KorAP: Find »[drukola/base=suspina & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...10 11 12 ...113 >

2,825 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846

ce se scurgeau până la ceasul fericit al împlinirii unui nou an. Deși se așteptase să-i sară în brațe, plină de încântare, el o văzu ascunzându-și capul în pernă, plângând. Ce-i cu tine, copile, ce-ai pățit? Ea suspina, încercând să-și adune cuvintele care să-i exprime mâhnirea. Bărbatul lăsă buchetul jos, se întinse în pat lângă ea, o întoarse cu fața spre el și-o lipi de pieptul lui, aranjându-i buclele răvășite. Luana, vorbește-mi, spune-mi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
în urmă, luase spre lectură atâtea cărți minunate. Fata se așeză pe un colț de scaun, în timp ce rudele ei, înfipte bine în locurile lor, o priveau cu superioritate. Anda vorbi prima. Părea că nu se simte bine pentru că tot sorbea, suspinând, dintr-un pahar cu apă. Luana, te-am chemat să-ți spunem că suntem profund nemulțumiți de tine. Am întors problema pe toate părțile, eu m-am și îmbolnăvit din cauza asta dar nu mai contează, iar concluzia a fost că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
să faci în curtea noastră tot ce-ți trece prin cap. Nu știu ce hotărâre vom lua în ce te privește dar, până atunci, te rog să-ți vezi lungul nasului și să iei aminte la tot ce ți-am spus. Femeia suspină și mai sorbi o gură de apă. Fata nu reuși să nu-și ridice sprâncenele a nesfârșită mirare, întrebându-se dacă ea nu auzise bine ori mătușa, bolnavă cum se afla, își încâlcise ideile atunci când vorbise. N-am priceput o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891

nimic nu se schimbă. Niciodată. De-aia nici nu visez, de-aia nu mă gândesc la viitor. Pentru că, dacă o fac, tot ce văd e un gol nesfârșit. Abia acum și-a dat Adam seama că ea plânge. N-a suspinat, nu s-a smiorcăit, n-a făcut istericale și nici altceva din ceea ce el socotea că e asociat cu plânsul. Nu s-a mișcat. Doar că ochii i s-au umplut cu lacrimi, iar după câteva clipe și-a șters

Map of the Invisible World by Tash AW (2009) [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
nu zicea nimic, dar am Înțeles că ceva nu era În regulă. Unul dintre frați a venit și a pus o mână pe umărul lui, iar lui i s-au Încețoșat ochii și a Început să scoată un sunet. Nu suspina, era un fel de oftat ciudat, apoi a căzut pe podea de parcă nu-l mai țineau picioarele, iar eu am Încercat să-l ridic, Însă lui i se goliseră ochii de orice expresie, erau pustii, negri și pustii, și m-

Map of the Invisible World by Tash AW (2009) [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
mese, de parcă Își revendicau proprietatea Întregii clădiri. Roșul steagului era profund și mânios, ca sângele proaspăt vărsat. Fusese mâhnită că pierduse ceremoniile oficiale care marcaseră recunoașterea acestei noi republici de către lumea occidentală, era necăjită la gândul că fusese la Paris, suspinând după o iubire pierdută care nici măcar nu apucase bine să se Înfiripe, Într-adevăr, ce tâmpenie, când ar fi putut să fie aici, martoră a declarării oficiale a nașterii națiunii. Avea sentimentul că fusese Înlăturată de la crearea unui lucru care

Map of the Invisible World by Tash AW (2009) [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243

să fie un gen atât de artificial, spuse Adrian. Nu e un dialog real, ci un interogatoriu. — Ei bine, si interogatoriile își au rostul lor, i-o întoarse ea. — Că, de pildă? — Că, de pildă, să descopere adevărul. — Ah, adevărul... suspina Adrian. „Ce-i adevărul?“ a întrebat Pilat în joacă și n-a mai așteptat răspunsul. Nu v-ați gândit nici o clipă că întrebările mele ar putea fi mai grăitoare decât răspunsurile mele? — Mulțumesc, dar prefer să lucrez după tipicul meu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907

schivnicii din milenii, în asemenea zile limpezi privesc păstorii din tot cuprinsul țării, căci după cum spune și Dimitrie Cantemir, Ceahlăul se vede din limanul Nistrului, de la Cetatea Albă. Ceahlăul era domnul din veac, către el se întorceau cei mai mulți, către el suspinau cei din obârșie, colindând și ținuturile păduroase. Ceahlăul se înalță cu piscuri înalte de calcar spre marile aripi ale fanteziei ca într-un templu, ca un enorm telescop. Mărimea lui aparentă și prestigiul țin de ansamblu. Toți munții moldovenești din preajma

Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache (2012) [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181

lumina ochilor e de prisos. Ești bolnav, domnule profesor, interveni din nou vocea din valiză. Doar răcit, preciză Petru, moale, deloc dispus să riposteze cum s-ar fi cuvenit insinuărilor valizei. Mai iau o aspirină și o să-mi treacă. Crezi? suspină vocea. Convins că la mijloc era vorba de o provocare, un ecou târziu al discuției cu Gheretă, Își trase peste cap pătura din păr de cămilă și se făcu ghem, gata asemenea unui făt după culbută să Întâmpine lumina cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
am spus asta. Liniștea mea nu Înseamnă nimic În ochii dumneavoastră. Liniștea ți-o dobândești. Se cucerește, domnule Gheretă. Sunt un om slab, domnule profesor. Se vede. Dacă n-aș fi așa, m-aș lega eu atât de o amintire? suspină Gheretă, nu fără o notă de ipocrizie. Ești un cabotin. Un ce? Un actor prost, de mâna a doua, obosit. Chiar așa sunt, obosit. Nu mai am mult până la pensie. Vreo cinci ani, dacă nu dau Între timp ortul popii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
lu' domnu' Cain. Care și lui i-o fo' reparat odată ceasu', spuse sergent Ispas, gata să sfarme microfonul pe care o reporteriță imprudentă de la televiziunea locală i-l Încredințase pe timpul interviului. N-o să mai știm pe ce lume suntem, suspină o bătrână sub o umbrelă de soare. Cain Îți spunea oricând ora Londrei. Și a Europei centrale. Ca și Werner Filcz pe vremuri, Dumnezeu să-l odihnească. Contează doar ceasul istoriei naționale, șopti un bărbat, În vârstă și el. Rahat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187

față? Clio se uită la mine. — Spre sfârșit... Șefu’ Brodie, Richard Dreyfuss și pescarul ăla nebun, toți pe barca aia șubredă? Nu pot să urmăresc asta și să stau locului. Trebuie să mă ridic și să fac câțiva pași. — Știu, suspină Clio, clătinând din cap spre mine. — În toate celelalte privințe însă, m-am codit, prefăcându-mă dezarmat și coborând vocea, în toate celelalte privințe, sunt incredibil de viril și de curajos. Clio râse. — Bine, dovedește-o. Vino la scufundări cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
vru să se miște, încremenită și zguduită de suspine interioare, uitându-se țintă la tavan. — Hei, am făcut din nou. Te rog, vino-ncoace. Am cuprins-o din nou cu brațul și de data asta se lăsă trasă spre mine, suspinând fără zgomot pe umărul meu. — Uneori e greu să vezi ceea ce ai în fața ochilor. Dar odată ce îl vezi sau odată ce un lucru legat de el te atinge, nu cred că mai ai cale de întoarcere. Cu fața brăzdată de lacrimi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
Pentru o clipă, n-am crezut că-mi va răspunde. Asta e munca mea. Cioc cioc ciociocioc cioc. — Ăsta e locul de unde lansez virușii de limbaj pe care îi creez. — Viruși de limbaj? Cioc cioc ciocioc cioc cioc ciociociociocioc... Fidorous suspină teatral și ridică ochii. I-am văzut furia și frustrarea - gândul de-a striga sau doar de-a mă ignora alergându-i pe fața elastică aidoma unor șoareci într-un labirint, apoi dispărându-i cu totul în păr și perciuni

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
Sanderson al Doilea, ultima parte. Ce ți s-a întâmplat ție s-a întâmplat pentru că eu m-am convins că puteam să transmit cunoștințele pe care tu le căutai și să te scap de obsesie. Sigur, n-am putut. Doctorul suspină. — Sfârșituri și începuturi, spuse el încet. Sfârșitul poveștii școlii Shotai-Mu este aici, în camera aceasta; bătrânul din mormanul lui de cuvinte și ucenicul care și-a pierdut mintea. Dar începutul nostru, începutul întregii acestei povești este mult mai luminos și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
niște cuvinte prost vopsite în albastru scrise pe-un tavan. Cuvintele albastre spuneau: Nu știam cine sunt. „Deci, ce poți t Acum, după o oră, stau într-o sală de operație și doctorița încearcă să nu se încrunte sau să suspine sau să se frece la de limbaj negativ al corpului deloc. În schimb, ea șede dreaptă de spate și nemișcată și-și ține ambele mâini - roșii, durdulii, muncite - strânse ferm pe-un capăt și pe celălalt al unui pix parker

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-mi talpa bocancilor și apoi urcându-mi-se spre glezne; picioarele-mi erau ude și reci, iar eu tremuram din tot corpul. Haide, am icnit, sunt aici. Tu unde ești? Am ascultat pârâitul bărcii, clipocitul apei în urcare, propriile-mi suspine tremurate. Apa îmi acoperi tibiile. — Unde ești? Și-atunci... Țrr, țrr O masă încâlcită, alcătuită din butoaie și cușcă țâșni la suprafața oceanului calm, la distanță de o sută cincizeci de metri. Încet, mormanul acela începu să înainteze pe apă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769

a părut hienă, de șoriceii de pădure, rătăciți printre crengile pentru foc, de vînt și de ne-vînt, de răcoare și de ne-răcoare. Nu se pama după decor natural. Nici Bradutz nu se mai pama după decorul incult, natura naturans; suspina după cel compus, civilizat, după natura naturrata. Mi s-a părut chiar stînjenit de ce-i plăcuse cîndva: bradul crescut ca un diapazon, casa (cam coșcovită) a bunului călugăr Paisie, toaca veverițelor pe garduri, ceaiul de melisă... Brăduț cel iubit de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865

fi survenit. Acum am devenit râsul tuturor, Philip a transformat drama în farsă, în comedie. (Intră Philomena, se apropie de conglomerat și își așază capul melancolic pe umărul Sinelui Mare. Brațul lui exterior, adică uni-brațul, o strânge de după umeri. Ea suspină și oftează.) Sinele Mare: Numai tu nu râzi de noi, Philomena, nu-i așa? Tu ai înțeles totul și totul e spre binele tău. (Ea alunecă ușor către centru și se lipește de Mască. Ambele brațe laterale, uni-braț, se strâng

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
la un loc. Asta nu se cheamă adulter, în paralel cu alți doi soți oficiali, adică bigamie!? Deci, bigamie plus adulter. Sună chiar mai rău decât trigamie, măcar ăsta e un termen nou, multă lume nici nu-l înțelege. (Dora, suspinând, ține mereu o batistă în mână.) Dora: Vă spun eu, domnilor, că n-am nicio soluție. Este o situație fără ieșire. Voi rămâne singură și neconsolată precum vecina de la opt, doamna acuzatoare. (Judecătorul se miră...) Judecătorul: Singură!? Singură spuneți? Cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
niciunul dintre noi nu va mai fi același. Eu nu mai folosesc metroul ca să merg la serviciu. Merg cu autobuzul și călătoresc împreună cu un vechi prieten al meu, cu care am o relație mai mult de întreținere. (Face o pauză. Suspină și respiră adânc în floare.) Maurizio a fost și va rămâne iubirea mea. (Se ridică ușor pe vârfuri și-și îngroapă fața din nou în floare. Respiră profund ca și cum s-ar abandona total sevei acelei flori miraculoase.) Scena 11 (sau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792

lăsând un Trecut uitat în Trecut. Am întâlnit oameni în cartierele orașului care mă întrebau unde se află Brăila. Le arătam tramvaiul cu care venisem. Așadar, vii din oraș? Da! Și unde este? Acolo! Nu, Brăila e în altă parte, suspinau ei, pentru ei Orașul fiind o noțiune, o menționare cartografică, o emisiune TV, o pată pe globul veiozei din camera Mamei, ceva care există pentru alții. Așa cum moartea înseamnă moartea altora, așa mă vedeau pe mine brăilenii din cartierele orașului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268

astăzi? -Pentru că acum știu că ai primit scrisoarea. -Dacă mi-au scris, e pentru că mă consideră un fel de complice. Pe dumneata te vor, nu pe mine. -Și Olaf era complicele lor. Vezi bine cât a contat asta. Tânăra suspină. -Unde-o să mergem? -Am parcat mașina lui Olaf puțin mai departe. O să mergem unde vrei. -Nu am unde să mă duc. -Nici eu. Dar nu asta e problema acum. Cum o s-o ștergem? -Olaf a prevăzut această situație. A construit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703

constatând că până și despre fântână, pe care marii poeți (Lucian Blaga, Tudor Arghezi) au evocat-o în cuvinte simple și tulburătoare, Augustin Popescu scrie bombastic: „Te-agăți de dorul meu ca o tirană. / Îl acostezi și-l strângi până suspină / La pieptul tău. Biet lujer! Se înclină / Pios, pe spata ta rănit,-arcană. Pumnalul vârstei, nemilos, mă-ncearcă, / Mi-aud statura cum mi se prăvale... / Fântâna mea! cu plânset de chimvale, / Te-o străjui, în lipsa mea, o Parcă?“ (Fântâna) Poemul

Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu (2009) [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
spectatorilor la O noapte furtunoasă, este Vocea patriotului naționale din timpul lui Caragiale. Cine a scris următoarele versuri, Samson Bodnărescu sau Veronica Micle? „Cu cât sunt mai departe, fiindu-mi dor de tine, / Iubirea mi se-mparte în lacrimi și suspine: / Implor în noapte stele și doruri - jur! - supreme, / Ca-n visurile mele aproape să te cheme...“ Le-a scris Gheorghiță țarălungă, un autor din vremea noastră, care n-a asimilat nimic din poezia românească scrisă în secolul XX. Până și

Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu (2009) [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]