548 matches
-
și capătul de frînghiuță din cornele sale, ori cea dimprejurul grumazului porcului, sau și căpăstrul din capul frumosului cal. După cum se topiră eresuri atîtea ținute în cinste cînd vremea curgea peste dînsele, tot cam așa piere azi obiceiul cu tîlc tăinuit al frînghiei cutăreia vite vîndute la tîrg, ori pe cale, ori și din ogradă. Ci, pînă mai scapă un licăr ici colo, murind, este bine să prindem puțin înțelesul de ce ar putea să ne înfățișeze și ist prea ciudat obicei prelungit
Memoria unui muzeu by Mărioara Buraga () [Corola-publishinghouse/Science/1656_a_3005]
-
și la fel de relevant pentru arhitectura de profunzime a romanului, este invocat chiar de către protagonistul său: "[17] Atât e de puțină mintea muritorilor... zâmbea Kesarion cătră prietinul său episcopul; și cu această minte cutează să descurce alt adevăr cu mult mai tăinuit. De aceea pentru lumea de rând Dumnezeu va rămânea închis până la istovirea veacurilor. Cu drept cuvânt lumea aceasta trebuie să creadă fără a cerceta." (p. 49) Cu toate că opinia curentă tinde să asocieze enunțul subliniat cu învățătura Bibliei, o atare filiație
[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
care, pe vremuri, mă ispiteau să le vâr în buzunar), și talgere și boluri chinezești de acea divină culoare cenușiu-verzuie ca marea, în care, după ce le-ai șters bine de praf cu batista, deslușești pe sub smalțul gros lotuși și crizanteme tăinuite. Pe mici altare lăcuite, cel puțin așa presupun eu că ar fi, sunt statui ale unui Buddha, alte obiecte pe care le socotesc a fi roți de închinăciune, niște pagode în miniatură și tot felul de cutii ciudate, cu turnuri
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
în care ea fusese focarul iubirii mele nevinovate, văzând-o așa cum arăta când părea a fi viitorul meu, întreaga mea viață, acea viață care îmi fusese luată și care totuși continua să existe pe undeva, ca o posibilitate furată și tăinuită. Oricum, înainte de a fi avut timp să hotărăsc asupra mișcării mele și a tăcerii ei, s-a întâmplat ceva, cu totul neașteptat și extraordinar. Din descrierea ciudatului și calmului meu tête-à-tête cu Gilbert, s-ar putea deduce că s-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
s-a uitat lung la genetician și i-a tras o înjurătură de origine dacică. „De ce înjuri, dom’ senator - s-a mirat în doi peri colegul, care intuia, la oricine îi cerea o consultație neplătită în afara cabinetului, o frustrare îndelung tăinuită -, că doar ai nas de cuceritor roman, nu de ciolovec?“ Seara și dimineața, politicianul din mamă islandeză și tată cu originea exagerat de internațională s-a studiat atent în oglindă și, fiindcă geneticianul i-a ironizat nasul, a comandat pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
ori fizicienii. Dintre ramurile proprin-zis industriale, nu au fost luați în studiu decât muncitorii din industria constructoare de mașini. Ce legătură aveau însă agricultorii, pădurarii sau minerii cu industrializarea? Evident, nu aveau nici o legătură. Aveau însă o legătură cu scopul tăinuit al experimentului Berevoiesti - păstorit, între alții, de Ion Iliescu, (ministru pentru problemele tineretului), Vasile Vacaru, Virgil Măgureanu și alții. Crearea omului nou, visat de Ceaușescu, care urma să apară în matcă Argeșului scornicist. V. V. Caramelea avertiza într-un studiu din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/85070_a_85857]
-
primitoare, înconjurată de pomi și de vegetație spontană luxuriantă, cu aspect de codru. Acolo, în ambientul natural odihnitor și liniștit, ne simțeam bine și ne petreceam o mare parte din timpul destinat șuetelor pe teme predilect literare, în cele mai tăinuite colțuri ale acelui paradis pământean. Ca truditori pe ogorul scrisului, discutam textele în proză sau în versuri ale amândurora, ne confruntam opiniile. Erau benefice și rodnice întâlnirile noastre pentru susținerea creației literare dar și pentru atenuarea efectelor singurătății, care ne
CHEMAREA AMINTIRILOR by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/504_a_769]
-
ce urmează a fi revelată. Orice conținut, care va fi „turnat” În „forma” Întrebării, trebuie să se modeleze În spiritul ei. Răspunsul „se ascunde” in nuce În Însăși Întrebarea care este pusă, Încât și aici funcționează acel principiu pascalian - oarecum tăinuit, căci ține de „viclenia” rațiunii - și anume: „nu te‑aș căuta (În plinătate) dacă nu te‑aș fi găsit (În parte)”. Când plec la drum am deja o parte a drumului În mine, când doresc să-mi aproprii ceva fac
[Corola-publishinghouse/Administrative/1951_a_3276]
-
activități de formare. Pentru a ajunge aici, e nevoie de o comunicare efectivă și sinceră, ca Între doi oameni maturi, de o Împărtășire fără nici o opreliște a perspectivelor sau percepțiilor celor doi protagoniști asupra actorilor principali, elevii. Nimic nu trebuie tăinuit - nici de către profesor, nici de către părinte - În legătură cu ceea ce se știe sau se observă În legătură cu evoluția lor. Desigur, modalitatea de „schimb” al informațiilor trebuie să fie diferențiată de la un caz la altul, de la etalarea unor probleme În mod deschis, În fața tuturor
[Corola-publishinghouse/Administrative/1951_a_3276]
-
este și va fi. Ceea ce e spus este Întărit prin nespus. Trupescul este revigorat prin poziționarea ființei cu fața către perspectiva duhovnicească. Mitizăm realități aparent banale, ridicăm la rang de simbol gesturi minore (primele atingeri, silabisirea unor stări cu grijă tăinuite, pregătirea Împreună a micului-dejun etc.). Ne descoperim cu sfială (la propriu și la figurat) unul În fața celuilalt. „Sacralizăm” cele mai intime gesticulații sau Întâmplări neînsemnate. Dar câte și mai câte... Pornim la drum cu un nemăsurat bagaj de așteptări. Căci
[Corola-publishinghouse/Administrative/1951_a_3276]
-
Atunci când eram copil, mă luau mereu cu ei la biserica din sat sau mergeam În pelerinaj la Cuvioasa sau la alte mănăstiri, pe unde mergeau ei. Și ca student mergeam la biserică, Însă mai tot timpul Într-un mod oarecum tăinuit. Nu puteam aborda deschis astfel de lucruri Într-o facultate cu profil sociouman. Nici măcar cu colegii. După revoluție, lucrurile au mers altfel. Ce părere aveți despre modelul francez de integrare etnică și religioasă, referindu-ne la ultimele evenimente din această
[Corola-publishinghouse/Administrative/1951_a_3276]
-
atare poziționare exploatează Înclinațiile ușor paradoxale ale persoanelor predispuse să creadă În permanente comploturi, conspirații și contrafactualități universale.„Marele Inchizitor” al lui Dostoievski zace pitit În fiecare dintre noi. Lucrurile nu sunt așa cum sunt văzute sau spuse, În spatele lor stă tăinuit Marele Adevăr, pe care puțini Îl dețin. „Dar iată că și eu am ajuns În preajma lui!”, vor „descoperi” cu mare satisfacție cei Însetați de veridicitate de ultimă oră. În al treilea rând, se mizează și pe pornirile egocentriste sau antropocentriste
[Corola-publishinghouse/Administrative/1951_a_3276]
-
pe una din aleile înfrigurate ale parcului Copou. Cu pași molcomi, cu un zâmbet transfigurat, Adriana Bera a găsit, spontan, cele mai profunde, mai simple și mai frumoase cuvinte despre relația interpret-instrument. Ascultătorul poate nici nu-și imaginează că din tăinuita relație prinde viață muzica inventată de compozitor. A.B. Mi-ar plăcea, cumva, ca publicul să-și poată imagina ce se află dincolo de sunetele pe care le aude, ce simte acel om care stă la pian o oră și jumătate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1452_a_2750]
-
Hippias minor, pe care noi am pretinde să îl descifrăm în cheia unor probleme ale ontologiei sale târzii și pe care să le extrapolăm în cele din urmă asupra filosofiei sale politice. Nu avem nici un indiciu să presupunem un sens tăinuit conștient de Platon în textele amintite, dar, dacă reținem că, în tinerețea sa, Platon îl compară pe Ahile cu Ulise din perspectiva stăpânirii reflexivității, adevărului și minciunii și, la bătrânețe scrie dialogul Sofistul în care legitimează ontologic negația, avem cel
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
ține de o demonie a cunoașterii, de o răscolire a "câmpului de astre": "Magul privea pe gânduri în oglinda lui de aur, Unde-a cerului mii stele ca-ntr-un centru se adun. El în mic privește-acolo căile lor tăinuite Și c-un ac el zugrăvește carărușile găsite A aflat sâmburul lumii, tot ce-i drept, frumos și bun." E o privire pe care magul și-a dobândit-o prin asceză, un alt fel de a vedea lumea, o privire
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
o umanitate care încearcă o retragere tăcută din fața civilizației în inima firii, spre a-și conserva o anume integritate, un cod moral nescris, dar bazat pe o despărțire foarte categorică a omeniei de opusul ei. Potecile munților, codrii deși, dumbrăvile tăinuite, labirintul gârlelor închipuie o fortăreață naturală. Izolarea ei îngăduie încă umanității descrise de S. să își apere valorile. Poetul naturii este totodată un moralist, descoperitor de robustețe sufletească și înțelepciune în această existență retrasă. Pictura impresionistă a peisajului se împletește
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289422_a_290751]
-
Necuratei” sar scântei, dar în pofida prezențelor întunecate, totul se petrece mai degrabă în basm decât în orizont metafizic. În fond, chiar dacă are aspirația drumului spre stele, M. se compalce în terestru, uneori ascultând adâncurile. Lângă vechi ctitorii, motiv în Poveste tăinuită, lângă bolți de mănăstire în „lumină străvezie”, mișună „crapi negri prin adâncul verde”, foșnesc trestii, bubuie pușca nevăzută. Astfel de detalii senzoriale plasează lucrurile pe o axă a timpului veșnic. Ca în Mănăstirea din adânc, poem antologic, locurile sunt bântuite
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287984_a_289313]
-
că ea există nu exclude de la sine reînvierea unor practici vrăjitorești de epocă, a magiei albe. O cunoștință, angajat al poliție, îmi relata recent că are misiunea să depisteze sursa unor anunțuri la mica publicitate a ofertelor unor "prezicătoare" bine tăinuite moral sub fetișul imaginii, foarte atractive, din ziar, a unor persoane îmbrăcate în veșminte de starețe de mănăstire. Pentru oricine cu bun simț este revoltător până unde se poate merge pe această linie. În sinea mea, totuși, am acuzat mai
by MIHAI -IOSIF MIHAI [Corola-publishinghouse/Science/970_a_2478]
-
dată - imposibilă în timpul care ne-o re-dă în fiecare clipă -, ci de o existență derealizată pentru a fi realizată, manifestată în realitate 8. În clipa de atunci ființa este reală, dar are ea o existență propriu-zisă? Manifestarea ei nu rămâne tăinuită, ceea ce încă nu se arată întrucât este un act al facerii de sine ca ascundere absolută? Căci manifestarea ca atare este opera existenței, realitatea fiind chiar manifestarea exteriorității ca aparență sau fenomen 9. Și atunci, ce se manifestă în clipa
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
decât în secret vreme de 100 de ani. „Frații” aveau obligația să respecte cu strictețe regula de a purta veșminte obișnuite, pentru a nu fi identificați. Urma relatarea unor viziuni și semne care îi determinaseră să-și facă publică prezența tăinuită vreme de peste un secol. Ei anunțau că „se va deschide o ușă către Europa după ce zidul va fi dărâmat”5. Nu vom insinua aici că prorocirea rozicruciană se referea la vremurile noastre - deși potrivirea este stupefiantă. Altele nu sunt mai
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
matern monstruos, atitudinea Linei de respingere a fiicei instaurează pasivitatea morbidă, cauzatoare a morții Siei la modul propriu. "Moștenirea" se refuză sau se impune, așadar, prin decizie maternă, chestiunea legitimității fiind legată de secretele "fecioarelor despletite" și de complicitate imundă, tăinuită. Drumul, nu-i așa, este "ascuns". În lumea "moștenirii", a succesiunii de rang garantate prin averile transmisibile, posesiunea amestecă imobile și persoane, în limbajul deja notoriu al metonimiei. Pentru "prințesa" Ada, una care și-a cumpărat doar titlul, oferindu-și
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
Walter." Pactul ei cu stăpînul palatului este în curs de instaurare, iar sentimentul proprietății stabilește relațiile, de cordialitate tensionată, între cei doi. În preajma plecării bolnavei la Viena, fiica Lenorei enunță cu aerul unei renunțări ceea ce "vorbește" fundamental despre scopurile ei tăinuite: "Trebuie să rămînă cineva aci cu casa și țin să mă sacrific eu!" Proprietatea comună a casei noi ("pe numele amîndorura, indiviz...") vorbește, în cazul Rimilor, despre un contract suplimentar celui matrimonial, dictat tot de ambiție și teamă: "Lina, asurzită
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
încât la o fântână publică se putea bea apă cu o cană de aur, pe care nimeni nu îndrăznea să o fure. Un negustor își recapătă repede punga furată și mărturisește deschis că a primit un galben în plus care, tăinuit, i-ar fi atras lui însuși moartea. Cu viața plătesc și femeile trândave (bunăoară, cea care își lasă bărbatul să umble cu o cămașă ruptă și murdară), precum și cele certate cu virtutea. Un călugăr ipocrit, care îndrăznește a-l dojeni
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288993_a_290322]
-
eșalonul al doilea, cu nimic mai prejos decât stăpânii lor. Dincolo de divertisment și (auto)ironia bine dozată (bunăoară, un anume... Ioan Dan e menționat la un moment dat în carte drept fiu al fratelui domnului Mircea, „născut dintr-o dragoste tăinuită”), romanele au și un anume farmec exotic, când e vorba de eroi ce știu a mânui la fel de bine și arma și pana, și degajă un fior adolescentin deloc desuet. SCRIERI: Locatarii din Strada Fecioarei, București, 1970; Curierul secret, București, 1974
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286672_a_288001]
-
a anului 1985 decât pustiul acesta, vidul acesta tulburător, deșertul din inima țării. Și totuși, tăcute, închise, străine parcă de clădirile din jur, pe care stăpânirea și le-a atribuit, micile, vechile biserici străjuiesc parcă singure, pline de o viață tăinuită. Biserica Albă o văzusem de câteva ori mai devreme foind de lume, revărsată chiar și în stradă, neîncăpând în lăcașul luminos. Era o nuntă, singura sărbătoare a familiei, binecuvântată de Biserică, ce le-a mai rămas românilor. Dar acum, spre
Ultimul deceniu comunist: scrisori către Radio Europa Liberă by Gabriel Andreescu, Mihnea Berindei (eds) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/619_a_1376]