424 matches
-
Un fel de pastel ar putea fi Pohod na Sibir - poem poate mai tardiv, cuprins în foarte discursivele Legende, de prin 1871-1872. E vorba de o compoziție fantasmatică, plecând probabil de la o litografie a vremii, despre surghiuniții în Siberia. Cunoaștem surghiunul "Decembriștilor" - mulți dintre ei de familie nobilă -, dar și pe cel al osândiților de rând dostoievskieni. Despre ce soi de condamnați e vorba în poemul lui Alecsandri? Greu de spus, dar totul îndeamnă a crede că e vorba de condamnați
Pasteluri de iarnă by Ilie Constantin () [Corola-journal/Journalistic/12001_a_13326]
-
forțat, fermecătoare, arătînd o Alice Voinescu cocheta încă, puternică, mai ales în credința, după anul petrecut la Ghencea și Jilava, ajunsă într-un sat aproape inaccesibil, Costești, fără nici o sursă de venit și fără să știe cît va dura acest surghiun. E o singură voce, a lui Alice către Floșrica Rarincescuț, uneori către Marietta (Muzicescu), Aurora (Nasta) și alți prieteni, cărora le trimite vești prin intermediul devotatei Florica. Sînt și momente de disperare, cauzate de lipsa banilor, și zile de mulțumire, cele
Scrisorile lui Alice by Iulia Popovici () [Corola-journal/Journalistic/15126_a_16451]
-
Sava". Paradoxul este că, deși înăcrit pînă la revoltă de niște măsuri pe care le considera tot atîtea nedreptăți, ba chiar scîrbit de urzelile oficinelor dîmbovițene, călugărul a trăit cu nostalgia orașului lui Bucur, dovadă că adesea, din chilia de surghiun a Gurii Motrului, se gîndea la lumea capitalei. Egumen fără stofă de schimnic și filosof fără gîndire proprie, Eufrosin Poteca a fost totuși un onest profesor al epocii, îndeplinindu-și cu răbdare canonul pedagogic. Cursurile lui nu au posteritate filozofică
Un duios iremediabil by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6480_a_7805]
-
Începuseră deportările în Bărăgan. În fiecare an de Rusalii, Ioan Todos, în vârstă de 71 de ani, aprinde o lumânare în biserica din satul său natal, Saravale, în memoria celor care nu s-au mai întors la glia străbună, din surghiunul stepei Bărăganului, una din cele mai cumplite pribegii pe care a aflat-o vreodată cineva pe timp de pace. În satul său natal, Ioan Todos a văzut oameni murind de bolile aduse din câmpia stearpă, oameni pe care nici libertatea
Agenda2005-26-05-senzational1 () [Corola-journal/Journalistic/283871_a_285200]
-
a cotelor obligatorii din recolta trudită. Bătrânul Todos își câștiga pâinea ostenind la munca câmpului de la ora 2 din noapte, până la lăsarea serii. La acea dată, el, soția, fiul de numai 17 ani și bunica urmau să ia drumul nemeritatului surghiun... Ioan Todos își amintește și astăzi cu tristețe de cei peste 300 de consăteni, „să tot fi fost 110 familii din Saravale”, îmi spune, „care pe o arșiță de nedescris au format coloana celor condamnați la inexistență”, pentru că așa voia
Agenda2005-26-05-senzational1 () [Corola-journal/Journalistic/283871_a_285200]
-
casa. Apoi veni iarna anului 1953, cea mai cumplită de pe acele meleaguri. Ioan Todos își amintește de viscolul năprasnic care a distrus multe case. „Când Crivățul viscolește zăpada, în Bărăgan nu-i de glumă”, a aflat pe propria piele în surghiun. „Dacă viscolește trei zile și nu se oprește, continuă alte trei”. „În acele condiții, munceam ziua și noaptea, ne degerau mâinile și picioarele, iarna munceam la grajduri și primăvara și vara pe ogoarele gostaturilor și în grădini, apoi săpam canale
Agenda2005-26-05-senzational1 () [Corola-journal/Journalistic/283871_a_285200]
-
pe care n-am s-o uit niciodată. Viscolul ne-a spulberat pur și simplu coliba pe care cu trudă ne-am încropit-o cu văiugă și stuf pe fundul Bălții Brăilei desecate”, retrăiește Ilie Birdean momentul primului Revelion în surghiun. Bucatele au rămas pe o masă care deasupra nu mai avea acoperiș. Viscolul luase și pereții, iar cei șapte oameni au salvat ce mai era de salvat, au pus saci în loc de acoperiș și au trecut cu tristețe de cel mai
Agenda2005-26-05-senzational1 () [Corola-journal/Journalistic/283871_a_285200]
-
el o parte din nemurire, o parte din iertarea noastră pentru oameni, o parte din iertarea lui Dumnezeu pentru noi. Am ridicat acest monument cum am ridica o casă, în care să locuiască întru împăcare toate lacrimile noastre”. Cuvinte despre surghiun În cartea intitulată „Rusalii ’51. Fragmente din deportarea în Bărăgan”, de Viorel Marineasa și Daniel Vighi, apărută în anul 2004 la Editura Marineasa, autorii definesc într-un preambul termenul „deportare” și-i stabilesc în același timp sorgintea, derivând de aici
Agenda2005-26-05-senzational1 () [Corola-journal/Journalistic/283871_a_285200]
-
sens pune capăt oricărui echivoc: " Dacă vreodată poporul s-a unit cu comuniștii, acest lucru s-a petrecut la 23 octombrie 1956, la Budapesta, împotriva intențiilor conducerii superioare a partidului." (p. 191) Capitolul final al acestei cărți pasionante este dedicat surghiunului lui Imre Nagy și a apropiaților săi în România. Sunt reliefate insistent rolurile nefaste jucate de Valter Roman și Dej în drama liderului maghiar. Într-o anume privință, cartea pare totuși să se contrazică: dorința intempestivă pe care ar fi
Viena, sau sentința de muncă interdisciplinară by Dorin-Liviu Bîtfoi () [Corola-journal/Journalistic/16094_a_17419]
-
este foarte aproape de a reuși un mare, un uriaș roman: cel puțin primele cinci volume (Prolog. Smaragda Theodorovna, Copilăria și adolescența lui Vania Răutu, Lutul, Hotarul și Nostalgii), sunt, pe sute de pagini, demne de pana lui Tolstoi. În special surghiunul siberian, întins pe trei volume (III-V), depășește tot ce a dat proza rusă a Gulagului, inclusiv Soljenițân! Dacă nu ar fi intervenit, în ultimele trei volume - localizate în România -, tendința irepresibilă către caricatură și discurs parlamentar, probabil am fi
Lungul drum al recuperării lui C. Stere by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/6110_a_7435]
-
permanent. Întâlnirea celor două permanențe poate duce, pe de o parte, la acordarea unor favoruri și la „sprijinirea creatorului", sau la pedeapsă, persecuții și distrugere; pe de altă parte, poate însemna o siguranță existențială, sentimentul călduț al acceptării sau mizeria, surghiunul - benevol sau impus prin constrângere - respectiv lichidarea. Poți încheia o alianță cu un dictator, dar nu merită. Artistul care respinge, însă, alianța, prin această decizie se condamnă singur la o totală precaritate existențială. Acest raport de nesiguranță față de existență poate
Tibor Zalán: Poezie și dramă - interdependențe by Jenö FARKAS () [Corola-journal/Journalistic/6790_a_8115]
-
cu noi energii malefice, neîngăduind celor drepți "nici un stil de colaborare", Ca și în "epoca de aur", exilul continuă a fi "ademenit" în verigile sale slabe, versatile. Evident, Monica Lovinescu și Virgil Ierunca nu reprezintă o astfel de verigă. În fața surghiunului lor paradigmatic în orașul-lumină, se închină respectuos și exilul intern, vădit complementar, căruia îi aparține și subsemnatul. *** Scrisul lui Virgil Ierunca constituie un excelent antidot la postura nu neapărat propagandistică și truculentă, dar măcar demisionară, conformistă, lașă a unora din
Glose la Virgil Ierunca (III) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16819_a_18144]
-
motivele pentru care au părăsit România. În linii mari, ar fi vorba de două cauze principale, una moral-politică și alta estetică. Supuși îngrădirilor impuse de comuniști și uneori presați să coopereze cu securitatea, numeroși artiști au preferat să ia drumul surghiunului pentru a nu ceda la compromisuri. Pentru Ilie Constantin, prea puțin atras de ideea de a deveni subom prin colaborare cu puterea, stabilirea în Occident a fost soluția lesnicioasă: i s-a părut mai ușor să plece din țară decât
Exilații despre exil by Alexandra Ciocârlie () [Corola-journal/Journalistic/7764_a_9089]
-
Astaloș decizia exilării dintr-un crez al demnității echivala cu respingerea normelor și cerințelor puterii comuniste, căci actul dezrădăcinării dă un sens refuzului de a se supune unei morale căreia nu-i acceptă canoanele (E, 205). P. Goma a înțeles surghiunul ca opțiune etică (J1, 212), ca o condiție spre a-și prezerva sufletul de climatul de degradare generală din România (J3, 30). Când a ajuns la limita dezgustului, D. Flămând și-a lăsat în urmă țara pentru că simțea că atmosfera
Exilații despre exil by Alexandra Ciocârlie () [Corola-journal/Journalistic/7764_a_9089]
-
apărătorii împăratului german. Dante s-a alăturat ghibelinilor. În acest conflict au ieșit învingători guelfii, iar în 1302 Dante a fost condamnat la moarte prin ardere pe rug. Dante a plecat din Florența și a ales calea exilului, a «nemeritatului surghiun» al celui proscris și rătăcitor. În exil a scris Divina Comedia și De Monarchia. După o călătorie prin diverse orașe din Italia, se stabiliește la Ravenna. În 1315 Florența face un act de clemență, îl invită acasă cu o condiție
CENZURA ȘI AUTOCENZURA by Bujor Ne () [Corola-journal/Journalistic/4584_a_5909]
-
natura copiilor au rămas două taine mari. La origine, Copiii Atoatefăcătorului au fost înrudiți, și în același timp, diferți. „Întâi Născuții“ au fost elfii, iar „Născuții După“, oamenii. Povestea relatează despre căderea celor mai dăruiți dintre elfi, plecarea lor în surghiun din Validor în Apusul cel mai îndepărtat, revenirea lor pe Pământul de Mijloc. J.R.R. Tolkien: Silmarillion. Editura RAO International Publishing Company, București, 2003. Preț: 275 000 lei. Talismanul pierdut Tema este aceea a integrării imigrantului, a peripețiilor tânărului păstor berber
Agenda2003-47-03-timp liber () [Corola-journal/Journalistic/281753_a_283082]
-
Blanduziei și Ovidiu, în care tratează bătrânețea și moartea artistului de geniu, Alecsandri îi alege ca protagoniști pe doi mari poeți latini preocupați în operele lor de scurgerea inexorabilă a timpului: Horațiu, autorul odelor clipei trecătoare, și Ovidiu, cântărețul elegiilor surghiunului echivalat cu moartea. În dramele Socrate, Platon și Diogene câinele, Dumitru Solomon pornește de la cele mai cunoscute texte filosofice, memorialistice și doxografice compuse de Platon, Xenofon și Diogenes Laertios cu privire la cei trei gânditori elini. Dramaturgul folosește aceste surse spre a
Dramaturgii români și Antichitatea by Alexandra Ciocârlie () [Corola-journal/Journalistic/3035_a_4360]
-
miră (nu mai au nevoie de noi să-i apărăm, lansăm etc.), ci schimbarea atât de rapidă și de uluitoare la față - J3, 5). În pofida acestor grave decepții, s-a hotărât să revadă locurile natale amintindu-și că, la începutul surghiunului, de câte ori revenea la Paris din vreo călătorie, spunea, ne-intențional, inconștient, că se înapoiază la București (J3, 91). După ce a așteptat toată viața întoarcerea, ea a ajuns să se întrebe dacă a meritat să se dedice exclusiv cauzei românești, dacă
Exilul, după exil by Alexandra Ciocârlie () [Corola-journal/Journalistic/7527_a_8852]
-
din perioada când îi întâlneau în clandestinitate la Paris (prin intelectuali, ne-am păstrat mereu legătura cu țara și, reîntorcându-ne, n-am dat decât peste fețe cunoscute - J3, 120). Întoarsă în locurile natale după aproape jumătate de veac de surghiun, Monica Lovinescu s-a lăsat năpădită de prezentul copilăriei, de amintirile unui trecut fericit (Într-o bruscă amalgamare de planuri, am declarat că Bucureștiul e cel mai frumos oraș din lume, că nu se poate trăi aiurea. Din moment ce aici îmi
Exilul, după exil by Alexandra Ciocârlie () [Corola-journal/Journalistic/7527_a_8852]
-
sistemul care o ținea la periferia Europei, ani de occidentalizare, de creare a structurilor unei țări moderne, cu germenii democrației dați unui pământ ce tânjea după atenție și dragoste. A plătit cei șapte ani de glorie cu alți șapte de surghiun la care s-a autocondamnat, pentru a nu-și pune opera în pericol, chiar dacă, asemeni șarpelui biblic, diplomați ai Europei au încercat să-l tenteze cu revenirea pe tron, dar în spatele unor arme străine. „Cine știe dacă, fără 11 februarie
Agenda2003-4-03-a () [Corola-journal/Journalistic/280625_a_281954]
-
desăvârșita formă a melosului intraverbal, elegiac și aforistic. Reabilitarea prozodiei clasice, pe baza unei rarissime erudiții poetice singularizează acest repertoriu al rezistenței prin poezie în contra suferinței, singurătății și bruiajului istoric. O voce singulară ce, asemeni elegiacului Ovidiu, își psihanalizează doliul surghiunului. Doliului de a exista crucificată în ger, poeta îi opune alternativa dispariției („Da! M-aș cuibări’n ether”), de vreme ce acel ieri, odinioară, acel illo tempore (cronotop anistoric) paradisiac s-a destrămat. Reînsuflețirea lui este sinonimul poeziei, singura motivație spre a
Viaticum by Geo Vasile () [Corola-journal/Journalistic/13108_a_14433]
-
obsedantă", din păcate, nu prin prea insistentă tratare, așa cum se pretinde uneori în legătură cu colaboraționismul, ci, dimpotrivă, printr-o ignorare bizară și, de la un punct încolo, culpabilă. Ne propunem a înfățișa în prezentele rînduri un volum reprezentativ al publicisticii românești din surghiun, Dreptul la adevăr al lui N. I. Herescu. Cărturar de prestigiu, profesor de istoria literaturii latine la Universitatea din București și, o perioadă, președinte al Societății Scriitorilor Români, N. I. Herescu n-a fost scutit de un destin frămîntat. A părăsit țara
"Judecățile viitorimii" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11364_a_12689]
-
stare a mai cumpăra măcar două ouă". Pe bună dreptate, îngrijitorul ediției socotește că drumul acestei nefericite personalități, stinse din viață prematur, în 1961, într-o cameră de hotel din Zürich, ,la alt nivel, și într-o altă epocă de surghiun, repetă, în alt spațiu, însoțit doar de-o valijoară, drumurile pribegiei lui Gheorghe Șincai". Din paginile publicisticii lui N. I. Herescu, deloc ofilite, reținem cu precădere o caracterizare a emigrației din care i-a fost dat a face parte. Inflamarea verbelor
"Judecățile viitorimii" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11364_a_12689]
-
Ghica, pe bună dreptate nemulțumit și întrucâtva indignat, îl apostrofează pe turcul ucigaș: Dar sunt Domn pus de trei crai Cum îndrăznești să mă tai? În Moldova, în Țara Românească, totul era să scapi de sabie ori de juvăț. Din surghiun te întorceai repede și te pomeneai vistiernic, postelnic, spătar... Bizar. Călinescu numește ruga lui Manole ca Dumnezeu să strice vremea, pentru ca Ana să nu poată veni la locul sacrificiului, „criză de egoism”. Poate că omul avea acea privire superioară asupra
Insemnari by Livius Ciocarlie () [Corola-journal/Journalistic/2464_a_3789]
-
față de acest oraș, pe care l-a înțeles ca nimeni altul. Mai mult, el s-a autodefinit pe fondul orașului de care se simțea atît de legat, într-o autoscopie comparabilă cu cea întreprinsă în jurnalul intim Soveja. "...îndreptînd din surghiunul meu un rămas bun acestui tîrg pe care-l iubesc și-l urăsc, văzînd cum se șterge în zare cea din urmă clopotniță, încercam o simțire ciudată, nu de părere de rău, nu de plăcere, dar și de una și
Inventarea melancoliei by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/8893_a_10218]