363 matches
-
aparte, "simbolistă", o conferă un fel de stranie intensitate a imaginii, așa cum se poate observa de pildă în Țapul ispășitor (1854) de Holman Hunt, sau Întoarcerea porumbelului în arca lui Noe (1851) de Millais. În cazul primei picturi, nota de stranietate apare, în ciuda realismului imaginii, de o acuitate anatomică fără reproș. Prezența animalului pe un mal mlăștinos, a cărui planeitate se continuă prin suprafața apei ca și prezența unui craniu, după toate probabilitățile al unui exemplar din aceeași specie, ca singur
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
ulei pe pânză, 1,210 x 1,510 cm, semnat jos cu negru Theo Sion, nedatat, 1923-1924) și prezentat la Salonul Oficial din 1924. O lectură din perspectivă simbolică a titlului actualizează o semnificație ce se armonizează cu impresia de stranietate pe care o degajă personajul solitar din tablou, de o sobrietate apostolică, meditativă. Cine este cel care se află la răspântie? Iisus? Unul dintre apostoli? Avem prin acest personaj insolitat cu aspect de călugăr simbolul unei umanități aflată permanent în
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
față de Ofelia, dar în Ofelia există o sensibilitate care camuflează o formă de neurastenie, dacă ar fi să traducem în limbajul unei critici simptomatologice de secol XIX ceea ce se întâmplă cu personajele. În tabloul prerafaelitului Millais, aceasta nu are încă stranietatea pe care i-o conferă estetica simbolistă. Ofelia lui Pallady se plimbă pe marginea unui lac, cu un buchet de flori în mână, florile o înconjoară din toate părțile. Pe malul celălalt se văd umbre difuze, siluete albe, inconsistente, elfice
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
pentru el accelerarea timpului. Lectorul simultan cu personajul principal al nuvelei constată dificultatea de a găsi o soluție, de a dezlega enigma, de a lămuri misterul, dar nu poate acționa decât în funcție de mecanismul textului. În urma interpretărilor, a interogărilor rămâne doar "stranietatea", perplexitatea, teama, stările de incertitudine și de presimțire a unor răsturnări de situație. Este suficient ca visul să se suprapună realității, să se confrunte cu ea, să o prefigureze sau să o substituie, pentru a ne afla în plin fantastic
Slavici sau iubirea ca mod de viață by Steliana Brădescu () [Corola-publishinghouse/Science/1060_a_2568]
-
ca prin Anca 3ătrașcu să o cunoaștem pe Irina (Pop) Teodoru/Pătrașcu (cheia dezlegătoare de destin) și apoi pe Vitoria Vernescu. Dacă prozatorul ar fi procedat clasic, poate că trăirile noastre n-ar mai fi fost atât de palpitante, în stranietatea lor. și, posibil, n-am fi gustat din seva amărăciunilor unei societăți, dintr-acel păinjeniș lugubru, când oamenii erau obligați să „mimeze cu dezinvoltură supunerea la regulile regimului”. Scriitorul Stelian Țurlea ne stimulează recompunând trigonul piramidal al celor trei femei
În braţele lecturii by Livia Ciupercă () [Corola-publishinghouse/Science/1219_a_2214]
-
topind din puterea luminii, lăsând sala în stăpânirea semiîntunericului și a umbrelor”), ca o binecuvântare întru amintirea unui confrate în ale gazetăriei, Tiberiu Iancu. Petre Barbu Profiluri temperamentale Scriitorul Petre Barbu preferă terifiantul cotidian, ca și cum în structura sa genetică doar stranietățile, monstruozitățile de limbaj, scenele dezolante, tonusul blazat, măștile hilare ar defini stările contradictorii ale ființei noastre. Primul (Tricoul portocaliu fără număr de concurs) și cel mai recent volum (Până la capătul liniei)au puncte comune. Reprezintă proza scurtă a scriitorului, reflecții
În braţele lecturii by Livia Ciupercă () [Corola-publishinghouse/Science/1219_a_2214]
-
și knuki, dintr-o perspectivă subtil generalizată, din care recunoaștem două planuri vizuale, aflate la poluri opuse, evoluând după o „logică implacabilă” (cu referire, strict, la Richard al III-lea, Macbeth, Regele Lear): lumea puterii - „irelevant joc” și lumea codrului - stranietatea a două „convertiri” (dacă analizăm antepunerea lui Oliver - ca tip al intrigantului, cu Orlando - figură tipic ingenuă). Această „poezie a convertirii” e subtil proiectatăși analizată de Vlad Zografi, ca un „moment de cotitură”. însă ceea ce amprentează și fascinează structuralul acestei
În braţele lecturii by Livia Ciupercă () [Corola-publishinghouse/Science/1219_a_2214]
-
manevrate de adulții („maturii patologici”) care cunosc/dețin prea bine metodele și arta manipulării, exercitând asupra tinerilor o influență malefică. în acest mod s-ar explica și reacția „violentă” a acestora. O subtemă abordată cu generozitate de Vlad Zografi este stranietatea acestui „animal” modern: calculatorul și nocivitatea exercitată mai ales asupra neinițiaților, bineștiind că „lumea virtuală” imprimă o „stranie armonie” de natură psihopatologică. Concluzia? „Evadarea din real și plonjarea în virtual, conduce la un soi de autism”. Neimplicarea - rațional și conștientizat
În braţele lecturii by Livia Ciupercă () [Corola-publishinghouse/Science/1219_a_2214]
-
s-au construit două biserici mari precum și așezăminte prevăzute cu dotări deosebite pentru pelerinii și bolnavii al căror număr a crescut an de an: de exemplu, numai în anul 1974, la Lourdes au venit 3.489.055 pelerini. De o stranietate deosebită a fost evenimentul p etr ecut la 17 ianuarie 1871, în micul sat Pontmain din ves tul Franței.Seara, copilul Eugene Barbedette - de 11 ani - a văzut deasupra acoperișului unei case vecine o imagine aeriană de mari dimensiuni, care
Îngusta cărare către lumină by Marian Ciornei () [Corola-publishinghouse/Science/1225_a_2212]
-
și conglomeratelor"). Înaintea finalului descrierii, nimic nu ne permite să afirmăm că această clasă-obiect este închisă; odată textul încheiat, clasa se confundă cu unicul său obiect reprezentant. • ATRIBUIREA Inversul precedentei, această operație produce efecte de sens de tipul incertitudine sau stranietate. Atribuirea corespunde într-un fel oferirii unei soluții la o enigmă: absența temei-titlu (deci a unei ancorări a obiectului discursului) la începutul unei secvențe descriptive dă impresia de ceva ce lipsește. Astfel, în deschiderea romanului Germinal: (24) Însă, la nivelul
Textul descriptiv by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz () [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
când îi aruncau, totuși, un fulger scurt, de supraveghere. Le îngăduia s-o măsoare, să-i privească mișcarea gâtului și a mâinilor. S-au obișnuit, simțea, destul de repede cu faptul că nu părea frumoasă. Tipul de frumusețe a altui veac ? Stranietatea disimulată, dar și potențată prin puritatea liniei, prin armonia rafinată a simplității. Canon tot mai devalorizat prin acceptările unor secole succesive, ideal de-acum popular, banalizat. Obrazul puțin prea mare, ca și mâinile. Picioarele cam groase, obosite. Un glas adânc
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
de la țară, își stabilise precis zona de acțiune între Obor și Dorobanți, cu o ramificație în Floreasca, zonă delimitată de cele trei cinematografe unde mergeam: Volga, Melodia și Floreasca. Rarisim ieșeam de acolo și atunci mă cuprindea un sentiment de stranietate, de nesiguranță metafizică, de parcă aș fi coborât pe celălalt tărâm. Pentru nimic în lume mama n-ar fi mers la un film în centru. Până și azi evită să iasă din fieful ei. Acel triunghi "curat" de angoasă era tot
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
alături. Dar n-am încă dreptul să arunc sacul la gunoi. Se admite că "totul este artă"; dar încă nu că arta nu este nimic decât o iluzie eficace. În definitiv, la ce servește acest nume magic, enigmă devenită evidență, stranietate prea familiară? La voalarea rupturilor în legăturile dintre civilizații, ca și între diferitele momente ale civilizației noastre, sub un strat de plastic uniform. Arta, cuvânt-ripolin, cuvânt-palimpsest, în care fiecare epocă, pentru a le impune celorlalte propriile ei credințe, le șterge
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
prin neobișnuita predispoziție ludică, manifestată în contextul familiei sau între prietenii pe care îi amuza și îi deconcerta în mod sistematic. În plus, ca și marele dramaturg, Urmuz scruta realitatea umană cu aceeași desfătare și surprindere în fața diversității și a stranietății exemplarelor întălnite. Dintre mărturisirile apropiaților celor doi autori, reținem două amintiri care pot fi interșanjabile, referindu-se, parcă, la aceeași persoană. Este foarte cunoscut, de pildă, portretul de observator moralist pe care Slavici l-a schițat lui Caragiale în memoriile
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
am descoperit cu priviri la fel de complice, În dorința lor secretă, În biserica de la Clocociov. Te-am văzut atunci atât de surprinsă, În pulberea fină de corpusculi imateriali ce ne scălda dialogul nostru fără cuvinte, atât de evlavioasă și pătrunsă de stranietatea Întâmplării că existam amândoi pe aceeași lungime de undă, că parcă s-ar fi deschis o falie Între noi și ne-ar fi adus brusc unul lângă altul, deși au trebuit să fie străbătute distanțe planetare. Eu te-am iubit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
martorilor ce ne dau sentimentul securizant; poate că există și acum acea scrisoare a ei, relicvă rătăcită În fundul unui scrin feciorelnic la mama acasă; o s-o Întreb cu prima ocazie, când mă Întorc acolo; da, ea avea Într-adevăr acea stranietate a unei ființe coborâte din cadru, din cadră, cum spunea mama ca să remarce frumusețea unei fete ce tocmai trecea pe strada noastră; o frumusețe ieșită din comun, străină, greu de reperat În realitate (de fapt, era venită de undeva, era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
apoi se-ncinse. Își dădu seama că toți Îl urmăresc și se simți prins - prins de Fraser, pe de o parte, și de doamna Alexander, Len și fete, pe de alta. Totuși, Fraser izbucnise În rîs și arăta de parcă simțea stranietatea situației la fel ca Duncan, dar părea capabil să o ia ca pe o glumă monumentală. — Ne-am cunoscut deja! Îi spuse el doamnei Alexander. Ne-am cunoscut bine - Îi surprinse privirea - cu mulți ani Înainte. Doamna Alexander părea dezorientată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
dădu seama că gîndurile Îi lunecă dincolo de panourile de lemn, la moloz, la obiectele distruse și arse, la grinzile dezvelite și subsolurile căscate În gol, la cărămida strivită din spatele lor. Merse Împreună cu Julia fără să scoată o vorbă, copleșite de stranietatea locului. Se opriră la poalele catedralei și Helen se uită În sus, Încercînd să refacă profilul siluetei imense, neregulate pe fundalul cerului Întunecat. — M-am uitat la ea În după-amiaza asta de pe Dealul Parlamentului, zise. Nu adăugă faptul că privise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
extrem de rece, ca și cum creierul ei de prădător lucra cel mai bine la temperaturi mai coborîte decît cea a inimii. Totuși, la fel ca Întotdeauna cînd mă saluta, buzele i se răsfrînseră cu generozitate, oferind promisiunea unei Întîlniri erotice de-o stranietate În stare să transcende bariera dintre specii. — Charles, ce drăguț din partea ta să vii aici așa devreme! Să știi că prețuiesc cu-adevărat rîvna. În vremurile astea, nimeni nu mai vrea să vadă ceva de succes, de parcă eșecul ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
aceea, liber de datoriile trecutului, de morena amintirilor În care mi se cufundaseră tălpile și care mă Înconjura de-o veșnicie. — Charles, ai ajuns acasă..., Îmi spuse Crawford, făcîndu-mi semn să mă grăbesc către livingul uriaș. Bucură-te de senzație - stranietatea ne e mai aproape de suflet decît ne place să credem. — O fi. Casele goale au ceva magic. Nu sînt sigur că vreau să locuiesc aici. Cum rămîne cu mobila? — Se livrează mîine. Drapaje alb-pe-alb, crom și piele neagră, categoric stilul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
alte cuvinte, ieșită din șabloane. Zîmbetul acela inocent, ochii mari și nepătați de păcatul trupului, marea agitată ca sufletul ei fără de bărbatul iubit vorbesc despre una dintre cele mai răvășitoare devoțiuni purtate de o femeie. Pînă la capăt. Ceva din stranietatea aceea este și în poezia crudă a autorului Thorsteinsson(tradus expresiv de Carmen Vioreanu). Ca și în ce a făcut la Piatra Neamț, și aici este o căutare de sine a personajelor, o încercare de autodescoperire a propriului eu. Dacă acolo
Șase personaje în căutarea.. - Despre senzualitate. Și Radu Afrim - by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/8661_a_9986]
-
capodopera lui Thomas Mann, Moarte la Veneția (1912). Mai aproape de prezent, doi scriitori contemporani reinventează nu doar orașul lagunelor, ci mai multe Veneții, din timpuri felurite și din unghiuri neașteptate, în ficțiuni pline de fantezie, de spirit ludic sau de stranietate. Primul roman aparține unui scriitor englez, Fecioara din piatră de Barry Unsworths, iar celălalt unui prozator italian, Taverna Dogelui Loredan de Alberto Ongaro. Dincolo de asemănarea de substanță ...venețiană a cărților (ambele construite ca palimpsest narativ), se văd și similitudini conjuncturale
Istorieși istorii la Veneția by Elisabeta Lăsconi () [Corola-journal/Journalistic/8687_a_10012]
-
din bărbații din cafenea întorceau capul după ele. N-am vrut niciodată să știu de ce lucrurile se desfășurau așa: să caut sursa disfuncției sau să întrerup jocul înainte ca rolurile să se termine mi-ar fi perturbat liniștea și comoditatea. Stranietatea unora dintre momente, la fel ca farmecul urât al altora, nu mă împiedica să particip cu eleganță și dezinvoltură, convins că nimeni n-are de pierdut. Cât despre povestea cu întăritul sfârcurilor, multă vreme am crezut (sau doar m-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
imagini, introducerea frecventă a visului în spațiul asociativ îl situează pe autorul Brățării nopților în aceeași arie de rezonanță. Cu toate acestea, scrisul lui Voronca nu atinge decât rareori, în modul de construcție al imaginii, gradul de imprecizie și de stranietate pe care suprarealismul autentic îl realizează (destul de rar, ce-i drept, chiar la promotorii săi francezi cei mai înflăcărați!). Similaritatea (metaforei) și contiguitatea (metonimică) funcționează la el nu atât (sau aproape deloc) în sensul revelării unor obscure straturi ale inconștientului
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
lui Voronca nu e străin, desigur, nici de experiența suprarealistă, cu „povestirile de vise” caracteristice. Atât în versuri cât și în pasajele de poem în proză (bunăoară în descrierea „Insulei-Nălucă”), el trimite la tot pasul spre „miraculosul” și insolitul, spre stranietatea unor „peisaje” și „obiecte” în care starea de beatitudine e acompaniată în surdină de un substrat de neliniște. Câte un poem poate duce cu gândul chiar la coșmarul suprarealist, ca aceste strofe de tulburătoare viziune din Pregătiri de plecare: ... și
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]