944 matches
-
pe tata la Zwettl, unde acesta are mare chef să meargă, fiindcă vrea să‑și potolească poftele trupești. O să încerce să‑și înșele soția, ceea ce n‑o să‑i reușească, dar oricum merită să sacrifici în scopul ăsta o cămașă curată. Tăticul e mereu ca scos din cutie. Are de gând să caute femei mai tinere chiar decât mama, care e oricum mult mai tânără ca el; în acest scop, va recurge la un accent german care sună elegant și trezește interesul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
așa crede și asta contează, de fapt. Rainer stă jos pe mal, tremurând și alb ca varul, încasează o scatoalcă și spune, n‑am vrut decât să te sperii, am știut exact când să frânez, sunt un șofer cu experiență, tăticule. Te‑ai speriat? Și dacă n‑ar fi funcționat frânele, hă? Și încă o palmă, una‑n stânga și una‑n dreapta. Tati era să se scape în pantaloni, din fericire a reușit să se țină. Dar are o nevoie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
voie să pătrundă moravuri mai libertine. Așa spun genitorii. Printre alte fapte rele comise în copilărie, Rainer a fost și ministrant la biserică, lucru care s‑a transformat astăzi într‑un izvor nesecat de repulsie, la care amintirea revine mereu. Tăticul a spus, acum te duci să‑l ajuți pe preot, iar el s‑a dus imediat pentru că loviturile tatălui erau mai dureroase decât dalele reci de piatră de sub genunchii juliți. Pe lângă frigul cumplit, iarna la ora șase dimineața, mai era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
iar pe dinafară trebuie să se vadă clar că e un copil al Domnului. Totuși, chiar dacă la un asemenea copil totul este curat, Rainer se jena întotdeauna. Dar eu sunt mama ta, care te‑a adus pe lume, iar de tăticul nu trebuie să te ascunzi, și el are ce ai tu, chiar în același loc. Asta‑i provoacă lui Rainer un urlet surd, din fundul gâtului, un urlet ca de lup. Dar chiar de când are voie să se săpunească singur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
și o să se târască pe jos, în timp ce el tot o să poată măcar țopăi într‑un picior. Mai spune că‑l poate retrage oricând de la liceu, fiindcă el este capul familiei. Mama pune pe masă piureul și compotul și spune că tăticul va trebui să recunoască apoi în fața lumii că și‑a dat fiul la o profesională oarecare și nu la liceu, nu‑i așa, Otti?! Acuși te snopesc și pe tine în bătaie, Gretl! Eu la vârsta lui îmi făceam deja
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
minte la fel de repede cum i‑au intrat. Cică ar fi și niște poze cu organele ei genitale, luate de aproape, dar ceea ce nu se vede nu există. Tata mănâncă aproape singur tot compotul, deși copiii sunt încă în creștere, iar tăticul a crescut deja și a fost și mutilat între timp. Mămica n‑apucă să ia nici o înghițitură, fiindcă oricum ea e cea care l‑a preparat. Afară s‑au adunat niște nori idioți și stă să plouă. Dintr‑o clipă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
o străduță liniștită cu vile. Aici sunt întru totul de acord cu Sophie, spune Hans. # Noaptea, vaietele mamei pătrund din ce în ce mai des până la urechile sensibile și foarte fine ale fiului adolescent și ale fiicei adolescente. De asemenea, copiii aud adesea că tăticul vrea s‑o împuște pe mama pentru păcatele ei conjugale. Rainer nu vede însă decât că viața mamei s‑a scurs fără rost, dar de păcătuit ea n‑a păcătuit niciodată, cu cine s‑o fi făcut la halul în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
cu dorința vagă de a‑și comanda - după un tipar în ceară făcut la plesneală - o copie a cheii de la cutia în care ține tata pistolul. Încă nu știe de ce face asta, probabil că o face ca să ascundă pistolul pentru ca tăticul să n‑o poată împușca pe mămica, așa cum a anunțat‑o deja de mai multe ori, însă fără consecințe demne de menționat. Dar nu se știe, nu se știe... Cert este că: unde nu‑i pistol, nu‑i nici împușcătură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
are și o a doua parte - fiindcă prima a fost așa de bună - iar aceasta se numește după‑amiază. Are loc după masa de prânz, în timpul căreia Rainer îi proorocește tatei, cu multe vorbe, că urmează să‑i distrugă - lui, tăticului - viața. Acum părinții, puși la țol festiv, tata, ca de obicei, ca scos din cutie (își cumpără în fiecare săptămână o cravată nouă, iar cămășile, scrobite din belșug și călcate la marea artă, se transformă în niște cumplite arme tăioase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
se va comite o infracțiune, iar apoi, să sperăm încă una și acesta este doar începutul șirului de infracțiuni. Aparatul de fotografiat, care costă o grămadă de bani, e pus la loc în cutiuța lui, exact așa cum fusese înainte, pentru ca tăticul să nu‑și dea seama că în timpul liber aparatul a lucrat la negru. Gemenii ies unul lângă altul în lumina spațiului public, în care un arțar - reprezentant al multor alți arțari - tocmai își agită răutăcios frunzele și unde mai există
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
dispară, ci o să se desfășoare în toată măreția de care e capabil la un liceu seral. Iar în timpul liber va pune destul de des mâna pe racheta de tenis. Când faci sport, simți că trăiești într‑un mod foarte intens, ceea ce tăticul necunoscut nu mai poate să simtă, fiindcă nu mai este în viață. Poate că dacă ar mai fi apucat, tăticul l‑ar fi trimis imediat și fără probleme la liceu. Mai târziu, Hans va deveni un boss al afacerilor în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
pune destul de des mâna pe racheta de tenis. Când faci sport, simți că trăiești într‑un mod foarte intens, ceea ce tăticul necunoscut nu mai poate să simtă, fiindcă nu mai este în viață. Poate că dacă ar mai fi apucat, tăticul l‑ar fi trimis imediat și fără probleme la liceu. Mai târziu, Hans va deveni un boss al afacerilor în imperiul creat de tatăl Sophiei, din moment ce s‑a însurat cu fiica acestuia. Își va răscumpăra din plin laurii primiți în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
dorești unitatea și, astfel, forța, tu vrei să fărâmițezi această clasă în molecule separate, fiecare pentru sine. Mama a devenit agresivă ca o viespe, în curând o să împroaște cu griș și o să se refere pentru a cincizecea mia oară la tăticul ucis care știa mai bine ce să facă. Se vede în prezent cu ce s‑a ales din asta. Iar mai înainte a avut nespus de mult de suferit, ceea ce pe Hans oricum nu‑l interesează, el vrea să fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
fost și ea cândva profesoară!). În afară de asta, își mai ascunde și rochia urâtă de dinainte de război, pe care a împodobit‑o cu o fundă de catifea și cu un trandafir de mătase de aceeași culoare, unul mai nepotrivit ca altul. Tăticul e o prezență elegantă, iar cravata lui țipă‑n gura mare: iată‑mă! E imposibil s‑o treci cu vederea. Pe un invalid îl mai poți trece cu vederea, intenționat, dar o cravată ca asta în nici un caz. Anna îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
acum pe tata, iartă-l Doamne! Ieșind din cancelarie la mine, Cam asudat, însă în bune toane, Știind ce grea-i româna foarte bine: -Băi Valerică, ai o profesoarăăă ... . Am dezbrăcat-o din priviri, să știi! -Păi mie-mi zici tăticule, că doară O studiez în fiecare zi! Valeriu Cercel Referință Bibliografică: Amintire despre limba română / Valeriu Cercel : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 972, Anul III, 29 august 2013. Drepturi de Autor: Copyright © 2013 Valeriu Cercel : Toate Drepturile Rezervate. Utilizarea
AMINTIRE DESPRE LIMBA ROMÂNǍ de VALERIU CERCEL în ediţia nr. 972 din 29 august 2013 [Corola-blog/BlogPost/364390_a_365719]
-
Acasa > Poezie > Familie > TĂTICUL MEU Autor: Beatrice Lohmuller Publicat în: Ediția nr. 913 din 01 iulie 2013 Toate Articolele Autorului E goală viața mea fără tine tată, Te vreau lângă mine să mă ocrotești! Cine muncește să avem pâine pe masă? Cine îmi iartă
TĂTICUL MEU de BEATRICE LOHMULLER în ediţia nr. 913 din 01 iulie 2013 [Corola-blog/BlogPost/363983_a_365312]
-
De-atâtea greutăți, ești deja cărunt Chinul acesta, la cer e strigător! Cine a promis că va fi lângă mine Și ușa camerei mi-o va păzi Și nu va pleca de lângă mine Când pe la mine un băiat va veni? Tăticule, ai mâinile muncite; Ai îndurat atâtea, bine să ne crești! Să nu vină ziua când vei pleca din lume! Nu vreau tată, să mă părăsești! 2011 Referință Bibliografică: Tăticul meu / Beatrice Lohmuller : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 913, Anul
TĂTICUL MEU de BEATRICE LOHMULLER în ediţia nr. 913 din 01 iulie 2013 [Corola-blog/BlogPost/363983_a_365312]
-
va pleca de lângă mine Când pe la mine un băiat va veni? Tăticule, ai mâinile muncite; Ai îndurat atâtea, bine să ne crești! Să nu vină ziua când vei pleca din lume! Nu vreau tată, să mă părăsești! 2011 Referință Bibliografică: Tăticul meu / Beatrice Lohmuller : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 913, Anul III, 01 iulie 2013. Drepturi de Autor: Copyright © 2013 Beatrice Lohmuller : Toate Drepturile Rezervate. Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului. Abonare la
TĂTICUL MEU de BEATRICE LOHMULLER în ediţia nr. 913 din 01 iulie 2013 [Corola-blog/BlogPost/363983_a_365312]
-
fiecare întâlnire și despărțire, din două motive distincte: la venire - bucuria revederii, iar la plecare - teama că ar putea fi ultima dată când se văd și asta o ucidea. Avea o legătură specială cu tatăl ei, cu părinții ei. - Sărut-mâna, tăticule! Ce dor mi-a fost!!! Ce mai faci? Cum ești, cum te simți? Mămica ce face? Abia aștept să o văd și pe ea... Hai acasă! Abia aștept să-mi povestiți, să povestim... Hai! Tatăl Emanuelei, scăpând puțin din strânsoarea
ÎN MÂNA DESTINULUI...(5) de OLGUŢA TRIFAN în ediţia nr. 1507 din 15 februarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/362713_a_364042]
-
citită în momentul în care el își descoperea darul primit... - Dar...tu... ? Tu ai găsit alta? Cât costă? întrebă el bănuitor. Emanuela prinse mâinile tatălui, vizibil emoționat, în mâinile sale și îl opri închizând ochii într-un gest de tăcere... - Tăticule, ți-am văzut admirația pentru această iconiță și dorința de a o avea și consider că locul ei este aici...în casa părintească lângă dragii mei părinți. Deci, primește-o cu toată inima, așa cum ți-o dăruiesc! - Dacă așa spui
ÎN MÂNA DESTINULUI...(5) de OLGUŢA TRIFAN în ediţia nr. 1507 din 15 februarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/362713_a_364042]
-
pe supărata, dar trăgând cu ochiul către mama sa, astfel că, într-o clipită, izbucniră amândouă în râs. Este adevărat, se vede treaba, continuă ea, faptul că, de când lumea și pământul, ginerele este mai iubit decât fiica, dar, domnul meu tătic..., nu ai nicio șansă și trebuie să te mulțumești cu ce ai. Adică..., cu o fiică ! Ce ziceai? - Eu știu ce să zic? răspunse tatăl Emanuelei cântărind răspunsul, grav, scărpinându-se gânditor după ureche... Nu știu, zău, ce să fac
ÎN MÂNA DESTINULUI...(5) de OLGUŢA TRIFAN în ediţia nr. 1507 din 15 februarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/362713_a_364042]
-
gând să fie bine și reveni cu gândul la tatăl ei, privind îngrijorată către el. Mai slăbise și chiar parcă mai îmbătrânise, de ultima oară de când nu-l mai văzuse... Oare o fi totul în regulă? Ce este cu el? - Tăticule, te simți bine? întrebă Emanuela pe un ton serios, acel ton care era foarte cunoscut tatălui ei. Când aceasta îl folosea, nu mai era loc de glume sau minciuni. - Eii, Emanuela! Tu știi că mie îmi este cu neputință să
ÎN MÂNA DESTINULUI...(5) de OLGUŢA TRIFAN în ediţia nr. 1507 din 15 februarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/362713_a_364042]
-
le explice, iar profesorii ne obligă să învățăm pe dinafară, fără nicio logică lecțiile. Manualele de matematici sunt niște instrumente de tortură. Cărțile sunt osificate, iar bieții de noi ne uităm la ele ca la niște moaște. Iar profesorii, dragă tăticule, ne spun că ei nu sunt pedagogi, sunt..... profesori”. În pofida acestui eșec, tatăl său îl înmatriculează la Colegiul Național „Carol I” din Craiova. Analiza oferită de autor în această primă secțiune a cărții este pertinentă pe fundalul unei diversități de
AL.FLORIN ȚENE-LA BRAȚ CU ANDROMEDA, CRONICĂ DE DR.DIN PETRE de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 1896 din 10 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/363405_a_364734]
-
afară !“. Așa că, spre amiază, când s-a făcut cald și frumos, o îndemn pe fetița mea, Corina, care se afla în acele zile în vacanța de iarnă: - Hai să ne îmbrăcăm și să facem o plimbare afară, prin zăpadă!... - Da, tăticule! Ce bine-mi pare!... Ieșim din casă în plină feerie a peisajului de iarnă de la munte. În ultima noapte ninsese din abundență, încât toate pajiștile de pe muntele pe care era situată casa noastră, precum și poienile și toți munții din jur
DIAMANTE ÎN ZĂPADĂ de VIOREL DARIE în ediţia nr. 1088 din 23 decembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/363558_a_364887]
-
faci tăticu?”. Iar aceștia răspund cu: „Bine tăticu!”. Povestea apelativului Tăticu’ am mai disecat-o într-o carte a sa și faimosul dramaturg francez de origine română, George Astaloș (Pe muche de șuriu, Editura Tritonic, București, 2002, pag. 228). Dar tăticul tăticilor rămâne totuși regretatul Florin Ciorcilă, dispărut dintre noi de tânăr, tătic și rege neîncoronat al saltelelor de lupte greco-romane și a barului de zi „La Chinezu”, local situat pe bulevardul Magheru, în gangul de lângă magazinul Unic,vis á vis
UNU MAI MUNCITORESC PE LITORALUL ROMÂNESC...! de GEORGE ROCA în ediţia nr. 122 din 02 mai 2011 [Corola-blog/BlogPost/361189_a_362518]