509 matches
-
dragoste (1988). Latura psihologică a acestora, concretizată în numeroase reflecții, comentarii și glose, e ținută în echilibru de un lirism abundent, câteodată excesiv. Scriitorul are știința arhitecturilor ingenioase și se lasă cu plăcere ghidat de modernitate. Versurile adunate în volumul Tânguirea iconarilor (1995) îi valorifică adecvat predispozițiile lirice. SCRIERI: Fericiți când renaștem, Timișoara, 1976; Noua promisiune, Timișoara, 1980; Scoica de aur, Timișoara, 1984; ed. (Cine rămâne treaz), Timișoara, 1994; Călătorie spre dragoste, Timișoara, 1988; Purgatoriu, Timișoara, 1995; Tânguirea iconarilor, Timișoara, 1995
JURCA ROVINA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287688_a_289017]
-
adunate în volumul Tânguirea iconarilor (1995) îi valorifică adecvat predispozițiile lirice. SCRIERI: Fericiți când renaștem, Timișoara, 1976; Noua promisiune, Timișoara, 1980; Scoica de aur, Timișoara, 1984; ed. (Cine rămâne treaz), Timișoara, 1994; Călătorie spre dragoste, Timișoara, 1988; Purgatoriu, Timișoara, 1995; Tânguirea iconarilor, Timișoara, 1995; Ospățul solemn, Timișoara, 1998; Piscina, Timișoara, 2000. Repere bibliografice: Eugen Dorcescu, „Fericiți când renaștem”, F, 1977, 2; Ulici, Prima verba, II, 162-164; Marian Odangiu, „Noua promisiune”, O, 1980, 48; Eugen Dorcescu, „Noua promisiune”, F, 1980, 12; Nicolae
JURCA ROVINA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287688_a_289017]
-
modelul popular, articula noi „cântece de lume”. Este un fel de pornire mai degrabă neoanacreontică, și pentru că rareori se întrezărește aici un joc rafinat de-a naivitatea. Așadar, suferința e dulce, fericirea amară, iubirea e înlocuită de amorul care stârnește tânguirea celui ce se usucă, se îmbolnăvește, moare de dorul nurilor femeii iubite. Epoca l-a consacrat, de altfel, ca poet plăcut, muzical, al iubirii senzuale. În metru popular mai scrisese și câteva poezii publicate în reviste socialiste și democratice, însuflețite
GHEORGHE DIN MOLDOVA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287230_a_288559]
-
frecvent ca urmare a dezamăgirilor în iubire. Sensibilitatea ei ultragiată pare să fie acută, dar nu își găsește totdeauna expresia artistică adecvată. Notabile sunt sinceritatea sentimentului și discreția lirismului. Tonul lamentațiilor este estompat, deși extremele sentimentale se fac simțite deseori. Tânguirea după iubirea pierdută e atenuată de melancolie și de puritatea aspirațiilor. În chip obsedant revine imaginea iubitului plecat, inspirația desfășurându-se în voie numai în absența ființei iubite, asociată, obișnuit, cu o suferință văzută ca un chin binefăcător. O retorică
MICLE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288102_a_289431]
-
pământenilor. Comedia Starea Țării Rumânești (scrisă prin 1831) are două compuneri anexe: Povestea huzmetarilor și Obșteasca anafora a boierilor pentru prăvilele Măriei Sale. În jurul anului 1828, G. izvodește cea mai închegată și mai dură dintre piesele lui, Barbul Văcărescul, vânzătorul țării. Tânguirea și blestemul norodului, din final, emană o forță întunecată, amenințătoare. Prin 1845 așterne pe hârtie, în proză și versuri (unele, de factură folclorică), Mavrodinada sau Divanul nevinovat și defăimat sau Copiii sărmani nevârstnici și năpăstuiți, recurgând la personaje alegorice. Interesul
GOLESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287309_a_288638]
-
-se la sursa reacțiilor care, fără să excludă sentimentul de jale, îl depășesc cel puțin printr-o nuanță. Plânsul se împletește cu blestemul, chinul nu mai poate fi răbdat, vrea să se facă știut, rostind „cuvântul strigărilor noastre”, adică al tânguirilor și al protestelor. Amarul, jalea se prefac în mânie, în răzbunare, în răzvrătire, văzută când ca o forță demonică, ivită din cețuri și întuneric („Simt duhul răzvrătirii negre”), când ca o năprasnică prăvălire de ape, ca în poezia Oltul: „Tu
GOGA-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287305_a_288634]
-
dintre puritatea, dureros de fragilă, a idealului și neliniștile, totuși fertile în planul sensibilității, date de păcat, este prefigurată de chipurile biblice ale solilor lui Noe, porumbelul și corbul, în poezie fețe complementare ale aceleiași realități (Trimiterea corbului, Trimiterea porumbelului). „Tânguirile frățești” ale impurului și pământescului ajung la imagini încifrate și puternice ale sacrificiului, demne de Nichita Stănescu: „Să le alung c-un gând? Dar Fiu-Ți va umbla cândva pe ape./ Frunză necăzută-n toamnă! Trunchiu-adânc, fără grămezi/ Verzi, de
STANESCU-6. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289877_a_291206]
-
viforoase, vin să se aștearnă lungi tăceri, pe care le rupe doar oftatul cimpoiului sau trosnetul vreascurilor. Câte o zicală ori câte o înțepătură pun o ramă paremiologică materiei epice. Cartea reușește să realizeze o sinteză între suportul baladesc și tânguirea doinei, proiectând personaje și întâmplări pe covorul țesut de plăcerea orientală a povestitului. De altfel, romanele istorice de maturitate ale lui S. nu mai urmează formula celor juvenile, ci dezvoltă rafinamentul narativ cu care drumeții poposiți la Hanu Ancuței deapănă
SADOVEANU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289422_a_290751]
-
-l conduce pe cel plecat prin ceremonia Înmormântării. A doua formă de exprimare culturală a durerii, a suferinței despărțirii, are un caracter mult mai special, mai puternic și mai direct subliniat ca expresie și este reprezentată prin bocire sau plângere, tânguirea colectivă legată de despărțirea de cel care a murit. Aparent, cele două mari grupe de experiențe psihomorale ale durerii și plăcerii au un pronunțat caracter cultural, ca forme de manifestare. Ele sunt conduite spontane sau programate, cu caracter simbolic, absolut
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
de mediul insalubru, de lingoare, de sărăcie, dezorientat, inconsecvent, atras într-un mod confuz de artă, acesta, ajuns la maturitate, se vede „rămas în drum, prăbușit la răspântia neagră a nedumeririi, singur, orfan și pustiu”. Rememorarea devine o formă de tânguire despre destinul vitreg și neîmplinire, acutizată de revelația morții. În general, scrierii nu îi lipsește suflul evocator, S. K. are un simț artistic sui-generis, reușind uneori să realizeze o anume poezie a lucrurilor, care reverberează dincolo de marginile și înțelesurile lor
SARMANUL KLOPSTOCK. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289502_a_290831]
-
poeme au un subtitlu care îi permite autorului să se dedubleze, să intre în pielea „personajelor” inventate de el sau de alții: Din elegiile lui Simplicissimus (Majorat, Plecarea), Din viziunile Profetului (Sara pe deal), Din „Antologia poeziei de dragoste”, Din tânguirile lui Abélard, Ultima rugă a Cavalerului de la Mancha Don Quijote cel Bun (Sete), Scrisoarea lui Harap Alb către fata Împăratului Roș (Nu cerca). Deși procedeul pare ludic, se exprimă, grav și trist, o stare aproape agonică: „Sub pașii moi e ziua
ŢURCANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290306_a_291635]
-
București, 1982; Fluturi, păsări, cai..., pref. Vasile Nicolescu, București, 1983. Traduceri: Poezia germană modernă (De la Ștefan George la Enzensberger), I-II, îngr și pref. trad., București, 1967 (în colaborare); ed. București, 1999; Georg Trakl, 59 poeme, pref. trad., București, 1967, Tânguirea mierlei, pref. trad., Timișoara, 1983, Sebastian im Traum-Sebastian în vis, ed. bilingvă, București, 1998, Metamorfoza răului, pref. trad., București, 2000; Poezia nordică modernă, I-II, îngr. Veronica Porumbacu și Tașcu Gheorghiu, pref. Veronica Porumbacu, București, 1968 (în colaborare cu Tașcu
STOICA-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289952_a_291281]
-
după datină, totul se încadrează în ritual. Încăperile casei din Omida, curtea, ulița satului, cimitirul par o scenă largă, pe care se joacă spectacolul morții. Bocirea răposatei, ceremonia funerară, ospățul, pomenile compun acțiunea vie, în plină desfășurare, iar reflecțiile, amintirile, tânguirile fără glas ale povestitorului îndeplinesc rolul corului din teatrul antic. În cimitir, lume multă, înghesuială, clopotele jelesc, preoții cădelnițează, rostesc rugăciuni, un „Doamne miluiește”, repetat până la exasperare, umple văzduhul, bufnițele din clopotniță zboară speriate dintr-un copac în altul, iar
STANCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289869_a_291198]
-
Conachi și de poeții Văcărești. Poeziile exaltă un hedonism împrumutat din At. Christopoulos, lipsindu-le însă nota de senzualitate grațioasă caracteristică liricii acestuia, chiar dacă unele versuri sunt de-a dreptul traduceri. Stihurile bachicești preiau tonul cântecului de lume, dar patetismul (tânguiri, blesteme) le scade valoarea. Odă râvnitoare spre învățături, scrisă cu prilejul deschiderii la București a Școlii de la „Sf. Sava”, indică orientarea spre problemele epocii și spre ideile iluministe. Pentru mărirea omului, Pentru neputința omului amintesc discursurile lui Voltaire din Sur
MUMULEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288275_a_289604]
-
tablourilor autenticitate, culoare locală. Verva imprimă „caracterelor” mișcare, transformându-le în mici scenete (Defăimătorul). Obositoare lungimi, ca și discursivitatea nu au putut fi totuși evitate. Prefața volumului e o virulentă critică, în spirit iluminist, a societății timpului. Poema Plângerea și tânguirea Valahiei asupra nemulțemirii streinilor ce au derăpănat-o, apărută în 1825, la Buda, fără semnătură (ceea ce a dat naștere la controverse privind paternitatea ei), este o elegie exprimând durerea și mânia țării în haosul provocat de Eterie. Prin alegorie și prin
MUMULEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288275_a_289604]
-
în 1825, la Buda, fără semnătură (ceea ce a dat naștere la controverse privind paternitatea ei), este o elegie exprimând durerea și mânia țării în haosul provocat de Eterie. Prin alegorie și prin tonul liric (de rugă și blestem), Plângerea și tânguirea Valahiei... precedă Cântarea României. Reprodusă de Aron Pumnul în Lepturariu rumânesc..., a fost cunoscută de Mihai Eminescu, în Epigonii M. fiind evocat ca un „glas de durere”. Sub influența unor lecturi din Gray, Young, Joseph Thomson, Lamartine, M. adoptă față
MUMULEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288275_a_289604]
-
I. Budai-Deleanu și înainte de Gr. Alexandrescu, a consolidat satira. Scrierile sale schițează drumul urmat de întreaga lirică românească în secolul al XIX-lea. SCRIERI: Rost de poezii adecă stihuri, București, 1820; ed. 2, București, 1822; Caracteruri, București, 1825; Plângerea și tânguirea Valahiei asupra nemulțemirii streinilor ce au derăpănat-o, Buda, 1825; Poezii, București, 1837; Scrieri, îngr. și pref. Rodica Rotaru, București, 1972. Repere bibliografice: Iorga, Ist. lit. XIX, I, 40-44, 80-86; G. Zagoriț, Poetul Barbu Paris Mumuleanu, bard al anului 1821, „Gazeta
MUMULEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288275_a_289604]
-
40-44, 80-86; G. Zagoriț, Poetul Barbu Paris Mumuleanu, bard al anului 1821, „Gazeta cărților”, 1921, 2; Densusianu, Lit. rom., II, 75-87; Călinescu, Ist. lit. (1941), 118-122, Ist. lit. (1982), 117-120; Popovici, Romant. rom., 110-126; N. A. Ursu, Paternitatea poemei „Plângerea și tânguirea Valahiei” și unele versuri necunoscute ale lui Barbu Paris Mumuleanu, LR, 1965, 5; Ist. lit., II, 206-210; Anghelescu, Preromant. rom., passim; Păcurariu, Clas. rom., 48-54; Cornea, Originile, 364-386; Dicț. lit. 1900, 593-594; Scarlat, Ist. poeziei, I, 236-240; N.A. Ursu, Contribuții
MUMULEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288275_a_289604]
-
în versuri clasice (cele mai multe) sau libere, mai toate sunt rememorări în notă elegiacă: „Unde s-au stins anii copilăriei/ Când printre stânci eram zvăpăiatul izvor?/ Ziua de vară dam roată câmpiei,/ Noaptea dormeam cu caii sub plop foșnitor” (Popas) sau tânguiri: „Nu m-așteaptă mama în prag și nicăierea./ În casa amintirii s-a așternut tăcerea./ Ferestrele sunt negre și oarbe și pe-alei/ Nu mai râd crinii în floare și sub streașină tei” (Ultimul strigăt). N. a scris și piese
NASTA-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288355_a_289684]
-
Heliade- Rădulescu, V. Cârlova, Gr. Alexandrescu, D. Bolintineanu ș.a., cuplete din Baba Hârca de Matei Millo, versuri scrise de P. însuși, însoțite de melodii. Le apropie zugrăvirea, aproximativ identică, a iubirii ca sursă de tristețe și suferință teribilă, tonul amar-dulceag, tânguirea, jeluirea cu retorica ei arzoasă, la care P. adaugă, ici și acolo, săgeți iuți, ironice. Rude peste veac - „cânticele țigănești” ale lui Miron Radu Paraschivescu. Pentru că piesele adunate „se smintise din calea lor”, editorul intervine, inventiv și cu un bun
PANN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288657_a_289986]
-
cu însemnări de călătorie). P. Mușoiu tălmăcește din La Bruyère și din Schopenhauer. Alte traduceri fragmentare, nesemnate, sunt făcute din Lamennais, Paolo Mantegazza, Goethe, Herbert Spencer, Claude Bernard, Jules Renard. Un D. Paltin (probabil un pseudonim) transpune în românește poezia Tânguire a poetului rus N.A. Nekrasov. Mircea Demetriade dă în M. s. articolul Voiți, un adevărat manifest anarhist, în care poeții sunt îndemnați să participe activ la răsturnarea ordinii statului burghez. O importantă menire socială este atribuită poetului de P. Zosân
MISCAREA SOCIALA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288183_a_289512]
-
întru ființa Bisericii. Etapele de pregătire incluse în perioada noviciatului - astăzi atât de frecvent neglijată - au rolul de a cerne vocația autentică de situațiile improprii sau, mai grav, de atentatul la impostură. Monahismul nu este un târg de consolări sentimentale, tânguiri de pension sau eroisme prost plasate. Dimpotrivă, ceea ce caracterizează o adevărată obște monahală - ne sugerează arhimandritul Emilianos - este verva bucuriei, entuziasmul necondiționat și prospețimea scânteietoare a dăruirii desine. Nunta filocalicătc " Nunta filocalică" Ca orice cununie, monahismul e o alegere liberă
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
din „rodul plăcut” al unor ample alcătuiri „poeticești”. Deschide șirul în 1805, cu Der Messias de Fr. G. Klopstock, transpusă monocord, dar accesibil, în metru popular, în Patimile și moartea a Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, o Mesiadă, unde tânguirile Mariei evocă bocetul ritual, larg receptată în cuprinsul tuturor provinciilor românești. Încurajat de rezultat, își diversifică registrul și tematica, dând la iveală, în 1807, două legende inspirate din Metamorfozele ovidiene: Perirea a doi iubiți, adecă: jalnica întâmplare a lui Piram
AARON-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285139_a_286468]
-
sunet, în care nota simbolistă domină. Dimineața are aparența unei picturi „cu tonuri fragede și crude”, soarele transformă amintirile în „bănuți strălucitori”, parcă așezați pe ochii fetei. Sunetele flașnetei ritmează orchestrația monotonă a târgului, iar liniștea nopții se risipește în tânguirea clavirului. Imagini de o intensă candoare sugerează prezența diafană, imaterială a iubirii frânte demult: „Apa ochilor tăi s-a revărsat, albastră, în casă;/ tot ce-am simțit după aceea a fost numai lumină și mătasă”. Ceea ce s-ar fi vrut
BALTAZAR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285593_a_286922]
-
-l conduce pe cel plecat prin ceremonia Înmormântării. A doua formă de exprimare culturală a durerii, a suferinței despărțirii, are un caracter mult mai special, mai puternic și mai direct subliniat ca expresie și este reprezentată prin bocire sau plângere, tânguirea colectivă legată de despărțirea de cel care a murit. Aparent, cele două mari grupe de experiențe psihomorale ale durerii și plăcerii au un pronunțat caracter cultural, ca forme de manifestare. Ele sunt conduite spontane sau programate, cu caracter simbolic, absolut
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]