constatăm că nimic nu contravine și nimic nu Împiedică lucrurile să fie astfel. Știm, de altfel, continuă el, că și stoicii au aceeași opinie exprimată de mine; În plus, din mulțimea de divinități, ei nu admit decât una singură, destructibilă și eternă. În privința celorlalte, sunt de părere că au avut un Început și că vor avea un sfârșit 1. (B) Cât
Despre oracolele delfice by Plutarh () [Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
sale că substanța este mânuită, dar și ținută În frâu de mișcările care se Îndreaptă sau se Îndepărtează de centrul universului șousiaț. 29. Stau și mă Întreb cine ar mai putea fi pus În Încurcătură de celelalte argumente aduse de stoici - și anume, În ipoteza pluralității lumilor, cum de se face că există un singur destin șeimarmeneț și o singură providență șpronoiaț, și nu mai mulți Zeus și Zen1? La o asemenea absurditate ar trebui să li se răspundă că ipotezele
Despre oracolele delfice by Plutarh () [Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
ea rezistă mai degrabă ca temă a literaturii, decât ca dramă capitală a umanității. „Aveți moartea În mână!” Puține morți sunt filozofice, așa cum e aceea a lui Cato, model de supunere În fața Voinței Divine - după explicația dușmanului de moarte al stoicului, Cezar. Pentru că prea puține Îngemănează cele patru mari cerințe stabilite de filozofia existențialistă romană: libertas, virtus, dignitas, fides. Funcția de model a sinuciderii s-a pierdut cu totul. Din conotația pedagogică pe care o avusese În timpurile antichității precreștine n-
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
avusese În timpurile antichității precreștine n-a mai rămas nimic. Astăzi, elogiul sinuciderii făcut de către Seneca În Despre providență, În care pune În gura zeității supreme fatidicele cuvinte: „Aveți moartea În mână!”, pare o poveste prăfuită, iar seninătatea atotbiruitoare a stoicilor nu mai e decât o legendă derizorie dintr-un timp apus. Bibliografia sinuciderii nu-i poate omite pe marii apologeți, după ce i-a reținut pe prigonitori. Lăsând de-o parte cazurile extreme, precum marchizul de Sade, care, În Filozofia În
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
plăcerea era o justificare insuficientă pentru existența umană, Lucrețiu a văzut condiția umană ca fiind tragică. De aici deseori citata lui sintagmă "lacrimile lucrurilor" (lacrimae rerum). Dar stoicismul reținut al lui Lucrețiu a fost doar o variantă printre altele. Alți stoici câțiva la fel de elocvenți și apoi influenți erau mai pesimiști în fața morții zeilor, răspunzând cu disperare, consternare și tristețe profundă. În secolul dintre scrisoarea lui Flaubert din 1861 și momentul în care Yourcenar și-a terminat Memoriile lui Hadrian, în 1951
Yourcenar by George Rousseau () [Corola-publishinghouse/Science/1102_a_2610]
-
În secolul dintre scrisoarea lui Flaubert din 1861 și momentul în care Yourcenar și-a terminat Memoriile lui Hadrian, în 1951, clasiciștii au completat lacunele, arătând cât de mare fusese gama de răspunsuri stoice în secolul al II-lea; cum stoicii au fost influențați de răspândirea creștinismului; și arătând rolurile jucate de magie și de ocultism. Unii au mers atât de departe încât să susțină că secolul al II-lea fusese epoca lui Saturn, în întregime aflată sub semnul disperării și
Yourcenar by George Rousseau () [Corola-publishinghouse/Science/1102_a_2610]
-
în diferitele școli filozofice și îndeosebi cea stoică și epicuree. În aceste ambiente de mai multă vreme nu se mai credea în existența lumii zeilor lui Homer (secolele IX-VIII a.Chr.); locul acestora a fost luat de doctrina monistică a stoicilor care admiteau o providență divină și logosul ca rațiune a lumii, care pătrunde tot universul și îl organizează. O asemenea doctrină nu era orientată spre acceptarea unui Dumnezeu transcendent și personal, întrucât rațiunea stoică a lumii era supusă legii prescrise
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
violenței și al nedreptății, în scrierile sale ulterioare se poate observa o reevaluare crescândă a valorilor conținute în civilizația romană. În De mortibus persecutorum sunt condamnați toți împărații care au deviat de la principiile etice ale tradiției romane și îndeosebi ale stoicilor, cei mai apropiați de teologia creștină. Prin sosirea la putere în anul 306 a lui Constantin, Imperiul pare să răspundă pozitiv exigențelor creștinilor, fapt pentru care autorul începe să-l considere nu doar ca pe un mijloc util în vederea expansiunii
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
gesturile care aveau, în viziunea sa, expresivitatea unui pietism resemnat și a unui fanatism vulgar. Acele gesturi creștine, considerate parte a teatralității și dulcegăriilor, condamnate în Memorii, erau interpretate drept vicii ale sufletelor fără demnitate, atitudini ce îi ostraciza de stoici, bărbații cu adevărat virili. Contrar acestei atitudini, a fost impresionat de rugăciunea profundă a soldaților creștini, astfel încât, atunci când îi sfătuia și îi învăța pe soldații săi modul demn de a se ruga, foarte probabil intenționa să se refere la scena
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
inima curățită pentru faptul că inima avea în scrierile sale înțelesul biblic de minte, adică puterea cea mai înaltă și integratoare a sufletului. Tot la Evagrie apare controversata învățătură despre apatheia cu sensul de nepătimire și preluată de acesta de la stoici. La Cassian, cu toate că expresia de purita cordis înțeleasă ca liniște sau stabilitate trimite la sensul noțiunii lui Evagrie, ea nu apare niciodată. Termenul evagrian de apatheia era expus răstălmăcirilor, fiind caracterizat de Ieronim ca nepăcătoșenie și condamnat ca o pretenție
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
parte din terminologia folosită de Cassian, privitor la aceleași idei, apare cu aceeași semnificație generală. Cuvinte precum apatheia, gnosis și theoria au o istorie ne-creștină și o istorie creștină. ,,Their Latin equivalents were free from the fain reminiscence of Stoic or Gnostic or Platonist” (,,Echivalențele lor latine erau departe de reminiscențele stoicilor, gnosticilor sau platonicilor”). Cassian a adoptat sistemul evagrian, divizând însă existența umană în două părți și a utilizat două căi: calea virtuții pentru viața practică și calea contemplației
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
aceeași semnificație generală. Cuvinte precum apatheia, gnosis și theoria au o istorie ne-creștină și o istorie creștină. ,,Their Latin equivalents were free from the fain reminiscence of Stoic or Gnostic or Platonist” (,,Echivalențele lor latine erau departe de reminiscențele stoicilor, gnosticilor sau platonicilor”). Cassian a adoptat sistemul evagrian, divizând însă existența umană în două părți și a utilizat două căi: calea virtuții pentru viața practică și calea contemplației pentru viața teoretică (contemplativă). Această diviziune este mai mult implicită decât explicită
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
adică în eternitate. Timpul este o aparență prin care putem intui eternitatea. Dacă Eu sunt, înseamnă și că voi fi și că am fost, în principiu, adică întotdeauna. Prezentul nostru este în clipă, în Ființă, imuabil, este "prezentul durabil" al stoicilor, este atemporal, ca întreaga existență, este și aspațial, dincolo de orice geometrie. Astfel, glumind, vom spune că va fi doar ceea ce este și a fost. Timpul nemișcat este și spațiu infinit, spațiul mișcat devine timp, dar existența e dincolo de ele. Deci
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]