3,148 matches
-
cinci pași înainte, cinci pași înapoi apăsat de culpă, stai locului odată, îi spune Gulie, pregătită scula? se aude și vocea lui Dendé, desfă-l cît poți de tare, se repede cu furculița știrbită spre limba Curistului, o înțeapă, o străpunge dintr-o parte în alta și i-o scoate afară printre dinți răsuflînd în sfîrșit ușurat. Asta da lucrătură, Potaie, ca pînă la urmă nimeni să nu iasă prea șifonat la capătul epopeii, cum a simțit că urma să intri
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
sigilarea să fie perfectă și să nu prezinte nici o încrețitură de care să profite. În cazul ăsta era nevoit să înceapă să rîcîie cu mare grijă la unul din colțuri pînă cînd lama își făcea loc puțin cîte puțin și străpungea lipitura. — Nu e nici o scofală, spuse Poștășică, despăturind colile de caiet studențesc, parcurgîndu-le pe diagonală de sus în jos, pasîndu-le rapid la celălalt capăt al mesei. — De ce nu te uiți la ele mai pe îndelete? îl întrebă Angelina surprinsă. — Le-
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
seama că nu mai putea să piardă nici o clipă. Lăsă cheia în contact, motorul pornit și trase frîna de mînă înainte să-și deschidă portiera și să părăsească automobilul. Se apropie prudent de baricadă, cu pași mărunți, încercînd să o străpungă cu privirea. Cînd ajunse la un pas de caroseria IMS-ului se convinse în sfîrșit că totul era părăsit și că putea să cerceteze locul de aproape de la un capăt la celălalt, pe toată lățimea șoselei. Spera să găsească cel
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
dat frigul. Un timp degetele lui Îi pipăie prin stofa grosolană, Încleștându-se pe ei ca brațele unei caracatițe. Kawabata nu scoate nici un cuvânt. Privește În gol și tușește din când În când. Cele câteva raze de soare care au străpuns Încăperea și o luminează, primesc jeturile de stropi de salivă din gura lui, ca o ploaie deasă. E sfârșit de februarie, au trecut două luni de la intrarea țării În Uniunea Europeană și Antoniu nu mai doarme nopțile, visează cu ochii deschiși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
a Întins pe crengile unui copăcel uscat și pricăjit cârpele, a aranjat obiectele ,,casnice,, pe așa zisa masă din Încăpere și acum, Îl descoase pe Antoniu, punându-i Întrebare după Întrebare cu un firesc care-l Înduioșează pe cloșard. Luna străpunge Întunericul cu o lumină care le face chipurile de un alb-roz neobișnuit. Ben Își ceartă câinele, dându-l afară din coșmelie cu strigăte de furie.... -De ce e atâta Întuneric În jur? -Cândva a fost lumină electrică În blocul pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
mă plimb cu ei prin lume. E mai amuzant să sper Într-o himeră, decât să-ți fac ție ceai, spre exemplu. Sunt incapabilă de iubire. Adioooooooooooooooooooooooooooooo!,, ,,Draga meaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa, Arta europeană a fost Întotdeauna un vârf de lance ce-a străpuns cu ascuțișul lui cruzimea, insolența, trufia, nerecunoștința, cinismul, abjecția, orgoliul, veninul, grosolănia, invectiva, dezmățul. Nu am dreptate?,, ,,Îți spun pentru ultima oară, Adiooooooooooooooooooooooooooo!. Sunt În drum spre aeroport și-mi pasă de arta europeană, cum Îi pasă mortului de fluctuațiile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
care n-o simțise pe propria piele. Forța de-acum, venea din mânie și dintr-o acumulare de reproșuri pe care și le făcea, numai atunci când Îi ajungea cuțitul la os. De data asta, cuțitul, ca să folosim o metaforă, Îi străpunsese osul. Era prea mult, a fost momentul În care noroiul greu, În loc să-l Înghită, l-a ajutat să se ridice. A scos un strigăt de animal Înjunghiat, și, cu o mână pe care reușise să și-o elibereze din lațul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
-n față nu?1 Alexander tăcu un timp. Apoi întrebă: — Ai înșelat-o pe Antonia? Întrebarea mă luă prin surprindere, însă am răspuns imediat: Bineînțeles că nu. Alexander oftă. În salon se aprinse lumina și un fascicul de raze aurii străpunse înserarea; în lumină fulgii de zăpadă, cenușii acum și abia vizibili în întunericul de deasupra, prindeau viață pentru o clipă, înainte de a cădea pe pământ. Cununa sărutului, pe care Rosemary o împletea cu multă conștiinciozitate din ramuri de brad la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
soseau, sau așteptau trenuri pierdute fără urmă. Afară ceața era la fel de deasă și mi-a trebuit ceva timp să scot mașina în stradă. Farurile neputincioase - biete licăriri inutile - aruncau raze într-un zid de întuneric pe care nu-l puteau străpunge. Am pornit-o pe Cheapside cu viteza mersului pe jos. Vrând doar să spun ceva, am întrebat: — Era ceață la Cambridge? Nu, nu era ceață. — Trenul a sosit foarte punctual. Ne-am așteptat să întârzie. Am auzit un soi de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
localiză locul pe care părea să-l caute, luă un instrument alungit, ușor Îndoit, cu două inele În loc de mâner. Era probabil un clește chirurgical, pentru că Își vârî degetele În cele două inele, despărțind vârful. Închizând instrumentul, atinse scrotul cu vârful. Străpunse pielea cu o ușurință surprinzătoare. Apoi Împinse cu grijă vârful În sus și Într-o parte. Când trei sau patru centimetri dispărură sub piele, ținu instrumentul perfect nemișcat, palpând cu mâna liberă testiculul stâng. De Îndată ce se asigură că dăduse peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
ai decât să-l arunci. Ea Îl văzu pândind-o, cu umerii ridicați iarăși a bravadă, a nepăsare, și Începu să plângă fără zgomot, Întorcându-se spre fereastră, spre râu și spre un pod care trecea și un fag desfrunzit străpuns de muguri timpurii. Așa mulțumesc eu pentru o noapte de somn lung și liniștit; așa reacționez eu când mi se face un cadou, Își zise ea și se gândi cu rușine și dezamăgire la visele de odinioară, cu mari curtezane
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
față de zăpăciții aceștia era invidia. Nu-i putea urî când Își amintea detalii pe care nici un corespondent de ziar n-ar fi considerat că merită să le dea, cum ar fi că bărbatul care, după ce trăsese și ultimul glonț, fusese străpuns cu baioneta la ieșirea din camera de triere era stângaci și un iubitor al muzicii lui Delius, melancolica muzică idealistă a unui om lipsit de orice altă credință decât aceea a morții. Și că altul, care sărise pe geamul de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
vede pe Helen, care-l tot privește în oglindă; îi face cu ochiul și-și răsucește un sfârc. Îmi vine în minte Oedip rege, nu știu de ce. Pe undeva, mai jos de curea, e stalactita ascuțită și rozalie a prepuțului, străpunsă de cercelușul de argint. Cum ar putea să-și dorească Helen așa ceva? — Fermierii de pe vremuri au semănat anizantă, pentru că înverzește repede primăvara, și așa aveau nutreț pentru vite, zice Stridie, dând din cap către lumea de-afară. Prima parcelă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
fi plăcut de tine și de Helen. Tăblițele cu blesteme erau niște foițe subțiri de plumb sau aramă, uneori și de lut. Îți scriai blestemul pe ele cu un cui de la o corabie scufundată, apoi făceai foița sul și o străpungeai cu cuiul. Când scriai, scriai primul rând de la stânga la dreapta, următorul, de la dreapta la stânga și așa mai departe. Dacă se putea, înfășurai blestemul în jurul unei șuvițe din părul victimei sau a unei bucăți dintr-o haină de-a ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
bagă telefonul și stiloul în poșetă. Acolo unde încă mai are pietricica cenușie de la petrecerea vrăjitorească a Monei, piatra pe care i-a dat-o conclavul. Când Stridie era în pielea goală. Cu stalactita lui de piele creață și rozalie străpunsă de cercelușul de argint. Mona, în acea seară, Coacăză, și cei doi mușchi ai spinării ei, și cum se despărțeau ei în cele două jumătăți tari și albe ca laptele ale fundului, și încep să număr: 1, 2, 3... În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
terminase chiar în momentul în care - în mod nelămurit, dar fără urmă de îndoială - conștientizase ce se întâmplă. Dimineața unduiește brațe, picioare (Nausicaa și Polifem) Mișcări de urangutan Se ițesc din aburul așternutului Rădăcina veștedă a părului încâlcit Retezat și străpuns de ochi Acest O din care răsar dinți Coapsele secerând văzduhul. — Vezi, îmi amintesc citatele din ce în ce mai bine pe măsură ce avansez, spuse profesorul, adresându-mi-se de data aceasta ca unui interlocutor real, nu ca reprezentantului unui public nevăzut. E din Eliot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
foi de viță, lângă care goliseră două sticle excelente de retsina aromat cu lămâie. Refuzaseră kebabul special al lui Tiresias, despre care li se spusese că „partea de sus e pentru bărbați, cea de jos pentru femei și totul e străpuns de o țepușă“. În tot timpul mesei, reușiră să nu atragă atenția gazdei lor cu piept generos. Tiresias le aduse ceșcuțe cu cafea grecească groasă. Krishna se lăsă pe spate, cu un oftat de mulțumire. — Păi, acum că am mâncat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
venise rapid, chiar la locul din grămadă unde se afla Bull, îndesat în oponentul său. Un șut rapid al lui Bull imobilizase adversarul (care urla acum din pricina lipsei de sportivitate), iar un altul trimisese mingea spre înaintașul Dougie MacBeath, care străpunsese rapid flancul stâng. Fusese blocat după nici zece iarzi de cei de la Bexhill Bears, dar, înainte de a cădea, reușise să îi paseze mingea lui Bull, care conducea plutonul celor de la Wanderers, venind tare din spate. Bull strânsese la piept mingea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
alți doi adepți taoiști au pornit la drum pentru a găsi un asemenea loc. Au căutat în toate regiunile Chinei și au ales într-un final Muntele Yishan, situat în partea central-sudică a țării. Piscurile acestor munți sunt înalte și străpung straturile de nori albi ce par desfășurați asemeni unor eșarfe de mătase peste văile adânci. Impresionat de frumusețea zonei, Huangdi a fost convins că a găsit locul ideal pentru prepararea panaceului. Astfel, drumeții au tăiat lemne de foc, au cules
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
chinez și-a urmat drumul în viață, învingând tot felul de privațiuni și opreliști. Povestea lui Kuafu, cel care alerga după soare În vremuri străvechi, în partea de nord a Chinei, exista un munte atât de înalt, încât vârfurile lui străpungeau norii. În pădurea de pe lanțurile muntoase trăia un grup de oameni uriași și puternici, inimoși, harnici și curajoși. Conducătorul lor, pe nume Kuafu, avea în mâini doi șerpi de aur, iar la urechi îi atârna o altă pereche de șerpi
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
tehnica taoistă. Nici peretele nu-mi poate sta în cale". Soția lui a rămas pe gânduri, apoi l-a întrebat dacă există asemenea tehnici. Wang Qi a rostit niște parole și s-a îndreptat spre un zid. Nu l-a străpuns însă, dimpotrivă, s-a lovit de perete și s-a prăbușit la pământ. În timp ce-l ajuta să se ridice, soția a văzut o umflătură pe fruntea lui și i-a spus: Chiar dacă există tehnici taoiste în lume, nu poți să
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
binevoiască să fiu eu cel de-al 20-lea." De când te afli sub acoperișul meu?" "De trei ani împliniți", a răspuns Mao Sui. Când pe lume există un om talentat, el este ca o suliță într-un sac: vârful ei străpunge sacul și iese la lumină. Dacă ești de trei ani sub acoperișul meu, cum se face că nimeni nu te-a băgat în seamă? Nu înseamnă oare că nu te-ai remarcat prin nimic? Ar fi mai bine să rămâi
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
cu triunghi roșu, într-o dimineață, mi-l amintesc pe Mircea (căruia, jur, nu i-am zis niciodată bunicule, tataie sau mai știu eu cum) oprindu-se deodată și explicându-mi că trebuie să ude un fag bătrân. Razele soarelui străpungeau frunzișul, picățele de lumină năpădiseră pământul, brusturii, ciupercile, lichenii și mușchiul de pe bolovani, ar fi putut foarte bine să iasă de prin scorburi zâne sau pitici (n-au ieșit), iar eu mă gândeam cât de bun e el, înalt, bronzat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
de parbriz mătuindu-se în jurul feței ei când aceasta îi spărgea suprafața fumurie ca o Afrodită născută din moarte, de fracturile multiple ale coapselor izbite de maneta frânei de mână și, mai mult decât orice, de rănile organelor genitale, uterul ei străpuns de ciocul heraldic al siglei producătorului, sperma lui vărsându-se peste cadranele luminoase ce înregistrau pentru totdeauna ultima temperatură și nivelul de benzină. Numai în aceste momente, atunci când îmi descria ultima lui ciocnire, Vaughan era calm. Vorbea despre aceste răni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
parte Vaughan, dar și cu acelea imaginare care-i umpleau mintea. Încercând să se întreacă pe sine, Vaughan gândise un almanah îngrozitor al dezastrelor automobilistice imaginare și al rănilor nebunești - plămânii oamenilor în vârstă înțepați de mânere, piepturile femeilor tinere străpunse de coloane de direcție, obrajii tinerilor chipeși găuriți de încuietoarele cromate ale trapelor. Pentru el, aceste răni erau cheia unei noi sexualități născute dintr-o tehnologie perversă. Imaginile acestor răni atârnau în galeria minții sale ca niște exponate în muzeul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]