279 matches
-
despre noutățile de la oraș. Însuși Cârciumarul Busuioc, foarte curios din fire, își părăsi o clipă tejgheaua ca să afle și el câte una-alta. Fiindcă Petre vorbea mai mult despre întîmplări de la armată, Ignat Cercel îl iscodi deodată cu glasul lui tînguitor: ― Dar boierii de la București ce gânduri mai au cu alde noi, sărăcimea? ― Apoi cu boierii te învoiești oriunde, dacă ești supus și ascultător, răspunse Petre. Răspunsul nu-i plăcu lui Ignat, deși clătină din cap aprobativ. ― Omul cât poate tot
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
au și alți oameni și bați mereu din clanță: ham, ham, ham, parcă ai fi câine, și nu om! Că doar vezi bine că ne zbatem și trebuie să ne ajute Dumnezeu și nouă! Femeia boscorodea în tindă. Glasul ei tânguitor îi borșea sângele. Lângă dânsul, stătea liniștit, sorindu-se, câinele jigărit și flămând. Văzîndu-l, fu cuprins de o furie prostească, parcă odihna câinelui I-ar fi sfidat. Îi trânti brusc un picior, rostogolindu-1 la câțiva pași: ― Mai du-te dracului
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
drum se dublase, adăugă schimbând glasul: Nu mai veniți atâția degeaba, măi oameni, că n-avem lipsă! Ș-apoi sunt și acolo oameni să mai puie mâna, de-ar trebui! Bătrânul de adineaori, care se vârâse în față, zise iar tînguitor: ― Văd că umblați și faceți, și de noi n-aveți grijă, măi flăcăi!... Apoi așa... ― Taci mulcom, moșule, că avem întîi niște răfuieli, dar pe urmă om face noi cum o fi mai bine, cu toții! zise Petre cam țanțoș, ca
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
tăcută dintre ziduri era altfel decât în zori. Dimineața se simțea o liniște gata să-ți umple sufletul de prospețime. Seara liniștea se preschimba în tăcere, avea o anumită oboseală și, în timp ce soarele apunea de partea cealaltă a orașului, devenea tânguitoare. Și tăcerea continua câtă vreme Petrache cobora drumeagul pietruit, luând-o uneori pe scurtăturile repezi care tăiau drumul mai lung, al căruțelor. Apoi năvălea orașul. Petrache nu se obișnuise încă, luminile noi ale orașului îl nelinișteau. Deprins, de ani de
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
ce i-a fost atât de dragă, încât și-a sacrificat până și ultimele resurse de energie, sinonime cu ultimele clipe de viață, pentru a-și încheia studiul care avea să reprezinte și cântecul de lebădă al istoricului. Nu unul tânguitor, cum observa perfect îndreptățit un alt coleg de breaslă, ci unul care pune în lumină victoria spiritului asupra materiei. Realizată în manuscris, sub presiunea neiertătoare a timpului și nemiloasă a suferinței, cartea n-a apucat să mai vadă lumina tiparului
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
nu au îndrăznit. Asocierea între femeie, mulțime și dezordine este o altă constantă a bîrfelor politice și literare. Un scriitor contemporan descrie mulțimea în următorii termeni: " Da, oricine parcurge rubrica cititorilor oricărui ziar, sondează toate plăgile acestui monstru feminin și tînguitor care este mulțimea și capătă o idee destul de precisă despre ceea ce Dumnezeu și sfinții lui aud zilnic în rugile care se înalță către ei"166. Integrată psihologiei maselor, această prejudecată a devenit un principiu politic. Cel care l-a sesizat
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
patul... și stinge lumina... (Groparul își face pernă din haină, pe care o reazemă de piatră; Octav de așează lîngă zidul cavoului; lumină despărțitoare de clipe; apar fantomele trei; sînt îmbrăcate și se mișcă așa cum se mișcă toate fantomele; voci tînguitoare... sinistre...; se apropie din ce în ce mai mult de cavou și încep să "pipăie" lucrurile expuse...) Ei, ce-i cu voi pe-aicea?! F1:...Noi sîntem fantome... Oooo!, om viu... om viu... Octav: Văd că sînteți fantome... dar ce căutați aici la ora
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
trivial cu putință: intră Într-o menopauză foarte precoce (Les Champs d’honneur, pp. 145-152). Ca și În cazul altor scriitori contemporani, procesul de Îmblânzire a morții - prin reprezentările propuse - este ușor de detectat. La Jean Echenoz o ploaie monotonă, tânguitoare, se transformă pe nesimțite Într-o ploaie cu sânge (În finalul romanului Nous trois). La Chevillard moartea produce guturai Mourir m’enrhume sau reprezintă o prezență perpetuă prin preluarea obligatorie a zestrei vestimentare a defunctului Boborikine de către personajul narator În
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
Răsfrângerea de demult" a lui Cezar Baltag este răsfrângerea în moarte. "Decât șerpii cei cu moarte în fiorul mușcăturii/ Mai vârtos veniți în mine/ Visul galben al săcurii." La George Alboiu șarpele întruchipează tot sentimentul morții: "Ca șerpii/ vor cânta tânguitori în ierburi/ în ultima noapte a aducerii aminte" ("Clopotele"). 16 "Căci nu sunt mulți adolescenți care/ Pot însoți un șarpe" (A. Păunescu). 17 "Șarpele cu ochii de diamant/ Ridicat pe iedera de foc". 18 "Și s-a urât cu cântecul
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
multe versuri din manuscrisele sale din acea vreme, e vorba de ea. De exemplu, în versurile Din lyra spartă, cu data pusă de poet "67": "Din lira spartă, a mea cîntare Zboară amorțită, un glas de vînt, Să se oprească tînguitoare Pe un mormînt!"110 Sau în versurile cu titlul Care-i amorul meu în astă lume?, scrise în aceeași vreme: "Încoardă-ți lira scumpă, iară mirul, al vorbelor iubirei tu îl varsă Pe-acel mormînt ce-l înverzește pirul Și zi
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
vin Din depărtatul arzător. Acele păsări ce se duc Spre sud cu gândul călător. Lumină, soare și senin Îmi cere sufletul în dor - Nu vă mirați când mă vedeți Privind cocorii visător... Lumină, soare și senin Cer, când se chem tânguitor, (Ștefan Petică, Exotic) 1. Scrie două expresii/ locuțiuni cu verbul (a) duce. 2.Ilustrează, prin două enunțuri, omonimia cuvântului cer. 3.Motivează utilizarea virgulei în primul vers. 4.Precizează două mărci lexico-gramaticale prin care se evidențiază eul liric în text
LIMBA ?I LITERATURA ROM?N? ?N 100 DE TESTE DE EVALUARE PENTRU LICEUP by Pavel TOMA ,Lorena Teodora TOMA () [Corola-publishinghouse/Science/83870_a_85195]
-
misterul numit simbolic "Dumnezeu". Emoția aceasta religios profundă implicită în simbolurile metafizice face din ele un îndemn la acceptarea efemerității vieții aparente, un remediu salvator impotriva angoasei metafizice, spaima în fața morții. Forța sublim motivantă a acceptării (contrariu perfect al resemnării tînguitoare) va deveni totuși mult mai intensă pe măsurate se referă direct la emoția în fața misterului, fără intermediul imaginației metafizice ancestrale a supraviețuirii după moarte. Cel mai periculos este să luăm drept realitate imaginea metafizică a unei judecăți după moarte Acceptarea
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
îl iubesc, pe care îl ador mai mult decît pe oricine și decît orice. Este limpede că sarcina devenită tot mai vanitos exaltată, tot mai irealizabilă, începe să dea naștere unor culpabilități exaltate, unor vanități triumfante sau vexate, unor acuzații tînguitoare față de o lume cae nu apreciază înălțimea intențiilor și care se opune realizării acestora prin multudinea tentațiilor pe care le oferă ea. Eșecurile pe plan social sînt inevitabile, ceea ce duce la intensificarea sarcinii exaltate consolalare și în același timp torturante
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
și forța sublimantă a acceptării, a cărei sublimitate constă tocmai în rezistența lucidă în fața tentațiilor perverse, atît a celor de resemnare, cît și a celor de agresiune cu orice preț. Indignarea este trăsătura comună tuturor vanităților culpabile și tuturor acuzațiilor tînguitoare și agresive. Ca și înțelepciunea mitică, prudența lingvistică condamnă fuga de răspundere reprezentată de indignare și în principiu resentimentul. Dar ea este și un proces dinamic, cauza și totodată efectul oricăror deliberări morbide: indig-nîndu-ne, devenim treptat nedemni. Omul nu este
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
perverse, cît și la cele sublime. Fiind un motiv sublim, bunătatea este o formă de acceptare, acceptarea adevărului obiectiv față de sine: un motivator fals printre motivatorii falși. Ea este cea mai reconciliantă valorificare, opusă egocentrismului vanităților culpabile și al acuzațiilor tînguitoare și agresive, contrară tuturor resentimentelor condensate în indignare. Bunătatea, indice al motivațiilor juste, constituie legătura ideală dintre oameni. Bunătatea perfectă este la fel de irealizabilă ca și dragostea perfectă și bucuria desăvîrșită, dar rămîne totuși idealul director. Bunătatea este exteriorizarea bucuriei. Nu
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
în depărtările unei lumi de vis; ...iscălea sir iar pecetea de ceară prezenta un sfinx cu inscripția Remember; ...îl găsisem frumos pentru că în el vedeam retrăind o icoană din trecut, vedeam reînviat scumpul Trecut însuși. Trecutul apus pentru totdeauna." Autocontemplarea tînguitoare a eului bovaric matein se completează în schița biografică a lui Pașadia (Craii de Curte-Veche) cu ecouri ale evenimentelor din viața autorului condiția de bastard, refuzul recunoașterii talentului, pierderea moștenirii: "Ieșit din oameni cu vază și stare, fusese oropsit de la
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
nobilă, tinerii se căsătoresc și toate personajele păgâne se convertesc la creștinism. Biancifiore este o donna angelicata prin fidelitatea de care dă dovadă, prin bunătate și frumusețe. Când află că Florio va fi trimis departe, la studii, rostește un monolog tânguitor, în care evocă exemplele unor personaje mitice cum ar fi Ariadna, Fedra, Aretusa, Hecuba și alte modele de femei abandonate, pe care tânăra le consideră mai fericite decât ea. Cei doi protagoniști simbolizează dragostea profană, concupiscentă, se îndrăgostesc în timp ce citesc
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
și pleacă o dansatoare.” Starea are profunzime, căci poetul o păstrează la distanță egală și de ispita intelectualismului greoi, și de aceea a ludicului facil. A. convinge de autenticitatea ei în versuri cel mai adesea libere, de o fluență discret tânguitoare, care îi reușesc bine. Poate cea mai izbutită poezie a primului volum, emblematică și pentru următoarele, este însă Drumul miriapodului, care, în prozodie similibaladescă, vorbește despre aceeași dramă a dez-identificării: „Pluteam în vis, pluteam în nori / Din carnea mea plecau
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285395_a_286724]
-
tact ușor. Și popi, șirag, cădelnițând, Ceteau ectenii de comând - Și clopote, și plâns și vai Și-oștenii-n șir, și pas de cai Și sfetnici și feciori de crai Și nat de rând. Și clopotele-n limba lor Plângeau cu glas tânguitor; Și-adînc din bubuitul frânt Al bulgărilor de pământ Vorbea un glas, un cântec sfânt Și-nălțător: Nu cerceta aceste legi, Că ești nebun, când le-nțelegi! Din codru rupi o rămurea, Ce-i pasă codrului de ea: Ce-i pasă unei
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
evlavie. Peste acest spațiu se arcuiește un cer „care zîmbește” mereu (Adio Moldovei), drumurile sînt de flori (Întoarcerea În iară), În poiene pasc zimbrii și peste „dalba moșie” trece vînătorul mitic (Dragoș), arhetipul. Codrii, cîmpiile, apele, viețuitoarele intonează o doină tînguitoare. O serafie generală (spre a folosi vorba poetului) stăpînește țara mitică. Retorica sacralizează toate obiectele, substanța materială se evaporă. Peisajul devine o imensă pată de culoare indeterminabilă. Limbajul lui este acela al adorației mistice. Pentru a-l citi, criticul trebuie
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Peste tot se scriu cărți, se editează, există, de ani și ani, aceleași faimoase edituri și aceleași faimoase premii. Lumea (literară) merge-nainte. Vom merge și noi? De altfel, și mergem. Se scrie mult. Se tipărește mult. Se comentează mult. Tînguitorii sînt mai ales vîrstnicii. Tinerii vin. Cum? Iată, între atîtea, o carte ce pare a se citi cu sufletul la gură. Autoarea? Necunoscută: brașoveanca Jolán Benedec. Cartea ei de debut se numește Sufletul Iustinei și este de o franchețe cuceritoare
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
săgețile frânte ale cârdurilor de cocori și de rândunele străpung cerul, iar ploaia își cerne mărunt sita deasă, îmi aduc aminte de toamna cea cu mantie ruginie și cu trenă lungă. Într-adevăr, toamna este mohorâtă, cu vânturi moi și tânguitoare, dar este îmbelșugată. Adesea , toamna plânge cu lacrimi cristaline sub cerul spuzit de stele. În amurgul rece și senin de toamnă, stând sub neonul încrustat în cer, simt miros de belșug. Dealurile se încovoaie sub arături de catifea, foșnetul de
Compunerea şcolară by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Science/652_a_1025]
-
patul... și stinge lumina... (Groparul își face pernă din haină, pe care o reazemă de piatră; Octav de așează lîngă zidul cavoului; lumină despărțitoare de clipe; apar fantomele trei; sînt îmbrăcate și se mișcă așa cum se mișcă toate fantomele; voci tînguitoare... sinistre...; se apropie din ce în ce mai mult de cavou și încep să "pipăie" lucrurile expuse...) Ei, ce-i cu voi pe-aicea?! F1: ...Noi sîntem fantome... Oooo!, om viu... om viu... Octav: Văd că sînteți fantome... dar ce căutați aici la ora
[Corola-publishinghouse/Science/1566_a_2864]
-
de branduri sau rămași prin cimitire, În gropi comune peste care au trecut rânduri de vifore, au venit primăverile ca niște alaiuri de fete cu năframe, s-au copt grâie și secări și au coborât toamnele mohorâte cu vânturi mari, tânguitoare. În ieșiturile pământului, parcă vedeam umerii și pumnii prietenilor mei, protestând, În numele omeniei și tinereții, Împotriva războiului. În grădinița pătrată, ici-colo răsăriseră brândușele semănând cu ochii lui Boculei Vasile, și lumina soarelui le mângâia blând și cald, cum se mângâie
Istoria românilor prin legende şi povestiri istorice by Maria Buciumaş, Neculai Buciumaş () [Corola-publishinghouse/Science/1126_a_1952]
-
două volume. Dulceagă sau abstractă, platitudinea e ruptă intermitent de mici curenți subterani, produși de stări sufletești apte să se comunice în formulări de oarecare pregnanță. Piesa titulară din Fântânile tăcerii, de pildă, transmite sentimentul solitudinii convingător, într-o tonalitate tânguitoare: „Pe-aici nu trece niciodată nimeni,/Încât e cerul anilor mereu închis/De parcă n-a fost tinerețe și nici vis/ În pomul cu frunzișul între oameni.// Pe-aici îmi las singurătatea numai eu,/ Când toamna scutură rugină pe tufani,/ Și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290643_a_291972]