472 matches
-
pornirea de a-l întrerupe ca să-l contrazică. — Piedica și greutatea, crucea, se află în om. Omul e, de fapt, crucea pe care o duce. El trebuie să ia aminte la el însuși ca să poată duce crucea. Nu s-o târâie. Deja o târâie când începe să se plângă că-i e greu, când se văicărește sau își muncește mintea cu tot felul de planuri și strategii, care pasămite l-ar scăpa de greutate. Omul se tot amăgește că într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
-l întrerupe ca să-l contrazică. — Piedica și greutatea, crucea, se află în om. Omul e, de fapt, crucea pe care o duce. El trebuie să ia aminte la el însuși ca să poată duce crucea. Nu s-o târâie. Deja o târâie când începe să se plângă că-i e greu, când se văicărește sau își muncește mintea cu tot felul de planuri și strategii, care pasămite l-ar scăpa de greutate. Omul se tot amăgește că într-o bună zi s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
cap, ca un semn și o amintire... Mărgărit îl vede că s-a înfierbântat în ultimul hal, și de la ce? Doar că i-a spus să aibă grijă cu casa, că are o familie, o cruce pe care s-o târâie ori s-o ducă după el, ce mai contează? El e atent la vorbe și se împiedică de vorbe ca nerodul, când moartea-i cât capra pă capul nostru. Auzi ce-l frământă pă el, tot filozofii de doi bani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
filozofii de doi bani. Cică omul, da’ mai dă-l dracului de om, că până la urmă-și merită soarta. — N-ar trebui ca omul să se amăgească făcându-și griji. Greutățile care-l apasă, fie că le duce ori le târâie, fie că le păcălește ori le ocolește, sunt totuna. Ba dac-ai sta nepăsător. Dacă n-ai fi în stare să te lupți, atuncea ce s-ar alege? Rafael nu-l aude pe Mărgărit. Habar n-are, de cât l-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
nemișcat, și din nou teama îmi ridică un nod în gât, nu pot să mai înghit bucățica de croissant mestecată, densă și compactă ca flegma, el este bolnav, este bolnav, a sosit boala și l-a luat la ea, îl târâie în adâncurile sale insondabile. Înghit repede și restul de cafea și plec de acolo în fugă, ajung într-un suflet înapoi în salon, Udi încă doarme, însă prizonierul se foiește în patul său, hai, fii bună, eliberează-mă, îmi șoptește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
te mai teme de schimbări, ele ne șlefuiesc, așa cum valurile șlefuiesc pietrele, încearcă, pentru că nu ai altă cale, și iat-o pe Noga ieșind, pleoapele îi sunt umflate, sunt sigură că a plâns în baie, îi urmăresc încordată mișcările greoaie, târâie ghiozdanul, se acoperă cu tricoul uriaș, iar eu îi spun, ca în fiecare dimineață, Noghi, schimbă-ți tricoul, nu poți merge așa, e ridicol, dar ea protestează, sigur că pot, apoi îi explică doctoriței, mă îmbrac numai cu tricourile lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
vin în fire, îl ajut să intre în mașină, mă așez cu mare greutate lângă el, nu mai am putere să urc și să anunț pe nimeni, Anat va descoperi și singură că am dispărut, că va trebui să se târâie fără mine împreună cu fetele pe căldura asta, încă o zi de lucru se scurtează, două zile de lucru scurtate, a mea și a lui, deja amândoi ne aflăm în afara lumii oamenilor sănătoși, în afara gardurilor. Închiși în mașina care gonește, respirațiile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
și Ilana, iar în clipa în care îmi amintesc de ele, deasupra mea se prăbușește umbra acelei nopți în care puloverul trandafiriu și viața mea au fost destrămate, abia mă țin pe picioare, mă țin cu mâinile de balustradă, mă târâi cu mare efort spre etajul al doilea, vreau doar să mă ascund în birou, să nu văd nici un suflet de om, dar hohotele de plâns mă năpădesc, îmi duc mâna la gură, ca și când aș vrea să mă asigur că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
amintirile tremurânde, aceasta este fericirea, să îți vezi dușmanul înlănțuit, să nu aibă voie să te întrebe unde ai fost și ce ai făcut, să nu aibă voie să caute dovezi ale vinovăției tale, doar pașii săi amari coborând scările târâie în urma lor o întrebare al cărei răspuns se va zbate înăuntrul ei pentru totdeauna de acum înainte. Capitolul nouăsprezecetc "Capitolul nouăsprezece" În timpul nopții stă lângă patul meu silueta unei fetițe tăcute, eu deschid ochii, după care îi închid din nou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
Nu m-am dat niciodată în vânt după jocuri în grup. Pur și simplu nu mă atrag. — Atunci trebuie să vii aici la iarnă. Facem schi de fond și chiar avem de unde alege. Cred că ai fi fericit să te târâi prin zăpadă toată ziua și să transpiri din pricina efortului. La lumina felinarului, Reiko și-a privit mâna dreaptă cu atenție, de parcă inspecta un instrument muzical antic. — Naoko face deseori asemenea crize? am întrebat. — Din când în când, spuse Reiko, uitându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
ar fi dezgustat la oricare alt bărbat. Atunci mă opream și mă sprijineam de un copac și reușeam cu greu să-mi stăpânesc lacrimile până când ajungeam acasă, simțind nevoia disperată să intru în apartament ca un animal rănit care se târâie spre vizuina sa. Știu că sună ridicol, dar așa simțeam. Când ești îndrăgostit, mintea îți e înțesată de clișee amoroase care devin și mai prezente când ești părăsit. Nimic original. Trăiești stări pe care nu le-ai mărturisi altuia, pentru că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
pumnii cu bancnote, monede. Niște pensionari colțoși îl iau la rost: - La muncă, la muncă! V-ați învățat hoți și puturoși. Pe vremea lui Ceaușescu era ordine, te lua miliția dacă umblai așa, teleleu-tănase! - Sunt bolnav, nene, de-abia mă târâi. Femeile sar și ele: - Nu vedeți cum suferă săracul? Da’ chiar nu mai aveți suflet? Îi dau și eu ceva, de rușinea miloaselor. Ajuns în capătul vagonului, omul de trei ori străpuns în splină vede o puștoaică cu sâni rotunzi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
și membrele sale. Pe de o parte tabăra trunchiului și a capului, pe de alta gașca membrelor. Când tabăra este leșinată de oboseală, gașca are chef de prostii și bășcălie. În schimb, dacă tabăra e în formă, gașca abia se târâie, abia răspunde la întrebări. Degetele ei lungi cu unghii ascuțite, roșii, urmăresc conturul lui Siegfried, apoi îl înșfacă strâns. Membrul se zbate, dă să scape, dar nu reușește decât să smulgă nasturii de la pantaloni și să explodeze în lumină. Cândva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
să traversez de unul singur și rănit un cartier așa de periculos. Da, Sabina este cea mai egoistă femeie pe care o cunosc. Printre două tomberoane, cam la trei sute de metri, zăresc ceea ce aduce cu arhitectura specifică unei policlinici. Mă târâi printre costișe și pârloage. Pătrund în trupul spitalului cu un aer de iscoadă. Mă îndrept spre secția Negi, unde e omor. Bolnavii stau rezemați de pereți. O bătrână cu o gâlmă pe nas mă îndrumă: pune-te la coadă, băiatule
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
prelungea până seara, după care cei mai bazați chemau un taxi și se prăbușeau în el. Cioflingarii, majoritar tineri, care mâncaseră cel mai cu spor - să bifeze problema asta pentru o săptămână -, nu aveau altceva de făcut decât să-și târâie burțile diforme peste pășunea din fața școlii, până la stația lui 102. În acele clipe toată lumea era mulțumită, chiar și organizatorul festinului, care trebuise să se împrumute de la bancă pentru a face față apetitului intelectual al colegilor săi. Ce importanță mai avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
trei săgeți valahe înfipte în spate, care-i penetraseră apărătorile omoplaților și plămânii, aducându-i șiroaie de sânge pe gât, până în pragul unei văgăuni adânci, crăpată strategic într-un mal de pământ, acoperit cu buruieni și tufărișuri. Continuînd a se târâi în grotă, cavalerul depusese, pe un bolovan aplatizat, cu pioșenie, o cutie cizelată în filigran de aur și argint, nădăjduind fanatic, cu ultimele sale forțe, că obiectul aflat în interior nu-l va lăsa să se stingă, susținându-i miraculos
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
s-a-nfierbântat. Deschide ușa de la cămară, nu-s decât niște biscuiți uscați, ia unul, îl vâră în paharul cu apă, îl moaie și-l molfăie-n gură. — Eu mă duc, mătușă, am de lucru de nu-mi văd capul. Se duce, târâindu-și alene papucii, se trântește într-un scaun și-și sprijină falca în palmă. Își plimbă degetele pe obraz : să se radă azi, să nu se radă... A amețit de vorbăria bătrânei și tot poveștile alea vechi ale ei ; când
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
banii de boilăr ? Dacă îi dă și banii, nu mai are ce să-și reproșeze ! Ce însemnează să ai o fire sensibilă și sentimentală ! Un simplu amănunt este în stare să te dea gata ! Când a văzut-o cum își târâia picioarele spre cuier, ea, de obicei atât de înfiptă ! Cum nu mai îndrăznea să scoată o vorbă... Și basca aceea caraghioasă, cu care o știe de treizeci de ani și de care Tudor, dragul de el, întreabă în toate scrisorile
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
Meyer Lübke. Vină de neiertat : întârziat cu o săptămână scrisoarea acasă. Cască, dă jos caietul de pe genunchi, își coboară pe dușumea picioarele, caută neglijent, cu ele, pe bâjbâite, papucii, o lene ciudată îi subminează deciziile spartane, îl face să-și târâie mâinile neglijent, la fel și pașii. Renunță prea ușor să-și mai caute papu cii, lipăie desculț cu labele picioarelor mari până la sărăcăciosul lavoar, întinde mâna până la garafa cu apă și tot de lene bea direct din ea, lipăie spre
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
cu nepriceperea în lucruri practice. Defect capital, pe care nici nu vrea să și-l recunoască drept ce e - un defect -, nici, cu atât mai mult, nu vrea să și-l corijeze. — Bolnav și neputincios, unde mai voiești să mă târâi pentru distracțiile tale ? Cu asemenea răcnete se sfârșește fiecare discuție, încât, pentru a nu le mai da servitorilor un motiv în plus de amuzament, mă retrag, în pragul unei crize de nervi. Acum cel puțin știu că mă retrag în
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
mai eram, țineam pătura atent de cele patru colțuri. O pătură obișnuită, mirosind bineînțeles a gaz și a cărbuni și a lături... De pe pat l-au coborât cu cearșaful. Le-a fost destul de greu să-l ridice și să-l târâie, cu cearșaful verde cu tot. Așa l-au pus în pătura pe care o țineam noi de cele patru colțuri, și pe urmă au tras, ușor, de sub el, cearșaful. Țineam de pătură la fel ca atunci când mă aruncau pe mine
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
deja s-au lipit, moi, aproape lunecoase, la fel și buzele s-au lipit... — Numa să ție covertura, zice unul. Nu numai lui, la toți le este teamă că n-o să țină sub trupul uriaș și greu pe care îl târâie în cearșaf până la muchia patului și pe urmă îi dau drumul jos, în cuvertură. Și ceva ciudat s-a ghemuit în răsuflarea mea, n-am lacrimi în ochi, mă uit pe furiș la Vica - plânge, nu plânge ? Trupul uriaș s-
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
de Îndurat. Mai bine Încerci să dormi pe plajă, ajungi sigur În arestul miliției, care are acolo un pat bun să-l Împarți cu cinci recalcitranți. Spre seară cobori În Eforie și o vreme cutreieri plaja, privind cum vapoarele se tîrÎie greoi spre port. E ora de filozofie. Unele lucruri merg prost uneori, dar treaba asta de aici e Întotdeauna la fel, Îți zici, privind cum se sting ultimele pîlpîiri roșietice pe linia mării și stele se aprind una cîte una
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
Un fluierat de locomotivă l-a scos de pe făgașul gândurilor. Îndată s-a auzit și glasul lui Toaibă: Domn’ locotenent, s-ar putea să fi ajuns la capătul plimbării noastre. Iaca că trenul o cam slăbit din viteză. Abia își târâie fierăraia... După cum se vede, am cam ajuns. Uite colo cum mărșăluiește trupa. Eu bag seamă că aici nu-i o gară adevărată, ci doar o haltă, unde armata a mai adăugat câteva linii - a constatat Toaibă. Gara o fi mai
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
cu ger de să crape pietrele... Ce-o fi făcând oare Trestie, sublocotenentul Cicoare, căpitanul Făgurel și ceilalți? Or fi întregi și sănătoși? Dee Domnul! Eu am ajuns unde am ajuns și nu mai pot face nimic decât să mă târâi de ici-colo cu mare greu”. În ultima vreme, mergea mai binișor. Folosea doar o cârjă. Hai, flăcăule! Nu te alinta! Fă pași mai cu nădejde! Mâine vei fi prezentat comisiei medicale, care îți va hotărî soarta: înapoi pe front sau
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]