985 matches
-
Cronica bizantino-bulgară relatează un alt deznodământ: văzând râul însângerat de mulțimea cadavrelor Baiazid s-a înspăimântat și a fugit. Victoria alianței valaho-ungare nu a fost una decisivă, Mircea cel Bătrân fiind nevoit să se refugieze în Transilvania și să recunoască suzeranitatea otomană. În 1876 istoricul ceh Konstantin Jireček propunea pentru bătălia de la Rovine data de 10 octombrie 1394 după o mențiune găsită în cronicile sârbești publicate de Pavel Jozef Šafárik în 1851. Cu un an mai târziu, Hasdeu observa că data
Bătălia de la Rovine () [Corola-website/Science/301507_a_302836]
-
trei aliați, castelul lui de Gosnes și Fallaisul fiind distrus. Seniorul din Fallais a fost omorât de cei din Huy, timpul neîngăduindu-i să ceară ajutor fraților săi. Fiul seniorului ucis a obținut protecția ducelui de Brabant, cu condiția acceptării suzeranității contelui Guy de Namur peste Gosnes și Beaufort. Alianța cuprindea și Luxemburgul, căci soția lui de Dampierre era Isabela de Luxemburg. Ducele de Brabant a imputat ridicarea asediului în Fallais, iar ca răspuns Liège a atacat nu numai Namur și
Războiul vacii () [Corola-website/Science/298502_a_299831]
-
procesul de romanizare și fomarea poporului român. Totuși teritoriul a fost puternic afectat de invazia goților, hunilor, gepizilor, avarilor, slavilor, tătarilor, ceea ce a marcat istoria Moldovei din secolele IV - XII. În 1359 se înființa Țara Moldovei care se află sub suzeranitatea sau influența politică a Regatului Ungar, Regatului Polonez și Imperiului Otoman. În 1775, Imperiul Otoman cedează partea de nord-vest a Moldovei (denumită ulterior Bucovina), Imperiului Habsburgic, iar în 1812, în urma războiului ruso-turc din 1806-1812, partea de est, teritoriul interfluviului Prut
Istoria Moldovei () [Corola-website/Science/297920_a_299249]
-
în timpul caimacamiei lui Nicolae Vogoride. A fost creat după model austriac și au fost folosite matrițe de oțel pentru tipărirea sa. Marca poștală a constituit o mare revoluție în sistemul de comunicare organizat, poștal, dar și o mișcare politică împotriva suzeranității otomane, care nu agrea, în Țările Române, niciun fel de autonomie instituțională sau economică, cum ar fi moneda proprie, însemnele sau drapelul. Timbrul reproducea într-un cerc capul de bour, semn heraldic de pe stema Principatului Moldovei, o goarnă poștală, o
Timbrele poștale și istoria poștală ale României () [Corola-website/Science/309865_a_311194]
-
Alexandru Ioan Cuza. În 1862 a apărut un timbru poștal unitar, a treia marcă, „Principatele Unite“, cu trei valori, în care se regăseau stemele reunite ale celor două țări române, bourul și vulturul. Întrucât Țările române se aflau încă sub suzeranitate turcească și nu aveau monedă națională, valorile celor trei timbre (3, 6 și 30) erau menționate tot în parale. Acestea au fost primele mărci poștale „franco” românești, care arătau că plata prestației poștale s-a făcut anticipat. Pe mărcile poștale
Timbrele poștale și istoria poștală ale României () [Corola-website/Science/309865_a_311194]
-
Kazanul și Astrahanul. Ivan, tarul Rusiei a cucerit pe ultimele două. Ecaterina a Rusiei ia în stăpânire și Crimeea în 1783. După 1241, anul mării invazii tataro-mongole se încheie perioadă invaziilor asiatice. Regatele mongole din Europa vor mai rezistă sub suzeranitate turcă. După dispariția a două dintre ele Marele Hanat Mongol al Crimeei va fi inclus în Turcia otomană păstrându-și totuși suveranitatea statală. i sprijină activ eforturile ONU în Golful Persic, Cambodgia, Angola, fostă Iugoslavie și Haiti. Rusia este membru
Listă de invazii () [Corola-website/Science/304225_a_305554]
-
ducele de Nevers. Rezultatul l-a constituit Războiul de succesiune a Mantovei, parte a mult mai extinsului Război de 30 de ani. De asemenea, la începutul secolului al XVIII-lea, în timpul Războiului de succesiune la tronul Spaniei, pretențiile imperiale de suzeranitate au fost folosite din nou pentru a fi asediată Mantova în 1708, care a fost adăugată de către Habsburgii austrieci la nou cuceritul Ducat de Milano. În fapt, acesta a fost ultimul fapt notabil de uzitare a puterii imperiale asupra unui
Regatul Italiei medievale () [Corola-website/Science/324870_a_326199]
-
Papal", desi i s-a reproșat crearea unei loterii ca mijloc de a crește fondurile Statului. În raporturile cu marile puteri ale timpului, Clement a avut parte de aceleași umilințe că și majoritatea papilor din acel secol. Dreptul său de suzeranitate asupra Parmei i-a fost ignorat, iar Bourbonii s-au aliat cu Habsburgii, contra bătrânului papă. A făcut pace cu Portugalia, dar a intrat în polemică cu Spania. A continuat presiunea asupra "Janseniștilor", bulla "Unigenitus" marcând începul acestei presiuni. La
Papa Clement al XII-lea () [Corola-website/Science/305443_a_306772]
-
gură de vărsare a râului Cogâlnic în Lacul Sasic, în partea de vest a raionului Tatarbunar. Are locuitori, în majoritate ucraineni. Așezarea Tatar-Bunar a fost fondată probabil în secolul al XVI-lea, în perioada când Principatul Moldovei se află sub suzeranitatea Imperiului Otoman, iar Bugeacul era ocupat de turci. Acolo se află o cetatea construită pe o stâncă, la poalele căreia curgea un parau. Denumirea să provine de la cuvintele turcești "Tătar Pınar", în traducere „fântână tătarului”. Cronicarul Miron Costin (1633-1691) menționează
Tatarbunar () [Corola-website/Science/309330_a_310659]
-
ariană, care trăiau în Podișul Iranului, cât și Podișului însuși. Triburile perșilor, stabilite în sud-vestul Iranului (Persia), sunt unificate, potrivit tradiției, către 700 î.Hr., de Ahaimene, întemeietorul dinastiei Ahemenizilor. Succesorul său, Teispe extinde posesiunile Persiei spre apus. Cyrus I recunoaște suzeranitatea Asiriei, iar Cambyses I (600-559 î.Hr.) pe al Mediei.). Cyrus II cel Mare (559-529 î.Hr.), una din cele mai strălucite personalități ale antichității, transformă în numai trei decenii Persia, dintr-o putere locală în cel mai vast și puternic imperiu
Istoria Iranului () [Corola-website/Science/304399_a_305728]
-
sârbilor. În 1521, Belgradul a fost cucerit de otomani și a devenit reședința Pasalâcului Belgrad, fiind declarat principalul oraș al Europei Otomane și printre cele mai mari orașe europene. Orașul a devenit capitala Șerbiei în 1841, după o perioadă de suzeranitate a Imperiilor Austriac și Otoman. Totuși, partea nordică a orașului a rămas în Austria până în 1918, când s-a destrămat Imperiul Austro-Ungar. Orașul unit a fost atunci capitala entităților Iugoslaviei, până în 2006, cănd Muntenegru s-a declarat stat suveran. Belgradul
Belgrad () [Corola-website/Science/297464_a_298793]
-
Anjou și doar neputința Imperiului bizantin putea să ofere motive de îngrijorare. Philip de Tarent, căruia Carol al II-lea îi transmisese în 1294 drepturile și teritorile casei de Anjou, administra moștenirea angevină a Epirului și revendica în numele regelui Neapolelui suzeranitatea asupra principatelor france din Grecia și chiar din Thessaalia. El își asigura posesiuni epirote prin căsătoria cu Thamar, fiica despotului Nikepfor și în 1295, epiroții îi vor ceda și orașele din Etolia. Puterea statelor grecești separatiste scădea mai rapid decât
Andronic al II-lea Paleologul () [Corola-website/Science/317256_a_318585]
-
al bizantinilor sub conducere lui Andronic cel Bătrân. Ajutorul lui Philip de Tarent costa despotatul de Epir o parte din teritoriul său, fără a reuși să consolideze situația (nefăcând decât să înrăutățească relația cu Thessalia), unde pretențiile lui Philip la suzeranitate provocau o mare nemulțumire. În anul 1295, fiii sebastocratorului Ioan atacau despotatul, epiroții apelând la împăratul bizantin. Evoluția statelor separatiste grecești părea a lua o turnură favorabilă pentru Bizanț, în 1296 murind despotul Nikephor al Epirului și vechiul inamic al
Andronic al II-lea Paleologul () [Corola-website/Science/317256_a_318585]
-
potrivită. În 1080, în vederea îmbunătățirilor dintre Polonia și Boemia, Vladislav s-a căsătorit cu Judith, fiica ducelui Vladislau al II-lea. După acest lucru, politica externă a ducelui se îndrepta puternic spre împăcarea cu Sfântul Imperiu Roman. El a acceptat suzeranitatea Imperiului, iar atunci când în 1085 la Mainz, Henric al IV-lea a anunțat că socrul său, Vladislau al II-lea va fi proclamat Rege al Poloniei și Boemiai, Vladislav nu a obiectat. El nu a urmărit niciodată coroana regală din cauza
Vladislav I Herman () [Corola-website/Science/330664_a_331993]
-
regală din cauza statutului său servil. Curând după aceea, el a fost forțat de către baronii din Polonia să-l recheme din exilul din Ungaria pe nepotul său și pe moștenitorul de drept al tronului polonez, Mieszko Bolesławowic. Tânărul prinț a acceptat suzeranitatea unchiului său și a renunțat la pretențiile sale ereditare, pentru a deveni primul în linia de succesiune. Vladislav a fost forțat să accepte termenii nepotului său, deoarece, cel mai mare și singurul său fiu în acel moment, Zbigniew, era fiu
Vladislav I Herman () [Corola-website/Science/330664_a_331993]
-
Cazacii începuseră să jefuiască în mod regulat teritoriile otomane din a doua jumătate a secolului al XVI-lea. Liderii polonezi nu-i puteau controla pe cazacii care prețuiau foarte mult propria independență, dar cum ținuturile zaporojene erau sub oficial sub suzeranitatea uniunii polonezo-lituaniene, aceasta era făcută responsabilă pentru raidurile căzăcești. De asemenea, tătarii, care erau sub suzeranitatea otomană, lansau raiduri în special în zonele de sud ale Uniunii polono-lituaniene. Pirații cazaci executau raiduri de jaf în porturile orașelor bogate de pe țărmul
Cazaci zaporojeni () [Corola-website/Science/317515_a_318844]
-
XVI-lea. Liderii polonezi nu-i puteau controla pe cazacii care prețuiau foarte mult propria independență, dar cum ținuturile zaporojene erau sub oficial sub suzeranitatea uniunii polonezo-lituaniene, aceasta era făcută responsabilă pentru raidurile căzăcești. De asemenea, tătarii, care erau sub suzeranitatea otomană, lansau raiduri în special în zonele de sud ale Uniunii polono-lituaniene. Pirații cazaci executau raiduri de jaf în porturile orașelor bogate de pe țărmul otoman al Mării Negre, aflate la doar două zile de navigație de vărsarea Niprului. În două rânduri
Cazaci zaporojeni () [Corola-website/Science/317515_a_318844]
-
început după moartea hatmanului Bogdan Hmelnițki. Hmelnițki a reușit să elibereze țara după secole de dominație poloneză, printr-un adevărat război de eliberare națională. Este adevărat că, în fața puternicilor săi vecini (Rzeczpospolita și Hanatul Crimeii), el a ales să accepte suzeranitatea Țaratului Rusiei. Dacă Bogdan Hmelnițki a fost un lider influent și carismatic, dar el nu a reușit să creeze o regulă de succesiune clară, cei care i-au urmat în fruntea statului ucrainean neavând calitățile necesare. Bogdan Hmelnițki a dorit
Ruina (istorie) () [Corola-website/Science/319491_a_320820]
-
manifesta un conflict dintre masa de cazaci săraci și grupul cazacilor bogați, care aspirau la un statut nobiliar. În acest conflict, amenințare poloneză s-a făcut tot timpul simțită, magnații dorindu-și să reintre în posesia moșiilor confiscate. Trecerea sub suzeranitatea rusă a făcut să apară un nou conflict, cel dintre autocrația țarilor și dorința de libertate a cazacilor. Aflat la frontiera de sud a statului căzăcesc, Hanatul Crimeii era interesat de comerțul cu sclavi răpiți din Ucraina și Rusia. Otomanii
Ruina (istorie) () [Corola-website/Science/319491_a_320820]
-
au preferat să nu se implice într-un conflict de partea ucrainenilor. Istoria acestei perioade este complexă și a fost influențată de anumiți factori precum: Hmelnițki a inițiat revolta sa, bazându-se pe alianța cu Hanatul Crimeii. După ce a acceptat suzeranitatea Țaratului Rusiei în 1654 prin semnarea Tratatului de la Periaslav, a izbucnit războiul ruso-polonez din 1654 - 1667, iar tătarii crimeeni au renunțat la alianța cu cazacii, reluând raidurile de jaf. În ultimii ani de viață, Hmelnințki a încercat să se îndepărteze
Ruina (istorie) () [Corola-website/Science/319491_a_320820]
-
către o alianță cu otomanii, ceea ce a dus la izbucnirea unui război polono-cazaco-tătar (1666 - 1671). În toamna anului 1667, forțele turco-cazace au invadat Galiția și l-au obligat pe regele Poloniei să acorde ucrainenilor o autonomie sporită. Doroșenko a acceptat suzeranitatea otomană, care îi lăsa o mare marjă de manevră și a invadat Ucraina răsăriteană, unde l-a îndepărtat pe hatmanul rival, Ivan Briuhovețki. În 1668, Doroșenko s-a autoproclamat hatman al Ucrainei unite. Împotriva lui s-au ridicat atât tătarii
Ruina (istorie) () [Corola-website/Science/319491_a_320820]
-
fost reședința Plasei Iernut. Iernutul a făcut parte, pe rând, din Dacia, Imperiul roman, formațiuni statale specifice începutului de ev mediu (România populară, cnezat, voievodatul lui Gelu), voievodatul Transilvaniei dominat de nobilimea maghiară (sec XII - XVI), principatul Transilvaniei aflat sub suzeranitate otomană (sec. XVII), Imperiul habsburgic (sec. XVII - XIX), Imperiul austro-ungar (1867-1918). La data de 17 aprilie 1989 localitatea Iernut a devenit oraș. Primul primar sub guvernare românească a localității a fost Ioan Ghip, participant la primul război mondial și membru
Iernut () [Corola-website/Science/297083_a_298412]
-
un regat al Poloniei după război. Dezertarea Rusiei din coaliția aliata a dat frâu liber la chemarea lui Woodrow Wilson, președintele american, pentru a trasnforma războiul într-o cruciada pentru restăpânirea democrației și eliberarea polonezilor și a altor popoare din suzeranitatea Puterilor Centrale. Józef Piłsudski a devenit un erou popular atunci cand Berlinul l-a închis pentru insubordonare. Aliații au spart rezistență Puterilor Centrale în toamna anului 1918, iar monarhia habsburgica s-a dezintegrat și guvernul imperial german s-a prăbușit. În
Polonia în Primul Război Mondial () [Corola-website/Science/330746_a_332075]
-
contra inamicilor imperiului cu trupele sale, recrutate de el și reușea să restabilească pacea. Ocazia îi consolida poziția imperiului în Grecia. (Seniorii feudali din Achaia cor trimite o ambasadă marelui domestic pentru a-i anunța că erau dispuși să recunoască suzeranitatea bizantină; țara era în plină fermentație și baronilor francezi le convenea mai mult să se supună împăratului bizantin decât reprezentanților familiei de bancheri florentini Acciajuoli, care guvernau principatul în numele împărătesei titulare, Catherine). În urma unor pogromuri la Constantinopol, palatele cantacuziniștilor, care
Ioan al VI-lea Cantacuzino () [Corola-website/Science/317503_a_318832]
-
1915 și s-a finalizat cu Armistițiul de la Moudros din 1918, care a dus la pierderea de către otomani a Palestinei și Siriei. Până în anul 1914 Egiptul a făcut parte din Imperiul Otoman mai bine de 400 de ani, rămânând sub suzeranitatea otomană în ciuda faptului că a fost sub ocupație britanică începând cu 1882, în urma războiului Anglo-Egiptean, devenind eventual un protectorat britanic. Canalul Suez a fost de o importanță strategică vitală pentru britanici, reducând timpul de navigație din India, Noua Zeelandă și Australia
Campania din Sinai și Palestina (Primul Război Mondial) () [Corola-website/Science/333606_a_334935]