557 matches
-
volume tipărite în 1947, dedicate și adresate iubitei poetului. Ambele, dar mai ales al doilea, proză poetică remarcabilă, constituie un moment important în istoria suprarealismului european, fiind scrise direct în franceză, limbă care, de altfel, a fost cultivată de majoritatea suprarealiștilor români. Începând cu 1955, când publică Scriu negru pe alb, cariera poetică a lui T. ia o întorsătură previzibilă, care coincide cu începutul sfârșitului. E de observat, totuși, că din antologia de autor din 1983, intitulată Cât vezi cu ochii
TEODORESCU-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290142_a_291471]
-
de autor din 1983, intitulată Cât vezi cu ochii, sunt omise poemele perioadei 1947-1966, ceea ce nu se întâmplase, din motive lesne de înțeles, în antologia din 1969, Blănurile oceanelor și alte poeme. În 1955 nu se mai recunoaște nimic din suprarealistul de odinioară, acum un poet tradiționalist, în linia descriptivismului pillatian sau a „peisajelor” de tinerețe ale lui B. Fundoianu, dar vizibil impregnat de ideologia realismului socialist, care transpare în versificarea agitatorică ori în parabolele simpliste. Volumele publicate între 1958 și
TEODORESCU-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290142_a_291471]
-
modernității, nici cu poezia simbolistă, nici cu ermetismul lui Barbu, nici cu structurile poeziei argheziene, nici cu acelea ce se întâlnesc în poemele lui Blaga. Poezia metalingvistică, bizuită formal pe „dispersarea nodurilor de tensiune”, nu ține seama nici de imagismul suprarealiștilor români (Ilarie Voronca) și, în genere, nu introduce în ecuația ei dicteul automat. Mai aproape de teoria nodurilor de tensiune este, dintre marii poeți moderni, Bacovia, cel care despodobise, într-adevăr, versul românesc și avusese curajul să introducă expresia brutal prozaică
STANESCU-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289876_a_291205]
-
cubomanies non-oedipiennes (1946) ori cu tot grupul suprarealist (Gherasim Luca, Gellu Naum, Paul Păun și Virgil Teodorescu) realizează Infra-Noir (1947), Éloge de Malombra (1947) și textul Le Sable nocturne, inclus în catalogul de expoziție Le Surréalisme en 1947 (Paris). Activitatea suprarealiștilor români, înregistrată cu interes în Franța, e minimalizată și ironizată în țară. Ca urmare, T. emigrează, probabil în 1947 sau în 1948, căci în 1949 se afla în preajma lui André Breton, care îi aprecia ideile. Câtva timp după aceea, abandonându
TROST. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290276_a_291605]
-
scrieri consacrate unor fenomene paranormale, domeniu de care după 1990 scriitorul e cu deosebire atras. În 2001 înființează Editura Esoteria, unde își va publica ultimele cărți. În poezie Ț. a adoptat o variantă aparte față de cei numiți de G. Călinescu „suprarealiști bucovineni”: amalgamează figurația tradițională (motive de basm și baladă) cu onirisme bizare, intimismul cu demitizarea, confidența mistificată cu incoerența conceptuală și artificiozitatea construcției frastice. Îndatorat formulelor ermetizante, autorul Lavei intermediare (1970) urmează mai ales principiul marinettist al „cuvintelor în libertate
ŢUGUI-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290294_a_291623]
-
controlat, de tablă de șah, care amintește de peisajele lui De Chirico. La T. este izbitoare construcția geometrică a imaginarului, straniul are la el o splendoare exactă, eleată, o eleganță și un fast baroc-orientale, nu dinamism, exuberanță suprarealiste, deși de suprarealiștii români îl apropie câteva procedee, precum lungile concatenări, mai ales nominale, ca și metaforismul luxuriant. Se apropie în egală măsură de ermetismul lui Ion Barbu, inclusiv de rețeaua conceptuală a acestuia (unul, nunta, somnul, temele erotice, cosmogonice etc.). Uneori chiar
TURCEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290307_a_291636]
-
comentarii sau mici eseuri în reviste culturale, la masa rotundă publicată de „Amfiteatru” în noiembrie 1968, unde dialoghează cu Leonid Dimov, Daniel Turcea și Laurențiu Ulici. Onirismul estetic, explica el, recurge la vis altfel decât au făcut-o romanticii și suprarealiștii. Pentru scriitorul oniric visul nu înseamnă un simplu rezervor de imagini. Nu incoerența libertară e preluată de la vis, ci anumite legi sau reguli de structurare. Acum se repudiază dicteul automat și se preconizează producerea textului în deplină luciditate. Respingând formula
ŢEPENEAG. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290151_a_291480]
-
surorilor ca să-i desfete. Abia prin 1919 câțiva scriitori temerari, aflând aceste pagini manuscrise, înțeleseră că onestul magistrat era purtătorul unui mesaj foarte deosebit. Ei îl publicară, sub numele Urmuz, care ascundea identitatea prozaică a judecătorului Demetrescu. [...] Este Urmuz un suprarealist autentic? Poate că, deoarece nu părăsește niciodată luciditatea sa ironică, e numai un caraghios, un frate spiritual al lui Jarry? Sau încă, dacă vrem să descoperim oarecare implicații, poate fi considerat un fel de Kafka mai mecanic și mai grotesc
URMUZ. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290382_a_291711]
-
autentic? Poate că, deoarece nu părăsește niciodată luciditatea sa ironică, e numai un caraghios, un frate spiritual al lui Jarry? Sau încă, dacă vrem să descoperim oarecare implicații, poate fi considerat un fel de Kafka mai mecanic și mai grotesc? Suprarealiștii din România îl revendică șef de coloană. În orice caz, Urmuz este într-adevăr unul din premergătorii revoltei literare universale, unul din profeții dislocării formelor sociale, ale gândirii și ale limbajului din lumea asta, care, astăzi, sub ochii noștri, se
URMUZ. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290382_a_291711]
-
își pierduseră viața într-un accident de TIR. Venea împreună cu unicul fiu ce-i mai rămăsese, un biet oligofren, placid, împreună cu care striga, într-un halucinant jam-session, obscenități de la balcon. La coadă, bătrâna se rotea pe loc și cânta ceva suprarealist despre Domnul Iisus, blestemând omenirea păcătoasă. După 1990 îl bocea de la geam pe Ceaușescu. Până la urmă, au luat-o din apartament împreună cu fiul ei și i-au dus la azil...) Erau și pensionari scorțoși, demni și aroganți, de o violență
Viața cotidiană în comunism by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
voi statui de stafii se ascund;/ Pe apa voastră cu fiori de stâncă/ Un zbor de vechi priviri plutește încă / Și-alunecând din gol, în voi coboară/ Năluca vremii de odinioară.” Onirismul romantic suportă un proces de contaminare cu cel suprarealist. Glisarea în vis are, de multe ori, o funcție compensatoare. Sensul este acela al dislocării din real și al călătoriei imaginative într-un univers liniștitor, golit de elementele ostile ale contingenței: „Prin lumi de nouri vom călători,/ Văzduh mai nou
PHILIPPIDE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288805_a_290134]
-
spații mai întinse. Poezia, proza, critica, dramaturgia merg împreună sub același steag estetic și cu participarea mai multor promoții de autori (criteriul generației rămâne secundar). Mai e de spus că în noua istorie ermeticii sunt despărțiți de dadaiști și de suprarealiști (ei conviețuiau în istoria lui G. Călinescu) și primesc acum o altă denumire: „de la parnasianism la manierism”, ceea ce pare corect și oportun. În fine, se introduce un punct de marcaj nou, anul 1930 (Orientări noi după 1930), considerându-se că
PIRU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288825_a_290154]
-
muzică printre zdrențe, RL, 1995, 4; Nicolae Prelipceanu, Valeriu Mircea Popa. Poezia în 200 de exemplare, RMB, 1995, 1603; Constantin Abăluță, Analiza critică a unui poet, CNP, 1997, 2-3; Nora Iuga, Poezia metalică, LCF, 1997, 19; Aurelian Titu Dumitrescu, Un suprarealist mistic, VR, 1998, 4-5; Gheorghe Grigurcu, Sociabilitate și solitudine, RL, 2000, 25; Aura Christi, Războinicul și jobenul galben, CNT, 2000, 44; Constantin Abăluță, Moartea și înălțarea la cer a hamsterului, „Ziarul de duminică”, 2002, 7; Octavian Soviany, Viața ca un
POPA-13. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288915_a_290244]
-
Belgrad, unde își ia licența târziu, în 1949. Face și studii de medicină la București în perioada războiului, petrecând o perioadă și la Viena. Etapa bucureșteană îi oferă șansa contactului cu poezia lui Tudor Arghezi, dar și cu cea a suprarealiștilor români. Arghezi, Ion Barbu, Gellu Naum vor deveni modele importante ale experimentelor sale lirice. În 1943 este internat câteva luni în lagărul german de la Becicherecu Mic. Om al stângii, P. va deveni după război redactor-șef al revistelor „Libertatea literară
POPA-14. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288916_a_290245]
-
mai dezamăgitoare în anii 1948-1949, când începea ofensiva versificării lozincard- agitatorice pe care o propuneau, conform comenzii ideologice, Mihai Beniuc, Eugen Frunză, Victor Tulbure, Veronica Porumbacu ș.a., iar din literatura română fuseseră excluși toți scriitorii pe care el îi admira. Suprarealiștii erau vânați cu necruțare, Arghezi intra sub interdicție, Blaga era anatemizat, Eminescu era comparat cu poetul proletar Theodor Neculuță ș.a.m.d. Loialitatea față de cultura română însemna chiar alegerea exilului interior. Originalitatea lui P. e descoperirea interiorității care oglindește. Înainte de
POPA-14. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288916_a_290245]
-
a începe” experimentează, ca mai toți optzeciștii, modalități de scriitură modernă dintre cele mai diferite, de la literaturizarea, în spiritul Noului Roman, a „micului fapt adevărat” (ca în Nina, de exemplu) la transfigurarea banalului prin inserții de bizar, absurd, „miraculos” cotidian, suprarealist, de senzațional și fantastic terifiant, prin cultivarea oniricului. Înconjurată, pe patul de moarte, de fii, o bătrână cere să fie întinsă pe podea, pentru că altfel nu-și poate da sufletul. Unui moșneag îi e teamă de fotografii. Crede că, dacă
PREDA-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289002_a_290331]
-
le schițează în fugă portretele. Entuziasmul lui P. capătă noi dimensiuni la Paris, oraș a cărui puternică individualitate, în primul rând artistică, o fixează memorabil. E fascinat de muzee (îi admiră pe impresioniști, însă nu și pe viitorii cubiști și suprarealiști) și de cafeneaua Closerie de Lilas, unul din locurile tradiționale de întâlnire ale poeților și artiștilor. Veneau aici și români, printre care St. O. Iosif și D. Anghel, ultimul fixat într-un portret sugestiv: „acest pachet de nervi, mic, slăbuț
PUSCARIU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289069_a_290398]
-
1968, 5866; Florin Manolescu, „Geraldine”, RL, 1969, 51; I. Negoițescu, Sebastian Reichmann și limbajul poetic, TMS, 1970, 3; Radu Enescu, „Geraldine”, F, 1970, 6; Sebastian Reichman în dialog cu Mariana Marin, CNP, 1990, 45, 46, 49; Ion Bogdan Lefter, Suprarealism, suprarealiști..., CNP, 1992, 12; Bogdan Dumitrescu, Test de lectură, RL, 1993, 37; C. Rogozanu, Mic regal poetic, RL, 2000, 20; Gheorghe Grigurcu, Feeria libertății, RL, 2000, 26; Nicolae Manolescu, C’ești copil?, OC, 2001, 85; Constantin Abăluță, Scalp dureros, OC, 2001
REICHMANN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289166_a_290495]
-
alocuri, încât cititorul nu e convins în privința modalităților de atingere a obiectivelor, dar o anume vervă pamfletară nu-i lipsește autorului când descrie „decăderea” contemporană din toate domeniile, inclusiv din literatură. În focul demonstrației sunt acuzați de-a valma și suprarealiștii de la „unu”, și Tudor Arghezi, și F. Aderca, și Mircea Eliade ș.a. Cu aceste idei se „justifică” în fond și volumul Cu aripile întinse, generației tinere dându-i-se exemplul celei de la începutul veacului, din care autorul însuși făcea parte
NAUM-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288374_a_289703]
-
Produce o serie de articole politice extrem de critice la adresa regimului Ceaușescu și începe elaborarea memoriilor, nereușind să ajungă decât până la întâlnirea cu E. Lovinescu. N. debutează în presă cu poezia Indiană, apărută în „Națiunea română” (1937), iar editorial, cu „romanul” suprarealist Povestea tristă a lui Ramon Ocg, publicat în 1941. Primul articol de critică literară este Panorama literaturii române, o recenzie la cartea cu același titlu a lui Basil Munteanu din „Luceafărul”, revistă a elevilor de la Liceul „Gh. Barițiu” din Cluj
NEGOIŢESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288404_a_289733]
-
patern era aromân din Ohrida. Urmează la București cursurile Liceului „Dimitrie Cantemir” (1926-1933) și ale Facultății de Litere și Filosofie (1933-1937), după care pleacă la Paris, unde face studii postuniversitare de filosofie la Sorbona (1938-1939), frecventând, în aceeași vreme, cercurile suprarealiștilor francezi. Mobilizat, a participat la cea de-a doua conflagrație mondială ca ofițer pe frontul de Est. În 1941 a participat la constituirea Grupului suprarealist din România, a cărui activitate s-a încheiat în 1947, în urma presiunilor ideologice ale autorităților
NAUM-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288373_a_289702]
-
în favoarea unei proze poematice de mare subtilitate, în care noua poetică, până acum doar schițată, își precizează reperele de adâncime. Punând în fruntea volumului Medium un citat din Paracelsus, care glorifică rolul somnului în dezvăluirea misterelor universului, N. reafirmă preocuparea suprarealiștilor de a sesiza structura omului total, eliberat de convenții morale, automatisme sociale și prejudecăți, prin explorarea realităților paralele ale existenței și îndeosebi a lumii visului, care devine calea esențială de cunoaștere al „poetului vizionar”. Pentru a păstra caracterul inovativ al
NAUM-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288373_a_289702]
-
trimițând la împlinirile artistice cele mai seamă ale autorului și justificând judecata critică a lui Ion Pop, care, situându-l pe N. în cadrul suprarelismului românesc, rezuma aportul singular al acestuia prin reușita de a crea o „comedie a oniricului”. Ca suprarealist, Gellu Naum face parte din gruparea moderată (împreună cu Virgil Teodorescu și Paul Păun), grupare ce se revolta prin 1944 împotriva anarhismului suprarealist reprezentat de Gherasim Luca și D. Trost. Echilibrând dialectica suprarealistă, teoriile lui Gellu Naum se înscriu într-o
NAUM-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288373_a_289702]
-
schimbă titlul din Altă planetă în Metamorfoze (1934). În 1936 proiectează împreună cu Victor Brauner, Pericle Martinescu și Sașa Pană revista „Antagonism”, care însă nu mai apare. Este perioada în care pictează acuarele suprarealiste destinate ilustrației de carte. Unul dintre ultimii suprarealiști români, alături de Sașa Pană și Gellu Naum, N. pregătește, în 1937, cu ajutorul celui dintâi, placheta Spre țara închisă în diamant, care cuprinde poeme de un „suprarealism halucinant” (G. Călinescu). Poezia de început a lui N., ale cărei imagini sunt în
NISIPEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288462_a_289791]
-
după ce mulți ani doar urmărise cu atenție activitatea acestora și, contrar autonegației celor mai mulți dintre ei, strânge tot ce ținea de manifestarea avangardismului, compunându-și o cuprinzătoare arhivă personală. Existența lui e dublă: ca medic militar avansează în grad, spre dezgustul suprarealiștilor, care vedeau trădat principiul neintegrării sociale proclamat de André Breton, iar ca literat, cu ajutorul lui Moldov, Geo Bogza, Victor Brauner, M. H. Maxy, F. Brunea-Fox, B. Fundoianu, Ștefan Roll, Ilarie Voronca și Claude Sernet (Mihail Cosma), scoate în aprilie 1928
PANA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288647_a_289976]