706 matches
-
la polul opus gândirii absolutiste, învecinate narcisismului hegelian. Traducându-l și comentându-l pe Kant, poetul se va încrede doar în conștiința ce își este sieși propria lume, aptă să degaje visul poetic și estetica formei. Eul romantic, asfixiat prin supralicitare, se deplasează spre structurile alterității, ale mundanizării în lume și în timp. Eul psihologic respinge reificarea imaginarului primitiv, magic, atitudinea naturală, mimetica cedează locul atitudinii transcendentale, compatibilă cu figurile oglindirii constitutive de sens și a căror semnificație se adresează unei
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
La distanță, îngroșate de caricatură, liniile metaforei teatrale se desenează cu cinism. Viena revăzută în timp, și fără Salema, este o scenă fericită, de pe care s-au șters ca din memoria ultragiată a doctorului urmele rușinii. Autoarea procedează la o supralicitare a mecanismului sugestiei, aici prin "recuzita" scenică. Direct și derizoriu, "finalul de operetă" nu comunică doar într-o banală expresie sentimentul protagonistului la amintirea cuplului rizibil, monstruos. Palpită imaginea grotescă, a tenorului scund și a duenei, într-o poză plină
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
din interior nu va depăși niciodată 3% la alegerile legislative. După căderea coloneilor, Grecia trăiește o perioadă de polarizare a sentimentelor politice. Ponderea și moderația eurocomuniștilor găsesc prea puține ecouri în rîndul opiniei publice. PASOK și KKE se dedau unei supralicitări stîngiste. Pierzînd la stînga sa, deoarece nu poate concura partidul comunist ortodox, și la dreapta sa, în fața PASOK al lui Andreas Papandreu, KKE-ES nu-și va găsi niciodată locul pe eșichierul politic grec. Cu atît mai mult cu cît, așa cum
Europa comuniştilor by José Gotovitch, Pascal Delwit, Jean-Michel De Waele () [Corola-publishinghouse/Science/1433_a_2675]
-
și diversitatea talentelor fie ele reale sau pur imaginare prea des bazate pe motive false legate de arivism, datorită autosatisfacției excesive pe care le-o acordă convenția socială. Oricît de frumos ar fi un talent susținut de elan, autenticitatea datorată supralicitării este nocivă pentru indivizi și pentru societate. Viața poate la o adică să se lipsească de talente, dar nu se poate lipsi de elan fără să-și piardă direcția rațională. Tema aceasta are o importanță capitală deoarece diversele sarcini exaltate
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
firesc cunoștințe noi și să-și pună în evidență aptitudinile determină mulți părinți să-i oblige să învețe mai multe limbi străine, să practice judo sau carate, să cânte la pian, vioară sau chitară, să ia ore de dans etc. Supralicitarea poate duce, printre altele, și la tulburări de vorbire, iar multilingvismul la tulburări ale auzului fonematic. Rezultatul poate fi resimțit atât la nivelul limbajului citit, cât și la cel scris. 125 Echipele vor fi formare atât din specialiști, cât și
Fundamentele psihologiei speciale by Gheorghe Schwartz () [Corola-publishinghouse/Science/1447_a_2689]
-
factură nasseriană, care, în loc de așteptata revigorare economică, au creat contraste socio spațiale frapante. Astfel, a fost exacerbat modelul spațial forjat pe principiul teritoriului ce gravitează în jurul capitalei (“Cairo este Egiptul”), înconjurată de spații periferice de ruralitate deșertică. Contrastul constă în supralicitarea acestui model spațial, în ciuda faptului că pentru egipteni, dintre care și astăzi cca. 57% sunt rurali, satul înseamnă patria ancestrală, dar această “patrie”, respectiv ruralul egiptean, s-a format și a evoluat foarte lent. “Adolescența” sa a durat secole și
Lumea arabă - un spațiu geopolitic intermediar by Cezar Teclean () [Corola-publishinghouse/Science/1590_a_3050]
-
romancier a lui Umberto Eco. Cascade de stil baroc, alegorii și simbologii medievale fac parte din recuzita grupului de concepere și redactare a celebrei scrisori către Preotul Ioan, ca din partea lui Frederic. Astfel încât totul este aruncat în joc (climax de supralicitare) mai ales atunci când vine vorba de a submina imaginea Papei și a bazileului, în favoarea sacrului și romanului împărat. Scrisoarea, nicicând expediată, nicicând primită, este unul din numeroasele eșantioane stilistice cu care operează autorul. Este un produs ecumenic, o sinteză de
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
proză Moarte și renaștere. Supraviețuire (cu un Memorial de Cezar Ivănescu și un Eseu de Ioan Constantinescu), Institutul European, Iași, 1994. Premiul pentru literatură, acordat postmortem (în 1994) de Asociația Scriitorilor din Iași. Poate cea mai cuprinzătoare (deși succeptibilă de supralicitare prin hiperbolizare afectivă) schiță de portret a pictorului-poet Petru Aruștei îi aparține lui Cezar Ivănescu, cel care, la o zi după moartea marelui său prieten, își exprima suferința în termenii următori: "A murit Petru Aruștei, pictorul și poetul genial, incomparabil
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
epidermei"). Într-o confesiune liminară din Schiță..., autoarea și mărturisește direct preocuparea pentru controlul rațiunii asupra afectului: o parte din mine trăiește/ (mai exact, secretă bucuria,/ angoasa, ura),/ cealaltă veghează, măsoară,/ cântărește semnificația / aurul, rebutul" (între). Orice detracare în sensul supralicitării angoasei ori sentimentalismului fad, orice diluție expresivă este exclusă. Suferința transpare, însă, chiar și din interstițiile descriptive, acolo unde poeta plasează noduri întunecat expresioniste: "în grădina spitalului, verde,/ caii pasc liniștiți/ printre gutui.// lucerna le înfășoară/ gleznele tremurânde,/ soarele îi
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
pare că s-a trezit din niște vise lungi, obscure, fără de înțeles și el privește, fără de-ncredere în realitate, la împrejurimea lui (Eminescu: 2011, II, 61). Deși interpretarea experienței neobișnuite a lui Dionis riscă să pară forțată, opinăm că primejdia supralicitării insolitului aventurii dintre lumi nu este atât de mare. Încă din începuturile receptării lui critice, Eminescu a fost considerat einsteinian; de ce nu ar putea să fie și hawking-ian, avant la lettre? Ioana Em. Petrescu surprinde efectul de irealitate spațială potențat
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
fost definitivată în jurul orei patru dimineața), ciopîrțind cadavrul și ascunzînd părțile sub podeaua demontabilă. Destoinica îndeletnicire de camuflare a urmelor se încheie cu o remarcă aparent cinică, dacă nu ar fi, indirect, o resuscitare a tezei inițiale (sănătatea psihică), prin supralicitarea lucidității: Apoi am așezat la loc scîndurile, atît de inteligent, atît de șiret, încît nici un ochi omenesc, nici chiar al lui, nu ar fi putut detecta nimic în neregulă" (p.47). Triumful rațiunii pare astfel deplin. În acest punct însă
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
Eroarea" lui Descartes trebuie spus de la bun început este dualismul ideologic și conceptual (nu rareori antinomic, cu mici valențe oximoronice chiar), practicat de filozof, dualism pe care se întemeiază o întreagă tradiție epistemologică (greu recognoscibilă, de altfel, astăzi, dato rită supralicitării, drept "carteziană"). Tradiția menționată a dus în psihologie și, prin iradiere, în neurologia de pionierat la convingerea că, în interiorul creierului, siste me neurale diferite sînt responsabile pentru emoții și, respectiv, pentru rațiune, identitatea emoțională a indivi dului fiind una, iar
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
parte a adevărului ce convine - și realitatea se amestecă Într-un discurs politic mistificator dar și mitificator. Stilul electoral. L-am denumit „electoral” nu atât pentru că ar fi determinat de perioade electorale ci, mai cu seamă, pentru că este marcat de supralicitările - exagerările chiar - caracteristice acestor perioade. Aceasta Întrucât campaniile electorale sunt momente propice unor supralicitări ce nu pot fi evitate de nici un partid, de nici un actor politic care se confruntă și, uneori, se Înfruntă cu programe politice ce pot părea mai
Peripatethice by Sorin-Tudor Maxim () [Corola-publishinghouse/Science/1800_a_3164]
-
dar și mitificator. Stilul electoral. L-am denumit „electoral” nu atât pentru că ar fi determinat de perioade electorale ci, mai cu seamă, pentru că este marcat de supralicitările - exagerările chiar - caracteristice acestor perioade. Aceasta Întrucât campaniile electorale sunt momente propice unor supralicitări ce nu pot fi evitate de nici un partid, de nici un actor politic care se confruntă și, uneori, se Înfruntă cu programe politice ce pot părea mai promițătoare pentru alegători. Ch. Debbasch și J.M.Pontier, sesizând inevitabilitatea distanței dintre promisiuni electorale
Peripatethice by Sorin-Tudor Maxim () [Corola-publishinghouse/Science/1800_a_3164]
-
înălțimea căruia nu reușește să se înalțe; imaginea ideală de sine îl bîntuie, fără să se poată apropia de ea altfel decît prin intermediul personalităților pe care le admiră, precum Henri Michaux, Samuel Beckett, Paul Valet, Benjamin Fondane etc. E o supralicitare explicativă a propriului eu pe spinarea unui el, pentru a masca sinceritatea mărturisirii; iată un fragment în care vorbește despre Michaux, marele său prieten în dezastre livrești, reflexie autoficțională a lui Cioran: Îl admiram pentru clarviziunea sa agresivă, pentru refuzurile
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
strategiilor generale ale postmodernismului Transformările sesizate la nivelul limbajului au efecte vizibile asupra teoretizării și practicii discursivității postmoderne. Intertextul, hipertextul sau colajul sunt experimente deja realizate, indicând existența unor trăsături proprii ale scriiturii actuale, cum ar fi lipsa fundamentelor, descentrarea, supralicitarea. De la Nietzsche și Heidegger încoace se acceptă că în filosofie s-au instituit un suflu și un stil nou, care refuză sistematizarea, gândirea categorială și consistența, apropiind astfel scriitura filosofică de cea literară. Acuzați de a fi epigonii acestora, postmodernii
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
discursuri, ale surprinderii stilurilor și a strategiilor textuale și intertextuale care sunt aruncate în joc cu scopul de provoca cititorul sau de a transmite mai ușor un anumit tip de conținut. Dacă secolul în care trăim este unul în care supralicitarea a devenit aproape o condiție a transmiterii unui conținut, voi urmări și în continuare ideea susținută de Linda Hutcheon sau Calvin Schrag conform căreia retorica a devenit o parte însemnată a compoziției scrise, dar are și rolul de mediator între
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
probă de adaptare a metodologiilor și strategiilor de analiză obișnuite și a mai oferit o probă apropierii de gen dintre filosofie și literatură. Scrierile lui Jean Baudrillard incită prin afirmații surprinzătoare, provoacă prin adoptarea paradoxurilor, a stilului cvasi-poetic și a supralicitărilor, a destabilizării cadrelor de lectură și de interpretare obișnuite ale receptorilor. Baudrillard sugerează prin stilul său apocaliptic (Linda Hutcheon) că discursul nu este un loc comun, clarificator sau argumentativ, ci este un spațiu în care se inovează, se produce vertijul
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
o combinație insolită între poezie și filosofie, sociologie sau economie, deoarece, așa cum el însuși declara, poezia și revolta au în comun atât capacitatea actualizării, cât și pe aceea a negării, uneori, a finalităților prestabilite ale unor alte tipuri de demers. Supralicitarea, care stă la baza potlatch-ului (darurile oferite sunt întotdeauna exagerate, tocmai pentru a umili și provoca, obligând la primirea, în retur, a unui dar mult mai mare), este transformată de către Baudrillard într-o adevărată strategie discursivă, care-i va asigura
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
continuarea ei. În aceeași măsură, și interpretarea ca atare se situează într-un moment de criză, cauzat de derularea mult prea rapidă a evenimentelor. Singura strategie care mai poate da roade în această situație descrisă de Baudrillard este aceea a supralicitării voite și conștiente: "Să fim stoici: dacă lumea este fatală, să fim mai fatali decât ea. Dacă este indiferentă, să fim mai indiferenți decât ea. Trebuie să învingem lumea și să o seducem printr-o indiferență cel puțin egală cu
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
transformărilor la care se referă: "în această categorie includ scrierile frenetice ale lui Baudrillard și Virilio, din moment ce acestea par înclinate să fuzioneze cu compresia spațiu-timp și să o copieze în propria lor retorică vie"567. Din această perspectivă putem înțelege supralicitările, exagerările sau contradicțiile pe care filosoful francez le utilizează în vederea racordării textelor sale la o dinamică și procesualitate, care, așa cum am arătat în capitolele anterioare, sunt trăsături distincte ale postmodernismului. Numărul mare de figuri retorice folosite, alături de combinarea caracteristicilor discursului
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
sale și cărora, probabil, li se datorează o mare parte din modalitatea în care ele sunt receptate. Acestea ar fi: * strategia seducției, care acționează într-un mod specific în cadrul discursului, diminuând efectele logicii noncontradicției, creând o scriitură hibridă, impură; * strategia supralicitării, a exagerării voite, care conduce la menținerea paradoxurilor și a unor contradicții interne, astfel încât cuvintele își pierd sensul comun, uzat; * strategia răului mai mare (la stratégie du pire), care presupune împingerea analizei în toate direcțiile cu un grad mai mult
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
logica bivalentă, conduce la polarizarea și tensionarea conceptelor în interiorul unui text, astfel încât acesta își pierde funcția de comunicare pentru a se deschide unei funcții-joc, ritualice; * strategia reversibilității, întâlnită în special în schimbul simbolic, care alcătuiește o dialectică specială între echivalență și supralicitare; * strategia excesului, care este și un rezultat al patosului cu care și-a scris lucrările, și un procedeu prin care sensul poate fi destabilizat din matricile sale bine fixate (excesul comută liniile inițiale de analiză și înțelegere, le deformează și
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
Foucault, și au contribuit la schițarea unor aliniamente generale ce se răgăsesc în mod constant în descrierea postmodernismului. Astfel, radicalizarea temelor, a metodologiilor și a schemelor discursive sunt în acord cu refuzul fundamentelor, al consistenței și gândirii categoriale, cu descentrarea, supralicitarea, practicarea unei politici a opiniei ce vine să ateste situația logos-ului "disprețuit" sau cu nivelarea distincției de gen dintre filosofie și literatură. O altă problematică incitantă ce a apărut pe fundalul acestei analize a fost legată de posibilitatea ca
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
analizat, și anume cazul Baudrillard. Motivele alegerii sale sunt numeroase, subiectele tratate și modalitățile în care își alcătuiește discursul fiind două dintre cele mai elocvente. Stilul pe care l-a adoptat în scrierile sale, radicalitatea ideilor susținute, adoptarea paradoxului, a supralicitării și a multor procedee retorice și poetice demonstrează că discursul postmodern nu mai reprezintă numai un loc al argumentărilor sau al clarificărilor, ci și unul al imploziei sensurilor și al provocării. Conceptul de teorie pe care l-a dezvoltat este
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]